Decizie · Curtea Constituțională

Decizia nr. 485/2005

referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 69.1 din Regulamentul de transport pe căile ferate din România, aprobat prin Ordonanța Guvernului nr. 7/2005

prezumat în vigoare

Data actului
29 septembrie 2005
Emitent
Curtea Constituțională
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 1032 din 21 noiembrie 2005
Citează
7 acte
Structură
0 articole · 17.338 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 2

  • OG nr. 41/1997 28 august 1997 (prevederi anume) privind aprobarea Regulamentului de transport pe căile ferate din România
  • OG nr. 7/2005 20 ianuarie 2005 (prevederi anume) pentru aprobarea Regulamentului privind transportul pe căile ferate din România

Are ca temei 1

  • Legea nr. 47/1992 18 mai 1992 (prevederi anume) privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale

Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Florentina Baltă - procuror

Cristina Cătălina Turcu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 69.1 din Regulamentul de transport pe căile ferate din România, aprobat prin

Ordonanța Guvernului nr. 7/2005 , excepție ridicată de Societatea Comercială "Termoelectrica" - S.A. din București în Dosarul nr. 79/2005 al Tribunalului București - Secția a VI-a comercială.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

La dosarul cauzei Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă "C.F.R. Marfă" - S.A. a depus concluzii scrise prin care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate.

Președintele constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, apreciind că se impune menținerea jurisprudenței Curții Constituționale în materie.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 1 aprilie 2005, pronunțată în Dosarul nr. 79/2005, Tribunalul București - Secția a VI-a comercială a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 41/1997

privind aprobarea Regulamentului de transport pe căile ferate din România și ale

art. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 7/2005

pentru aprobarea Regulamentului de transport pe căile ferate din România, excepție ridicată de Societatea Comercială "Termoelectrica" - S.A. din București într-o cauză având ca obiect o acțiune comercială în pretenții.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că sunt neconstituționale dispozițiile

art. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 41/1997

privind aprobarea Regulamentului de transport pe căile ferate din România și cele ale

art. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 7/2005

pentru aprobarea Regulamentului de transport pe căile ferate din România. Astfel, prevederile art. 93.1 (respectiv art. 69.1), coroborate cu ale art. 87.1 (respectiv art. 65.1) și art. 87.2 (respectiv art. 65.2), din regulamentele menționate sunt contrare prevederilor art. 16 alin. (1) și (2) și ale art. 44 alin. (2) teza întâi din Constituție deoarece creează un privilegiu nepermis operatorului de transport feroviar, întrucât "termenul de prescripție a dreptului la acțiune al căii ferate este de 3 ani, în timp ce termenul de prescripție a dreptului la acțiune al celorlalte părți împotriva căii ferate este de 1 an". De asemenea, autorul excepției apreciază că sunt încălcate și dispozițiile art. 7 din Declarația Universală a Drepturilor Omului și ale art. 26 din Pactul internațional privind drepturile civile și politice ale omului.

Autorul excepției susține că "instanța supremă din România a pronunțat de-a lungul timpului hotărâri contradictorii în privința termenului de prescripție a dreptului la acțiune izvorând din contractul de transport".

De asemenea arată că prin

Decizia Curții Constituționale nr. 1 din data de 8 februarie 1994

s-a statuat că "liberul acces la justiție se realizează numai în respectul egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, astfel încât orice excludere care ar avea semnificația încălcării egalității de tratament juridic este neconstituțională". Pentru aceste motive atât reclamanta, cât și pârâta, care sunt persoane juridice de drept privat român, trebuie să se bucure de o protecție egală din partea legii și sub aspectul termenului special de prescripție a dreptului la acțiune. Totodată, în conformitate cu principiul simetriei obligațiilor și din rațiuni de egalitate de tratament juridic, termenul special de prescripție a dreptului la acțiune de un an, izvorât din contractul de transport, trebuie să fie aplicabil și acțiunilor căii ferate contra expeditorului/destinatarului/beneficiarului.

Tribunalul București - Secția a VI-a comercială apreciază că excepția de neconstituționalitate este întemeiată, deoarece tratamentul diferențiat ce rezultă din termenele diferite de prescriere a dreptului la acțiune creează un regim privilegiat uneia dintre părți.

Potrivit dispozițiilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens arată că principiul egalității nu este incident în cauză, întrucât, așa cum s-a statuat prin

Decizia Curții Constituționale nr. 136 din 3 mai 2001 , acest principiu se aplică numai cetățenilor aflați în situații identice.

Regulamentul de transport pe căile ferate din România conține norme cu privire la efectuarea transportului pe căile ferate române de către toți operatorii de transport feroviar public, care trebuie să-și îndeplinească, în mod egal, fără nici o discriminare sau vreun privilegiu, toate obligațiile ce le revin din contractul de transport pe liniile publice, în vederea realizării transportului în condiții de celeritate, siguranță și securitate.

Prin textele de lege criticate s-a avut în vedere reglementarea uniformă a condițiilor ce trebuie îndeplinite pentru realizarea corespunzătoare a transportului feroviar, asigurându-se astfel și posibilitatea realizării - în condiții egale - a drepturilor beneficiarilor transportului.

Termenul de prescripție de un an pentru acțiunile introduse de operatorul de transport feroviar a fost stabilit de legiuitor în mod obiectiv, ținându-se seama de specificul activității de transport pe calea ferată și al obligațiilor operatorilor feroviari, ca și de obiectul acțiunilor ce pot fi introduse împotriva acestora, fără a se aduce atingere textelor constituționale invocate de autorul excepției.

De altfel, și în Codul comercial legiuitorul a stabilit termene speciale pentru acțiunile "contra cărăușilor", de 6 luni și de un an, ținând cont și de specificul transportului.

Mai mult, termenul de un an în care se prescrie acțiunea împotriva transportatorului pe calea ferată a fost stabilit în acord cu prevederile Convenției pentru transporturile internaționale (1980), semnată la Berna, și cu prevederile art. 48 (fostul art. 58) din Regulile uniforme privind Contractul de transport internațional feroviar al mărfurilor CIM, apendice B la Convenție, la care România a aderat prin

Decretul nr. 100/1983 , cu amendamentele ulterioare.

Avocatul Poporului apreciază că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 41/1997

privind aprobarea Regulamentului de transport pe căile ferate din România este inadmisibilă, întrucât acest text de lege a fost abrogat expres prin dispozițiile

art. 3 din Ordonanța Guvernului nr. 7/2005 .

Cât privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 7/2005 , apreciază că aceasta este neîntemeiată.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și celor ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum a fost formulat de autorul acesteia, îl constituie dispozițiile

art. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 41/1997

privind aprobarea Regulamentului de transport pe căile ferate din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 220 din 29 august 1997, și cele ale

art. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 7/2005

pentru aprobarea Regulamentului de transport pe căile ferate din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 101 din 31 ianuarie 2005.

În realitate, astfel cum rezultă din motivarea excepției, autorul acesteia contestă constituționalitatea dispozițiilor art. 93.1 din Regulamentul de transport pe căile ferate din România, astfel cum a fost aprobat prin

Ordonanța Guvernului nr. 41/1997 , și a dispozițiilor art. 69.1 din Regulamentul de transport pe căile ferate din România, aprobat prin

Ordonanța Guvernului nr. 7/2005 .

Anterior sesizării Curții Constituționale,

Ordonanța Guvernului nr. 41/1997

a fost abrogată prin dispozițiile

art. 3 din Ordonanța Guvernului nr. 7/2005

pentru aprobarea Regulamentului de transport pe căile ferate din România. Curtea reține însă că soluția legislativă inițială, cuprinsă în art. 93.1 din regulament, a fost conservată și preluată de dispozițiile art. 69.1 din regulamentul aprobat prin aceasta din urmă ordonanță. În consecință, potrivit jurisprudenței sale, prin prezenta decizie Curtea urmează a se pronunța cu privire la constituționalitatea acestui text legal, care are următorul cuprins:

- Art. 69.1: "Acțiunea izvorâtă din contractul de transport se prescrie în termen de un an."

În susținerea excepției sunt invocate prevederile art. 16 alin. (1) și (2), art. 21 alin. (1)-(3) și ale art. 44 alin. (2) teza întâi din Constituție.

Acestea au următorul cuprins:

- Art. 16 alin. (1) și (2): "(1) Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări.

(2) Nimeni nu este mai presus de lege.";

- Art. 21 alin. (1)-(3): "(1) Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.

(3) Părțile au dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil.";

- Art. 44 alin. (2) teza întâi: "Proprietatea privată este garantată și ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular."

Cu aceeași finalitate mai sunt invocate și prevederile art. 7 teza întâi din Declarația Universală a Drepturilor Omului, ale art. 26 teza întâi din Pactul internațional privind drepturile civile și politice ale omului, ratificat prin

Decretul nr. 212/1974 , publicat în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 146 din 20 noiembrie 1974, și ale art. 58 pct. 1 teza întâi din apendicele B la Convenția cu privire la transporturile internaționale feroviare din 9 mai 1980, ratificată prin

Decretul nr. 100/1983 , publicat în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 23 din 1 aprilie 1983.

Textele menționate au următorul cuprins:

- Art. 7 teza întâi din Declarația Universală a Drepturilor Omului: "Toți oamenii sunt egali în fața legii și au, fără nici o deosebire, dreptul la o egală protecție a legii.";

- Art. 26 teza întâi din Pactul internațional privind drepturile civile și politice ale omului: "Toate persoanele sunt egale în fața legii și au, fără discriminare, dreptul la o ocrotire egală din partea legii.";

- Art. 58 pct. 1 teza întâi din apendicele B la Convenția cu privire la transporturile internaționale feroviare: "Acțiunea izvorâtă din contractul de transport se prescrie prin trecerea unui an."

Asupra acestei excepții Curtea s-a mai pronunțat în precedent prin

Decizia nr. 326 din 14 iunie 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 762 din 22 august 2005, respingând excepția invocată.

În motivarea soluției s-a reținut în esență că reglementarea legală criticată nu conține nici o dispoziție care să contravină textelor de referință invocate.

Împrejurarea că Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut, pe cale de interpretare, în procesul de aplicare a normei juridice la speță, că termenul de prescripție de un an, prevăzut de textul de lege criticat, se referă exclusiv la dreptul la acțiune al beneficiarului, în vreme ce același drept avându-l titular pe cărăuș, respectiv căile ferate, este supus termenului de prescripție de drept comun de 3 ani, nu impune și nici nu justifică concluzia desprinsă de autorul excepției, în sensul calificării ca neconstituțională a reglementării deduse controlului. Starea de neconstituționalitate constituie, prin definiție, o stare organică a unei norme legale, neputând fi dedusă din semnificația atribuită acesteia de o instanță în procesul de "rostire a dreptului", domeniu în care are o competență proprie și exclusivă, în afara competenței Curții. Așa fiind, chiar dacă, prin ipoteză, interpretarea judiciară este susceptibilă de rezerve și de natură să confere normei o semnificație evident neconstituțională, Curtea nu este abilitată, de lege lata, să constate, pe această bază, neconstituționalitatea normei legale astfel interpretate, ceea ce ar avea semnificația unei cenzuri a actului de judecată.

Dispozițiile art. 69.1 din Regulamentul de transport pe căile ferate din România, aprobat prin

Ordonanța Guvernului nr. 7/2005 , nu încalcă prevederile art. 21 alin. (1)-(3) din Constituție, întrucât instituirea anumitor condiții de admisibilitate a acțiunilor în justiție nu constituie o încălcare a accesului liber la justiție și nici a dreptului la un proces echitabil. În acest sens, prin

Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, s-a statuat că judecătorul "«spune dreptul» [...], dar numai în formele și în condițiile procedurale instituite de lege. Pe cale de consecință, legiuitorul poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură, ca și modalitățile de exercitare a drepturilor procedurale, principiul liberului acces la justiție presupunând posibilitatea neîngrădită a celor interesați de a utiliza aceste proceduri, în formele și în modalitățile instituite de lege".

În același sens, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că accesul liber la justiție nu este absolut, "ci este un drept ce poate fi supus unor limitări aduse implicit, cu excepția restrângerilor care aduc atingere chiar substanței dreptului", așa cum rezultă din hotărârile adoptate în cauzele Golder împotriva Regatului Unit, 1975, Tolstoy Miloslavsky împotriva Regatului Unit, 1995, Stubbings și alții împotriva Regatului Unit, 1996, precum și Z. și alții împotriva Regatului Unit, 2001.

Așa fiind, nu se poate susține că instituirea unor termene de prescripție ar constitui o îngrădire a accesului liber la justiție, sens în care Curtea s-a mai pronunțat prin

Decizia nr. 427 din 18 noiembrie 2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 868 din 5 decembrie 2003. În considerentele acesteia se arată că "instituția prescripției, în general, și termenele în raport cu care își produce efectele nu pot fi considerate de natură să îngrădească accesul liber la justiție, finalitatea lor fiind, dimpotrivă, de a-l facilita, prin asigurarea unui climat de ordine, indispensabil exercitării în condiții optime a acestui drept constituțional, prevenindu-se eventualele abuzuri și limitându-se efectele perturbatoare asupra stabilității și securității raporturilor juridice civile". În cauză, de altfel, Curtea observă că instituirea termenului de prescripție special de un an se impune datorită specificului drepturilor, obligațiilor și răspunderilor ce revin administratorului și gestionarilor infrastructurii feroviare, operatorilor de transport feroviar, precum și beneficiarilor transporturilor efectuate pe căile ferate din România.

Întrucât nu au intervenit elemente noi de natură să impună reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în decizia menționată își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 69.1 din Regulamentul de transport pe căile ferate din România, aprobat prin

Ordonanța Guvernului nr. 7/2005 , excepție ridicată de Societatea Comercială "Termoelectrica" - S.A. din București în Dosarul nr. 79/2005 al Tribunalului București - Secția a VI-a comercială.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 29 septembrie 2005.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Cristina Cătălina Turcu

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.