Decizia nr. 16/1999

Lucian Mihai - președinte

Costica Bulai - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Ioan Muraru - judecător

Nicolae Popa - judecător

Lucian Stangu - judecător

Romul Petru Vonica - judecător

Florin Bucur Vasilescu - judecător

Ion Bonini - procuror

Claudia Miu - magistrat-asistent șef

Pe rol, soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 pct. 2 lit. a), ale art. 361 lit. c) și ale art. 385 lit. c) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Mariana Stoian și de Rodica-Maria Stanescu în Dosarul nr. 2.048/1997 al Curții Supreme de Justiție - Secția penală.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 21 ianuarie 1999, în prezenta avocaților Ilie-Iordanescu Ion și Andrei Dumitru, reprezentanți ai autoarei excepției Mariana Stoian, și în lipsa celeilalte autoare a excepției, Rodica-Maria Stanescu. Dezbaterile au fost consemnate în încheierea din acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 26 ianuarie 1999, apoi pentru data de 4 februarie 1999 și, respectiv, pentru data de 9 februarie 1999.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 8 mai 1998 a Curții Supreme de Justiție - Secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 2.048/1997 al acestei instanțe, Curtea Constituțională a fost sesizată cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 pct. 2 lit. a), ale art. 361 lit. c) și ale art. 385 lit. c) din Codul de procedură penală, excepție ridicată în cadrul unui proces penal de Mariana Stoian, fost judecător, și de Rodica-Maria Stanescu, fost avocat. Obiectul cauzei îl constituie recursurile declarate de inculpate și de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva Deciziei penale nr. 1 din 9 aprilie 1997 a Curții de Apel București, Secția I penală, prin care inculpatele au fost condamnate pentru săvârșirea unor infracțiuni în legătură cu exercitarea profesiei lor. Curtea de Apel București a judecat procesul penal în prima instanța.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esenta, ca decizia menționată a Curții de Apel București, potrivit prevederilor art. 29 pct. 2 lit. a) din Codul de procedură penală, nu poate fi atacată cu apel, ci numai cu recurs, "în timp ce, pentru alte persoane, în cazul comiterii acelorași infracțiuni, reținute în sarcina lor, aceasta cale de atac nu este exclusa". Codul de procedură penală, se susține în continuare, asa cum a fost modificat prin

Legea nr. 45/1993 , instituie unele derogări de la regula potrivit căreia sentințele prin care cauza a fost soluționată în fond la prima instanța sunt supuse numai recursului, nu și apelului, cu doua justificări: gradul redus de pericol social al unor infracțiuni, prevăzute la art. 279 alin. 2 din Codul de procedură penală; "gradul de pregătire profesională și competența judecătorilor ce funcționează în cadrul instanțelor care au soluționat cauza în prima instanța", situație ce se reflecta în art. 361 lit. c) și în art. 385^1 lit. c) din Codul de procedură penală. Se mai susține ca, pe lângă aceste derogări, apare și "un alt criteriu legal de determinare a competentei, și anume după calitatea pe care a avut-o făptuitorul, dar nici acesta nu poate încalcă egalitatea în drepturi a cetățenilor și nici accesul liber la justiție, drepturi prevăzute la art. 16 și 21 din Constituție. Accesul liber la justiție, arata autoarele excepției, este în deplina concordanta cu prevederile art. 128 din Constituție, potrivit cărora "Împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii". Este neconstitutional, în opinia acelorași autoare, și "criteriul legal" referitor la "competența personală", care încalcă egalitatea în drepturi a cetățenilor prevăzută la art. 16 și 21, raportate la dispozițiile art. 125 și 128 din Constituție. Principiul unicitatii și egalității justiției pentru toți, consacrat în "dispozițiile" art. 125 în strânsă legătură cu art. 16 din Constituție, este în concordanta cu prevederile art. 6 și 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ratificată prin

Legea nr. 30/1994 .

Tot în motivarea excepției este invocată practica jurisdicțională a Curții Constituționale, care ar putea fi interpretată în sensul că "se respinge ideea unei discriminări în ce privește folosirea căilor de atac, deoarece și prin asemenea restrictii se poate ajunge la încălcarea principiului egalității cetățenilor în fața legii și la o discriminare în privinta accesului acestora la folosirea drepturilor lor legitime".

Dispozițiile legale atacate contravin și prevederilor unor documente juridice internaționale, cum este convenția menționată anterior, referitoare la posibilitatea unor restrangeri, prin legea naționala, a drepturilor și libertăților universale, însă asemenea restrictii trebuie să fie compatibile cu cerințele unei societăți democratice. Prin art. 49 din Constituție este reglementată posibilitatea restrângerii exercițiului unor drepturi, însă numai atunci când se impune pentru: apărarea siguranței naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamitati naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav. Or, afirma autoarele excepției, "în reglementările menționate nu se regaseste posibilitatea restrângerii dreptului de acces la justiție".

Potrivit

art. 23 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 , republicată, instanța de judecată și-a exprimat opinia în sensul că excepția este intemeiata, fiindca reglementarea accesului parțial la justiție nu respecta principiul potrivit căruia "justiția este unica și egala pentru toți", trebuind să se respingă existenta oricăror privilegii și discriminări, astfel încât cetățenii să poată beneficia de aceleași cai de atac și de aceeași procedura în cauze similare. Astfel, este greu de susținut, potrivit opiniei instanței, ca legea asigura "egalitatea sanselor" justițiabililor, "atâta timp cat o categorie dintre aceștia este exclusa de la posibilitatea folosirii acelorași cai de atac împotriva hotărârilor pronunțate de instanța de fond, pe care le au toți ceilalți". În sprijinul opiniei sale instanța de judecată invoca Decizia nr. 60/1993 a Curții Constituționale, care "respinge ideea unei discriminări în folosirea căilor de atac, aducandu-se atingere dispozițiilor art. 16 din Constituție". În final, se conchide ca "se impune o analiza a conținutului legii sub aspectul principiilor și libertăților invocate, pentru a se vedea dacă modul de organizare a competentei instanțelor de judecată după calitatea inculpatului este compatibil sau nu cu principiile unei societăți democratice și cu cele constituționale referitoare la egalitatea cetățenilor, la tratarea lor nediscriminatorie în fața legii".

Potrivit prevederilor

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, au fost solicitate puncte de vedere președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului.

Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciază ca susținerile autoarelor excepțiilor nu sunt întemeiate pentru următoarele motive:

1. Cu privire la critica adusă prevederilor art. 29 pct. 2 lit. a), ale art. 361 lit. c) și ale art. 385^1 lit. c) din Codul de procedură penală, în sensul că se deroga de la regula ca justiția se înfăptuiește în trei grade de jurisdicție, stabilind ca hotărârile penale pot fi atacate numai cu recurs atunci când ele sunt pronunțate în prima instanța de curțile de apel și de Curtea Militară de Apel, incalcandu-se dispozițiile art. 16 din Constituție, se susține ca aceasta critica nu este fondată. În sprijinul sustinerii sale, apreciază ca autoarele excepției au dat o interpretare eronată principiului egalității consacrat în art. 16 din Constituție, interpretare care este în vădită contradictie cu modul în care a statuat Curtea Constituțională în jurisprudenta sa.

2. Referitor la susținerea potrivit căreia dispozițiile legale atacate ar contraveni prevederilor art. 21, 125 și 128 din Constituție, se invoca practica jurisdicțională a Curții Constituționale, care a statuat în mod constant ca accesul liber la justiție nu presupune ca în toate cazurile trebuie să fie asigurat accesul la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac prevăzute de lege, întrucât competența de judecată și procedura sunt stabilite de legiuitor, care poate prevedea reguli deosebite, asigurând părților posibilitatea de a ajunge în fața instanțelor judecătorești.

3. Dispozițiile legale atacate îndeplinesc condițiile prevăzute de art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și sunt, asadar, compatibile cu prevederile acesteia.

4. Critica vizând neconstituționalitatea acelorași prevederi legale, întrucât ele se bazează pe ideea excluderii pentru anumite categorii de cetățeni a caii de atac a apelului, ținându-se seama de calitatea lor în procesele penale, este inexactă. Și aceasta întrucât textele de lege menționate privesc, în parte, infracțiuni săvârșite de anumite categorii de persoane, iar, în rest, se referă la anumite categorii de infracțiuni.

5. În legislația tuturor statelor este concretizata necesitatea stabilirii de competente speciale în raport cu calitatea unor categorii de persoane; argumentul determinant în aceasta privinta îl constituie dispozițiile constituționale care stabilesc competente speciale pentru anumite categorii de demnitari.

6. "Neprevederea caii de atac a apelului în cazul sentințelor pronunțate, în prima instanța, de Curtea de apel și de Curtea Militară de Apel nu înseamnă ca în acele situații nu sunt garantate drepturile procesuale prevăzute pentru cazurile în care exista posibilitatea exercitării, în afară de recurs, și a apelului."

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul judecătorului-raportor, susținerile aparatorilor, concluziile procurorului și dispozițiile legale atacate, raportate la prevederile Constituției și ale

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

În temeiul art. 144 lit. c) din Constituție și al

art. 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, Curtea Constituțională este competența să soluționeze excepția de neconstituționalitate cu care a fost sesizată.

Prin Încheierea din 8 mai 1998 a Curții Supreme de Justiție - Secția penală Curtea Constituțională a fost sesizată cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 pct. 2 lit. a), ale art. 361 lit. c) și ale art. 385 lit. c) din Codul de procedură penală. Atât din cuprinsul cererii pentru motivarea excepției de neconstituționalitate, cat și din cuprinsul citativului încheierii de sesizare, se constată că a fost atacată dispoziția legală cuprinsă în art. 385^1 lit. c) din Codul de procedură penală, potrivit căreia sentințele pronunțate de curțile de apel și de Curtea Militară de Apel București pot fi atacate numai cu recurs, care se judeca de Curtea Suprema de Justiție.

Deși instanța de judecată a luat în discuție aceasta norma legală, totuși, săvârșind o eroare materială, prin dispozitivul încheierii a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 385 lit. c) din Codul de procedură penală, care reglementează limitele rejudecarii. Prin urmare, Curtea urmează sa examineze constituționalitatea art. 385^1 lit. c) din Codul de procedură penală.

Dispozițiile legale atacate care fac obiectul controlului de constituționalitate au următorul cuprins:

- "Art. 29 - Curtea Suprema de Justiție:

..........................................................................................

2. ca instanța de recurs, judeca:

a) recursurile împotriva hotărârilor penale pronunțate, în prima instanța, de curțile de apel și de Curtea Militară de Apel;"

- "Art. 361 - Sentințele pot fi atacate cu apel. Nu pot fi atacate cu apel:

..........................................................................................

c) sentințele pronunțate de curțile de apel și Curtea Militară de Apel;"

- "Art. 385^1 - Pot fi atacate cu recurs:

..........................................................................................

c) sentințele pronunțate de curțile de apel și Curtea Militară de Apel;"

Autoarele excepției, și anume Mariana Stoian și Maria-rodica Stanescu, fost judecător și, respectiv, fost avocat, au fost judecate în prima instanța de Curtea de Apel București în temeiul dispozițiilor art. 28^1 pct. 1 lit. b) din Codul de procedură penală, conform cărora Curtea de apel este competența sa judece în prima instanța, între altele, infracțiunile săvârșite de judecătorii de la judecătorii și tribunale.

Coroborand dispozițiile legale procesuale penale, atacate pe calea excepției de neconstituționalitate, se retine ca hotărârile pronunțate în prima instanța de curțile de apel pot fi atacate numai cu recurs, nu și cu apel.

Se pretinde ca dispozițiile legale atacate sunt neconstituționale pentru ca, prin îngrădirea accesului unei categorii de justițiabili la calea de atac a apelului, se limitează liberul acces la justiție și se încalcă principiul egalității în drepturi a cetățenilor, contravenind astfel prevederilor art. 16, 21, 125 și 128 din Constituție, precum și prevederilor art. 6 și 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

În activitatea sa jurisdicțională anterioară Curtea Constituțională a examinat dacă liberul acces la justiție este compatibil cu instituirea unor proceduri speciale pentru situații deosebite sau dacă el implica existenta unor proceduri unice chiar și pentru situații deosebite, inclusiv în ceea ce privește exercitarea căilor de atac. De asemenea, Curtea a analizat în ce condiții existenta unor particularități procedurale, în special referitoare la exercitarea căilor de atac, este în concordanta cu principiul egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, prevăzut la art. 16 alin. (1) din Constituție.

Prin Decizia Plenului nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, Curtea a statuat ca liberul acces la justiție presupune și accesul la mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește justiția. Instituirea regulilor de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești este de competența exclusiva a legiuitorului. Aceasta soluție decurge din dispozițiile constituționale ale art. 125 alin. (3), potrivit cărora "Competența și procedura de judecată sunt stabilite de lege", precum și din cele ale art. 128, în conformitate cu care: "Împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii".

În considerentele aceleiași decizii se retine ca semnificatia art. 21 alin. (2) din Constituție, potrivit căruia accesul la justiție nu poate fi îngrădit prin lege, este aceea ca nici o categorie sau grup social nu se poate exclude de la exercițiul drepturilor procesuale pe care le-a instituit. Însă legiuitorul poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedura, precum și modalități de exercitare a drepturilor procedurale, astfel încât accesul liber la justiție nu înseamnă accesul, în toate cazurile, la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac. În acest sens Curtea Constituțională s-a pronunțat și prin Decizia nr. 92 din 11 septembrie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 297 din 20 noiembrie 1996.

În legătură cu argumentul ca s-a încălcat principiul egalității cetățenilor în fața legilor și a autorităților publice, consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituție, Curtea Constituțională a decis că nu este contrar acestui principiu "instituirea unor reguli speciale, inclusiv în ceea ce privește căile de atac, atâta timp cat ele asigura egalitatea juridică a cetățenilor în utilizarea lor". Principiul egalității nu înseamnă uniformitate, asa încât, dacă la situații egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situații diferite tratamentul nu poate fi decât diferit. În acest sens s-a statuat prin deciziile nr. 70/1993, nr. 74/1994 și nr. 85/1994, în concordanta cu practica constituțională din alte tari, precum și cu jurisprudenta Curții Europene a Drepturilor Omului, iar prin Decizia nr. 44/1996 Curtea Constituțională a statuat că nu constituie o discriminare, incalcandu-se astfel un principiu constituțional, faptul ca prin aplicarea unor prevederi legale anumite persoane pot ajunge în situații defavorabile, apreciate ca atare prin prisma propriilor lor interese subiective.

Curtea retine, de asemenea, ca legiuitorul constituant sau cel ordinar, prin dispoziții constituționale ori prin dispoziții legale, a stabilit regimuri diferite în raport cu natura unor autorități și cu atribuțiile acestora. Acest tratament privește chiar exercitarea unei singure cai de atac (recursul). Este cazul sentințelor care privesc infracțiunile săvârșite de senatori, deputați, membrii Guvernului, judecătorii Curții Constituționale, consilierii de conturi, judecătorii, procurorii și controlorii financiari ai Curții de Conturi, președintele Consiliului Legislativ, maresalii, amiralii și generalii, șefii cultelor religioase organizate potrivit legii și ceilalți membri ai Inaltului Cler care au cel puțin rangul de arhiereu sau echivalentul acestuia, judecătorii și magistrații-asistenți de la Curtea Suprema de Justiție, judecătorii de la curțile de apel și de la Curtea Militară de Apel și de procurorii de pe lângă aceste instanțe etc.

Cu privire la exercitarea căilor de atac și la concordanta legii procesuale românești cu art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care consacra dreptul persoanei la un proces echitabil, Curtea Constituțională s-a pronunțat prin Decizia nr. 73 din 4 iunie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 255 din 22 octombrie 1996, statuand ca, în sensul practicii europene, conceptul de "proces echitabil" nu implica în mod necesar "existenta mai multor grade de jurisdicție, a unor cai de atac al hotărârilor judecătorești, inclusiv exercitarea acestor cai de atac de către toate părțile din proces".

Întrucât nu au survenit elemente noi care să determine schimbarea practicii Curții, urmează ca excepția de neconstituționalitate să fie respinsă.

Fața de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) din Constituție, precum și al art. 2 alin. (3), al art. 13 alin. (1) lit. A.c) și al

art. 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 pct. 2 lit. a), ale art. 361 lit. c) și ale art. 385^1 lit. c) din Codul de procedură penală, ridicată de Mariana Stoian și de Rodica-Maria Stanescu în Dosarul nr. 2.048/1997 al Curții Supreme de Justiție - Secția penală.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 9 februarie 1999.