Ordonanță de urgență · Guvernul

OUG nr. 88/1997

privind privatizarea societăților comerciale

prezumat în vigoare 8 acte modificatoare

Data actului
23 decembrie 1997
Emitent
Guvernul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 381 din 29 decembrie 1997
Aprobat
prin Legea nr. 44/1998
Modificări
8 acte modificatoare, prima la 2 aprilie 1999, ultima la 31 iulie 2014; 1 abrogări parțiale
Citat de
731 de acte
Citează
15 acte
Structură
44 de articole · 47.064 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce i s-a întâmplat acestui act

Abrogat prin 1

  • Legea nr. 185/2005 15 iunie 2005 (prevederi anume) pentru abrogarea art. 34 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 88/1997 privind privati…

Aprobat prin 1

  • Legea nr. 44/1998 20 februarie 1998 pentru aprobarea Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea socie…

Republicat prin 3

  • Legea nr. 109/1998 3 iunie 1998 a bugetului de stat pe 1998
  • Legea nr. 216/2001 26 aprilie 2001 Legea bugetului de stat pe anul 2001
  • HG nr. 1228/2011 14 decembrie 2011 (prevederi anume) pentru modificarea anexei nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 122/2011 privind aprobarea bug…

Modificat prin 6

  • OUG nr. 150/1999 14 octombrie 1999 (prevederi anume) pentru modificarea art. 14 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 88/1997 privind priva…
  • OUG nr. 251/2000 30 noiembrie 2000 (prevederi anume) pentru modificarea art. 14 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 88/1997 privind priva…
  • Legea nr. 216/2001 26 aprilie 2001 Legea bugetului de stat pe anul 2001
  • OUG nr. 50/2007 30 mai 2007 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 88/1997 privind p…
  • Legea nr. 91/2011 6 iunie 2011 pentru modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea soc…
  • OG nr. 14/2014 31 iulie 2014 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 88/1997 privind p…

Completat prin 2

  • OUG nr. 37/1999 2 aprilie 1999 (prevederi anume) pentru completarea art. 9 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 88/1997 privind privat…
  • Legea nr. 129/2010 30 iunie 2010 (prevederi anume) pentru completarea art. 32^2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 88/1997 privind pri…

Decizii de neconstituționalitate 26

  • Decizia nr. 34/1998 17 februarie 1998 (prevederi anume) cu privire la constituționalitatea Legii pentru aprobarea Ordonanței de urgenta a Guvernul…
  • Decizia nr. 8/1999 9 februarie 1999 (prevederi anume) referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 24 și 27 din Ordonan…
  • Decizia nr. 6/2000 18 ianuarie 2000 (prevederi anume) referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 32^4 din Ordonanța d…
  • Decizia nr. 8/2000 24 ianuarie 2000 (prevederi anume) referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 32^2 din Ordonanța d…
  • Decizia nr. 85/2000 4 mai 2000 (prevederi anume) referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 32^4 alin. (4) și (5…
  • Decizia nr. 91/2000 9 mai 2000 (prevederi anume) referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 32^2 din Ordonanța d…
  • Decizia nr. 201/2000 17 octombrie 2000 (prevederi anume) referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 32^15 alin. (2) din …
  • Decizia nr. 217/2000 14 noiembrie 2000 (prevederi anume) referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 32^2 alin. (1), (2),…
  • Decizia nr. 218/2000 14 noiembrie 2000 (prevederi anume) referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 32^2 din Ordonanța d…
  • Decizia nr. 250/2000 23 noiembrie 2000 (prevederi anume) referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 32^2 din Ordonanța d…
  • Decizia nr. 47/2001 7 februarie 2001 (prevederi anume) referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 32^4 din Ordonanța d…
  • Decizia nr. 95/2001 27 martie 2001 (prevederi anume) referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 32^2 alin. (3) din O…
  • toate cele 26 acte…

Pus în aplicare prin 3

  • Normele din 10 iunie 1999 10 iunie 1999 de aplicare a Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea societăț…
  • Normele din 13 iunie 2002 13 iunie 2002 de aplicare a Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea societăț…
  • Rectificarea nr. 577/2002 13 iunie 2002 RECTIFICARE nr. 577 din 13 iunie 2002 referitoare la Hotărârea Guvernului nr. 577/2002

Stă la baza 78

  • Ordinul nr. 62/1998 16 martie 1998 pentru aplicarea normelor metodologice privind privatizarea societăților comerciale și vân…
  • Ordinul nr. 71/1998 27 martie 1998 privind sumele încasate de Fondul Proprietății de Stat în baza contractelor de vânzare-cum…
  • Legea nr. 143/1998 9 iulie 1998 (prevederi anume) pentru aprobarea Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 5/1998 privind reorganizarea Consi…
  • HG nr. 468/1998 11 august 1998 pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 834/1991 privind stabilirea și …
  • HG nr. 776/1998 29 octombrie 1998 (prevederi anume) privind modificarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 83/1997 pentru privatiza…
  • HG nr. 790/1998 10 noiembrie 1998 pentru modificarea și completarea Normelor metodologice privind finanțarea proiectelor și …
  • HG nr. 806/1998 13 noiembrie 1998 privind înființarea Companiei Naționale a Huilei - S.A. și a societăților comerciale: "Ser…
  • HG nr. 655/2000 4 august 2000 (prevederi anume) privind acordarea unor înlesniri la plata obligațiilor bugetare datorate de unele societăț…
  • HG nr. 1092/2000 9 noiembrie 2000 (prevederi anume) pentru aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2000 al Fondului Proprietății…
  • Ordinul nr. 294/2001 2 august 2001 (prevederi anume) privind criteriul de preselecție care să se refere la asociațiile salariaților constituite…
  • OUG nr. 172/2001 13 decembrie 2001 privind unele măsuri pentru relansarea economică a Societății Comerciale "Combinatul Sider…
  • HG nr. 1283/2001 20 decembrie 2001 (prevederi anume) pentru aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli al Autorității pentru Privatizare și …
  • toate cele 78 acte…

Ce face acest act

Are ca temei 2

Capitolul 1 Dispoziții generale

Articolul 1

Prezenta ordonanță de urgență stabilește cadrul juridic pentru vânzarea acțiunilor emise de societăți comerciale și deținute de stat sau de o autoritate a administrației publice locale, precum și pentru vânzarea activelor aparținând societăților comerciale la care statul sau o autoritate a administrației publice locale este acționar, în baza următoarelor principii:

a) asigurarea transparenței tranzacțiilor;

b) stabilirea prețului de vânzare, în baza raportului dintre cerere și oferta;

c) asigurarea egalității de tratament între cumpărători.

Articolul 2

Prevederile prezentei ordonanțe de urgență se aplică:

a) societăților comerciale înființate în baza prevederilor

cap. III din Legea nr. 15/1990

privind reorganizarea unităților economice de stat în regii autonome și societăți comerciale, cu modificările ulterioare;

b) societăților comerciale și naționale, care rezultă din reorganizarea regiilor autonome de interes național sau local, în temeiul

Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 30/1997

privind reorganizarea regiilor autonome, aprobată și modificată prin

Legea nr. 207/1997 ;

c) societăților comerciale care au fost constituite de autoritățile administrației publice locale în baza

Legii administrației publice locale nr. 69/1991 , republicată, cu modificările ulterioare;

d) societăților comerciale care rezultă din divizarea sau fuziunea societăților comerciale menționate la lit. a)-c).

Articolul 3

În înțelesul prezentei ordonanțe de urgență, notiunile de mai jos se definesc astfel:

a) acțiunile sunt valori mobiliare emise de societăți comerciale; acțiunile pot fi comune sau preferențiale, în conformitate cu dispozițiile

Legii nr. 31/1990

privind societățile comerciale, cu modificările ulterioare;

b) activele sunt unități de producție, subunitati, secții, spații comerciale, spații de cazare ori alte bunuri de același gen din patrimoniul unei societăți comerciale, ce pot fi organizate sa funcționeze independent;

c) autoritatea de mediu competența este Ministerul Apelor, Pădurilor și Protecției Mediului sau o agenție locală de protecție a mediului din subordinea Ministerului Apelor, Pădurilor și Protecției Mediului, care funcționează în concordanta cu legea;

d) obiective de mediu minim acceptate reprezintă un set de condiții stabilite de autoritatea de mediu competența, în baza unui bilanț de mediu, pentru o societate comercială care urmează să fie privatizata;

e) cumpărător este orice persoană fizica sau juridică de drept privat, română sau străină. Cumpărător nu poate fi o societate comercială la care statul român sau o autoritate a administrației publice locale deține mai mult de 10% din totalul acțiunilor cu drept de vot în adunarea generală a acționarilor.

Capitolul 2 Statutul și atribuțiile Ministerului Privatizării și ale Fondului Proprietății de Stat

Articolul 4

(1)

Ministerul Privatizării este autoritatea administrației publice centrale, responsabilă cu elaborarea politicilor de privatizare, cu coordonarea și controlul procesului de privatizare.

(2)

În acest scop, Ministerul Privatizării îndeplinește următoarele atribuții:

a) elaborează și supune spre aprobare Guvernului strategia de privatizare, în baza propunerilor ministerelor, pentru a asigura o corelare cu proiectele de dezvoltare ale acestora;

b) elaborează și supune spre aprobare Guvernului proiecte de legi și proiecte de hotărâri ale Guvernului în domeniul privatizării;

c) îndrumă metodologic întregul proces de privatizare;

d) avizează și supune spre aprobare Guvernului programul anual de privatizare elaborat de Fondul Proprietății de Stat; programul anual de privatizare se publică în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, prin grija Fondului Proprietății de Stat, inclusiv eventualele modificări și completări;

e) aproba, la cererea Fondului Proprietății de Stat, lista societăților comerciale care se restructureaza;

f) monitorizează deciziile de dizolvare și de lichidare a societăților comerciale, dintre cele enumerate la art. 2, inițiate de reprezentanții Fondului Proprietății de Stat în adunările generale ale acționarilor;

g) propune spre aprobare Guvernului mandatul Fondului Proprietății de Stat privind condițiile de negociere pentru privatizarea societăților comerciale care dețin o poziție de monopol, un monopol natural sau o poziție dominantă pe piața, precum și pentru alte societăți comerciale de interes strategic;

h) întocmește, trimestrial sau ori de câte ori este necesar, rapoarte privind stadiul privatizării, pe care le prezintă spre analiza Guvernului;

i) efectuează, din oficiu sau la cererea primului-ministru, controlul operațiunilor de privatizare;

j) asigura desfășurarea programelor de asistența tehnica în domeniul privatizării, finanțate sau contractate cu persoane fizice sau juridice române ori străine;

k) promovează investițiile străine în scopul privatizării societăților comerciale;

l) îndeplinește orice alte atribuții prevăzute de lege pentru domeniul sau de activitate.

(3)

În vederea îndeplinirii atribuțiilor ce îi revin, Ministerul Privatizării are dreptul să solicite, în scris, informații de la orice instituție publică centrala sau locală, precum și de la societățile comerciale la care statul este acționar. Autoritățile centrale și locale ale administrației publice, precum și societățile comerciale sunt obligate sa răspundă la solicitarile Ministerului Privatizării, în termen de cel mult 10 zile de la data solicitării.

(4)

Organizarea și funcționarea Ministerului Privatizării se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.

Articolul 5

(1)

Fondul Proprietății de Stat este o instituție de interes public, organizată ca fond închis de investiții atipic, aflat în subordinea Ministerului Privatizării, cu atributia principala de a vinde acțiunile deținute de stat sau de autoritățile administrației publice locale.

(2)

Activitatea Fondului Proprietății de Stat se stabilește în baza programului de privatizare avizat de către Ministerul Privatizării și aprobat de Guvern.

Articolul 6

(1)

Conducerea Fondului Proprietății de Stat este asigurata de un consiliu de administrație format din 11 membri, persoane cu pregătire și cu experienta în domeniul comercial, financiar, juridic sau tehnic, dintre care unul este secretar de stat la Ministerul Privatizării și doi sunt lideri recomandați de către principalele confederatii sindicale.

(2)

Președintele și ceilalți membri ai consiliului de administrație sunt numiți de către primul-ministru, la propunerea ministrului privatizării. Durata mandatului membrilor consiliului de administrație se fixează prin decizia de numire. Consiliul de administrație este legal constituit și lucrează din momentul în care, prin decizia primului-ministru, au fost numiți noua membri.

(3)

Membrii consiliului de administrație pot fi revocați de către autoritatea care i-a numit.

(4)

Atribuțiile consiliului de administrație, modul de desfășurare a ședințelor consiliului de administrație, precum și salarizarea personalului Fondului Proprietății de Stat se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.

Articolul 7

Controlul operațiunilor financiar-contabile ale Fondului Proprietății de Stat se realizează de trei cenzori. Cenzorii se numesc și se revoca de către primul-ministru, la propunerea ministrului finanțelor.

Articolul 8

(1)

Fondul Proprietății de Stat exercita, în numele statului sau al autorităților administrației publice locale, toate drepturile acționarului la societățile comerciale enumerate la art. 2.

(2)

În acest scop, Fondul Proprietății de Stat are următoarele atribuții:

a) elaborează programul anual de privatizare, pe care îl supune spre avizare Ministerului Privatizării;

b) realizează, în regim de publicitate și în baza raportului dintre cerere și oferta, negocierea și vânzarea la prețul de piața a acțiunilor emise de societățile comerciale incluse în programul anual de privatizare aprobat de Guvern.

c) inițiază, prin reprezentanții săi în adunarea generală a acționarilor, sau aproba, după caz, vânzarea activelor din patrimoniul societăților comerciale la care statul sau o autoritate a administrației publice locale este acționar majoritar, la prețul de piața, în baza raportului dintre cerere și oferta;

d) stabilește sistemul de evaluare a acțiunilor emise de societățile enumerate la art. 2, prin direcțiile sale de specialitate sau cu asistența asigurata de consultanți - persoane fizice ori societăți de consultanța autorizate, după caz -, dacă acestea nu sunt cotate la bursele de valori sau pe alte piețe organizate, naționale sau internaționale;

e) dispune sau avizează publicarea în presa scrisă sau în sistem electronic, pe plan intern sau internațional, a listelor cu societățile comerciale care urmează să fie privatizate;

f) stabilește metoda de privatizare a unei societăți comerciale, în baza criteriilor stabilite în programul anual de privatizare. Fondul Proprietății de Stat poate schimba metoda de privatizare pentru o societate comercială, în funcție de condițiile pieței la momentul vânzării sau al declanșării procesului de privatizare;

g) ia măsuri pentru restructurarea și privatizarea societăților comerciale cu datorii restante, prin vânzare, dizolvare și lichidare, potrivit

Legii nr. 31/1990 , cu modificările ulterioare, precum și prin conversia datoriilor în acțiuni, cu acordul creditorilor. Dizolvarea sau lichidarea unei societăți comerciale se inițiază de către Fondul Proprietății de Stat, prin reprezentanții săi în adunarea generală a acționarilor;

h) inițiază, prin reprezentanții săi în adunarea generală a acționarilor, divizarea sau fuziunea societăților comerciale, după caz, în scopul privatizării lor;

i) aduce la îndeplinire hotărârile Guvernului, ordinele sau instrucțiunile ministrului privatizării, emise în conformitate cu strategia și cu programul de privatizare aprobate de către Guvern.

(3)

Activitatea Fondului Proprietății de Stat se desfășoară pe principiul descentralizării. În acest scop, societățile comerciale care fac parte din categoria întreprinderilor mici și mijlocii vor fi privatizate la nivelul sucursalelor teritoriale ale Fondului Proprietății de Stat.

Articolul 9

(1)

Veniturile obținute și încasate de către Fondul Proprietății de Stat din vânzarea acțiunilor emise de societățile comerciale și din dividende se vărsa la bugetul de stat, după deducerea cheltuielilor prevăzute în bugetul de venituri și cheltuieli aprobat de către Consiliul de administrație al Fondului Proprietății de Stat.

(2)

Cheltuielile nu pot depăși 20% din sumele obținute și încasate din vânzări și cuprind, fără a se limita, următoarele:

a) cheltuieli proprii de organizare și funcționare;

b) cheltuieli legate de plată comisioanelor pentru consultanți - persoane fizice sau societăți de consultanța sau bănci de investiții - ori pentru pregătirea și realizarea privatizării societăților comerciale;

c) costuri de dizolvare și lichidare a societăților comerciale enumerate la

art. 2, potrivit Legii nr. 31/1990 , cu modificările ulterioare, și cheltuieli cu constituirea garanțiilor de mediu.

(3)

În situația în care cheltuielile Fondului Proprietății de Stat depășesc valoarea veniturilor prevăzute la alin. (1), acesta va deduce diferența din volumul vărsămintelor către bugetul de stat aferente perioadei următoare.

(4)

Din sumele vărsate la bugetul de stat, potrivit alin. (1), se constituie un fond la dispoziția Guvernului, din care se finanțează programe de dezvoltare regionala, programe de dezvoltare a întreprinderilor mici și mijlocii, fondurile de garantare a investițiilor, precum și alte programe de dezvoltare, care se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.

(5)

Din sumele obținute în urma vânzării acțiunilor emise de societăți comerciale înființate prin decizia autorităților administrației publice locale, 50% se face venit la bugetul de stat, 40% se face venit la bugetul local, iar 10% rămâne la dispoziția Fondului Proprietății de Stat.

(6)

Fondul Proprietății de Stat nu poate aloca fonduri societăților comerciale neprivatizate și nu poate cumpara acțiuni emise de societăți comerciale ori active din patrimoniul acestora.

(7)

Pe întreaga durata de funcționare, Fondul Proprietății de Stat este scutit de plată impozitului pe profit.

Articolul 10

(1)

Aplicarea procedurilor de privatizare de către Fondul Proprietății de Stat nu este supusă controlului Curții de Conturi.

(2)

Curtea de Conturi exercita exclusiv controlul ulterior de legalitate asupra resurselor financiare care se fac venit la bugetul de stat și la bugetele locale, precum și asupra resurselor din bugetul Fondului Proprietății de Stat.

(3)

Membrii Consiliului de administrație și salariații Fondului Proprietății de Stat nu răspund pentru operațiunile Fondului Proprietății de Stat, în afară de cazul în care faptele lor constituie infracțiuni sau delicte civile din culpa grava.

(4)

Membrii Consiliului de administrație sau salariații Fondului Proprietății de Stat răspund individual, după caz, în situațiile în care:

a) nu respecta regulile de publicitate pentru vânzarea de acțiuni sau active, conform metodelor de privatizare reglementate prin prezenta ordonanță de urgență;

b) nu respecta procedura de privatizare stabilită în oferta pentru vânzarea de acțiuni;

c) oferă informații confidențiale unor terți cu privire la intenția de vânzare a unui pachet de acțiuni sau active, în scopul influentarii prețului de oferta sau pentru a favoriza un cumpărător potențial în dăuna altor persoane;

d) atribuie un pachet de acțiuni unei persoane fizice sau juridice în dăuna altor persoane care au formulat o ofertă mai avantajoasă, potrivit criteriilor stabilite în oferta de vânzare.

Articolul 11

(1)

Fondul Proprietății de Stat este obligat sa întocmească anual un raport asupra activității desfășurate, pe care îl supune spre aprobare Guvernului, cu avizul Ministerului Privatizării.

(2)

Raportul de activitate al Fondului Proprietății de Stat, inclusiv execuția bugetului de venituri și cheltuieli, se publică în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a.

Articolul 12

Fondul Proprietății de Stat se desființează în momentul în care Parlamentul constata, pe baza informațiilor prezentate de Guvern, ca privatizarea este un proces încheiat.

Capitolul 3 Vânzarea de acțiuni

Secțiunea I Achiziții externe

Articolul 13

(1)

Acțiunile gestionate de Fondul Proprietății de Stat se vand persoanelor fizice sau juridice de drept privat, române ori străine, prin:

a) oferta publică de vânzare;

b) negociere directa;

c) licitație cu strigare sau în plic;

d) certificate de depozit emise de bănci de investiții pe piața de capital internationala;

e) orice combinație a metodelor prevăzute la lit. a)-d).

(2)

Vânzarea se face pe baza raportului dintre cerere și oferta, la prețul de piața, indiferent de metoda de privatizare utilizata, în baza unui raport de evaluare, fără a exista un preț minim de vânzare. În situația în care o societate comercială la care statul sau o autoritate a administrației publice locale este acționar este cotata la bursa de valori sau pe o alta piața organizată, Fondul Proprietății de Stat nu va întocmi, de regula, raport de evaluare. În acest caz, prețul de oferta va fi cel înregistrat în ultima zi de tranzacție la bursele de valori sau pe alte piețe organizate, naționale sau internaționale, anterior zilei în care se face vânzarea.

(3)

Aplicarea metodelor de privatizare prevăzute la alin. (1) nu exclude posibilitatea conversiei datoriilor în acțiuni sau reesalonarea datoriilor cu acordul creditorilor, ori vânzarea acțiunilor pe piața de capital internationala prin bănci de investiții. De asemenea, aplicarea metodelor de privatizare prevăzute la alin. (1) lit. a)-d) nu exclude posibilitatea conversiei datoriei publice în acțiuni, în cazul în care statul a emis obligațiuni convertibile. În acest caz, la lansarea emisiunii de obligațiuni de stat convertibile se vor menționa în prospect tipul acțiunilor și emitentul, dobânda, condițiile de transmitere a acțiunilor contra plata de către Fondul Proprietății de Stat, precum și alte informații, după caz.

Articolul 14

(1)

Vânzarea, prin oricare dintre metodele reglementate la art. 13 alin. (1) lit. a)-c), obliga Fondul Proprietății de Stat sa formuleze o ofertă irevocabilă, valabilă cel puțin 30 de zile, dar nu mai mult de 180 de zile de la data publicării ei.

(2)

Ofertele de vânzare se prezintă la sediul central al Fondului Proprietății de Stat, la sucursalele sale teritoriale, la bursele de valori sau pe alte piețe organizate, interne sau internaționale, după caz.

(3)

Vânzarea va fi precedată, în toate situațiile, de întocmirea unui dosar de prezentare. În dosarul de prezentare se va ține seama de protecția unor mărci de fabrica, de comerț sau de serviciu înregistrate, cu recunoaștere naționala sau internationala, după caz. Pentru societățile comerciale la care statul sau o autoritate a administrației publice locale deține nu mai mult de 10% din totalul acțiunilor, Fondul Proprietății de Stat nu va mai întocmi dosar de prezentare. Pentru societățile comerciale cotate la bursele de valori sau pe alte piețe organizate, interne sau internaționale, oferta se va întocmi pe bază de prospect, în conformitate cu normele și instrucțiunile Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare.

Articolul 15

Fondul Proprietății de Stat are dreptul sa contracteze cu persoane fizice sau cu persoane juridice, române sau străine, servicii de asistența de specialitate în domeniul privatizării. De asemenea, Fondul Proprietății de Stat poate perfecta contracte cu societăți de valori mobiliare, pentru vânzarea prin oferta publică a acțiunilor la bursele de valori sau pe alte piețe organizate, naționale sau internaționale, precum și cu bănci de investiții pentru transferul și vânzarea unui portofoliu de acțiuni pe piața de capital internationala, în baza certificatelor de depozit sau a altor instrumente financiare utilizate pe aceasta piața.

Secțiunea II Achiziții interne

Articolul 16

(1)

Pentru dobândirea dreptului de proprietate asupra acțiunilor emise de o societate comercială la care statul sau o autoritate a administrației publice locale este acționar, salariații, membrii consiliului de administrație sau pensionării cu ultimul loc de muncă la respectiva societate comercială pot constitui asociații potrivit prevederilor prezentei secțiuni.

(2)

Asociația este o persoană juridică de drept privat, fără scop lucrativ, constituită din persoanele prevăzute la alineatul precedent, în scopul dobândirii de acțiuni emise de societățile comerciale.

(3)

În cadrul unei societăți comerciale se pot constitui una sau mai multe asociații, formate, după caz, din:

a) salariați ai respectivei societăți comerciale și/sau pensionari cu ultimul loc de muncă la aceasta;

b) membrii consiliului de administrație și salariați.

Articolul 17

(1)

Pot face parte dintr-o asociație următoarele categorii de salariați, după caz:

a) salariații societății comerciale, cu contract individual de muncă încheiat pe durata nedeterminată;

b) salariații societății comerciale, cu contract individual de muncă încheiat pe durata determinata, cu program de lucru normal sau de cel puțin o jumătate de norma.

(2)

Persoanele prevăzute la art. 16 alin. (3) nu pot face parte decât dintr-o singura asociație.

Articolul 18

Procedura de constituire și de lichidare a unei asociații, structura acesteia, drepturile și obligațiile membrilor săi sunt cele prevăzute în

Legea nr. 21/1924 , iar raporturile dintre o asociație și societatea comercială în cadrul căreia se înființează aceasta se reglementează prin hotărâre a Guvernului.

Articolul 19

(1)

O asociație dobândește acțiuni emise de o societate comercială, dintre cele enumerate la art. 2, prin utilizarea următoarelor modalități de plată:

a) plata în rate, cu avans achitat din surse proprii; avansul este de minimum 20% din prețul de oferta; plățile se eșalonează pe un termen de 3-5 ani de la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, cu o dobânda de 10%;

b) plata în rate, cu avans minim de 20% din prețul de oferta, achitat din sume obținute prin credit contractat cu o banca, la dobânda pieței; plățile se eșalonează pe un termen de 3-5 ani de la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, la care se aplică o dobânda de 10%;

c) plata integrală.

(2)

Acțiunile care pot face obiectul vânzării sunt comune sau preferențiale, în condițiile

Legii nr. 31/1990 , cu modificările ulterioare.

(3)

Vânzarea se face la prețul de piața, în baza raportului dintre cerere și oferta, în una dintre metodele prevăzute la art. 13 alin. (1) lit. b) și c).

(4)

Dividendele aferente acțiunilor dobândite de o asociație în condițiile prezentei ordonanțe de urgență sunt neimpozabile pe durata executării contractului. Veniturile astfel obținute se transfera asociației și se utilizează exclusiv pentru plata ratelor, a dobânzilor și pentru rambursarea creditelor contractate de asociație pentru cumpărarea de acțiuni.

Articolul 20

(1)

În situația în care, ulterior perfectarii contractului de vânzare-cumpărare între Fondul Proprietății de Stat și asociație, unii membri ai asociației nu achită avansul aferent acțiunilor dobândite sau următoarele rate, aceștia vor pune la dispoziție asociației aceste acțiuni, în vederea redistribuirii lor în cadrul asociației. Redistribuirea acțiunilor se poate face numai cu aprobarea adunării generale a asociației.

(2)

În cazul în care o asociație nu plătește, la scadenta, doua rate succesive, contractul de vânzare-cumpărare este de drept reziliat, iar acțiunile pot fi vândute de către Fondul Proprietății de Stat altei asociații, constituită în cadrul aceleiași societăți comerciale, sau unei persoane fizice sau juridice de drept privat, română sau străină, în una dintre metodele prevăzute la art. 13 alin. (1) lit. a)-c).

(3)

Pentru situația prevăzută la alin. (2), facilitățile acordate cumpărătorului inițial se mențin numai dacă cumpărător este o alta asociație. În cazul în care acțiunile sunt cumpărate de o persoană fizica sau juridică de drept privat, română ori străină, prețul acestora se achită integral.

Articolul 21

(1)

Acțiunile dobândite în conformitate cu prevederile acestei secțiuni se înscriu în registrul acționarilor societății comerciale. Asociația va figura în registrul acționarilor și se va înscrie în Registrul comerțului la poziția "Acționari", până la plata integrală a prețului, având drept de vot în adunarea generală a acționarilor, în funcție de natura acțiunilor achiziționate: comune sau preferențiale.

(2)

Acțiunile dobândite în conformitate cu prevederile acestei secțiuni sunt transmise membrilor asociației numai după plata integrală a prețului.

(3)

Pentru acțiunile vândute cu plata în rate, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență, se constituie gaj asupra acestora.

Articolul 22

Acțiunile dobândite de către o asociație pot fi utilizate pentru a garanta creditele contractate.

Articolul 23

Asociația se dizolva în următoarele cazuri:

a) când scopul pentru care a fost constituită a fost realizat, toate datoriile contractate au fost plătite, iar acțiunile au fost distribuite membrilor asociației;

b) când numărul membrilor săi scade sub 20. În acest caz, adunarea generală a asociației va putea hotărî dizolvarea asociației numai după ce a stabilit, împreună cu Fondul Proprietății de Stat și cu ceilalți creditori, modalitățile de stingere a datoriilor, după caz.

Capitolul 4 Vânzarea de active aparținând societăților comerciale la care statul sau o autoritate a administrației publice locale este acționar

Secțiunea I Vânzarea de active cu plata integrală

Articolul 24

(1)

Societățile comerciale la care statul sau o autoritate a administrației publice locale este acționar majoritar pot vinde active din patrimoniul lor persoanelor fizice sau juridice de drept privat, la inițiativa consiliului lor de administrație și cu acordul Fondului Proprietății de Stat ori din inițiativa Fondului Proprietății de Stat, cu mandatarea reprezentantului sau în adunarea generală a acționarilor. Vânzarea se poate face numai în cazul în care nu este afectată privatizarea unei societăți comerciale sau privatizarea unui activ în integralitatea sa.

(2)

Vânzarea activelor prevăzute la alin. (1) se efectuează pe bază de licitație cu strigare sau în plic, cu adjudecare la prețul de piața, în baza raportului dintre cerere și oferta.

(3)

Procedura prevăzută la alin. (1) și (2) se aplică și în cazul perfectarii unui contract de leasing imobiliar cu clauza irevocabilă de vânzare, având ca obiect utilizarea activelor aparținând societăților comerciale la care statul sau o autoritate a administrației publice locale este acționar majoritar, dacă în contractul de leasing imobiliar nu s-a prevăzut altfel.

Articolul 25

Fondul Proprietății de Stat are obligația sa întocmească periodic, în baza informațiilor primite de la fiecare societate comercială la care statul sau o autoritate a administrației publice locale este acționar majoritar, lista activelor oferite la vânzare, care se publică în presa.

Articolul 26

(1)

La cumpărarea de active aparținând societăților comerciale la care statul sau o autoritate a administrației publice locale este acționar majoritar nu au dreptul sa participe membrii consiliului de administrație și directorii executivi ai societăților comerciale vanzatoare.

(2)

Sumele rezultate din vânzarea activelor societăților comerciale la care statul sau o autoritate a administrației publice locale este acționar majoritar vor fi utilizate de către acestea, în următoarea ordine, numai pentru:

a) rambursarea datoriilor;

b) efectuarea de investiții;

c) finanțarea activităților cuprinse în obiectul de activitate;

d) efectuarea cheltuielilor legate de îndeplinirea obligațiilor legale de conformare la cerințele de protecție a mediului, după caz.

(3)

Sumele prevăzute la alin. (2) nu pot fi utilizate pentru plata drepturilor salariale ale personalului societăților comerciale vanzatoare sau pentru majorarea capitalului social.

Articolul 27

(1)

Societățile comerciale prevăzute în prezenta secțiune, care au în derulare contracte de locatie de gestiune, de închiriere sau de asociere în participațiune, pot vinde sau încheia contracte de leasing imobiliar cu clauza irevocabilă de vânzare, prin negociere directa cu locatarii sau asociații, în situațiile în care aceștia au efectuat investiții în activele pe care le utilizează. În acest caz, din prețul de vânzare se scade valoarea investițiilor pe bază de raport de evaluare acceptat de părți.

(2)

Vânzarea se desfășoară cu avizul Fondului Proprietății de Stat.

Secțiunea II Vânzarea de active cu plata în rate

Articolul 28

Societățile comerciale la care statul sau o autoritate a administrației publice locale este acționar majoritar, cu acordul Fondului Proprietății de Stat, în condițiile stabilite de consiliile lor de administrație, pot vinde active cu plata în rate comercianților - persoane fizice, asociații familiale autorizate în baza Decretului-lege nr. 54/1990, cu modificările ulterioare, sau societăți comerciale constituite în temeiul

Legii nr. 31/1990 , cu modificările ulterioare, care se încadrează în categoria întreprinderilor mici și mijlocii -, în următoarele condiții:

a) avans minim de 20% din prețul de vânzare;

b) rate eșalonate pe un termen de 3-5 ani;

c) perceperea unei dobânzi anuale de 30% .

Articolul 29

Prevederile articolului precedent se aplică și la expirarea unui contract de leasing imobiliar, dacă părțile au inclus un drept la cumpărare în favoarea utilizatorului.

Articolul 30

Clasificarea întreprinderilor mici și mijlocii se va face în baza criteriilor stabilite de către Consiliul pentru Reforma.

Capitolul 5 Obiective de mediu minim acceptate

Articolul 31

(1)

Fondul Proprietății de Stat are obligația de a include în oferta de vânzare de acțiuni obiective de mediu minim acceptate, în situația în care transferul dreptului de proprietate creează pentru cumpărător o obligație de conformare la cerințele de protecție a mediului. Fondul Proprietății de Stat va include în contractul de vânzare o clauza prin care cumpărătorul se obliga sa îndeplinească obiectivele de mediu minim acceptate.

(2)

Prevederile alin. (1) se aplică în situația în care Fondul Proprietății de Stat transmite, prin același contract, dreptul de proprietate asupra unui pachet de acțiuni reprezentând mai mult de jumătate din totalul drepturilor de vot în adunarea generală a acționarilor.

(3)

Obiectivele de mediu minim acceptate vor fi incluse și în contractele de vânzare având ca obiect active, dacă acestea fac parte sau au făcut parte dintr-un ansamblu de active sau din patrimoniul unei societăți comerciale care realizează o activitate calificată, potrivit legislației de mediu în vigoare, ca activitate cu impact negativ asupra mediului. Categoriile de activități economice considerate cu impact negativ asupra mediului se stabilesc prin norme metodologice emise în executarea prezentei ordonanțe de urgență.

Articolul 32

Fondul Proprietății de Stat poate conveni cu investitorul ca acesta din urma sa constituie o garanție din prețul de vânzare, prin deschiderea unui cont în banca pentru îndeplinirea obiectivelor de mediu minim acceptate, precum și pentru situațiile în care, ulterior cumpărării unui pachet de acțiuni, apar situații ce angajează răspunderea patrimonială a investitorului în legătură cu protecția mediului.

Capitolul 6 Sancțiuni

Articolul 33

(1)

Constituie contravenții la normele din prezenta ordonanță de urgență următoarele fapte, dacă, potrivit legii penale, nu constituie infracțiuni:

a) nepublicarea listei cu societățile comerciale care se privatizează sau nerespectarea metodei de privatizare stabilite în oferta de vânzare anunțată;

b) neintocmirea sau neavizarea bilanțului de mediu, în cazul societăților comerciale pentru care este necesară prezentarea unui astfel de document;

c) neincluderea anumitor bunuri din patrimoniul unei societăți comerciale în oferta de vânzare și în raportul de evaluare, ori includerea unor bunuri fictive în oferta de vânzare și în raportul de evaluare, cu scopul vadit de a influența prețul de oferta;

d) neintocmirea raportului de evaluare pentru formarea prețului de oferta, după caz;

e) atribuirea unui pachet de acțiuni unei persoane fizice sau juridice de drept privat în dăuna altor persoane care au formulat o ofertă mai avantajoasă, potrivit criteriilor stabilite în oferta de vânzare;

f) divulgarea de informații confidențiale unor terți cu privire la intenția de vânzare a unui portofoliu de acțiuni, în scopul influentarii prețului de oferta sau pentru a favoriza un cumpărător potențial în dăuna altor persoane.

(2)

Contravențiile prevăzute la alin. (1) se sancționează după cum urmează:

a) cele prevăzute la lit. a), cu amendă de la 1.000.000 lei la 5.000.000 lei;

b) cele prevăzute la lit. b)-f), cu amendă de la 5.000.000 lei la 10.000.000 lei.

(3)

Pentru situațiile prevăzute la alin. (1) lit. a)-f), sancțiunile se aplică individual personalului Fondului Proprietății de Stat, evaluatorilor sau personalului autorității de mediu competente, administratorilor sau cenzorilor societăților comerciale, societăților de valori mobiliare, după caz.

(4)

Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor prevăzute la alin. (1) lit. a)-f) se fac de către Ministerul Privatizării, de către personalul autorității administrative autonome în domeniul protecției mediului, dacă nu s-a întocmit bilanț de mediu, ori de către Comisia Naționala a Valorilor Mobiliare, pentru contravenția prevăzută la alin. (1) lit. f), după caz.

(5)

Amenzile prevăzute la alin. (2) se reactualizează periodic prin hotărâre a Guvernului.

(6)

Contravențiilor prevăzute în prezentul articol li se aplică dispozițiile

Legii nr. 32/1968

privind stabilirea și sancționarea contravențiilor, cu modificările ulterioare.

Capitolul 7 Reguli speciale privind privatizarea societăților naționale

Articolul 34

(1)

În ramurile strategice ale economiei naționale, în care se organizează societăți comerciale pe acțiuni, cum sunt: producția și distribuția de energie electrica, termica și nucleara, mineritul și gazele naturale, prelucrarea petrolului, posta, telecomunicatiile și transporturile feroviare, Guvernul poate decide fie păstrarea unei acțiuni nominative de control, fie vânzarea pachetului majoritar către investitori de portofoliu.

(2)

Acțiunea nominativă de control conferă statului următoarele drepturi:

a) numirea în consiliul de administrație a 1-2 reprezentanți;

b) posibilitatea de a se opune, în adunarea generală a acționarilor sau în consiliul de administrație, luării deciziilor care privesc gajarea sau ipotecarea activelor, dizolvarea și lichidarea în conformitate cu prevederile

Legii nr. 31/1990 , cu modificările ulterioare, schimbarea obiectului de activitate, precum și fuziunea prin absorbție, dacă asemenea decizii ar putea afecta protecția consumatorilor, activitatea societății comerciale prin favorizarea unui terț, protecția concurentei sau în cazul în care ar aduce atingere intereselor naționale.

(3)

Acțiunea nominativă de control poate fi transformata într-o acțiune comuna, prin hotărâre a Guvernului.

Capitolul 8 Dispoziții tranzitorii și finale

Articolul 35

(1)

Societățile comerciale care dețin în administrare terenuri a căror situație juridică nu este clarificata se privatizează fără includerea valorii acestora în structura capitalului social. Până la clarificarea regimului juridic al acestor terenuri, societățile comerciale vor avea un drept de concesiune asupra acestora, prin decizii ale autorităților administrației publice locale sau centrale, după caz, în schimbul unei redevențe. După clarificarea regimului juridic, terenurile care se afla în exploatarea societăților comerciale mai sus menționate vor fi utilizate în baza unui drept de superficie ori vor fi concesionate sau vândute acestora, după cum sunt clasificate ca terenuri ce aparțin domeniului public sau privat al statului.

(2)

Societățile comerciale cărora li s-a eliberat certificat de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor vor fi privatizate cu includerea valorii terenului în capitalul social. Acțiunile aferente valorii majorate a capitalului social revin Fondului Proprietății de Stat și celorlalți acționari, după caz, în funcție de data la care terenurile au fost înscrise în cartea funciară și de momentul dobândirii calității de acționar.

(3)

Dispozițiile prevăzute la alin. (1) și (2) se aplică și pentru terenurile de incinta din cadrul societăților comerciale și a căror situație juridică nu a fost clarificata. Pentru aceste terenuri, autoritățile administrației publice locale vor elibera titluri de proprietate în termen de 3 luni de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.

(4)

Prevederile alin. (1) nu se aplică pentru terenurile care intra sub incidența art. 9, art. 21, art. 34 alin. (2), art. 36^1, art. 36^2, art. 40 alin. (1), art. 41, art. 41^1 și

art. 42 din Legea fondului funciar nr. 18/1991 , modificată și completată prin Legea nr. 169/1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 299 din 4 noiembrie 1997.

Articolul 36

(1)

Procedurile de privatizare aflate în curs de derulare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență vor continua cu recunoașterea valabilității actelor și a etapelor consumate până la această dată, potrivit dispozițiilor legale anterioare. Sunt considerate proceduri de privatizare aflate în curs de derulare: vânzările de acțiuni, dacă au fost aprobate de Consiliul de administrație al Fondului Proprietății de Stat, și vânzările de active, în cazul în care s-au publicat anunțurile de organizare a licitațiilor. Ofertele ale căror termene au fost depășite ca urmare a neconsumarii etapei de negociere se prelungesc cu 30 de zile.

(2)

Sistemul de facilități privind sumele care se lasă cu titlu gratuit la dispoziția societăților comerciale privatizate, potrivit

Legii nr. 55/1995 , cu modificările ulterioare, inclusiv sistemul de virare la bugetul de stat, la Fondul special de dezvoltare aflat la dispoziția Guvernului și la bugetele locale, potrivit ordonanțelor de urgenta ale Guvernului nr. 15/1997 și nr. 59/1997, se aplică numai pentru contractele care au fost încheiate până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.

(3)

Prevederile alin. (2) se aplică și în cazul societăților comerciale privatizate prin negociere directa, fără caiet de sarcini, precum și în cazul societăților comerciale privatizate către investitori străini care nu au primit certificat de investitor, ori s-a prevăzut restituirea în valută a sumelor care se lasă cu titlu gratuit.

(4)

Pentru contractele în curs de negociere ori pentru situațiile în care etapa selecției achizitorului potențial nu s-a consumat, în baza metodei de privatizare fixate inițial, Fondul Proprietății de Stat poate conveni cu achizitorul perfectarea contractelor fără a include sistemul de facilități privind sumele care se lasă cu titlu gratuit la dispoziția societății comerciale privatizate. În acest caz, eventualele datorii înregistrate de societatea comercială care se privatizează se deduc din prețul acțiunilor care se vand, fără a afecta valoarea investițiilor la care se obliga cumpărătorul, iar eventualele diferențe la datorii vor fi reesalonate cu acordul creditorilor.

(5)

Sumele aflate în conturi curente și în depozite bancare, pe care Fondul Proprietății de Stat le-a deschis sau le-a constituit, inclusiv dobânzile încasate și aferente acestor sume, urmează regimul juridic stabilit până la intrarea în vigoare a acestei ordonanțe de urgență.

Articolul 37

(1)

Privatizarea societăților bancare urmează regimul juridic stabilit prin

Legea nr. 83/1997 . Vânzarea de acțiuni emise de societățile bancare la care statul este acționar se face prin oricare dintre metodele prevăzute prin prezenta ordonanță de urgență și prin

Legea nr. 52/1994

privind valorile mobiliare și bursele de valori. La vânzare, statul poate opta pentru păstrarea unei acțiuni nominative de control, în condițiile prevăzute de prezenta ordonanță de urgență.

(2)

Comisiile numite prin hotărâre a Guvernului pentru privatizarea Băncii Române de Dezvoltare - S.A., Banc Post - S.A. și Băncii Agricole - S.A. își vor continua activitatea în baza

Legii nr. 83/1997 . Persoanele numite în cadrul acestor comisii din partea Agenției Naționale pentru Privatizare vor reprezenta, începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, Ministerul Privatizării.

Articolul 38

(1)

Regiile autonome, companiile sau societățile naționale care rezultă din reorganizarea regiilor autonome rămân în continuare în coordonarea ministerelor de resort, până la data fixată în programul anual de privatizare.

(2)

Următoarele regii autonome rămân în coordonarea ministerelor de resort și se restructureaza, după caz: Regia Autonomă "Monitorul Oficial", Regia Autonomă "Multiproduct", Regia Autonomă "Imprimeria Naționala", Regia Autonomă "Monetaria Statului", Regia Autonomă "Loteria Naționala", Regia Autonomă "Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat", Regia Autonomă "Arsenalul Armatei", Regia Autonomă "Rami-Dacia", Regia Autonomă "Inspectoratul General al Comunicațiilor" și Regia Naționala a Pădurilor. Regiile autonome "Apele Române", "Administrația Naționala a Drumurilor din România" și "Romtehnica" se restructureaza și se transforma, după caz, în agenții naționale, organizate ca autorități de reglementare sau societăți naționale, prin actul administrativ emis la propunerea ministerelor de resort.

(3)

Regiile autonome prevăzute la alin. (2) pot fi restructurate prin desprinderea unor activități conexe, care vor fi cuprinse în obiectul de activitate al unor societăți comerciale.

Articolul 39

(1)

Sumele rezultate din vânzarea cu plata în rate a acțiunilor emise de societățile comerciale la care statul este acționar, devenite scadente la data desființării Fondului Proprietății de Stat, ratele aferente creditelor de restructurare acordate în baza

Legii nr. 58/1991

și

Legii nr. 55/1995

și devenite exigibile după această dată, precum și orice alte venituri financiare cuvenite Fondului Proprietății de Stat revin statului și se vărsa la bugetul de stat.

(2)

Sumele rezultate din vânzarea acțiunilor emise de societăți comerciale privatizate prin programele de privatizare-pilot, inițiate de către Agenția Naționala pentru Privatizare, înainte de organizarea Fondului Proprietății de Stat și a celor cinci Fonduri ale Proprietății Private, revin statului, în proporție de 70%, după desființarea Fondului Proprietății de Stat și, respectiv, a Fondurilor Proprietății Private, sau societăților rezultate în urma transformarii acestora.

(3)

Urmărirea executării contractelor de vânzare cu plata în rate, a creditelor de restructurare acordate și devenite exigibile, precum și a oricăror alte venituri financiare cuvenite Fondului Proprietății de Stat, după data desființării acestuia, se realizează de către Ministerul Finanțelor prin organele financiare teritoriale.

Articolul 40

(1)

La data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, Agenția Română de Dezvoltare se transforma în Departamentul pentru promovarea investițiilor străine și trece în structura Ministerului Privatizării, condus de un secretar de stat. Cu aceeași dată, Agenția Naționala pentru Privatizare se desființează. Personalul Agenției Naționale pentru Privatizare, cu excepția celui încadrat la Direcția generală strategii și control, Direcția generală privatizari și concesionari, Direcția generală asistența tehnica din străinătate, Direcția coordonare în profil teritorial, Direcția economică și Oficiul de prestări servicii, care trec în structura Ministerului Privatizării, se considera transferat în interesul serviciului la Consiliul pentru Reforma. Cu aceeași dată, Agenția de Restructurare se desființează, iar personalul acestei agenții se transfera în interesul serviciului la Fondul Proprietății de Stat.

Articolul 41

Prevederile prezentei ordonanțe de urgență se aplică și societăților comerciale cu răspundere limitată la care statul este asociat, cu excepția art. 13 alin. (1) lit. a) și d).

Articolul 42

Instituțiile publice, regiile autonome și societățile comerciale la care statul sau o autoritate a administrației publice locale este acționar nu au dreptul sa participe la cumpărări de acțiuni sau active, sub sancțiunea nulității contractelor de vânzare-cumpărare, sub rezerva prevederilor art. 3 lit. e).

Articolul 43

În termen de cel mult 60 de zile de la data publicării prezentei ordonanțe de urgență în Monitorul Oficial al României va fi reglementată situația bunurilor cu destinație comercială care au intrat în patrimoniul statului prin legi și prin alte acte normative de naționalizare.

Articolul 44

(1)

La data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență,

Legea nr. 58/1991 ,

Legea nr. 77/1994 ,

Legea nr. 55/1995 , cu modificările și completările ulterioare, art. 2 alin. (3), art. 5, art. 6 alin. (1) și (8), precum și

art. 12 alin. (1) din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 30/1997 , aprobată și modificată prin

Legea nr. 207/1997 , precum și art. 4, art. 5, art. 7 alin. (2) lit. e), art. 11, art. 12, art. 14 alin. (2) și

art. 17 alin. (2) din Legea nr. 83/1997

se abroga.

(2)

În termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, Guvernul va aproba normele metodologice de aplicare a acesteia.

PRIM-MINISTRU
VICTOR CIORBEA
Contrasemnează:
p. Ministru de stat,
ministrul justiției,
Dinu Ianculescu,
secretar de stat
Ministrul reformei,
președintele Consiliului
pentru Reforma,
Ilie Serbanescu
Ministrul privatizării,
Valentin M. Ionescu
Ministrul finanțelor,
Daniel Daianu

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.