Decizia nr. 96/2006
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 48 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 26/2004 privind unele măsuri pentru finalizarea privatizării societăților comerciale aflate în portofoliul Autorității pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului și consolidarea unor privatizări, modificate prin articolul unic al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 54/2005
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- OUG nr. 26/2004 29 aprilie 2004 (prevederi anume) privind unele măsuri pentru finalizarea privatizării societăților comerciale aflate în por…
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Ioan Vida - președinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Constantin Doldur - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Ion Tiucă - procuror
Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 48 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 26/2004 , modificat prin articolul unic al
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 54/2005 , excepție ridicată de Wittstock Eberhard Wolfgang, Wittstock Rohtraut Maria, Philippi Fridrich Georg, Philippi Kurt Wilhelm, Depner Marie Friederike, Gross Depner Christa Maria și Depner Wilhelm Wolfgang în Dosarul nr. 852/R/2005 al Curții de Apel Brașov - Secția civilă.
La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin Încheierea din 12 septembrie 2005, pronunțată în Dosarul nr. 852/R/2005, Curtea de Apel Brașov - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor articolului unic al
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 54/2005
și ale
art. 48 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 26/2004 , excepție ridicată de Wittstock Eberhard Wolfgang, Wittstock Rohtraut Maria, Philippi Fridrich Georg, Philippi Kurt Wilhelm, Depner Marie Friederike, Gross Depner Christa Maria și Depner Wilhelm Wolfgang.
În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorii arată că instituirea prin dispozițiile criticate a unui termen până la care durează suspendarea judecării tuturor acțiunilor judiciare, extrajudiciare, precum și a oricărei proceduri de executare silită, îndreptate împotriva societăților comerciale enumerate de lege, nu ar fi de natură decât să determine o restrângere temporară și proporțională a accesului liber la justiție, iar termenul astfel reglementat suferind deja două prelungiri, nimic nu împiedică Guvernul să opereze asemenea modificări și pe viitor. Or, în situația în care suspendarea este impusă pentru o durată de peste un an și 6 luni, dreptul justițiabilului la rezolvarea acțiunii sale într-un termen rezonabil suferă o îngrădire nejustificată, ceea ce determină încălcarea dispozițiilor art. 21 și 53 din Constituție.
Curtea de Apel Brașov - Secția civilă apreciază excepția de neconstituționalitate ca neîntemeiată, textul de lege criticat fiind în deplină concordanță cu prevederile constituționale referitoare la liberul acces la justiție, întrucât măsura dispusă de legiuitor are un caracter temporar și urmărește asigurarea masei credale în vederea procedurii de lichidare.
În conformitate cu dispozițiile
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.
Guvernul arată că rațiunea textului, astfel cum rezultă din prevederile alin. 1 ale
art. 48 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 26/2004 , o reprezintă necesitatea îndeplinirii unor angajamente asumate de Guvernul României, în contextul favorizării privatizării, în mod accelerat, a societăților comerciale aflate în portofoliul Autorității pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului. Aceasta va avea un impact semnificativ în plan economic și social, în scopul menținerii societăților comerciale în activitate și fără perturbări sociale majore, pentru a-și exercită în continuare funcțiile economice pentru care au fost constituite, inclusiv achitarea obligațiilor către creditori, aspecte ce privesc interesul public general. Așa fiind, se apreciază că dispozițiile criticate nu aduc atingere principiului constituțional al liberului acces la justiție.
Avocatul Poporului consideră că prevederile
art. 48 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 26/2004 , așa cum au fost modificate prin
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2005 , nu împiedică accesul liber la justiție și nu contravin cerinței soluționării procesului într-un termen rezonabil, întrucât perioada de timp pentru care se pot suspenda acțiunile judiciare, extrajudiciare, precum și a oricărei proceduri de executare silită, îndreptate împotriva societăților comerciale la care fac referire prevederile legale criticate, este limitată în timp și nu poate depăși data de 31 decembrie 2005.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2),
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile
art. 48 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 26/2004
privind unele măsuri pentru finalizarea privatizării societăților comerciale aflate în portofoliul Autorității pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului și consolidarea unor privatizări, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 385 din 30 aprilie 2004, modificate prin articolul unic al
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 54/2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 563 din 30 iunie 2005, aprobată prin
Legea nr. 325/2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.021 din 17 noiembrie 2005, dispoziții care au următorul conținut: "(1) În scopul îndeplinirii unor angajamente asumate de Guvernul României, pentru un termen de 18 luni de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se suspendă judecarea tuturor acțiunilor judiciare, extrajudiciare, precum și orice procedură de executare silită, îndreptate împotriva următoarelor societăți comerciale:
- Societatea Comercială «CUG» - S.A. Cluj-Napoca;
- Societatea Comercială «Turnu» - S.A. Turnu Măgurele;
- Societatea Comercială «Brafor» - S.A. Brașov;
- Societatea Comercială «Ampelum» - S.A. Zlatna;
- Societatea Comercială «Autotransport» - S.A. Brașov;
- Societatea Comercială «IAIFO» - S.A. Zalău;
- Societatea Comercială «Energoreparații» - S.A. București;
- Societatea Comercială «Rocar» - S.A. București;
- Societatea Comercială «CMB» - S.A. Bocșa;
- Societatea Comercială «Foraje Sonde» - S.A. Târgu Cărbunești;
- Societatea Comercială «SINCAR» - S.A. Brăila.
(2) Suspendarea prevăzută la alin. (1) durează până la finalizarea procedurilor de dizolvare și lichidare voluntară prevăzute de
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 88/1997 , cu modificările și completările ulterioare, dar nu mai mult de data de 31 decembrie 2005."
Autorul excepției susține că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale cuprinse în art. 21 alin. (1), (2) și (3) referitoare la liberul acces la justiție.
Examinând excepția de neconstituționalitate ridicată, Curtea constată că s-a mai pronunțat cu privire la constituționalitatea dispozițiilor
art. 48 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 26/2004 , astfel cum au fost modificate prin
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2005 , în raport cu textul art. 21 din Constituție, și a constatat că aceste prevederi sunt constituționale. Astfel, prin
Decizia nr. 367 din 5 iulie 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 756 din 19 august 2005, Curtea a reținut, în esență, că nu orice intervenție a puterii legiuitoare cu privire la desfășurarea unor procese aflate în curs de soluționare încalcă, de principiu, prevederile constituționale, iar, în speță, accesul liber la justiție nu este suprimat, ci numai suspendat, cel mult până la data prevăzută de lege, și anume până la 31 decembrie 2005.
Rațiunile care au stat la baza adoptării soluției anterioare își păstrează valabilitatea și în prezent, astfel încât aceasta se impune a fi menținută.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 48 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 26/2004
privind unele măsuri pentru finalizarea privatizării societăților comerciale aflate în portofoliul Autorității pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului și consolidarea unor privatizări, modificate prin articolul unic al
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 54/2005 , excepție ridicată de Wittstock Eberhard Wolfgang, Wittstock Rohtraut Maria, Philippi Fridrich Georg, Philippi Kurt Wilhelm, Depner Marie Friederike, Gross Depner Christa Maria și Depner Wilhelm Wolfgang în Dosarul nr. 852/R/2005 al Curții de Apel Brașov - Secția civilă.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 9 februarie 2006.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA Magistrat-asistent, Mihaela Senia Costinescu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.