Decizia nr. 501/2005

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Ion Predescu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Ion Tiucă - procuror

Daniela Ramona Marițiu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 302 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Felicia Martin în Dosarul nr. 1.669/2005 al Curții de Apel Iași - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale.

La apelul nominal răspunde Felicia Martin, personal și asistată de avocatul Viorica Chirilă, și consilier juridic Mihaela Agudaru, pentru Direcția generală pentru protecția copilului Vaslui. Procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, avocatul autorului excepției solicită admiterea excepției de neconstituționalitate. Arată că dispoziția de lege criticată este neconstituțională, încălcând art. 24 din Constituție și principiul dublului grad de jurisdicție, art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și art. 2 pct. 1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, prin aceea că sancționează cu nulitate nedepunerea cererii de recurs la instanța a cărei hotărâre se atacă. Sancțiunea nulității prevăzută de art. 302 din Codul de procedură civilă îi lipsește pe justițiabili de posibilitatea de a obține examinarea hotărârii atacate de o instanță superioară în grad celei care a pronunțat-o. De asemenea, arată că, deși, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituție, "competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege", această reglementare nu este absolută, ea fiind limitată de celelalte principii prevăzute de Legea fundamentală și de instrumentele juridice internaționale.

Consilierul juridic Mihaela Agudaru solicită respingerea excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, arătând că dispoziția de lege criticată nu vine în contradicție cu prevederile din Constituție și din celelalte acte internaționale invocate de autor.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, arătând că sancționarea cu nulitate a nedepunerii cererii de recurs la instanța a cărei hotărâre se atacă are o justificare rațională, fiind necesară menținerea ordinii în desfășurarea procesului. De altfel, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituție, "competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege", instituirea regulilor de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești, deci și reglementarea căilor ordinare sau extraordinare de atac, fiind de competența exclusivă a legiuitorului.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 19 aprilie 2005, pronunțată în Dosarul nr. 1.669/2005, Curtea de Apel Iași - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 302 din Codul de procedură civilă.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține că dispozițiile de lege criticate "încalcă principiul dublului grad de jurisdicție, întrucât activitatea judecătorească nu poate fi considerată infailibilă". În acest sens, arată că instanțele judecătorești au fost organizate în mod ierarhic pentru a se exercită controlul judecătoresc, principiul dublului grad de jurisdicție fiind cel mai eficient.

Curtea de Apel Iași - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale arată că, deși în susținerea excepției sunt invocate prevederile constituționale ale art. 21 alin. (3) și art. 24, precum și dispozițiile art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în motivarea acesteia autorul excepției se referă la gradele de jurisdicție. Ca atare, instanța apreciază că obiectul excepției nu îl constituie dispozițiile art. 302 din Codul de procedură civilă, ci cele ale

art. 79 alin. 1 din Legea nr. 168/1999

privind soluționarea conflictelor de muncă, raportat la art. 284 alin. (1) din Codul muncii și art. 3 pct. 2^1 din Codul de procedură civilă, astfel cum a fost modificat prin

art. I pct. 5 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 58/2003 . De altfel, atât textul de lege criticat de autorul excepției, cât și dispozițiile legale apreciate de instanță ca fiind incidente în cauză nu îngrădesc în nici un fel dreptul la un proces echitabil, dreptul la apărare sau dreptul la un recurs efectiv, ci reprezintă o concretizare a prevederilor art. 125 alin. (3) din Constituție.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția ridicată.

Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că, potrivit jurisprudenței constante a Curții Constituționale, "accesul liber la justiție nu presupune, în toate cazurile, accesul la toate structurile judecătorești - judecătorii, tribunale, curți de apel, Curtea Supremă de Justiție - și la toate căile de atac prevăzute de lege, deoarece competența și căile de atac sunt stabilite exclusiv de legiuitor, care poate institui reguli deosebite, în considerarea unor situații diferite". Totodată, arată că, deși art. 129 din Constituție stabilește dreptul părților interesate și al Ministerului Public de a exercita împotriva hotărârilor judecătorești căile de atac prevăzute de lege, aceasta nu înseamnă că suntem în prezența unei reglementări constituționale a principiului dublului grad de jurisdicție. De altfel, nici prevederile Declarației Universale a Drepturilor Omului și nici cele ale pactelor și tratatelor privitoare la drepturile omului la care România este parte nu instituie, în materie civilă, principiul dublului grad de jurisdicție.

Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile art. 302 din Codul de procedură civilă sunt constituționale. În acest sens, arată că dispozițiile criticate nu contravin prevederilor art. 21 din Constituție, ci, dimpotrivă, constituie o garanție a aplicării principiului prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituție privind judecarea unei cauze în mod echitabil și într-un termen rezonabil, în scopul înlăturării oricăror abuzuri din partea părților, prin care s-ar tinde la tergiversarea nejustificată a soluționării unui proces. De asemenea, textul de lege criticat este în concordanță și cu prevederile constituționale ale art. 24, întrucât, pe calea recursului, partea interesată poate formula toate apărările pe care le consideră necesare.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părților prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, republicată, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispoziția art. 302 din Codul de procedură civilă, potrivit căreia: "Recursul se depune la instanța a cărei hotărâre se atacă, sub sancțiunea nulității."

În susținerea neconstituționalității acestei dispoziții legale, autorul excepției invocă încălcarea prevederilor art. 21 alin. (3) și art. 24 din Constituție, care au următorul conținut:

- Art. 21 alin. (3): "Părțile au dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil.";

- Art. 24: "(1) Dreptul la apărare este garantat.

(2) În tot cursul procesului, părțile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu."

De asemenea, în susținerea excepției sunt invocate și dispozițiile art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, potrivit cărora: "Orice persoană, ale cărei drepturi și libertăți recunoscute de prezenta convenție au fost încălcate, are dreptul să se adreseze efectiv unei instanțe naționale, chiar și atunci când încălcarea s-ar datora unor persoane care au acționat în exercitarea atribuțiilor lor oficiale."

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că, astfel cum s-a stabilit în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale se referă la posibilitatea efectivă de a supune judecății unei instanțe naționale cazul violării unui drept consacrat de convenție (cauza Kudla împotriva Poloniei, 2000) și, în consecință, nu impune un anumit număr de grade de jurisdicție sau un anumit număr de căi de atac. În acest sens, Curtea Constituțională a statuat, prin

Decizia nr. 288 din 3 iulie 2003 , că accesul la justiție nu presupune și accesul la toate mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește justiția, iar instituirea regulilor de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești, deci și reglementarea căilor ordinare sau extraordinare de atac, este de competența exclusivă a legiuitorului, care poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură. Astfel, accesul liber la justiție nu înseamnă accesul la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac. În același sens este și

Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994.

În ceea ce privește critica potrivit căreia dispoziția de lege criticată încalcă principiul dublului grad de jurisdicție, Curtea constată că acest principiu este prevăzut în art. 2 din Protocolul adițional nr. 7 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, doar în materie penală. Având în vedere că obiectul cauzei care se judecă de către instanță, în cazul de față, nu este de natură penală, Curtea constată că această critică nu poate fi reținută.

De asemenea, Curtea reține că dispoziția procedurală, potrivit căreia recursul se depune, sub sancțiunea nulității, la instanța a cărei hotărâre se atacă, se justifică atât prin rațiuni de operativitate, cât și de evitare a unor disfuncționalități ce ar putea apărea în absența unei asemenea prevederi.

Potrivit legii cererea de recurs trebuie să îndeplinească anumite condiții, printre care și aceea a depunerii sale la instanța a cărei hotărâre se atacă, iar nu la altă instanță aleasă aleatoriu de către parte. Sancțiunea neîndeplinirii acestei exigențe nu vine în contradicție cu prevederile din Constituție și din actele internaționale invocate de autorul excepției, ci este justificată de necesitatea bunei administrări a justiției, numai în acest fel putându-se evita judecarea separată și pronunțarea unor soluții diferite în cazul în care s-au formulat mai multe cereri de recurs.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 302 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Felicia Martin în Dosarul nr. 1.669/2005 al Curții de Apel Iași - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 4 octombrie 2005.