Decizia nr. 585/2005

Articolul 25

alin. 3 din Legea nr. 92/1992

pentru organizarea judecătorească, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 259 din 30 septembrie 1997; aceste dispoziții au fost abrogate expres prin

art. 133 alin. (1) lit. b) din titlul IX al Legii nr. 304/2004

privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 576 din 29 iunie 2004;

- Deși Curtea Constituțională a fost sesizată cu dispozițiile

Legii nr. 195/2004

pentru aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 58/2003

privind modificarea și completarea Codului de procedură civilă, din motivarea excepției de neconstituționalitate se observă că, în fapt, critica autorului acesteia vizează dispozițiile

art. II din Legea nr. 195/2004 . Așadar, Curtea Constituțională urmează să se pronunțe asupra acestui din urmă text de lege.

Legea nr. 195/2004

pentru aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 58/2003

privind modificarea și completarea Codului de procedură civilă a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 470 din 26 mai 2004.

Textele de lege criticate au următorul cuprins:

- Art. 3 din Codul de procedură civilă: "Curțile de apel judecă:

1. în primă instanță, procesele și cererile în materie de contencios administrativ privind actele autorităților și instituțiilor centrale;

2. ca instanțe de apel, apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în primă instanță;

3. ca instanțe de recurs, recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel sau împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță de tribunale, care, potrivit legii, nu sunt supuse apelului, precum și în orice alte cazuri expres prevăzute de lege;

4. în orice alte materii date prin lege în competența lor.";

- Art. 299 alin. 3 din Codul de procedură civilă: "În situațiile în care, potrivit dispozițiilor prezentului cod sau ale legii speciale, încheierile sau alte hotărâri pronunțate de instanțele judecătorești sunt supuse numai recursului, judecarea acestei căi de atac este de competența instanței imediat superioare celei care a pronunțat hotărârea în cauză sau, după caz, de competența instanței expres prevăzute de lege.";

-

Articolul II

din Legea nr. 195/2004 : "(1) Recursurile împotriva hotărârilor date fără drept de apel potrivit legii în vigoare la data pronunțării lor și aflate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție se trimit spre judecată instanțelor imediat superioare celor care au pronunțat hotărârea în primă instanță.

(2) Recursurile aflate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție și care au ca obiect hotărâri prin care tribunalele au judecat apeluri se trimit spre judecată curților de apel.

(3) Recursurile prevăzute la alin. (1) și (2), a căror admisibilitate în principiu nu a fost examinată până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se scot de pe rol și se trimit, pe cale administrativă, instanțelor devenite competente să le judece, iar în cazul în care admisibilitatea în principiu a fost examinată, se trimit prin declinarea competenței, prin încheiere irevocabilă, dată în camera de consiliu, fără citarea părților.";

-

Articolul 25

alin. 3 din Legea nr. 92/1992 : "Ca instanțe de recurs, curțile de apel judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel, precum și în alte cauze prevăzute de lege."

În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții legale, autorul excepției invocă încălcarea prevederilor art. 1 referitoare la statul român, art. 11 privind dreptul internațional și dreptul intern, art. 15 privind universalitatea, art. 16 referitoare la egalitatea cetățenilor în fața legii, art. 20 relative la tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 21 privind accesul liber la justiție, art. 24 privind dreptul la apărare, art. 124 privind înfăptuirea justiției și ale art. 126 privind instanțele judecătorești.

De asemenea, consideră că se încalcă și prevederile art. 6 privind dreptul la un proces echitabil, art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv, art. 14 privind interzicerea discriminării și art. 17 privind interzicerea abuzului de drept din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și ale art. 1, 2 și 7 privind egalitatea în drepturi, ale art. 6 referitoare la dreptul fiecărui om de a-i fi recunoscută calitatea de subiect de drept, ale art. 8 privind dreptul de a sesiza instanțele judecătorești, ale art. 10 privind dreptul persoanei de a fi audiată în mod echitabil și public de un tribunal independent și imparțial, ale art. 11 referitoare la prezumția de nevinovăție și ale art. 30 privind interpretarea Declarației, din Declarația Universală a Drepturilor Omului.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că obiectul cauzei în care a fost ridicată excepția de neconstituționalitate îl constituie recursul împotriva unei decizii a Tribunalului Galați într-un dosar ce avea ca obiect o contestație în anulare, recurs a cărui soluționare, la momentul declarării, era de competența Înaltei Curți de Casație și Justiție, potrivit

art. I pct. 8 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 58/2003

privind modificarea și completarea Codului de procedură civilă. În urma aprobării cu modificări și completări a acestui act normativ, prin

Legea nr. 195/2004 , recursurile au fost trimise pe cale administrativă instanței devenite competente să le soluționeze, respectiv Curții de Apel Galați - Secția civilă, în conformitate cu dispozițiile

art. II alin. (1) și (3) teza întâi din Legea nr. 195/2004 . Ulterior, având în vedere înființarea secțiilor specializate în cadrul Curții de Apel Galați, instanța a invocat excepția necompetenței Secției civile și a dispus scoaterea de pe rolul Secției civile a cauzei și trecerea acesteia pe rolul Secției conflicte de muncă și asigurări sociale din cadrul Curții de Apel Galați.

Potrivit

art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , "Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia". Așa fiind, Curtea constată că dispozițiile art. 3 pct. 1, 2 și 4 din Codul de procedură civilă nu au legătură cu soluționarea cauzei deduse judecății, respectiv cu soluționarea recursului împotriva deciziei Tribunalului Galați. Or, potrivit dispozițiilor alin. (6) al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , excepția de neconstituționalitate contrară prevederilor alin. (1) al aceluiași articol este inadmisibilă, urmând a fi respinsă ca atare.

Cu privire la critica de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 299 alin. 3 din Codul de procedură civilă și

art. 25 alin. 3 din Legea nr. 92/1992

pentru organizarea judecătorească, Curtea constată că aceste dispoziții au fost abrogate expres prin

art. I pct. 45 din Legea nr. 219/2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 609 din 14 iulie 2005, respectiv prin

art. 133 alin. (1) lit. b) din titlul IX al Legii nr. 304/2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 576 din 29 iunie 2004.

În conformitate cu dispozițiile art. 147 alin. (1) din Constituție, numai legile și ordonanțele în vigoare pot forma obiect al controlului de constituționalitate. În consecință, Curtea reține că în cauză devin incidente dispozițiile

art. 29 alin. (1) și (6) din Legea nr. 47/1992 , potrivit cărora controlul de constituționalitate exercitat de Curte nu poate avea ca obiect decât legi sau ordonanțe ori dispoziții dintr-o lege sau ordonanță în vigoare la momentul exercitării acestuia, în caz contrar excepția fiind inadmisibilă. Având în vedere că, în cauză, abrogarea art. 299 alin. 3 din Codul de procedură civilă a intervenit după sesizarea Curții Constituționale, excepția urmează să fie respinsă ca devenită inadmisibilă.

Referitor la critica de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 pct. 3 din Codul de procedură civilă și

art. II din Legea nr. 195/2004 , prin

Decizia nr. 333 din 28 iunie 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 766 din 23 august 2005, Curtea a constatat că aceasta este neîntemeiată, în considerarea celor ce urmează.

Modificarea reglementării în această materie a fost realizată de legiuitor în cadrul competenței sale constituționale, fiind impusă de o serie de rațiuni majore, care erau afectate de reglementarea anterioară, ce instituia competența exclusivă a Înaltei Curți de Casație și Justiție în materie de soluționare a recursurilor. S-a urmărit astfel o mai bună administrare a justiției, o deplină realizare a accesului liber la justiție și a dreptului la un proces echitabil. După cum a decis Curtea Constituțională în

Decizia nr. 523 din 25 noiembrie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 144 din 17 februarie 2005, dispoziția

art. II din Legea nr. 195/2004

a fost adoptată pentru a se debloca activitatea de soluționare a recursurilor de către Înalta Curte de Casație și Justiție, care, în aplicarea prevederilor

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 58/2003 , avea competență generală în materia recursului civil, iar din această cauză, dat fiind numărul mare al cauzelor pe rol, se afla în imposibilitate de a asigura soluționarea acestora în termenul rezonabil impus de art. 21 alin. (3) din Constituție. Noua soluție legislativă nu instituie nici o discriminare și, ca atare, nu contravine principiului egalității de tratament între subiectele de drept. Consacrarea posibilității de a exercita o cale de atac împotriva soluției de trimitere a dosarului, pe cale administrativă sau prin încheiere de declinare de competență, la instanța devenită competentă potrivit noii reglementări, ar fi fost nu doar neproductivă, ducând la tergiversarea soluționării cauzei, ci, totodată, inutilă față de caracterul imperativ al normelor în materie de competență. Așa fiind, nu se poate reține încălcarea nici unuia dintre textele invocate de autorul excepției, conținute în Constituție, în Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și în Declarația Universală a Drepturilor Omului.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1. Respinge, ca fiind inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 pct. 1, 2 și 4 din Codul de procedură civilă și a dispozițiilor

art. 25 alin. 3 din Legea nr. 92/1992

pentru organizarea judecătorească, excepție ridicată de Marin Frunză în Dosarul nr. 263/CM/2005 al Curții de Apel Galați - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale.

2. Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 299 alin. 3 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de același autor în același dosar al aceleiași instanțe.

3. Respinge, ca fiind neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 pct. 3 din Codul de procedură civilă și

art. II din Legea nr. 195/2004 , excepție ridicată de același autor în același dosar al aceleiași instanțe.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 8 noiembrie 2005.