Decizia nr. 627/2005

Ioan Vida - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Ion Predescu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Florentina Geangu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 160^2 alin. 1 teza a doua și art. 160^4 alin. 1 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Dan Vasile Dobocan în Dosarul nr. 1.928/2005 al Tribunalului Bihor - Secția penală.

La apelul nominal se constată lipsa autorului excepției, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Curtea dispune a se face apelul și în Dosarul nr. 654 D/2005, având ca obiect aceeași excepție, ridicată de Gheorghe Păcurar în Dosarul nr. 1.929/2005 al Tribunalului Bihor - Secția penală. La apelul nominal se constată lipsa autorului excepției, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Curtea, din oficiu, pune în discuție conexarea dosarelor.

Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor.

Curtea, în temeiul

art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea Dosarului nr. 654 D/2005 la Dosarul nr. 653 D/2005, care a fost primul înregistrat.

Cauza fiind în stare de judecată, se dă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției ca neîntemeiată, invocând jurisprudența Curții Constituționale în această materie și apreciind că dispozițiile legale criticate nu contravin prevederilor constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, reține următoarele:

Prin încheierile din 19 aprilie 2005, pronunțate în dosarele nr. 1.928/2005 și nr. 1.929/2005, Tribunalul Bihor - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 160^2 alin. 1 teza a doua și art. 160^4 alin. 1 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Dan Vasile Dobocan și, respectiv, Gheorghe Păcurar în dosarele menționate.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că dispozițiile 160^2 alin. 1 teza a doua din Codul de procedură penală, care prevăd condițiile în care poate fi acordată liberarea provizorie sub control judiciar, sunt contrare art. 23 alin. (10) din Constituție, în conformitate cu care "Persoana arestată preventiv are dreptul să ceară punerea sa în libertate provizorie, sub control judiciar sau pe cauțiune", fără să se impună condiția ca, în cazul infracțiunilor intenționate, legea să prevadă pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii care nu depășește 12 ani. Se mai arată că dispozițiile criticate "înlătură posibilitatea instanței de a verifica, chiar sumar, temeinicia încadrării juridice a faptei pentru care este cercetată persoana arestată preventiv" și că în acest fel se "înlătură dreptul constituțional al persoanei arestate preventiv de a solicita liberarea provizorie".

Tribunalul Bihor - Secția penală apreciază că excepția este neîntemeiată. Se arată că dispozițiile constituționale prevăd dreptul persoanei arestate preventiv de a cere punerea sa în libertate provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune, însă este atributul legiuitorului să stabilească condițiile în care aceste măsuri pot fi luate. Persoana arestată poate să ceară liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune, însă luarea acestei măsuri se face în cazurile prevăzute de lege, cu respectarea prevederilor Codului de procedură penală.

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul apreciază că excepția este neîntemeiată. Se arată că dreptul constituțional de a cere punerea în libertate nu poate fi exercitat decât în condițiile legii, potrivit regulilor de procedură penală. Pe de altă parte, prevederile art. 53 alin. (1) din Constituție stabilesc că exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, printre altele, pentru desfășurarea instrucției penale. Se menționează, totodată, că în acest sens s-a pronunțat Curtea Constituțională prin deciziile nr. 92 din 11 mai 2000, nr. 15 din 18 ianuarie 2001, nr. 41 din 7 februarie 2002 și nr. 36 din 29 ianuarie 2004, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 344 din 25 iulie 2000, nr. 167 din 2 aprilie 2001, nr. 144 din 25 februarie 2002 și, respectiv, nr. 130 din 13 februarie 2004.

Avocatul Poporului consideră, de asemenea, că excepția este neîntemeiată, întrucât dreptul persoanei arestate de a cere punerea în libertate provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune nu se realizează decât în condițiile prevăzute de Codul de procedură penală, care arată în ce condiții poate fi luată această măsură. Restrângerea exercițiului acestui drept se face în baza prevederilor art. 53 din Constituție, care impun necesitatea asigurării instrucției penale. Prin urmare, interzicerea liberării provizorii sub control judiciar sau pe cauțiune a arestaților care au săvârșit infracțiuni intenționate sancționate cu închisoare ce depășește 12 ani sau care sunt recidiviști se face în scopul bunei funcționări a procesului penal.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2) ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Prin încheierile din 19 aprilie 2005, pronunțate în dosarele nr. 1.928/2005 și nr. 1.929/2005, Tribunalul Bihor - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 160^2 alin. 1 teza a doua și art. 160^4 alin. 1 din Codul de procedură penală, însă din examinarea cererilor scrise, prin care autorii acestora au ridicat excepția, Curtea constată că obiectul excepției îl constituie, în realitate, numai dispozițiile alin. 1 teza a doua al art. 160^2 din Codul de procedură penală, iar nu și cele ale art. 160^4 alin. 1, cum, din eroare, se menționează în încheierile de sesizare.

Textul de lege criticat are următorul cuprins: "Liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul [...] infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 12 ani."

Aceste dispoziții sunt considerate de autorii excepției ca fiind contrare prevederilor constituționale cuprinse în art. 23 alin. (10), conform cărora "Persoana arestată preventiv are dreptul să ceară punerea sa în libertate provizorie, sub control judiciar sau pe cauțiune".

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată și urmează să fie respinsă.

Textul de lege criticat (art. 160^2 alin. 1 teza a doua din Codul de procedură penală) nu contravine art. 23 alin. (10) din Constituție, deoarece nu împiedică persoana arestată preventiv să ceară punerea sa în libertate provizorie, sub control judiciar sau pe cauțiune. Acest drept îi este, de altfel, recunoscut inculpatului arestat preventiv prin art. 160^1 din același cod, care prevede că "În tot cursul procesului penal inculpatul arestat preventiv poate cere punerea sa în libertate provizorie, sub control judiciar sau pe cauțiune". Condițiile de acordare a acestei liberări provizorii sub control judiciar sunt stabilite însă de art. 160^2 din Codul de procedură penală, în temeiul dispozițiilor art. 126 alin. (2) din Constituție, potrivit cărora "Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt stabilite numai prin lege", și, prin urmare, sunt conforme Constituției. Dreptul de a cere luarea unei asemenea măsuri procesuale se poate exercita numai în condițiile prevăzute de lege, în speță Codul de procedură penală, fiind atributul legiuitorului să le stabilească.

În același sens Curtea Constituțională s-a pronunțat, de altfel, și prin

Decizia nr. 36 din 29 ianuarie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 130 din 13 februarie 2004, și

Decizia nr. 207 din 4 mai 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 468 din 25 mai 2004, respingând excepții de neconstituționalitate având ca obiect aceeași dispoziție legală (art. 160^2 din Codul de procedură penală).

Întrucât nu au intervenit elemente noi de natură să determine o schimbare a jurisprudenței Curții, soluția și considerentele deciziilor menționate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 alin. (1) și (6) din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 160^2 alin. 1 teza a doua din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Dan Vasile Dobocan în Dosarul nr. 1.928/2005 al Tribunalului Bihor - Secția penală și de Gheorghe Păcurar în Dosarul nr. 1.929/2005 al aceleiași instanțe.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 17 noiembrie 2005.