Decizia nr. 548/2005

Ioan Vida - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Ion Tiucă - procuror

Benke Karoly - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

Legii nr. 22/1969

privind angajarea gestionarilor, constituirea de garanții și răspunderea în legătură cu gestionarea bunurilor agenților economici, autorităților sau instituțiilor publice, excepție ridicată de Sandu Gârbăcea în Dosarul nr. 611/2005 al Tribunalului Ialomița - Secția civilă.

La apelul nominal răspund autorul excepției, personal și asistat de avocat, precum și Regia Națională a Pădurilor - Direcția Silvică Ialomița, prin consilier juridic, procedura de citare fiind legal îndeplinită.

Reprezentantul autorului excepției solicită acordarea unui nou termen de judecată pentru ca, în baza prevederilor art. 17 alin. (2) din Regulamentul de organizare și funcționare a Curții Constituționale, să se înainteze dosarul instanței de fond Curții Constituționale, iar aceasta să poată lua la cunoștință toate dovezile și argumentele scrise depuse. De asemenea, se mai arată că această măsură este necesară și pentru a cunoaște soluția pronunțată în recurs de Curtea de Apel București - Secția a VIII-a civilă împotriva Încheierii din 16 mai 2005 a Tribunalului Ialomița - Secția civilă cu privire la excepția de nelegalitate a unor acte administrative.

Reprezentantul Regiei Naționale a Pădurilor - Direcția Silvică Ialomița solicită respingerea cererii autorului excepției, arătând, totodată, că recursul formulat împotriva Încheierii din 16 mai 2005 a Tribunalului Ialomița - Secția civilă cu privire la excepția de nelegalitate a respectivelor acte administrative a fost respins de Curtea de Apel București - Secția a VIII-a civilă.

Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea cererii de acordare a unui nou termen de judecată.

Curtea respinge cererea autorului excepției, întrucât apreciază că soluția pronunțată în recurs împotriva Încheierii din 16 mai 2005 a Tribunalului Ialomița - Secția civilă cu privire la excepția de nelegalitate a unor acte administrative nu are relevanță în fața Curții Constituționale, care este sesizată prin Încheierea din 16 mai 2005 cu excepția de neconstituționalitate a

Legii nr. 22/1969 . De asemenea, Curtea nu consideră necesară solicitarea trimiterii Dosarului nr. 611/2005 al Tribunalului Ialomița - Secția civilă, în care s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, întrucât sesizarea sa s-a făcut conform prevederilor

art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale.

Cauza se află în stare de judecată.

Reprezentantul autorului excepției de neconstituționalitate solicită admiterea acesteia, întrucât consideră că

Legea nr. 22/1969

este anacronică. În acest sens, se arată că prin stabilirea de către ministere și organele centrale a funcțiilor prin a căror ocupare angajatul dobândește calitatea de gestionar se ajunge la situația ca sectorul privat să nu mai aibă nici un cuvânt de spus; totodată se apreciază că art. 4 din lege încalcă dreptul moral și penal la reabilitare, precum și prezumția de nevinovăție consacrată de art. 23 alin. (11) din Constituție. De asemenea, reprezentantul autorului excepției consideră că prevederile referitoare la garanții și răspunderi cuprinse în lege încalcă art. 53 din Constituție.

Reprezentantul Regiei Naționale a Pădurilor - Direcția Silvică Ialomița solicită respingerea excepției. În acest sens, se arată că prevederile legale care instituie răspunderea gestionarului sunt în concordanță cu art. 23 alin. (11) din Constituție, având în vedere că textul constituțional se referă la prezumția de nevinovăție în materie penală.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, arătând că prevederile legale criticate sunt în concordanță cu dispozițiile art. 23 alin. (11) din Constituție. Se mai arată că prezumția de culpă a gestionarului a fost instituită pe cale jurisprudențială, prin Decizia de îndrumare nr. 1/1976 a Plenului Tribunalului Suprem, însă textul legal criticat nu consacră decât răspunderea materială a gestionarului pentru faptele sale culpabile. Reprezentantul Ministerului Public apreciază că art. 53 și art. 124 alin. (1) din Constituție nu au incidență în cauză. Totodată se arată că soluționarea eventualelor contradicții între prevederile legale nu intră în competența Curții.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 16 mai 2005, pronunțată în Dosarul nr. 611/2005, Tribunalul Ialomița - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

Legii nr. 22/1969

privind angajarea gestionarilor, constituirea de garanții și răspunderea în legătură cu gestionarea bunurilor agenților economici, autorităților sau instituțiilor publice, excepție ridicată de Sandu Gârbăcea într-o cauză având ca obiect soluționarea unei cereri pentru stabilirea răspunderii patrimoniale a unui pădurar.

În motivarea excepției autorul acesteia susține că dispozițiile art. 24, 25, 26 și ale

art. 27 alin. (2) din Legea nr. 22/1969

încalcă "principiul de drept constituțional, democrat al prezumției de nevinovăție". Se apreciază că " Legea nr. 22/1969

creează prezumția răspunderii materiale a gestionarului pentru pagubele din gestiunea sa, ceea ce este nelegal și contrar Constituției României și ordinii de drept instaurate după 1989, când nimeni nu poate fi obligat să suporte vreo despăgubire decât în baza «răspunderii civile contractuale» în raporturile de muncă și dacă a fost dovedită «vina» sa în legătură cu munca prestată". În consecință, în opinia autorului excepției, dispozițiile legii încalcă atât prevederile art. 23 alin. (11), ale art. 44 alin. (8), ale art. 53 și ale art. 124 alin. (1) din Constituție, cât și pe cele ale art. 270 și 271 din Codul muncii.

De asemenea, în susținerea motivelor de neconstituționalitate a

Legii nr. 22/1969

se invocă și faptul că "funcția de serviciu de pădurar de canton silvic nu este o funcție de gestionar în sensul legii [criticate]", precizându-se că nici "contractul individual de muncă și salarizarea nu prevăd funcția de pădurar ca funcție de gestiune în sensul

Legii nr. 22/1969

și al hotărârii de aplicare".

Tribunalul Ialomița - Secția civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate ridicată este neîntemeiată. În argumentarea acestei opinii, se apreciază că "prezumția de nevinovăție este statuată constituțional numai în materie penală, în dreptul privat instituirea prin lege a unor prezumții de vinovăție necontrazicând norma constituțională". În acest sens, sunt invocate deciziile Curții Constituționale nr. 45 din 24 aprilie 1996 și nr. 446 din 26 octombrie 2004.

Totodată instanța consideră că "susținerile [...] potrivit cărora funcția de pădurar nu este o funcție de gestionare în sensul

Legii nr. 22/1969 , iar serviciul de pază nu se încadrează printre categoriile prevăzute de

Legea nr. 22/1969 , nu privesc constituționalitatea actului normativ atacat, ci țin de aplicarea legii, fiind de competența instanțelor judecătorești". În acest sens, sunt invocate și dispozițiile

art. 23 din Legea nr. 24/2000

privind Normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât prezumția de nevinovăție, prevăzută de art. 23 alin. (11) din Constituție, este reglementată în legătură cu libertatea individuală a persoanei. În acest sens, sunt invocate deciziile Curții Constituționale nr. 39 din 5 aprilie 1995, nr. 446 din 26 octombrie 2004 și nr. 45 din 24 aprilie 1996.

Totodată Guvernul apreciază că "susținerile autorului excepției, potrivit cărora funcția de pădurar nu este o funcție de gestionar în sensul

Legii nr. 22/1969 , iar serviciul de pază nu se încadrează printre categoriile prevăzute de această lege, [...] nu vizează constituționalitatea actului normativ atacat, fiind o problemă ce ține de aplicarea legii, care se află în competența instanței de judecată."

Avocatul Poporului apreciază că excepția de neconstituționalitate ridicată este neîntemeiată, având în vedere că "dispozițiile art. 23 alin. (11) din Legea fundamentală consacră prezumția de nevinovăție exclusiv pentru ipoteza răspunderii penale, această concluzie rezultând nu numai din reglementarea constituțională care face referire explicită la «hotărârea judecătorească de condamnare», dar și din economia reglementărilor constituționale referitoare la prezumția de nevinovăție". Totodată se arată că dispozițiile criticate nu conțin norme contrare prevederilor art. 44 alin. (8) din Constituție.

Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile

Legii nr. 22/1969

"nu pun în discuție restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți fundamentale", neîncălcând astfel textul art. 53 din Constituție.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părților, concluziile scrise depuse de autorul excepției, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum rezultă din încheierea de sesizare a Curții Constituționale, îl constituie dispozițiile

Legii nr. 22/1969

privind angajarea gestionarilor, constituirea de garanții și răspunderea în legătură cu gestionarea bunurilor agenților economici, autorităților sau instituțiilor publice, publicată în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 132 din 18 noiembrie 1969, modificată și completată prin

Legea nr. 54 din 8 iulie 1994 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 181 din 15 iulie 1994.

Curtea observă că, astfel cum rezultă din memoriul prin care a fost ridicată excepția de neconstituționalitate a

Legii nr. 22/1969 , autorul acesteia critică numai dispozițiile art. 24, 25, 26 și ale

art. 27 alin. (2) din Legea nr. 22/1969 . În consecință, Curtea se va pronunța asupra excepției de neconstituționalitate cu privire la aceste dispoziții legale, care au următorul cuprins:

- Art. 24: "Angajații răspund material, potrivit Codului muncii și prevederilor prezentei legi, pentru pagubele cauzate în gestiuni prin fapte ce nu constituie infracțiuni."

- Art. 25: "Gestionarul răspunde integral față de agenții economici, autoritățile sau instituțiile publice pentru pagubele pe care le-a cauzat în gestiunea sa.

Primirea bunurilor în cantități inferioare celor înscrise în actele însoțitoare sau cu vicii aparente, fără a se fi întocmit acte legale de constatare, precum și nesolicitarea asistenței tehnice de specialitate la primirea bunurilor, deși aceasta era necesară, atrag răspunderea gestionarului în condițiile alineatului 1."

- Art. 26: "Gestionarul răspunde integral și în cazul în care atribuțiile sale fiind exercitate, potrivit dispozițiilor legale, de un delegat sau de o comisie, se constată o pagubă fără a se putea stabili că aceasta s-a produs în absența gestionarului."

- Art. 27 alin. (2): "Dacă nu se poate determina măsura în care fiecare a contribuit la producerea pagubei, despăgubirea se repartizează între cei în cauză proporțional cu câștigul mediu al fiecăruia pe ultimele 3 luni; în cazul pagubei constatate într-o gestiune în care manipularea bunurilor se face în colectiv de mai mulți angajați sau în schimburi succesive, fără predare de gestiune între schimburi, despăgubirea se repartizează și proporțional cu timpul lucrat de fiecare, de la ultima inventariere, în gestiunea în care s-a produs paguba."

Textele constituționale invocate în susținerea excepției sunt cele ale art. 23 alin. (11), ale art. 44 alin. (8), ale art. 53 și ale art. 124 alin. (1), care au următorul cuprins:

- Art. 23 alin. (11): "Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești de condamnare, persoana este considerată nevinovată."

- Art. 44 alin. (8): "Averea dobândită licit nu poate fi confiscată. Caracterul licit al dobândirii se prezumă."

- Art. 53: "(1) Exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.

(2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății."

- Art. 124 alin. (1): "Justiția se înfăptuiește în numele legii."

Totodată în susținerea excepției sunt invocate și prevederile art. 270 și ale art. 271 din Codul muncii.

Autorul excepției consideră, în esență, că prevederile legale criticate instituie o prezumție de culpă în sarcina gestionarului, ceea ce este de natură a contraveni, în principal, prevederilor constituționale ale art. 23 alin. (11), dar și celor ale art. 44 alin. (8), ale art. 53 și ale art. 124 alin. (1).

Examinând excepția de neconstituționalitate ridicată, Curtea reține:

I. Articolul 27 alin. (2) din

Legea nr. 22/1969

se referă la determinarea cuantumului despăgubirilor între persoanele care au contribuit la producerea pagubei în gestiune. În consecință, Curtea constată că, potrivit

art. 29 alin. (1) și (6) din Legea nr. 47/1992 , excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 27 alin. (2) din Legea nr. 22/1969

este inadmisibilă, neavând legătură cu soluționarea cauzei, întrucât aceasta are ca obiect soluționarea unei cereri pentru stabilirea răspunderii patrimoniale a unui pădurar pentru o gestiune de care răspunde exclusiv, iar nu de o gestiune colectivă.

II. În legătură cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 24 și 25 din Legea nr. 22/1969

în raport cu art. 23 alin. (11) din Constituție, Curtea s-a mai pronunțat prin

Decizia nr. 45 din 24 aprilie 1996 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 129 din 21 iunie 1996, iar cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 26 din Legea nr. 22/1969 , prin

Decizia nr. 446 din 26 octombrie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 15 din 5 ianuarie 2005. Astfel, prin

Decizia nr. 45 din 24 aprilie 1996 , Curtea a reținut, în esență, că "art. 23 alin. (8) din Constituție [devenit, după revizuirea și republicarea Constituției, art. 23 alin. (11)] consacră într-adevăr prezumția de nevinovăție, dar exclusiv pentru ipoteza răspunderii penale. Această concluzie rezultă nu numai din termenii reglementării constituționale, făcându-se referire explicită la «hotărârea judecătorească de condamnare», dar și din economia reglementărilor, prevederile art. 23 alin. (8) [devenit art. 23 alin. (11)] fiind înscrise în cuprinsul dispozițiilor cu privire la «libertatea individuală». Așa fiind, prevederile art. 23 alin. (8) din Constituție [devenit art. 23 alin. (11)] nu pot fi considerate un obstacol pentru instituirea prin lege a unei prezumții de vinovăție în alte ipoteze de răspundere juridică decât cea penală".

În ceea ce privește constituționalitatea prevederilor

art. 26 din Legea nr. 22/1969

în raport cu

art. 23 alin. (11) din Constituție, prin Decizia nr. 446 din 26 octombrie 2004

Curtea a stabilit că "drepturile și îndatoririle, ca și sarcinile de serviciu, sunt concretizate pentru toate categoriile de salariați, inclusiv pentru gestionari, în contractele individuale de muncă. În cazul producerii unor prejudicii materiale, faptul dacă acestea s-au produs în legătură cu munca anumitor salariați și din vina acestora se examinează în raport cu sarcinile concrete, prevăzute în contractul individual de muncă, și cu modul de îndeplinire a acestora".

Prin aceeași decizie Curtea a reținut că "în situația reglementată de dispozițiile criticate, gestionarul răspunde patrimonial pentru o pagubă cauzată în gestiune prin fapte ce nu constituie infracțiune, nefiind vorba, în acest caz, despre o răspundere penală, ci despre o răspundere patrimonială".

De asemenea, în ceea ce privește invocarea de către autorul excepției a principiului referitor la prezumția de nevinovăție, Curtea a constatat "că acesta nu poate fi desprins din contextul său constituțional. Prezumția de nevinovăție este reglementată în legătură cu libertatea individuală a persoanei, privind reținerea, arestarea și soluționarea procesului penal, până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare".

Neexistând elemente noi de natură a determina schimbarea jurisprudenței Curții în această materie, soluțiile pronunțate prin aceste decizii, precum și considerentele care au stat la baza acestora își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

În ceea ce privește invocarea în susținerea excepției a încălcării prevederilor art. 44 alin. (8) din Constituție, Curtea reține că textele de lege criticate nu cuprind dispoziții prin care se prezumă caracterul ilicit al dobândirii averii, nu răstoarnă sarcina probei în această privință și nici nu dispun confiscarea averii. În baza acestor texte legale, care stabilesc răspunderea patrimonială a gestionarului în anumite cazuri, se poate recupera prejudiciul cauzat de către acesta ca urmare a faptei sale culpabile și nicidecum nu se poate susține că în acest mod averea dobândită în mod licit ar fi confiscată.

Curtea constată că prevederile art. 53 și ale art. 124 alin. (1) din Constituție, invocate în susținerea excepției, nu au incidență în cauză, ținând seama de conținutul dispozițiilor respective.

În ceea ce privește neconcordanța sesizată de autorul excepției între referirea pe care o face textul

art. 25 din Legea nr. 22/1969

la răspunderea materială a angajatului, potrivit Codului muncii, și prevederile actuale ale art. 270 alin. (1) din noul Cod al muncii, potrivit cărora "salariații răspund patrimonial, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătură cu munca lor", Curtea observă că aceasta nu este o problemă de constituționalitate, în sensul prevederilor

art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, revenind instanței de judecată să se pronunțe asupra interpretării și aplicării legii.

De asemenea, Curtea reține că depășesc cadrul controlului de constituționalitate considerațiile autorului excepției referitoare la faptul că prin "contractul individual de muncă și salarizarea nu [se] prevede funcția de pădurar ca funcție de gestiune în sensul

Legii nr. 22/1969

și al hotărârii de aplicare" sau că "funcția de serviciu de pădurar de canton silvic nu este o funcție de gestionar în sensul legii [criticate]". Examinarea acestor aspecte semnalate de autorul excepției revine în exclusivitate instanței judecătorești competente să aplice legea în cauză.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

I. Respinge ca fiind inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 27 alin. (2) din Legea nr. 22/1969

privind angajarea gestionarilor, constituirea de garanții și răspunderea în legătură cu gestionarea bunurilor agenților economici, autorităților sau instituțiilor publice, excepție ridicată de Sandu Gârbăcea în Dosarul nr. 611/2005 al Tribunalului Ialomița - Secția civilă.

II. Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 24, 25 și 26 din Legea nr. 22/1969

privind angajarea gestionarilor, constituirea de garanții și răspunderea în legătură cu gestionarea bunurilor agenților economici, autorităților sau instituțiilor publice, excepție ridicată de același autor în același dosar.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din 18 octombrie 2005.