Decizia nr. 102/2006

Ioan Vida - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Ion Tiucă - procuror

Ingrid Alina Tudora - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 18 alin. (3) din Legea nr. 146/1997

privind taxele judiciare de timbru, astfel cum au fost modificate prin

Legea nr. 195/2004

pentru aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 58/2003

privind modificarea și completarea Codului de procedură civilă, excepție ridicată de Marin Frunză în Dosarul nr. 227/2005 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza este în stare de judecată.

Reprezentantul Ministerului Public, invocând jurisprudența în materie a Curții Constituționale, pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 1 noiembrie 2005, pronunțată în Dosarul nr. 227/2005, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 18 alin. (3) din Legea nr. 146/1997

privind taxele judiciare de timbru, astfel cum au fost modificate prin

Legea nr. 195/2004 , excepție ridicată de Marin Frunză.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține că textul de lege criticat contravine prevederilor art. 1, 4, 11, 15, 16, 20, 21, 24, 53, 124 și 126 din Constituție, raportate la prevederile art. 6, 13, 14, 17 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și la art. 1, 2, 6, 7, 8, 10 și 30 din Declarația Universală a Drepturilor Omului. În acest sens, arată că dispozițiile de lege criticate sunt neconstituționale, deoarece împotriva măsurii prin care instanța de judecată solicită taxa judiciară de timbru justițiabilul nu poate exercita calea de atac a recursului, iar soluționarea cererii de reexaminare se face în camera de consiliu, fără citarea părților, prin încheiere irevocabilă.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Dispozițiile de lege criticate reglementează competența și procedura în materia taxelor judiciare de timbru, potrivit abilitării conferite legiuitorului prin art. 126 alin. (2) din Constituție, situație în care, nefiind vorba despre un litigiu privind fondul dreptului, nu își găsesc aplicare mijloacele și garanțiile procesuale privind dreptul la un proces echitabil. Așa fiind, procedura aplicabilă în aceste cazuri, având ca finalitate satisfacerea imperativului celerității, este mai sumară și, astfel, derogatorie de la dreptul comun. Instanța arată că asupra dispozițiilor

art. 18 alin. (3) din Legea nr. 146/1997

Curtea Constituțională s-a mai pronunțat, prilej cu care a statuat că acestea sunt constituționale.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că textul de lege criticat nu contravine prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (3) și (5) și ale art. 11 și 20, raportate la dispozițiile art. 6, 13, 14 și 17 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și la unele dispoziții din Declarația Universală a Drepturilor Omului, în acest sens invocând jurisprudența instanței de contencios constituțional, și anume deciziile nr. 42/2005 și nr. 581/2005. De asemenea, arată că reglementarea criticată nu contravine prevederilor constituționale ale art. 21, în acest sens fiind și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. În ceea ce privește susținerile de neconstituționalitate raportate la prevederile art. 1, 4, 15, 16, 24, 53 și 124 din Constituție, Guvernul apreciază că acestea nu pot fi primite, pe de o parte, pentru că nu sunt motivate, iar pe de altă parte, pentru că nu au o legătură cu cauza de față.

Avocatul Poporului apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Astfel, arată că reglementarea criticată nu contravine prevederilor art. 21 alin. (3) din Constituție, în acest sens invocând

Decizia Curții Constituționale nr. 42/2005 . De asemenea, consideră că nu poate fi reținută nici critica privind înfrângerea art. 129 din Constituție, întrucât condițiile de exercitare a căilor de atac sunt prevăzute de norme juridice de drept procesual, o asemenea natură având și textul dedus controlului de constituționalitate în cauza de față.

În sfârșit, arată că dispozițiile legale criticate nu conțin norme contrare nici celorlalte prevederi din Legea fundamentală și din documentele juridice internaționale invocate de autorul excepției.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit în cauză de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2) și ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 18 alin. (3) din Legea nr. 146/1997

privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173 din 29 iulie 1997, modificate prin

art. I pct. 12 din Legea nr. 195/2004

pentru aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 58/2003

privind modificarea și completarea Codului de procedură civilă, lege publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 470 din 26 mai 2004.

Dispozițiile de lege criticate au următorul conținut:

- Art. 18 alin. (3): "Cererea se soluționează în camera de consiliu de un alt complet, fără citarea părților, prin încheiere irevocabilă."

Autorul excepției susține că textul de lege criticat încalcă prevederile constituționale ale art. 1, privind statul de drept, art. 4, referitoare la unitatea poporului și egalitatea între cetățeni, art. 11, privind dreptul internațional și dreptul intern, art. 15, privind universalitatea, art. 16, care consacră egalitatea în drepturi, art. 20, referitoare la tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 21, privind accesul liber la justiție, art. 24, privind dreptul la apărare, art. 53, referitoare la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, art. 124, privind înfăptuirea justiție, și art. 126 referitoare la instanțele judecătorești.

În opinia autorului excepției sunt încălcate, de asemenea, și prevederile art. 6, privind dreptul la un proces echitabil, art. 13, privind dreptul la un recurs efectiv, art. 14, privind interzicerea discriminării, și art. 17, privind interzicerea abuzului de drept din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și o serie de prevederi cuprinse în Declarația Universală a Drepturilor Omului, și anume art. 1, privind libertatea și egalitatea în demnitate și în drepturi, art. 2, privind egalitatea în drepturi și interzicerea discriminării, art. 6, privind recunoașterea calității de subiect de drept, art. 7, privind egalitatea în fața legii și protecția împotriva oricărei discriminări, art. 8, privind accesul efectiv la instanțele judiciare, art. 10, privind procesul echitabil, și art. 30, privind interpretarea Declarației Universale a Drepturilor Omului.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile

art. 18 alin. (3) din Legea nr. 146/1997

au mai făcut obiect al controlului de constituționalitate, prin raportare la aceleași prevederi din Legea fundamentală ca și în prezenta cauză și cu motivări asemănătoare.

În acest sens sunt

Decizia nr. 42 din 27 ianuarie 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 206 din 10 martie 2005,

Decizia nr. 164 din 22 martie 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 561 din 30 iunie 2005, și

Decizia nr. 581 din 3 noiembrie 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.113 din 9 decembrie 2005, prin care Curtea a statuat că dispozițiile de lege criticate sunt constituționale.

Cu acele prilejuri Curtea a constatat că obiectul textului criticat îl constituie o normă procedurală care reglementează soluționarea cererii de reexaminare împotriva încheierii de stabilire a taxei de timbru, așadar un incident procedural, prealabil antamării fondului de către instanța de judecată. În condițiile în care în discuție este o chestiune prealabilă, soluționarea acesteia este guvernată de principiul celerității, care ar fi grav afectat prin aplicarea în materie a principiilor oralității și contradictorialității, a obligativității citării părților, ca și a posibilității exercitării unei căi de atac împotriva încheierii de soluționare a cererii de reexaminare.

Deoarece nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, atât considerentele, cât și soluția deciziilor menționate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d), precum și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 18 alin. (3) din Legea nr. 146/1997

privind taxele judiciare de timbru, excepție ridicată de Marin Frunză în Dosarul nr. 227/2005 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 9 februarie 2006.