Decizia nr. 688/2005

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Ion Tiucă - procuror

Cristina Cătălina Turcu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 1 pct. 4 din Ordonanța Guvernului nr. 37/2003

și ale art. 48 alin. (1) teza întâi și

art. 57 alin. (1) și (3) din Legea nr. 51/1995

pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, excepție ridicată de Pompiliu Bota în Dosarul nr. 1.665/2003 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Președintele constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, invocând jurisprudența Curții Constituționale în materie.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 14 iunie 2005 Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 1 pct. 4 din Ordonanța Guvernului nr. 37/2003

și ale art. 48 alin. (1) teza întâi și ale

art. 57 alin. (1) și (3) din Legea nr. 51/1995 , excepție ridicată de Pompiliu Bota într-o cauză având ca obiect soluționarea recursului împotriva unei sentințe civile prin care s-a respins o acțiune în contencios administrativ privind constatarea nelegalității și anularea unor adrese emise de Ministerul Justiției, prin care se refuză acordarea disponibilității unor denumiri, precum și eliberarea dovezilor disponibilității unor denumiri.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține că dispozițiile

art. 1 pct. 4 din Ordonanța Guvernului nr. 37/2003

pentru modificarea și completarea

Ordonanței Guvernului nr. 26/2000

cu privire la asociații și fundații încalcă dreptul de asociere consacrat de prevederile art. 9 și ale art. 40 alin. (1) din Constituție, precum și libertatea de întrunire și asociere consacrată de art. 11 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

De asemenea, arată autorul excepției, dispozițiile art. 48 alin. (1) teza întâi și ale

art. 57 alin. (1) din Legea nr. 51/1995

pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat aduc atingere prevederilor art. 40 alin. (1) și art. 41 alin. (1) din Constituție, precum și ale art. 20 pct. 2 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, ale art. 22 pct. 1 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice și ale art. 11 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. În acest sens arată că prin obligarea tuturor avocaților dintr-un județ sau din municipiul București de a se asocia într-un barou unic și prin obligarea tuturor avocaților din România de a se asocia într-o unică formă de asociere - Uniunea Avocaților din România se realizează "îngrădirea dreptului la muncă", încălcându-se prevederile constituționale privind dreptul de asociere și dreptul la muncă.

Totodată autorul excepției apreciază că dispozițiile

art. 57 alin. (3) din Legea nr. 51/1995

aduc atingere și prevederilor art. 20 pct. 2 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, ale art. 22 pct. 1 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice și ale art. 11 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, întrucât instituie obligația ca toate barourile din România să se asocieze într-o singură uniune - Uniunea Avocaților din România.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Potrivit dispozițiilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, invocând în acest sens jurisprudența Curții Constituționale în materie.

Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile legale criticate sunt constituționale, arătând că în acest sens a statuat Curtea în jurisprudența sa.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum a fost formulat de către autorul acesteia, îl constituie dispozițiile

art. I pct. 4 din Ordonanța Guvernului nr. 37/2003

pentru modificarea și completarea

Ordonanței Guvernului nr. 26/2000

cu privire la asociații și fundații și ale art. 48 alin. (1) teza întâi și ale

art. 57 alin. (1) și (3) din Legea nr. 51/1995

pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, republicată.

În legătură cu obiectul excepției, trebuie precizat că prin dispozițiile

art. I pct. 4 din Ordonanța Guvernului nr. 37/2003

au fost introduse două noi alineate [(5) și (6)] la

art. 6 al Ordonanței Guvernului nr. 26/2000 , având următorul conținut: "(5) Este interzisă utilizarea în denumirea asociațiilor a unor sintagme sau cuvinte specifice autorităților și instituțiilor publice ori unor profesii liberale sau altor activități cu reglementări proprii.

(6) În cazul nerespectării dispozițiilor alin. (5), Ministerul Justiției va refuza eliberarea dovezii disponibilității denumirii."

Ulterior sesizării Curții Constituționale, prin

Legea nr. 213/2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 597 din 11 iulie 2005,

Ordonanța Guvernului nr. 37/2003

pentru modificarea și completarea

Ordonanței Guvernului nr. 26/2000

cu privire la asociații și fundații a fost respinsă, iar prin

art. III al Legii nr. 246/2005

pentru aprobarea

Ordonanței Guvernului nr. 26/2000

cu privire la asociații și fundații, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 656 din 25 iulie 2005,

Ordonanța Guvernului nr. 37/2003

a fost și abrogată expres.

Prin aceeași

Lege nr. 246/2005

a fost modificat

art. 7 al Ordonanței Guvernului nr. 26/2000 , adăugându-se două noi alineate [(3) și (4)], cu următorul cuprins: "(3) Este interzisă utilizarea în denumirea asociației a denumirilor specifice autorităților și instituțiilor publice.

(4) În cazul nerespectării dispozițiilor alin. (3), Ministerul Justiției va refuza motivat eliberarea dovezii disponibilității denumirii."

Întrucât, așa cum se poate observa, textul

art. 7 alin. (3) și (4) din Ordonanța Guvernului nr. 26/2000 , astfel cum a fost modificat prin

Legea nr. 246/2005 , reia, în principiu, dispozițiile art. 6 alin. (5) și (6) din aceeași ordonanță, introduse prin

Ordonanța Guvernului nr. 37/2003 , respinsă și abrogată, Curtea, conform jurisprudenței sale, urmează să examineze constituționalitatea dispozițiilor în vigoare.

Dispozițiile

art. 48 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 51/1995

pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, criticate, de asemenea, de către autorul excepției, au următorul cuprins: "Baroul este constituit din toți avocații dintr-un județ sau din municipiul București. [...]"

Prin excepția de neconstituționalitate, autorul acesteia a criticat, de asemenea, două alineate ale

art. 57 din Legea nr. 51/1995 , indicând însă greșit textele alin. (1) și (3), datorită neluării în considerare a modificării aduse acestora prin

Legea nr. 255/2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 23 iunie 2004.

În realitate, dispozițiile criticate de autorul excepției sunt cuprinse în alin. (1) și (4) ale

art. 57 din Legea nr. 51/1995 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, texte care au următorul cuprins: "(1) Uniunea Națională a Barourilor din România - U.N.B.R. este formată din toate barourile din România și are sediul în capitala țării, municipiul București.[...]

(4) Baroul de avocați se constituie și funcționează numai în cadrul U.N.B.R., potrivit prezentei legi și statutului profesiei."

În consecință, prin prezenta decizie, Curtea urmează să se pronunțe asupra dispozițiilor

art. 7 alin. (3) și (4) din Ordonanța Guvernului nr. 26/2000

cu privire la asociații și fundații, aprobată prin

Legea nr. 246/2005 , precum și a dispozițiilor art. 48 alin. (1) teza întâi și ale

art. 57 alin. (1) și (4) din Legea nr. 51/1995 , republicată, cu modificările și completările în vigoare.

Critica de neconstituționalitate formulată de autorul excepției cu privire la dispozițiile legale ce formează obiectul excepției constă, în esență, în susținerea că acestea încalcă dispozițiile constituționale ale art. 9, privind Sindicatele, patronatele și asociațiile profesionale, ale art. 40 alin. (1), privind Dreptul de asociere, și ale art. 41 alin. (1), privind Libertatea alegerii profesiei, a meseriei sau a ocupației, precum și a locului de muncă.

Autorul excepției consideră, de asemenea, că textele legale criticate contravin prevederilor art. 20 pct. 2, privind interzicerea obligării de a face parte dintr-o asociație, din Declarația Universală a Drepturilor Omului, ale art. 22 pct. 1, privind libertatea de asociere și dreptul de a constitui sindicate, din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, și ale art. 11, privind Libertatea de întrunire și de asociere, din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține următoarele:

I. Prevederile art. 48 alin. (1) teza întâi și ale

art. 57 alin. (1) și (4) din Legea nr. 51/1995

pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat au mai format obiectul controlului de constituționalitate în cauze cu o motivare identică și prin raportare la aceleași dispoziții constituționale și convenționale invocate și în prezentul dosar. Astfel, de exemplu, prin

Decizia nr. 321 din 14 septembrie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.144 din 3 decembrie 2004, Curtea Constituțională a respins excepția ca neîntemeiată, reținându-se că aceste dispoziții, care se referă la organizarea avocaților în barouri și a barourilor în Uniunea Națională a Barourilor din România, nu încalcă dreptul de asociere și nici dreptul la muncă și la alegerea profesiei prevăzute de art. 40 alin. (1) și art. 41 din Constituție, fiind în concordanță cu dispozițiile actelor internaționale.

Cele statuate prin decizia menționată își mențin valabilitatea și în cauza de față, întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea soluției pronunțate cu acel prilej.

II. În ceea ce privește dispozițiile

art. 7 alin. (3) și (4) din Ordonanța Guvernului nr. 26/2000

cu privire la asociații și fundații, Curtea reține că acestea sunt aplicabile acelor asociații care conțin în denumirea lor cuvinte sau sintagme de natură să creeze confuzie cu denumirile specifice autorităților și instituțiilor publice. Printr-o normă imperativă legiuitorul poate da prioritate interesului public, așa cum Curtea a statuat prin

Decizia nr. 325 din 14 iunie 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 756 din 19 august 2005.

Sub acest aspect, cele stabilite, cu valoare de principiu, prin decizia menționată, își mențin valabilitatea și în prezenta cauză, astfel că și această critică urmează a fi înlăturată.

Excepția de neconstituționalitate referitoare la aceste texte din

Ordonanța Guvernului nr. 26/2000

se mai întemeiază și pe susținerea că ar fi încălcate dispozițiile art. 9 și ale art. 40 alin. (1) din Constituție, precum și ale art. 11 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Analizând această susținere, Curtea constată că art. 9, privind Sindicatele, patronatele și asociațiile profesionale, art. 40 alin. (1), privind Dreptul de asociere, din Constituție, și art. 11, privind Libertatea de întrunire și de asociere, din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, nu sunt incidente în cauză, întrucât textele criticate nu afectează drepturile respective, ci prevăd anumite restricții privind stabilirea denumirilor asociațiilor și fundațiilor. Așa fiind, aceste susțineri sunt neîntemeiate și urmează a fi respinse.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 7 alin. (3) și (4) din Ordonanța Guvernului nr. 26/2000

cu privire la asociații și fundații și ale art. 48 alin. (1) teza întâi și

art. 57 alin. (1) și (4) din Legea nr. 51/1995

pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, excepție ridicată de Pompiliu Bota în Dosarul nr. 1.665/2003 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 20 decembrie 2005.