Normele din 13 iunie 2002
de aplicare a Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea societăților comerciale, cu modificările și completările ulterioare, și a Legii nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Pune în aplicare 2
- OUG nr. 88/1997 23 decembrie 1997 privind privatizarea societăților comerciale
- Legea nr. 137/2002 28 martie 2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării
Are ca temei 1
- HG nr. 1165/2000 24 noiembrie 2000 pentru aprobarea Procedurii și competentelor de acordare a unor înlesniri la plata impozit…
Competentele și atribuțiile Guvernului și ale instituțiilor publice implicate
Articolul 1
Guvernul aproba strategia de privatizare elaborata de fiecare instituție publică implicata.
Articolul 2
Procesul de privatizare a fiecărei societăți comerciale se va realiza cu respectarea prevederilor strategiei de privatizare aprobate, care va putea fi modificată sau completată ori de câte ori este necesar pentru optimizarea rezultatelor privatizării societăților comerciale dintr-un sector al economiei naționale. Propunerile de modificare și/sau de completare a strategiei de privatizare se supun spre aprobare Guvernului de către fiecare instituție publică implicata.
Articolul 3
Aprobarea unei noi strategii de privatizare sau modificarea celei existente va avea incidența și asupra proceselor de privatizare în curs. Instituția publică implicata va comunică modificările privind strategia de privatizare ofertanților care au cumpărat dosarul de prezentare a societăților comerciale sau cărora li s-a permis accesul la date și informații privind activitatea acesteia, după caz, în condițiile prevăzute în prezentele norme metodologice.
Prevederile contractelor de mandat încheiate cu agenții de privatizare se vor renegocia în mod corespunzător.
Articolul 4
Instituțiile publice implicate supun spre aprobare Guvernului elementele esențiale ale mandatului propriu sau ale mandatului ce urmează să se acorde agentului de privatizare a unei societăți comerciale de interes strategic și/sau a unei societăți comerciale aflate în programe speciale de privatizare. În raport cu atribuțiile delegate, aceste elemente includ strategia concretă de privatizare, constând în:
a) metodele de privatizare/restructurare/lichidare propuse a fi aplicate individual sau într-o combinație data, pentru atingerea celui mai bun rezultat posibil în valorificarea drepturilor conferite de acțiunile deținute de stat, în contextul economic și legislativ preconizat pentru perioada aplicării acestora;
b) obiectul mandatului, cu identificarea, dacă este cazul, a optiunilor la care agentul de privatizare poate recurge fără a fi necesară modificarea contractului de mandat;
c) durata mandatului;
d) metoda de vânzare;
e) elementele și condițiile principale ale contractului de vânzare de acțiuni sau de active, inclusiv modalitatea de plată a prețului;
f) identificarea activelor a căror vânzare se poate realiza în condițiile stabilite de agentul de privatizare, prin valoare, funcționalitate și conform altor criterii adecvate naturii acestor active;
g) onorariul agentului de privatizare, modul de determinare a acestuia, precum și modalitatea de plată.
Articolul 5
În raport cu circumstanțele economice și politice naționale sau internaționale, cu interesul manifestat de potentialii cumpărători ori ținându-se seama de alte condiții care ar putea influența negativ rezultatele unui anumit proces de privatizare, pentru societățile comerciale aflate în programe speciale de privatizare și/sau pentru societățile comerciale de interes strategic Guvernul poate decide în orice moment modificarea strategiei concrete de privatizare, suspendarea sau întreruperea procesului.
Desemnarea mandatarului instituției publice implicate în adunarea generală a acționarilor
Articolul 6
În aplicarea prevederilor
art. 5 alin. (2) din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 88/1997
privind privatizarea societăților comerciale, aprobată prin
Legea nr. 44/1998 , cu modificările și completările ulterioare, denumita în continuare ordonanța de urgență, și ale
art. II pct. 2 și 3 din titlul I din Legea nr. 99/1999
privind unele măsuri pentru accelerarea reformei economice, oficiul registrului comerțului ori, după caz, registrul independent privat cu care are contract societatea comercială supusă privatizării va face mențiune privind instituția publică implicata, abilitata sa exercite atribuțiile prevăzute la art. 4^3 alin. (2) din ordonanța de urgență, la simpla cerere a acesteia.
Articolul 7
Exercitarea drepturilor ce decurg din calitatea de acționar a statului sau a autorităților administrației publice locale se realizează prin desemnarea de către instituția publică implicata a unui singur mandatar în adunarea generală a acționarilor, indiferent de numărul acțiunilor deținute și de mărimea societății comerciale.
Articolul 8
Contractul de mandat încheiat între instituția publică implicata și mandatarul sau constituie mandatul general în temeiul căruia se exercită toate drepturile de vot ce decurg din calitatea de acționar a statului sau a unei autorități a administrației publice locale, indiferent de obiectul dezbaterilor. Mandatarul este obligat să execute toate instrucțiunile privitoare la exercitarea mandatului, primite în scris de la instituția publică implicata.
Articolul 9
Contractul de mandat va cuprinde declarația mandatarului potrivit căreia nu se afla în situațiile de incompatibilitate prevăzute de prezentele norme metodologice.
Articolul 10
Instituția publică implicata nu poate desemna aceeași persoana concomitent, în calitate de mandatar în adunarea generală a acționarilor, la mai mult de 3 societăți comerciale.
Articolul 11
Instituția publică implicata nu poate desemna ca mandatari în adunările generale ale acționarilor persoane al căror statut profesional sau calitate deținută le fac incompatibile cu cea de mandatar.
Schimbarea metodei de privatizare
Articolul 12
Pentru motive întemeiate instituția publică implicata va putea modifica metoda de privatizare și/sau va putea revoca oferta, după caz:
a) în limitele permise de strategia de privatizare și cu aprobarea Guvernului;
b) în funcție de strategia concretă de privatizare, stabilită de instituția publică implicata pentru societatea comercială;
c) ca urmare a modificărilor intervenite în termenii ofertei inițiale de vânzare;
d) ca urmare a altor condiții care ar putea influența negativ rezultatele unui proces de privatizare.
În cazul în care instituția publică implicata își revoca oferta de vânzare, se vor restitui integral tuturor potențialilor ofertanți sumele plătite de aceștia, reprezentând contravaloarea dosarului de prezentare, a taxei de acces în societatea comercială și/sau a taxei de participare la licitație, precum și contravaloarea garanției de participare, în termen de 5 zile lucrătoare de la data revocării ofertei.
Vânzarea de acțiuni
Articolul 13
Instituțiile publice implicate pot vinde acțiunile deținute la societățile comerciale aflate în portofoliul lor, prin utilizarea oricărei metode de vânzare prevăzute în ordonanța de urgență și în
privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, denumita în continuare lege, și cu respectarea condițiilor prevăzute de prezentele norme metodologice.
Articolul 14
Nu pot participa la procesul de privatizare:
a) persoanele fizice sau juridice care înregistrează datorii bugetare restante;
b) persoanele fizice sau juridice, române ori străine, care au avut contracte de vânzare-cumpărare de acțiuni încheiate cu oricare instituție publică implicata, ce au fost desființate din culpa exclusiva a acestora.
Sunt considerate desființate din culpa exclusiva a cumpărătorului acele contracte de vânzare-cumpărare de acțiuni care au fost rezolvate printr-o hotărâre judecătorească sau arbitrală definitivă și irevocabilă ori ca efect al implinirii condițiilor de rezolutiune stipulate în acestea.
În situația în care hotărârea prevăzută la alin. (2) devine irevocabilă în timpul derulării procedurii de privatizare sau după încheierea contractului de privatizare, ofertantul este descalificat sau contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni este nul de drept.
Articolul 15
Criteriile de clasificare și modul de încadrare a societăților comerciale în societăți comerciale mici, mijlocii sau mari se realizează potrivit instrucțiunilor emise de fiecare instituție publică implicata.
Oferta publică de vânzare
Articolul 16
Oferta publică de vânzare este propunerea formulată de instituția publică implicata, printr-un prospect de oferta publică, de a vinde acțiunile deținute la o societate comercială, adresată publicului larg, cu condiția posibilității egale de receptare din partea a minimum 100 de persoane nedeterminate.
Articolul 17
Oferta publică de vânzare este valabilă cel puțin 30 de zile și cel mult 180 de zile de la data publicării ei.
Articolul 18
În conformitate cu prevederile legale în vigoare, instituția publică implicata va obține autorizația prealabilă pentru oferta publică de vânzare de la Comisia Naționala a Valorilor Mobiliare, pe baza prospectului întocmit cu respectarea normelor și a instrucțiunilor acesteia. În prospect vor fi cuprinse și informații privitoare la disponibilizarile de personal.
Articolul 19
Pe întregul parcurs al derulării ofertei publice de vânzare societatea comercială nu poate modifica valoarea nominală, numărul și toate caracteristicile acțiunilor oferite.
Articolul 20
Acceptarea ofertei publice de vânzare de către investitori este necondiționată și devine irevocabilă în condițiile prevăzute de normele Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare.
Articolul 21
Oferta publică de vânzare se derulează prin intermediul unei societăți de servicii de investiții financiare selectate prin licitație, în condițiile stabilite de instituția publică implicata.
Metodele de vânzare specifice pieței de capital
Articolul 22
Instituțiile publice implicate pot vinde acțiunile deținute la societățile comerciale prin orice metode de tranzactionare a valorilor mobiliare, cu respectarea prevederilor legale în vigoare privind valorile mobiliare și bursele de valori și a reglementărilor aplicabile, emise de Comisia Naționala a Valorilor Mobiliare și de alte instituții abilitate.
Articolul 23
Instituțiile publice implicate vor folosi, în principal, următoarele metode de tranzactionare:
a) vânzarea la ordin;
b) vânzarea ca răspuns la o ofertă de cumpărare;
c) licitații electronice pe piața de capital;
d) orice combinatii ale metodelor prevăzute la lit. a)-c).
Articolul 24
Vânzarea la ordin este propunerea formulată de instituția publică implicata de a vinde acțiunile pe care le deține la o societate comercială, în următoarele condiții:
a) pachetul de acțiuni deținut de instituția publică implicata este de maximum 5% din capitalul social;
b) societatea comercială emitenta este listata pe una dintre piețele de capital.
Articolul 25
Vânzarea ca răspuns la o ofertă de cumpărare este propunerea formulată de instituția publică implicata ca răspuns la o ofertă publică de cumpărare autorizata de Comisia Naționala a Valorilor Mobiliare, lansata de un cumpărător.
Articolul 26
Prin metoda licitației electronice pe piața de capital instituția publică implicata poate vinde acțiuni reprezentând, de regula, mai mult de 5% din capitalul social al unei societăți comerciale ale carei acțiuni sunt tranzacționate sau urmează să fie tranzacționate pe piața de capital. Aceasta metoda consta în afișarea unui ordin de vânzare și a unuia sau mai multor ordine de cumpărare, vânzarea efectuandu-se la cele mai bune prețuri de cumpărare înregistrate.
Articolul 27
Vânzarea de acțiuni prin metode specifice pieței de capital internaționale, inclusiv potrivit prevederilor art. 13 alin. (1) lit. e) din ordonanța de urgență, se va efectua potrivit regulilor de tranzactionare aplicabile pieței respective.
Articolul 28
Vânzarea de acțiuni prin oricare dintre metodele pieței de capital se derulează prin intermediul unei societăți de servicii de investiții financiare selectate prin licitație, în condițiile stabilite de instituția publică implicata.
Negocierea
Articolul 29
Vânzarea prin negociere se utilizează în cazul în care instituția publică implicata se adresează, prin publicarea unui anunț de vânzare, potrivit prevederilor art. 78-80, investitorilor strategici, în scopul obținerii unor oferte de cumpărare ori, în cazul în care, în urma desfășurării unei licitații cu oferta în plic, instituția publică implicata constata ca s-a depus o singura oferta de cumpărare care obține mai puțin de 50% din punctajul maxim determinat pe baza grilei de punctaj.
Articolul 30
Investitor strategic este acel investitor/grup de investitori care își manifesta intenția de a cumpara un pachet de acțiuni prin care își asigura controlul asupra societății comerciale emitente și, în același timp, dispune de resursele financiare, tehnice și organizatorice necesare în vederea atingerii anumitor obiective de dezvoltare a societății comerciale. Prin control se înțelege capacitatea unui acționar de a exercita cel puțin o treime din totalul drepturilor de vot în adunarea generală a acționarilor societății comerciale supuse privatizării.
Criteriile care definesc sursele financiare, tehnice și organizatorice ale investitorului/grupului de investitori vor fi precizate în dosarul de prezentare.
Articolul 31
Pentru organizarea și conducerea negocierii, precum și pentru examinarea și evaluarea ofertelor instituția publică implicata numește o comisie de negociere formată din 3-5 membri, salariați ai instituției publice implicate.
Articolul 32
Membrii comisiei de negociere nu pot fi acționari, asociați, administratori sau cenzori la societatea comercială ale carei acțiuni se oferă la vânzare, soți sau rude ori afini ai acestora până la gradul al patrulea inclusiv.
Articolul 33
În vederea participării la negociere instituția publică implicata poate solicita potențialilor cumpărători să depună o garanție de participare într-un cuantum cuprins între 3% și 20% din valoarea nominală a pachetului de acțiuni scos la vânzare. Garanția se depune în una dintre următoarele forme:
a) virament prin ordin de plată;
b) scrisoare de garanție bancară emisă de o banca română sau de o banca străină cu care o banca română are relații de corespondenta;
c) bilet la ordin avalizat de o banca comercială agreată de instituția publică implicata.
Articolul 34
Garanția de participare se restituie integral tuturor participanților, cu excepția ofertantului selectat pentru încheierea contractului de vânzare-cumpărare, în termen de doua zile lucrătoare de la data încheierii procesului-verbal de selecție prevăzut la art. 42 și 48, după caz. În cazul ofertantului selectat garanția de participare se considera plata parțială a prețului sau a avansului, după caz.
Pierderea garanției de participare intervine în următoarele cazuri:
a) revocarea ofertei finale ferme de către ofertantul selectat pe baza grilei de punctaj stabilite în prealabil de instituția publică implicata;
b) refuzul de a semna contractul de vânzare-cumpărare de către ofertantul selectat în condițiile stabilite în oferta finala ferma;
c) în cazul desființării contractului de vânzare-cumpărare ca urmare a:
(i) neplatii integrale a avansului la termenul convenit, în cazul contractelor de vânzare-cumpărare cu plata în rate;
(îi) neplatii integrale a prețului la termenul convenit, în cazul contractelor de vânzare-cumpărare cu plata integrală.
Articolul 35
Pentru participarea la negociere potentialii cumpărători depun la sediul instituției publice implicate următoarele documente:
a) dovada privind depunerea garanției de participare;
b) împuternicirea acordată persoanei care reprezintă investitorul la negociere, dacă este cazul;
c) rapoarte de activitate sau situații financiare pentru ultimul exercițiu financiar;
d) documentele care certifica identitatea și calitatea investitorului:
- pentru persoanele juridice române:
(i) copii de pe certificatul de înmatriculare eliberat de oficiul registrului comerțului, de pe actul constitutiv, actele adiționale relevante și de pe certificatul de înregistrare fiscală;
(îi) scrisoare de bonitate financiară, eliberata de o societate bancară română;
(iii) dovada privind achitarea obligațiilor fiscale către toți creditorii bugetari, prin prezentarea unui certificat de atestare fiscală eliberat de organul fiscal competent;
(iv) declarație pe propria răspundere că nu se afla în reorganizare judiciară sau în faliment;
- pentru persoanele juridice străine:
(i) actul de înmatriculare a societății comerciale străine;
(îi) scrisoare de bonitate financiară, eliberata de o banca străină care are reprezentanta în România sau de o banca străină care are relații de corespondenta cu Banca de Export-Import a României - S.A. (Eximbank);
(iii) declarație pe propria răspundere că nu se afla în reorganizare judiciară sau în faliment;
- pentru comercianți, persoane fizice sau asociații familiale: copie de pe actul de identitate și de pe autorizația de funcționare eliberata de autoritatea competentă sau de pe actul legal de constituire, după caz, precum și de pe certificatul de atestare fiscală eliberat de organul fiscal competent;
- pentru persoanele fizice române: copie de pe actul de identitate și certificatul de cazier judiciar care să ateste că nu au fost condamnate penal, cu excepția condamnărilor pentru infracțiuni rutiere;
- pentru persoanele fizice străine: copie de pe pasaport și certificatul de cazier sau un document similar, care să ateste că nu au fost condamnate pentru săvârșirea unor infracțiuni similare celor prevăzute pentru persoanele fizice române;
e) documente care atesta îndeplinirea criteriilor de precalificare, atunci când astfel de criterii au fost prevăzute în anunțul de vânzare;
f) notificarea către Consiliul Concurentei în vederea achiziționării pachetului de acțiuni la societatea comercială supusă privatizării.
Neprezentarea de către potentialii cumpărători a oricăruia dintre documentele prevăzute la alin. (1) conduce la eliminarea acestora.
În cazul în care din conținutul documentelor prevăzute la alin. (1) nu rezultă îndeplinirea cerințelor instituției publice implicate, prevăzute în anunțul de vânzare, potentialii cumpărători vor fi eliminati.
Articolul 36
Toate documentele prevăzute la art. 35, depuse de persoane fizice sau juridice române, cu excepția cazului în care acestea reprezintă rapoarte de activitate sau situații financiare, vor fi prezentate în original sau în copie legalizată.
Toate documentele prevăzute la art. 35, depuse de persoane fizice sau juridice străine, cu excepția cazului în care acestea reprezintă rapoarte de activitate sau situații financiare, vor fi prezentate în copie, însoțită de traducerea în limba română, legalizată.
Articolul 37
Documentele prevăzute la art. 35 se depun împreună cu oferta finala, cu excepția celor prevăzute la art. 35 lit. e), care se vor prezenta la data prevăzută în anunțul de vânzare.
Articolul 38
Ofertele finale se vor întocmi în conformitate cu instrucțiunile prevăzute în anunțul de vânzare ori comunicate ulterior de către instituția publică implicata potențialilor cumpărători. Aceste instrucțiuni, inclusiv cuantumul garanției de participare, se comunică potențialilor cumpărători cel mai târziu o dată cu transmiterea următoarelor documente:
a) proiectul contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni și, după caz, al altor documente contractuale necesare în vederea încheierii tranzacției, cu indicarea elementelor obligatorii ale acestora, dacă exista;
b) criteriile care stau la baza întocmirii grilei de punctaj al ofertelor finale, fără a fi obligatorie menționarea ponderii fiecărui criteriu în evaluarea acestor oferte.
Articolul 39
Documentele prevăzute la art. 38 se comunică potențialilor cumpărători cu cel puțin 8 zile înainte de data anunțată pentru depunerea ofertelor finale. Instituția publică implicata va putea modifica instrucțiunile privind întocmirea ofertelor finale ori conținutul altor documente prevăzute la art. 38 numai dacă și-a rezervat în scris acest drept.
Articolul 40
Ofertele finale vor avea o componenta tehnica și una financiară, iar instituția publică implicata va putea solicita ca acestea să se depună separat, în plicuri sigilate. În toate cazurile oferta financiară va trebui sa specifice distinct prețul și angajamentul potențialului cumpărător de a face investiții pentru dezvoltarea societății comerciale, pentru protecția mediului, protecția muncii și altele asemenea.
Articolul 41
După depunerea ofertelor finale comisia de negociere va stabili oferta care întrunește cel mai mare număr de puncte, prin aplicarea grilei de punctaj acelor oferte finale care au fost însoțite de toate documentele prevăzute la art. 35.
Negocierile se vor purta de către comisia de negociere cu ofertantul selectat, pe baza ofertei finale depuse de acesta și a planului de afaceri întocmit în conformitate cu normele instituției publice implicate.
Articolul 42
După încheierea negocierilor cu ofertantul selectat comisia de negociere va întocmi un proces-verbal privind derularea negocierilor și prezentarea, pe scurt, a clauzelor care vor fi cuprinse în contractul de vânzare-cumpărare.
Articolul 43
În termen de 10 zile de la data întocmirii procesului-verbal prevăzut la art. 42 comisia de negociere și ofertantul declarat câștigător vor putea definitivă și încheia contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni, precum și orice alte documente prevăzute la art. 38 lit. a), dacă este cazul.
Articolul 44
Instituția publică implicata poate stabili vânzarea acțiunilor prin negociere pe bază de oferte finale, îmbunătățite și irevocabile. Prevederile art. 31-40 se aplică în mod corespunzător.
Negocierile se vor purta de către comisia de negociere, pe baza ofertelor finale depuse de potentialii cumpărători care au prezentat toate documentele prevăzute la art. 35.
Tuturor potențialilor cumpărători care au prezentat toate documentele prevăzute la art. 35 li se va aloca un interval egal pentru negocierea elementelor principale ale acestora, în vederea obținerii ofertelor finale, îmbunătățite și irevocabile.
După depunerea ofertelor finale, îmbunătățite și irevocabile, comisia de negociere va stabili oferta care întrunește cel mai mare număr de puncte, prin aplicarea grilei de punctaj, stabilită în prealabil de instituția publică implicata, acelor oferte care au fost însoțite de toate documentele prevăzute la art. 35.
Negocierile cu ofertantul selectat se vor purta pe baza ofertei finale, îmbunătățită și irevocabilă, depusa de acesta, și a planului de afaceri întocmit în conformitate cu normele instituției publice implicate.
După încheierea negocierilor cu ofertantul selectat comisia de negociere va întocmi un proces-verbal privind derularea negocierilor și prezentarea pe scurt a clauzelor care vor fi cuprinse în contractul de vânzare-cumpărare. Prevederile art. 43 se aplică în mod corespunzător.
Negocierea cadrului contractual pe bază de oferte preliminare și neangajante
Articolul 45
Instituția publică implicata poate stabili ca negocierile să se desfășoare pe baza unor oferte preliminare și neangajante depuse de potentialii cumpărători și a cadrului contractual propus de instituția publică implicata și comunicat potențialilor cumpărători cu cel puțin 10 zile înainte de data programata pentru începerea negocierilor.
Articolul 46
Prevederile art. 39-44 alin. (3) se aplică în mod corespunzător.
Articolul 47
Pe baza negocierilor instituția publică implicata va redacta ultimul proiect al cadrului contractual care va fi transmis tuturor potențialilor cumpărători cu 5 zile înainte de data depunerii ofertelor finale. Ofertele finale trebuie prezentate în forma prevăzută la art. 40.
Articolul 48
Oferta cea mai buna va fi determinata pe baza grilei de punctaj, stabilită potrivit prevederilor art. 44 alin. (4), și va fi menționată într-un proces-verbal, întocmit conform art. 42, după care se va proceda potrivit dispozițiilor art. 43.
Negocierea cu selecție pe bază de oferte tehnice
Articolul 49
Instituția publică implicata poate stabili vânzarea acțiunilor prin negociere cu selecție pe bază de oferte tehnice. Prevederile art. 31-40 se aplică în mod corespunzător.
Cerințele instituției publice implicate, care trebuie satisfacute prin oferta tehnica, vor fi cuprinse în "Termeni de referința", care vor fi incluși în dosarul de prezentare.
Instituția publică implicata va solicita ca oferta tehnica și oferta financiară să fie depuse separat, în plicuri sigilate.
După verificarea documentelor de participare comisia de negociere va puncta ofertele tehnice ale ofertanților care au prezentat toate documentele prevăzute la art. 35, conform grilei de punctaj stabilite de instituția publică implicata.
Plicul conținând oferta financiară va fi deschis pentru evaluare doar în cazul ofertanților a căror oferta tehnica întrunește punctajul minim stabilit de instituția publică implicata, comunicat prin dosarul de prezentare.
Ofertanții care nu au întrunit punctajul minim prevăzut pentru oferta tehnica vor fi considerați respinsi și li se vor returna oferta financiară sigilată și garanția de participare.
Clasificarea finala se va face într-un sistem de ponderare a rezultatelor ofertelor tehnice și financiare, care va fi comunicat ofertanților prin dosarul de prezentare.
Dispoziții comune privind licitația cu strigare și licitația cu oferta în plic
Articolul 50
Licitațiile se organizează atunci când vânzarea se face pe baza ofertei de vânzare, potrivit dispozițiilor art. 78 și următoarele.
Articolul 51
Prețul de pornire al licitației este egal cu valoarea nominală a acțiunilor sau, după caz, este cel stabilit potrivit dispozițiilor art. 70, 73 sau 74, după caz.
Articolul 52
Pentru organizarea și conducerea licitației instituția publică implicata numește o comisie de licitație formată din 3-5 membri, cu respectarea prevederilor art. 31 și 32.
Articolul 53
Pentru participarea la licitație ofertanții depun la sediul instituției publice implicate, cel mai târziu cu o zi lucrătoare înainte de data fixată pentru începerea licitației, documentele prevăzute la art. 35 și dovada privind achitarea taxei de participare.
Articolul 54
Comisia de licitație verifica, în prezenta ofertanților, existenta tuturor documentelor de participare solicitate. Comisia de licitație verifica și analizează ulterior documentele de participare depuse de ofertanți și întocmește lista cuprinzând ofertanții acceptați, care include toți potentialii cumpărători care au depus documentația completa de participare la licitație, și o va afișa la locul desfășurării licitației, cu cel puțin o ora înainte de ora fixată pentru începerea acesteia.
Articolul 55
Ședința de licitație are loc în ziua, la ora și în locul indicate în oferta de vânzare, în condițiile de desfășurare specifice licitației cu strigare și, respectiv, cu oferta în plic.
Articolul 56
Președintele comisiei de licitație anunta adjudecatarul, declara închisă ședința de licitație și se întocmește procesul-verbal de licitație, semnat de membrii comisiei de licitație, de adjudecatar și de ceilalți ofertanți. Refuzul de a semna procesul-verbal se consemnează în conținutul acestuia. Dispozițiile art. 34 se aplică în mod corespunzător.
Articolul 57
Contractul de vânzare-cumpărare a pachetului de acțiuni se poate încheia cu respectarea, în mod corespunzător, a prevederilor art. 43.
Licitația cu strigare
Articolul 58
Ofertanților acceptați potrivit dispozițiilor art. 54 li se înmânează taloane cu numere de identificare, corespunzătoare numărului de ordine din lista cuprinzând ofertanții acceptați. Președintele comisiei de licitație anunta denumirea societății comerciale ale carei acțiuni se pun în vânzare, mărimea pachetului oferit la vânzare, pasul de licitare stabilit valoric între 5% și 15% din prețul de pornire, denumirea și numărul de ordine ale ofertanților, modul de desfășurare a licitației, asigurându-se ca fiecare ofertant a înțeles procedura de desfășurare.
Articolul 59
În cursul ședinței de licitație ofertanții au dreptul sa anunțe, prin strigare și prin ridicarea talonului de participare, un preț egal sau mai mare decât prețul anuntat de președintele comisiei de licitație.
Articolul 60
Licitația se desfășoară în prezenta a cel puțin 2 ofertanți acceptați.
Prin derogare de la prevederile alin. (1), în situația în care se prezintă un singur ofertant care oferă prețul de pornire al licitației, acesta este declarat adjudecatar.
Licitația se desfășoară după regula licitației competitive sau olandeze, respectiv la un preț în urcare sau în scădere, în funcție de raportul dintre cerere și oferta, astfel:
a) dacă se oferă prețul de pornire al licitației, președintele comisiei de licitație va crește prețul cu câte un pas de licitare până când unul dintre ofertanți accepta prețul astfel majorat și nimeni nu oferă un preț mai mare;
b) dacă nici unul dintre ofertanți nu oferă prețul de pornire al licitației, președintele comisiei de licitație va scădea prețul cu câte un pas de licitare până când se înregistrează prima oferta de cumpărare de cel puțin 50% din prețul de pornire, iar în continuare licitația se va desfășura după regula licitației competitive prevăzute la lit. a) până la adjudecarea pachetului de acțiuni. În cazul în care nu se înregistrează o ofertă de cel puțin 50% din prețul de pornire, comisia de licitație va putea decide organizarea unei noi licitații cu strigare. În acest scop comisia de licitație va publică, în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la încheierea licitației anterioare, o noua oferta de vânzare. Prețul de pornire va reprezenta 50% din prețul de pornire al licitației anterioare, iar licitația va avea loc în termen de 15 zile de la data publicării noii oferte de vânzare. În cazul în care nu se înregistrează o ofertă de cel puțin 20% din prețul de pornire al primei licitații, comisia de licitație va putea decide organizarea unei noi licitații. În acest caz prețul de pornire va reprezenta 20% din prețul de pornire al primei licitații, oferta de vânzare se va publică în maximum 5 zile lucrătoare de la încheierea licitației anterioare, iar licitația va avea loc în termen de 7 zile de la această dată. Pachetul de acțiuni se va adjudeca la cel mai bun preț oferit;
c) în cazul în care 2 sau mai mulți ofertanți fac aceeași oferta de preț, licitația va continua după regula licitației competitive. În situația neacceptării de către toți ofertanții a prețului la un anumit pas în creștere, comisia de licitație va declara câștigător ofertantul care are numărul de talon cel mai mic;
d) dacă nu se formulează oferte de cumpărare cu plata integrală a prețului, președintele comisiei de licitație, cu acordul prealabil al instituției publice implicate, poate solicita participanților formularea de oferte de cumpărare cu plata prețului în rate.
Articolul 61
Dacă la ședințele de licitație prevăzute la art. 60 alin. (3) lit. b) nu se prezintă nici un ofertant, instituția publică implicata poate decide organizarea unei noi licitații cu strigare sau schimbarea metodei de privatizare.
Licitația cu oferta în plic
Articolul 62
Oferta de cumpărare se depune în plic sigilat și semnat. Pe plic se inscriptioneaza:
a) numele sau denumirea ofertantului, domiciliul, respectiv sediul acestuia, numerele de telefon și fax;
b) organizatorul licitației și denumirea societății comerciale ale carei acțiuni fac obiectul vânzării.
Conținutul ofertei de cumpărare va fi cunoscut numai de către membrii comisiei de licitație, care au obligația să respecte caracterul confidențial al datelor și informațiilor pe care le cuprinde aceasta.
Articolul 63
Oferta de cumpărare trebuie să fie irevocabilă și sa conțină:
a) numele persoanei fizice sau denumirea persoanei juridice și domiciliul, respectiv sediul acesteia;
b) prețul și modalitatea de plată oferite;
c) alte elemente pe baza cărora se stabilește oferta câștigătoare, astfel cum rezultă din documentul prevăzut la art. 38 lit. b) și comunicat potrivit dispozițiilor art. 39.
Articolul 64
Conform anunțului publicitar, la data și ora stabilite președintele comisiei de licitație va deschide numai plicurile ofertanților prezenți și va anunta:
a) notificările depuse de către ofertanți înainte de deschiderea plicurilor prin care aceștia își modifica termenii ofertei depuse anterior în cadrul aceleiași proceduri de licitare;
b) numele sau denumirea ofertanților;
c) documentele conținute în plic.
Articolul 65
Fiecare oferta, în ordinea deschiderii, este semnată de toți membrii comisiei de licitație și de către ceilalți ofertanți.
Articolul 66
Evaluarea ofertelor de cumpărare se face de către membrii comisiei de licitație pe baza grilei de punctaj al ofertelor, stabilită potrivit dispozițiilor art. 41 alin. (1).
Articolul 67
Decizia de adjudecare se ia în favoarea ofertei care totalizează punctajul maxim. În cazul în care mai mulți ofertanți au întrunit același punctaj, se declara adjudecatar ofertantul care a oferit prețul cel mai mare. În situația în care se menține egalitatea, pentru departajarea acestora comisia de licitație va organiza, în aceeași ședința, o licitație cu strigare, la care se va licita doar prețul, pachetul de acțiuni adjudecandu-se ofertantului care a oferit prețul cel mai mare.
Articolul 68
Dacă se depune o singura oferta de cumpărare, se poate încheia contractul de vânzare-cumpărare numai dacă aceasta îndeplinește condițiile din oferta de vânzare.
Dacă nu s-a depus nici o ofertă de cumpărare, instituția publică implicata poate decide reluarea procesului de privatizare prin oricare dintre metodele stabilite prin lege.
Prețul de oferta
Articolul 69
Prețul de oferta este prețul propus de instituția publică implicata în oferta de vânzare sau în prospectul de oferta publică. În cazul vânzării acțiunilor prin licitație, prin preț de oferta se înțelege prețul de pornire al licitației. În cazul vânzării prin licitații electronice pe piețele de capital, prin preț de oferta se înțelege prețul din ordinul de vânzare afișat pe piața. În cazul vânzării la ordin pe piața de capital, prin preț de oferta se înțelege prețul propus de instituția publică implicata în anunțul publicat în presa și în sistemul electronic al pieței respective, în vederea selectării societății de servicii de investiții financiare care să intermedieze vânzarea acțiunilor.
Determinarea prețului de oferta
Articolul 70
Instituția publică implicata poate propune un preț de oferta inferior valorii nominale a acțiunilor numai în cazul în care din bilanțul contabil al anului anterior scoaterii la privatizare a societății comerciale și din determinarea activului net contabil al acesteia rezultă ca activul net contabil este mai mic decât capitalul social.
Raportul de evaluare a societății comerciale
Articolul 71
Instituția publică implicata poate dispune, pentru determinarea prețului de oferta, întocmirea unui raport de evaluare de către un evaluator autorizat, agreat de către aceasta în baza unei preselectii, persoana fizica sau juridică, română ori străină, angajat prin contract care se încheie cu societatea comercială sau cu instituția publică implicata.
Rapoartele de evaluare, întocmite de evaluatori atestați în condițiile legii și agreati de instituțiile publice implicate, vor răspunde standardelor în domeniu. Se va institui răspunderea civilă sau penală, după caz, în situația în care se vor constata, ulterior vânzării, eventuale prejudicii aduse societății comerciale sau instituției publice implicate.
Articolul 72
Prin derogare de la prevederile art. 71, instituția publică implicata nu va dispune întocmirea unui raport de evaluare în situația în care:
a) vinde acțiunile unei societăți comerciale care este cotata la bursa de valori sau pe o alta piața organizată;
b) vinde acțiunile unei societăți comerciale prin oferta publică sau prin metode de vânzare specifice pieței de capital;
c) vinde acțiunile unei societăți comerciale la care statul sau o autoritate a administrației publice locale deține cel mult o treime din totalul acțiunilor.
În funcție de importanța tranzacției, instituția publică implicata poate dispune întocmirea raportului de evaluare.
Articolul 73
În cazurile în care, potrivit dispozițiilor art. 72 alin. (1), nu se întocmește raport de evaluare, prețul de oferta este egal cu:
a) media cotatiilor înregistrate în ultimele 12 luni calendaristice anterioare formulării ofertei de vânzare, în cazul societăților comerciale cotate la bursa de valori sau pe o alta piața organizată;
b) valoarea nominală a acțiunilor, în cazul societăților comerciale la care statul sau o autoritate a administrației publice locale deține cel mult o treime din totalul acțiunilor;
c) valoarea calculată de instituția publică implicata prin raport de evaluare simplificat.
Articolul 74
Instituția publică implicata va dispune întocmirea unui raport de evaluare în scopul determinării prețului de oferta, în cazul în care din bilanțul contabil al anului anterior scoaterii la privatizare a societății comerciale și din determinarea activului net contabil al acesteia rezultă ca activul net contabil este mai mare decât o treime din activul total.
Prevederile alin. (1) privind condițiile elaborării raportului de evaluare rămân valabile și pentru următoarele operațiuni:
a) majorarea capitalului social al societăților comerciale cu capital de stat prin aport în numerar sau în natura;
b) cesiunea acțiunilor deținute de societățile comerciale cu capital de stat la societăți cu capital mixt.
În cazul acțiunilor suplimentare emise în schimbul valorii terenurilor, care se vand persoanelor prevăzute la art. 12 alin. (6) din lege, prețul de oferta, care este egal cu prețul de vânzare, se va determina în conformitate cu prevederile alin. (1), ale art. 70 și 71, după caz, și va fi cel puțin egal cu valoarea nominală.
Prețul de vânzare
Articolul 75
Prețul de vânzare reprezintă prețul obținut de instituția publică implicata, prin ajustarea prețului de oferta în funcție de cererea de cumpărare, ca urmare a aplicării procedurilor specifice fiecărei metode de vânzare de acțiuni.
Achiziționarea de acțiuni în schimbul unor obligațiuni sau al altor instrumente garantate de stat
Articolul 76
Acceptarea obligațiunilor sau a altor instrumente garantate de stat în schimbul acțiunilor se face cu aprobarea prealabilă a Ministerului Finanțelor Publice. Condițiile pentru obținerea acestei aprobări se stabilesc prin ordin al ministrului finanțelor publice, emis în termen de 30 de zile de la data publicării prezentelor norme metodologice.
Anunțul de vânzare. Oferta de vânzare
Articolul 77
Instituțiile publice implicate sunt obligate, în cazul vânzării de acțiuni, sa publice anunțuri de vânzare, respectiv oferte de vânzare, potrivit prevederilor prezentelor norme metodologice.
Articolul 78
Anunțul de vânzare și oferta de vânzare se afișează la sediul instituției publice implicate și la cel al societății comerciale și se publică astfel:
a) pentru societățile comerciale mici, în unul sau mai multe cotidiene locale și naționale de larga circulație;
b) pentru societățile comerciale mijlocii și mari, în cotidienele menționate la lit. a), prin mijloace electronice și într-un jurnal internațional de larga circulație, după caz.
Articolul 79
Anunțul de vânzare trebuie să cuprindă informații cu privire la:
a) denumirea și sediul instituției publice implicate vanzatoare;
b) denumirea, sediul social, numărul de înmatriculare la oficiul registrului comerțului și codul fiscal ale societății comerciale;
c) obiectul principal de activitate, capitalul social, numărul total de acțiuni, valoarea nominală și structura actionariatului, conform ultimei cereri de înscriere de mențiuni la registrul comerțului;
d) metoda de vânzare a acțiunilor, numărul de acțiuni oferite la vânzare și procentul acestora din totalul acțiunilor;
e) persoana desemnată sa dea relații suplimentare (numele și prenumele, numărul de telefon, telefax);
f) criteriile de precalificare, dacă este cazul;
g) locul, data și ora până la care se depun documentele solicitate;
h) locul, data și ora la care se deschid ofertele/se tine licitația;
i) documentele de participare prevăzute la art. 35 și valoarea taxei de participare, după caz;
j) prețul de oferta pentru vânzarea prin licitație;
k) orice alte informații suplimentare ce prezintă relevanta în procesul de privatizare.
Articolul 80
Atunci când instituția publică implicata decide vânzarea pachetului de acțiuni prin oferta publică de vânzare sau prin alte metode specifice pieței de capital, anunțul de vânzare/oferta de vânzare va respecta condițiile specifice reglementărilor emise de Comisia Naționala a Valorilor Mobiliare și de piețele organizate.
Dosarul de prezentare a societății comerciale
Articolul 81
Dosarul de prezentare a societății comerciale este destinat să asigure potențialilor cumpărători posibilitatea cunoașterii principalelor date și informații de natura tehnica, economică, financiară și juridică cu privire la societatea comercială supusă privatizării, în funcție de care să poată formula oferta potrivit metodei de privatizare propuse.
Articolul 82
Dosarul de prezentare a societății comerciale cuprinde 3 secțiuni, după cum urmează:
A. Date despre societatea comercială:
a) informații generale: denumirea, forma juridică, sediul principal și, dacă este cazul, sediile secundare, numărul de înmatriculare la oficiul registrului comerțului, codul fiscal, codul poștal, numerele de telefon, fax, capitalul social, inclusiv numărul total de acțiuni, valoarea nominală a acțiunilor și structura actionariatului, conform ultimei cereri de înscriere de mențiuni la registrul comerțului, obiectul de activitate, numărul și structura numerică a personalului salariat;
b) date privind situația patrimonială, cu referire la:
(i) terenuri: suprafața, amplasarea, destinația, valoarea contabila, situația juridică;
(îi) clădiri principale: amplasarea, suprafața construită și desfășurată, destinația, vechimea, valoarea neta contabila, situația juridică;
(iii) investiții în curs: descrierea sumară, valoarea totală, procentul de realizare, data finalizarii și valoarea necesară finalizarii acestora;
(iv) participari la alte societăți comerciale: denumirea și numărul de înmatriculare ale acestor societăți comerciale și procentul deținut din capitalul social al acestora;
(v) bunurile imobile ipotecate și bunurile mobile care fac obiectul unei garanții reale mobiliare, bunurile asupra cărora poarta un privilegiu special, precum și bunurile imobile revendicate de terți;
(vi) bunurile care fac obiectul contractelor de locatie de gestiune, închiriere, asociație în participațiune, leasing sau comodat;
(vii) drepturile de proprietate industriala deținute:
licențe, brevete de invenție, mărci, desene și modele industriale;
(viii) drepturile de proprietate intelectuală definite conform
privind dreptul de autor și drepturile conexe, respectiv lista cu rezultatele cercetării, lista cu documentațiile de interes național, aflate în arhivele societăților comerciale etc.;
(ix) litigiile cu o valoare mai mare de 500.000.000 lei, prezentate distinct în funcție de calitatea procesuala;
c) date privind situația economico-financiară: situații financiare anuale simplificate - conform bilanțului contabil pe anul precedent și conform ultimei balante din anul în curs -, contul de profit și pierdere - la sfârșitul anului precedent și la nivelul unui semestru al anului în curs sau, după caz, prin utilizarea datelor efectiv cumulate până în luna în care se calculează - și activul net contabil la data când se întocmește dosarul de prezentare, inclusiv obligațiile societății comerciale față de instituțiile publice implicate, rezultate din fonduri pentru restructurare și dividende;
d) avizul/avizele de mediu emis/emise pe baza bilanțului de mediu acceptat de autoritatea de mediu competența și surse potențiale de răspundere a societății comerciale pentru daune cauzate mediului;
e) în cazul societăților comerciale beneficiare de credite externe, contractate direct sau garantate de stat, este necesar și acordul finanțatorului extern, ori de câte ori acordurile de împrumut încheiate conțin o astfel de condiție.
B. Date privind oferta de vânzare de acțiuni
C. Date privind oferta de cumpărare de acțiuni
Dosarul de prezentare se pune la dispoziție potențialului cumpărător, la cererea acestuia, contra cost sau gratuit, potrivit deciziei instituției publice implicate, și se actualizează periodic, până în cea de-a 5-a zi lucrătoare anterioară depunerii ofertelor finale.
Articolul 83
Instituția publică implicata va elabora un model de fișa de prezentare simplificata în vederea vânzării pachetelor de acțiuni:
a) reprezentând până la 33% din capitalul social al societăților comerciale;
b) reprezentând acțiunile suplimentare emise în schimbul valorii terenurilor în cadrul procesului de exercitare a dreptului de preferinta.
Articolul 84
În cazul vânzării acțiunilor prin oferta publică ori prin alte metode specifice pieței de capital, datele și informațiile ce vor fi puse la dispoziție potențialilor investitori vor fi cele indicate în normele Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare și ale piețelor organizate de capital.
Articolul 85
În cazul societăților comerciale pentru care agenții de privatizare exercita atribuțiile instituției publice implicate, întocmirea dosarului de prezentare se asigura de către aceștia, potrivit mandatului acordat.
Articolul 86
Administratorii societății comerciale sunt obligați sa notifice instituției publice implicate, în cel mult două zile lucrătoare de la producere, orice act sau fapt de natura sa modifice esențial datele și informațiile prevăzute la art. 81.
Intra sub incidența prevederilor alin. (1) actele sau faptele care se produc până în a 8-a zi lucrătoare anterioară datei de depunere a ofertelor finale și care aduc modificări substanțiale ofertei de vânzare.
Accesul direct la datele și informațiile despre societatea comercială.
Articolul 87
În cazul în care înainte de vânzarea dosarului de prezentare sau în perioada de cumpărare a acestuia potențialul investitor comunică în scris instituției publice implicate ca dorește efectuarea unei vizite cu scopul de a-și forma o opinie generală asupra situației economice a societății comerciale, instituția publică implicata și societatea comercială supusă privatizării sunt obligate sa îi asigure accesul la date economice, tehnice, juridice și de mediu publicabile, cu semnarea în prealabil a unui angajament de confidențialitate, fără achitarea unei taxe.
În cazul în care potențialul cumpărător comunică în scris instituției publice implicate ca dorește sa întocmească un raport propriu de expertizare a societății comerciale, aceasta instituție și societatea comercială supusă privatizării sunt obligate sa îi asigure accesul liber la toate datele și informațiile de natura tehnica, economică, financiară, juridică și de mediu privind societatea comercială supusă privatizării, cu excepția cazului în care vânzarea se face în condițiile prevăzute la art. 84.
Articolul 88
Accesul direct la datele și informațiile de natura tehnica, economică, financiară, juridică și de mediu privind societatea comercială supusă privatizării se va face pe baza achitării în avans a unei taxe stabilite de instituția publică implicata, prin dosarul de prezentare.
Taxa va fi achitată de către ofertant instituției publice implicate.
Articolul 89
Conducerile societăților comerciale la care statul deține un pachet de acțiuni minoritar, precum și ale societăților comerciale pentru care s-au încheiat contracte de vânzare-cumpărare de acțiuni, ale căror clauze sunt în derulare, sunt obligate să permită accesul direct al instituției publice implicate la documentele necesare pentru întocmirea dosarului de prezentare a societății comerciale respective, în vederea privatizării pachetului de acțiuni deținut de stat sau pentru stabilirea stadiului executării obligațiilor contractuale.
În cazul nerespectării dispozițiilor prevăzute la alin. (1), conducerile societăților comerciale vor fi direct răspunzătoare de pagubele aduse statului prin împiedicarea sau întârzierea procesului de privatizare ori prin punerea în imposibilitate a instituției publice implicate de a urmări executarea obligațiilor contractuale.
Procedura de emitere a certificatului de obligații bugetare
Articolul 90
În termen de doua zile lucrătoare de la data înregistrării cererii de emitere a certificatului de obligații bugetare instituțiile publice bugetare creditoare vor imputernici organele lor teritoriale de control sa întocmească raportul asupra naturii și cuantumului tuturor obligațiilor bugetare.
Articolul 91
Raportul se întocmește în termen de 15 zile. În cazuri temeinic justificate ministrul sau conducătorul instituției publice bugetare creditoare va putea incuviinta prelungirea termenului de întocmire a raportului cu cel mult 15 zile.
Articolul 92
Pentru întocmirea raportului inspectorii au acces neingradit la orice înscrisuri, documente, registre sau evidente contabile ale societății comerciale și pot solicita informații sau explicații referitoare la documentele supuse analizei, în condițiile legii.
Raportul se întocmește pe baza documentelor contabile ale societății comerciale și a declarației pe propria răspundere a administratorilor societății comerciale că nu mai dispun de alte acte, documente, înscrisuri neoperate în evidența contabilă.
Articolul 93
Raportul va specifică situația fiecărei obligații bugetare, inclusiv a creanțelor rezultate din plățile efectuate de Ministerul Finanțelor Publice în contul garanțiilor externe.
Articolul 94
Raportul se avizează și se înaintează instituției publice bugetare creditoare de către conducătorul organului sau teritorial de control în termen de 3 zile de la finalizare.
Articolul 95
Pe baza raportului avizat potrivit art. 94, în termen de doua zile lucrătoare instituția publică bugetară creditoare va emite certificatul de obligații bugetare.
Articolul 96
Prin ordin al ministrului sau al conducătorului instituției publice bugetare creditoare, exercitarea atribuțiilor ce revin instituțiilor publice bugetare creditoare se poate delega organelor lor teritoriale competente.
Articolul 97
Pentru întocmirea și eliberarea certificatelor de obligații bugetare vor fi utilizate modelul și procedura stabilite prin ordin al ministrului sau al conducătorului instituției publice bugetare creditoare.
Articolul 98
O copie de pe certificatul de obligații bugetare va fi pusă la dispoziție de către instituția publică implicata fiecărui potențial cumpărător, în termen de doua zile de la primirea acestuia.
Condiții privind plata în rate a acțiunilor
Articolul 99
Instituția publică implicata va putea accepta plata în rate a prețului acțiunilor vândute, luând în considerare situația financiară a societății comerciale, cuantumul, structura și periodicitatea obligației investitionale convenite, obiectivele de dezvoltare regionala stabilite prin hotărâre a Guvernului, posibilitatea societății comerciale de a-și desface produsele sau de a presta serviciile pe piața internationala ori asumarea de către potențialul cumpărător a obligației de a nu proceda la restructurari ce conduc la concedieri colective, precum și eventualitatea neinregistrarii nici unei oferte cu plata integrală a prețului cu ocazia desfășurării unei licitații cu strigare.
Articolul 100
În contractele de vânzare de acțiuni cu plata prețului în rate, la cuantumul fiecărei rate se aplică o dobânda care să acopere inflatia, la care se adauga doua procente, în cazul în care prețul este stabilit și plătit în moneda naționala, și dobânda LIBOR plus o marja negociata de părți, în cazul în care prețul este stabilit și/sau plătit în valută. Instituția publică implicata va comunică cumpărătorului, cu 15 zile înainte de scadenta fiecărei rate, cuantumul sumei datorate cu titlu de dobânda.
Articolul 101
La aprecierea instituției publice implicate se va putea solicita cumpărătorului constituirea de garanții suplimentare pentru asigurarea plății ratelor, precum:
a) scrisoare de garanție emisă de o banca română sau de o banca străină cu care o banca română are relații de corespondenta;
b) ipoteca ori garanții reale mobiliare;
c) bilet la ordin avalizat de o banca comercială agreată de instituția publică implicata;
d) garanția personală a unui fidejusor, persoana fizica sau juridică de cetățenie, respectiv de naționalitate, română, în condițiile Codului comercial, constând într-o obligație unilaterala și necondiționată de plată a ratei, dacă aceasta nu a fost achitată la termen, parțial ori integral, de către debitor.
Articolul 102
Constituirea în favoarea instituției publice implicate a garanției reale mobiliare asupra acțiunilor trebuie să fie concomitenta cu încheierea contractului de vânzare-cumpărare cu plata prețului în rate.
Prevederi referitoare la asociațiile constituite din salariați, membri ai consiliilor de administrație sau pensionari cu ultimul loc de muncă la o societate comercială
Articolul 103
Modul de constituire a asociației și documentele pe care aceasta trebuie să le depună la instituția publică implicata sunt cele prevăzute la art. 56-60 și în anexa nr. 1.1 A la Normele metodologice privind privatizarea societăților comerciale și vânzarea de active, aprobate prin
Hotărârea Guvernului nr. 55/1998 , cu modificările ulterioare.
Privatizarea societăților comerciale cuprinse în programe speciale încheiate cu organismele financiare internaționale
Articolul 104
În cazul privatizării societăților comerciale cuprinse în programele încheiate de Guvern cu organismele financiare internaționale, strategia va fi supusă spre aprobare acestuia.
Vânzarea de active
Articolul 105
Societățile comerciale la care statul sau o autoritate a administrației publice locale este acționar majoritar și regiile autonome pot vinde active cu aprobarea adunării generale a acționarilor sau a consiliului de administrație, după caz, și cu avizul prealabil al instituției publice implicate. Avizul prealabil al instituției publice implicate consta în mandatul special acordat reprezentantului în adunarea generală a acționarilor sau în consiliul de administrație, după caz.
În cazul regiilor autonome și al societăților comerciale prevăzute la alin. (1), beneficiare de credite externe, contractate direct sau garantate de stat, este necesar și acordul finanțatorului extern, ori de câte ori acordurile de împrumut încheiate conțin o astfel de condiție.
Societățile comerciale de interes strategic pot vinde, fără a fi supuse spre aprobare Guvernului condițiile principale ale contractelor de vânzare-cumpărare, numai activele prevăzute la art. 4 lit. f), sub sancțiunea nulității.
Articolul 106
Vânzarea activelor se face prin licitație deschisă cu strigare, cu adjudecare la cel mai mare preț obținut pe piața.
Articolul 107
Aprobarea adunării generale a acționarilor, a consiliului de administrație și, respectiv, a instituției publice implicate privește:
a) oferta de vânzare;
b) garanția de participare la licitație și taxa de participare, dacă este cazul;
c) persoanele împuternicite să efectueze vânzarea.
Articolul 108
Societatea comercială sau, după caz, regia autonomă este obligată ca în termen de 5 zile lucrătoare de la aprobare sa publice oferta de vânzare, potrivit prezentelor norme metodologice.
Oferta de vânzare se afișează la sediul vânzătorului și la locul unde este situat activul și se publică conform art. 78, cu cel puțin 15 zile înainte de data ținerii licitației.
Oferta de vânzare va cuprinde:
a) garanția și taxa de participare la licitație, după caz;
b) locul, data și ora începerii licitației;
c) documentele de participare la licitație, prevăzute la art. 79, pe care proprietarul activului le considera necesare în raport cu valoarea activului.
Articolul 109
Prețul de oferta este prețul de pornire al licitației, care poate fi mai mic, mai mare sau egal cu valoarea contabila a activului.
Prețul de oferta se stabilește, de regula, pe baza unui raport de evaluare.
Societățile comerciale și regiile autonome care au în derulare contracte de locatie de gestiune, de închiriere sau de asociere în participațiune pot vinde sau încheia contracte de leasing imobiliar cu clauza irevocabilă de vânzare, prin negociere directa cu locatarii sau asociații, în situațiile în care aceștia au efectuat investiții în activele pe care le utilizează, reprezentând mai mult de 15% din valoarea acestor active. În acest caz, din prețul de vânzare se scade valoarea investițiilor pe bază de raport de evaluare acceptat de părți.
Articolul 110
Prevederile art. 81 și 82, cu privire la dosarul de prezentare, ale art. 87 și 88, privind accesul la datele și informațiile privind activul, precum și ale art. 58-60, privind licitația cu strigare, se aplică în mod corespunzător.
Articolul 111
Activele amplasate pe terenurile care nu sunt în proprietatea vânzătorului se pot vinde condiționat de existenta acordului scris al proprietarului terenului. Terenul aferent activelor și a cărui situație juridică se clarifica după data vânzării activului va fi vândut cumpărătorului activului prin negociere directa, cu excepția terenurilor care sunt proprietate publică a statului sau a unei unități administrativ-teritoriale.
Articolul 112
Vânzarea activelor cu caracter social urmează regimul juridic de drept comun existent în legislația privind privatizarea, cu excepția celor a căror înstrăinare este reglementată de norme speciale. La vânzare prevederile art. 105-111 se aplică în mod corespunzător.
Vânzarea activelor cu plata în rate
Articolul 113
Societățile comerciale și regiile autonome pot vinde active cu plata în rate în condițiile stabilite la
art. 28 din ordonanța de urgență și în Legea nr. 133/1999
privind stimularea întreprinzătorilor privati pentru înființarea și dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii.
Articolul 114
Plata în rate este permisă numai dacă cumpărătorul prezintă garanții reale sau personale îndestulătoare, de tipul celor prevăzute la art. 111, și numai dacă aceste garanții sunt constituite anterior sau concomitent încheierii contractului de vânzare-cumpărare.
În contractele de vânzare-cumpărare de active cu plata în rate se va stipula o dobânda stabilită conform art. 100.
Articolul 115
În cazul în care cumpărătorul nu plătește la scadenta doua rate succesive, ratele următoare devin, de asemenea, exigibile, iar garanția prevăzută la art. 114 va putea fi pusă în executare pentru întreaga suma neachitata și pentru dobânda datorată conform contractului până la data scadenta a celei de-a doua rate neachitate.
Contractul de leasing imobiliar cu clauza irevocabilă de vânzare
Articolul 116
Încheierea contractelor de leasing imobiliar cu clauza irevocabilă de vânzare se face în condițiile stabilite la art. 27 din ordonanța de urgență.
Articolul 117
Principalele elemente ale contractului de leasing imobiliar pentru active cu clauza irevocabilă de vânzare sunt următoarele:
a) părțile din contract;
b) activul care formează obiectul contractului;
c) valoarea totală a contractului de leasing;
d) durata leasingului;
e) cuantumul și termenele de plată ale ratelor;
f) obligația de plată în întregime a valorii reziduale înainte de încheierea contractului de vânzare, în termen de cel mult 10 zile de la încheierea perioadei de leasing;
g) obligația utilizatorului de a asigura pe cont propriu toate cheltuielile legate de exploatarea activului, inclusiv cele ce revin, potrivit legii, proprietarului;
h) valoarea imbunatatirilor executate și/sau a investițiilor realizate de utilizator la activul care face obiectul contractului, care se va deduce din restul de preț și, după caz, din ratele scadente;
i) obligația utilizatorului de a răspunde pentru toate riscurile exploatării activului și pentru orice alta paguba;
j) clauza irevocabilă de vânzare în favoarea utilizatorului.
Articolul 118
Utilizatorul poate oricând pe durata contractului sa cumpere activul prin achitarea integrală a prețului vânzării activului convenit la încheierea contractului, actualizat cu indicele de inflație.
Articolul 119
Pentru dispozițiile art. 118 se aplică în mod corespunzător prevederile art. 105-112.
Transferul cu titlu gratuit al activelor cu caracter social
Articolul 120
Societățile comerciale la care statul sau o autoritate a administrației publice locale este acționar majoritar pot dispune înstrăinarea unor active cu caracter social, cu titlu gratuit și cu prioritate, către autoritățile administrației publice locale, precum și către instituțiile publice.
În situația în care se efectuează transferul cu titlu gratuit, societatea comercială va diminua capitalul social cu valoarea rămasă neamortizata a activului transferat, din cota instituției publice implicate.
Articolul 121
Transferul cu titlu gratuit al activelor cu caracter social va fi aprobat de adunarea generală a acționarilor după aprobarea prealabilă a instituției publice implicate.
Transferul cu titlu gratuit al activelor se face pe bază de protocol de predare-primire încheiat între părți, în termen de 30 de zile de la data aprobării în adunarea generală a acționarilor.
Obligații de mediu
Articolul 122
Societățile comerciale la care statul sau unitățile administrativ-teritoriale dețin un pachet de acțiuni care permite exercitarea controlului au obligația de a iniția și de a derula procedura privind obținerea avizului de mediu.
Autoritatea de mediu competența este obligată sa emita avizul de mediu în termen de 10 zile de la depunerea documentației necesare.
Articolul 123
La solicitarea autorității de mediu competente, pentru realizarea bilanțurilor de mediu nivel I și/sau II și, după caz, a studiului de evaluare a riscului este obligatoriu să se contracteze serviciile unui expert de mediu atestat.
Articolul 124
Expertul de mediu atestat care va întocmi documentația de mediu solicitată nu poate fi acționar, administrator, cenzor, partener comercial al societății comerciale beneficiare, el, soțul/sotia și rudele sau afinii acestuia până la gradul al patrulea inclusiv.
Articolul 125
Prin aviz de mediu se înțelege actul prin care autoritatea de mediu competența stabilește obligațiile de mediu ce urmează să fie îndeplinite de respectiva societate comercială, programul pentru conformare corespunzător acestor obligații și identifica răspunderile datorate poluarii mediului din activitatea trecută a societății comerciale, pe oricare dintre amplasamentele deținute de aceasta.
Articolul 126
Programul pentru conformare cuprinde acele măsuri pentru reducerea efectelor prezente și viitoare ale activităților desfășurate de societatea comercială la data obținerii avizului de mediu, precum și acele prevederi pentru remedierea efectelor asupra mediului rezultate din activitățile desfășurate anterior acestui moment.
Articolul 127
La încheierea contractului de vânzare-cumpărare instituția publică implicata/societatea comercială va urmări asumarea de către cumpărător, în tot sau în parte, a obligațiilor și raspunderilor de mediu stabilite de autoritatea de mediu competența, prin convenirea unui cuantum de investiții destinate executării programului pentru conformare.
Articolul 128
Dispozițiile art. 122-127 sunt aplicabile și în cazul vânzării de active, al fuziunii, divizării, concesionarii, dizolvării și lichidării societății comerciale, în condițiile legii, considerate ca având impact asupra mediului.
Articolul 129
Instituția publică implicata poate conveni prin contractul de vânzare-cumpărare sa îl despăgubească pe cumpărător, conform prevederilor art. 27 din lege, în cazul în care ulterior privatizării, printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă și irevocabilă, pronunțată în termen de cel mult 5 ani de la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, este stabilit prejudiciul.
Concesionarea terenurilor
Articolul 130
Terenurile care alcătuiesc domeniul public al statului sau al unei unități administrativ-teritoriale, potrivit
privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, se atribuie direct, printr-un contract de concesiune, societăților comerciale privatizate sau care vor fi privatizate, care dețin astfel de terenuri și dacă acestea sunt strict necesare în vederea realizării obiectului lor de activitate. Concesiunea se face fără întocmirea unui studiu de oportunitate sau caiet de sarcini și fără nici o formă de publicitate, prin negociere directa între concedent și concesionar.
Articolul 131
Administratorii societății comerciale sunt obligați să prezinte concedentului documentația privind justificarea folosirii terenului și datele de identificare a acestuia, obiectul de activitate și alte date necesare pentru încheierea contractului de concesiune, solicitate de concedent.
Articolul 132
Contractul de concesiune se încheie pe o durată maxima de 49 de ani, cu clauza prelungirii de drept pe o perioadă de 24 de ani și 6 luni, dacă la data expirării primei durate a concesiunii societatea comercială concesionara continua sa exploateze terenul concesionat pentru realizarea obiectului sau de activitate.
Articolul 133
Garanția prevăzută la
art. 34 din Legea nr. 219/1998
privind regimul concesiunilor va reprezenta 5% din redeventa primului an de executare a contractului de concesiune și va fi depusa în termen de 180 de zile de la data semnării acestuia.
Articolul 134
Prevederile art. 181-184 se aplică și în cazul concesionarii terenurilor proprietate privată a statului ori a unităților administrativ-teritoriale.
Articolul 135
Calitatea de concedent, în numele statului sau al unităților administrativ-teritoriale, o au:
a) ministerele de resort pentru terenurile proprietate publică sau privată a statului;
b) consiliile județene pentru terenurile proprietate publică sau privată a județului;
c) consiliile locale pentru terenurile proprietate publică sau privată a orașului sau comunei.
Articolul 136
Concesionarea, potrivit art. 32^1 alin. (3) din ordonanța de urgență, are ca obiect exclusiv utilizarea de către concesionar a terenurilor, în limitele cerute de desfășurarea normală a activității potrivit obiectului sau de activitate, și nu poate fi extinsă la activități de exploatare decât prin încheierea unui contract de concesiune, potrivit dreptului comun.
Închirierea sau vânzarea terenurilor
Articolul 137
Terenurile aparținând domeniului privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale, care nu sunt concesionate, se închiriază sau se vand societății comerciale care le deține, fără nici un fel de publicitate, prin negociere directa, la inițiativa societății comerciale sau a autorităților prevăzute la art. 135.
Criteriile pentru stabilirea redeventei, chiriei și prețului de vânzare pentru terenuri
Articolul 138
Redeventa se poate stabili ca procent din profitul anual impozabil obținut de concesionar din utilizarea terenului concesionat sau ca venit fix anual al concedentului, astfel:
a) în cazul stabilirii redeventei ca procent din profitul anual impozabil rezultat din utilizarea terenului concesionat, acesta va fi de 1-3%, în funcție de obiectul de activitate al societății comerciale concesionare și de încadrarea acestuia potrivit Clasificarii activităților din economia naționala - CAEN, aprobată prin
Hotărârea Guvernului nr. 656/1997 , precum și de împrejurarea ca terenul în cauza este într-o zona declarata defavorizată; totodată se va stabili și o redeventa minima anuală, indexabila cu indicele de inflație aferent fiecărui exercițiu financiar, determinat de Institutul Național de Statistica, în cazul în care creșterea anuală a acestui indice depășește 10%;
b) în cazul stabilirii redeventei sub forma unui venit fix anual al concedentului se va avea în vedere ca această sumă fixa sa nu fie mai mare decât dobânda de referința stabilită de Banca Naționala a României, aplicată la valoarea de circulație a terenului ce face obiectul concesiunii, determinata potrivit criteriilor prevăzute la art. 140.
Articolul 139
Pentru terenurile necesare desfășurării unor activități sau servicii publice, prin hotărâre a Guvernului, a consiliului județean sau local, după caz, se pot acorda scutiri sau reduceri la plata redeventei.
Articolul 140
Nivelul chiriei pe metru patrat de teren este convenit prin negociere directa între proprietarul terenului și societatea comercială, avându-se în vedere următoarele criterii:
a) situarea terenului în localitate urbana sau rurală;
b) categoria localității și zona din cadrul localității, conform incadrarilor prevăzute de
privind instituirea taxei pentru folosirea terenurilor proprietate de stat în alte scopuri decât pentru agricultura sau silvicultura;
c) poziția terenului față de accesul la rețelele de transport rutier, feroviar, naval, aerian;
d) accesul terenului la utilități (energie electrica, termica, gaze naturale, apa-canal);
e) gradul de poluare a terenului cu reziduuri solide, lichide sau gazoase;
f) tipul de activitate pentru care este exploatat terenul: producție, prestări de servicii sau executare de lucrări.
Articolul 141
Prețul de vânzare pentru terenurile oferite spre cumpărare societăților comerciale care le au în exploatare se stabilește prin negociere directa între proprietarul terenului și societatea comercială, avându-se în vedere valoarea de circulație a terenului, determinata pe baza criteriilor prevăzute la art. 140.
Majorarea capitalului social cu valoarea terenurilor
Articolul 142
Toate societățile comerciale, indiferent de structura capitalului social, care până la data apariției legii nu au dobândit certificatele de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor vor proceda după cum urmează:
a) vor întocmi și vor inainta instituțiilor îndreptățite sa emita certificate de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului documentațiile necesare, conform legislației în domeniu;
b) după primirea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, în adunarea generală a acționarilor se aproba:
(i) majorarea capitalului social cu valoarea terenului;
(îi) numărul de acțiuni emise suplimentar;
(iii) modificarea corespunzătoare a actului de înființare.
Articolul 143
Valoarea cu care se majorează capitalul social este valoarea preluată din anexele la certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului, reactualizata cu coeficientul de reevaluare stabilit de legislația în vigoare.
Articolul 144
În termen de 5 zile de la înregistrarea majorării societatea comercială va transmite instituției publice implicate toate documentele din care să rezulte îndeplinirea obligației legale.
Articolul 145
La cererea instituției publice implicate oficiul registrului comerțului și/sau registrul independent privat va inregistra majorarea capitalului social, fără a solicita hotărârea adunării generale a acționarilor.
Articolul 146
După majorarea capitalului social cu valoarea terenurilor instituția publică implicata poate vinde pachetul de acțiuni astfel:
a) se va acorda dreptul de preferinta cumpărătorului care, anterior majorării capitalului social, a dobândit acțiuni ale societății comerciale în baza unui contract de vânzare-cumpărare încheiat cu instituția publică implicata sau succesorului în drepturi al acestuia; vânzarea se va face prin negociere;
b) nu se va acorda dreptul de preferinta cumpărătorului prevăzut la lit. a) dacă, în termen de 15 zile de la data înregistrării majorării capitalului social, acesta nu și-a exprimat în scris opțiunea la instituția publică implicata; vânzarea se va face prin orice metoda, în funcție de mărimea pachetului de acțiuni, către orice investitor interesat.
Dispoziții speciale privind fuziunea și divizarea societăților comerciale supuse privatizării
Articolul 147
Procedura de restructurare prin divizare/ fuziune se declanseaza:
a) la propunerea instituției publice implicate;
b) la propunerea consiliului de administrație al societății comerciale;
c) la solicitarea unui acționar sau a unui terț interesat.
Articolul 148
În situația în care adunarea generală a acționarilor decide, pe baza studiului de fezabilitate și în baza unui mandat special acordat de instituția publică implicata, aplicarea unui program de restructurare prin divizare/fuziune, consiliul de administrație va definitivă documentele necesare și va întocmi proiectul de divizare/fuziune care va fi depus la registrul comerțului în termen de 3 zile.
Articolul 149
Publicarea într-un cotidian internațional a hotărârilor adunărilor generale ale acționarilor privind fuziunea/divizarea societăților comerciale este obligatorie ori de câte ori societatea comercială are ca acționari persoane fizice sau juridice străine.
Dispoziții speciale privind dizolvarea și lichidarea societăților comerciale
Articolul 150
În situația în care adunarea generală a acționarilor hotărăște dizolvarea și lichidarea societății comerciale, consiliul de administrație se desființează și se numește administrator unic.
Articolul 151
Hotărârea adunării generale a acționarilor privind dizolvarea și lichidarea societății comerciale se va publică în conformitate cu prevederile art. 78 și 149.
Articolul 152
Declarațiile de creanțe, transmise prin fax sau prin posta electronică în termen de 20 de zile de la data publicării anunțului informativ, vor fi luate în considerare cu condiția ca originalul să fie transmis societății comerciale în cel mult 5 zile de la expirarea termenului sus-menționat, data la care registrul creditorilor asociați devine definitiv.
Asociația creditorilor
Articolul 153
Creditorii care au depus declarațiile de creanțe se trec într-un registru întocmit de administratorul unic și care poate fi consultat de orice creditor al societății comerciale la sediul acesteia. În registru se vor indica denumirea și sediul sau, după caz, numele și domiciliul creditorilor asociați, valoarea și ordinea de preferinta a fiecărei creanțe, titlul în temeiul căruia creanta s-a constituit și drepturile de vot ale fiecărui creditor potrivit art. 32^13 alin. (2) din ordonanța de urgență. Vor fi trecuți în tabel și creditorii ale căror creanțe sunt litigioase ori sunt asigurate printr-o garanție personală acordată de societatea comercială.
Articolul 154
Registrul creditorilor asociați poate fi modificat numai în temeiul unei hotărâri judecătorești pronunțate în condițiile art. 34 alin. (2) din lege sau, în caz de eroare constatată, de administratorul unic care a întocmit tabelul, iar după numirea lichidatorului, de către acesta din urma, ca o consecința a modificării, prin decizie motivată, a tabelului de creanțe.
Articolul 155
În termen de 10 zile de la definitivarea registrului administratorul unic convoacă prin scrisoare recomandată sau telegrama cu confirmare de primire prima ședința a asociației creditorilor pentru alegerea președintelui.
Ședințele asociației creditorilor vor avea loc în termen de cel puțin 10 zile de la data primirii convocării de către fiecare membru, în afară de cazul în care creditorii asociați hotărăsc în unanimitate sa țină o ședința, renunțând în mod expres la beneficiul convocării prealabile.
La ședințele asociației creditorii participa personal sau prin reprezentanți împuterniciți în condițiile art. 68 din Codul de procedură civilă. Împuternicirea de reprezentare conferă dreptul de a vota pentru adoptarea hotărârilor prevăzute de ordonanța de urgență ori de prezentele norme metodologice, în cadrul oricărei ședințe a asociației creditorilor, cu excepția cazului în care dreptul de reprezentare a fost restrâns la anumite acte ori ședințe. Ședința se considera legal constituită în prezenta creditorilor care dețin majoritatea absolută a voturilor în cadrul asociației.
Cu excepția celei dintâi ședințe, care va fi deschisă de către administratorul care tine registrul creditorilor asociați, lucrările ședințelor asociației creditorilor sunt deschise și sunt conduse de către președintele acesteia și se desfășoară în prezenta unui notar public. Procesul-verbal al ședinței, cuprinzând exclusiv hotărârea adoptată, se întocmește și se semnează de către notarul public care a participat la lucrări.
Procesele-verbale prevăzute la alin. (4) se înscriu într-un registru care se păstrează de administratorul unic, iar după încetarea funcției acestuia, de către lichidator, registru care poate fi consultat numai de creditorii care alcătuiesc asociația. O copie de pe procesul verbal se depune la instituția publică implicata, prin grija președintelui asociației, în termen de 5 zile de la data ședinței, iar o copie va fi păstrată de acesta.
Pot formula contestații în condițiile art. 34 alin. (2) din lege:
a) creditorii ale căror creanțe nu au fost menționate în anunțurile publicate conform art. 34 alin. (1) din lege;
b) creditorii ale căror creanțe au fost evidentiate într-un cuantum mai mic ori pe o poziție inferioară celei conferite de rangul creanței în ordinea de preferinta indicată în anunțul publicat conform art. 34 alin. (1) din lege;
c) creditorii care contesta existenta sau întinderea unei creanțe a societății comerciale împotriva lor, care, potrivit anunțului publicat, le-ar diminua, prin compensație, drepturile de creanta;
d) creditorii care contesta existenta, întinderea sau ordinea de preferinta a unei creanțe aflate înaintea creanței proprii în ordinea de preferinta, publicată conform art. 34 alin. (1) din lege.
Licitația pentru numirea lichidatorului
Articolul 156
În cazul în care agentul de privatizare nu dorește sa realizeze lichidarea societății comerciale, precum și în situația în care negocierile pentru preluarea de către acesta a funcției de lichidator nu s-au finalizat la expirarea unui termen de doua zile de la primirea în scris a acceptului agentului de privatizare, instituția publică implicata va trebui sa publice, în maximum doua zile lucrătoare, anunțul de organizare a licitației pentru angajarea unui lichidator. În mod obligatoriu anunțul va preciza:
a) denumirea și sediul societății comerciale ce urmează să fie lichidată, valoarea activului sau patrimonial, potrivit ultimei balante de verificare a conturilor sintetice, și a datoriilor;
b) locul de unde se poate achizitiona caietul de sarcini, precum și prețul acestuia;
c) criteriile de precalificare pe care trebuie să le îndeplinească participanții la licitație;
d) data și locul ținerii licitației; data licitației se va fixa după cel puțin 30 de zile, dar nu mai mult de 40 de zile de la publicarea anunțului;
e) data la care și locul de unde se pot obține informații suplimentare cu privire la regulile de participare la licitație, inclusiv cele privind accesul la date și informații privind societatea comercială, necesare pentru formularea ofertei în baza semnării unui angajament de confidențialitate.
Articolul 157
Lichidatorul, persoana fizica, sau reprezentantul, persoana fizica, al societății comerciale lichidatoare trebuie să fie contabil autorizat, expert contabil sau licențiat în studii economice ori în drept sau inginer și să aibă cel puțin 5 ani de activitate practica, economică sau juridică.
Articolul 158
Sistemul de remunerare a lichidatorului poate cuprinde o componenta fixa și/sau una variabila și va fi stabilit prin decizie a conducătorului instituției publice implicate. Prin aceeași decizie se numește și comisia de licitație, alcătuită din 3 persoane, dintre care una are calitatea de președinte, și se stabilește grila de punctaj necesară pentru evaluarea ofertelor.
Articolul 159
Participanții la licitație își vor depune oferta, scrisă și datată, în plic închis, la instituția publică implicata, pentru comisia de licitație, cel mai târziu cu o zi lucrătoare înainte de data licitației.
Articolul 160
Ofertele se deschid în ziua licitației, iar desemnarea lichidatorului se face prin hotărârea de adjudecare cuprinsă în procesul-verbal semnat de membrii comisiei de licitație, în cel mult 5 zile de la data licitației. Funcția de lichidator se adjudeca participantului care a oferit condițiile cele mai avantajoase. Hotărârea de adjudecare va cuprinde și clasarea ofertanților în ordinea numărului de puncte obținute pentru ofertele depuse.
Articolul 161
În cazul în care contractul cu ofertantul selecționat nu se încheie în termenul prevăzut în ordonanța de urgență, contractul se va putea încheia cu următorul clasat, potrivit hotărârii prevăzute la art. 160.
Articolul 162
Dacă după prima licitație nu se desemnează nici o ofertă câștigătoare, se va organiza de îndată o noua licitație, cu respectarea prevederilor art. 156-160. Dacă la a doua licitație nu se desemnează lichidatorul, instituția publică implicata poate modifica condițiile inițiale.
Articolul 163
Contractul pentru angajarea lichidatorului are conținutul-cadru prevăzut în caietul de sarcini și cuprinde elementele de baza ale ofertei câștigătoare.
Articolul 164
Condițiile de remunerare se stabilesc prin aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 158, în cazul în care se negociaza completarea mandatului acordat agentului de privatizare cu serviciile aferente lichidării.
Articolul 165
Încetarea măsurii de lichidare voluntara se dispune de adunarea generală a acționarilor în baza mandatului special acordat de instituția publică implicata.
Articolul 166
Convocarea adunării generale a acționarilor va fi facuta conform dispozițiilor prevăzute la art. 31 din lege, iar hotărârea adoptată va fi transmisă instituției publice implicate și va fi înregistrată la oficiul registrului comerțului în termen de doua zile de la data adoptării sale.
Articolul 167
Instituția publică implicata poate decide încetarea procedurii de lichidare voluntara în situația în care se înregistrează o scrisoare de intenție prin care se solicita cumpărarea pachetului majoritar de acțiuni.
Tabelul de creanțe
Articolul 168
Tabelul de creanțe se întocmește de către lichidator pe baza registrului creditorilor asociați și cuprinde creanțele acestora, în ordinea de preferinta determinata potrivit prevederilor art. 38 alin. (1) din lege și a vechimii, în vederea distribuirii sumelor ce vor rezultă în urma vânzării bunurilor și activelor societății comerciale. Tabelul poate fi consultat numai de creditori și se păstrează de lichidator.
În tabel se cuprind toate creanțele, chiar dacă nu au devenit exigibile sau sunt litigioase.
Tabelul va cuprinde și privilegiul și/sau garanția reală constituită în favoarea creditorului.
Tabelul poate fi modificat de lichidator, prin decizie motivată, din oficiu sau la cererea justificată a unui creditor, cu operarea modificărilor corespunzătoare, dacă este cazul, în registrul creditorilor asociați. Creditorul care a declarat o creanta care nu a fost înscrisă în tabel ori nu a fost înscrisă potrivit valorii ori rangului sau în ordinea de preferinta, cel a cărui cerere de modificare a fost respinsă de către lichidator ori cei ale căror drepturi au fost lezate prin înscrierile ori modificările operate se pot adresa instanței competente, cu respectarea prevederilor cap. VII din lege și ale cap. V^3 din ordonanța de urgență.
Noul lichidator și mandatarul special
Articolul 169
În situația încetării contractului de angajare a lichidatorului, instituția publică implicata va proceda fie la numirea în calitate de lichidator a urmatorului clasat în urma licitației organizate potrivit prevederilor art. 32^16 din ordonanța de urgență, fie la numirea unui mandatar special care să administreze patrimoniul societății comerciale până la numirea unui nou lichidator.
În cazul în care nici unul dintre următorii clasați nu poate îndeplini funcția de lichidator, instituția publică implicata va organiza o noua licitație, cu respectarea prevederilor art. 155-162.
Articolul 170
Mandatarul special numit până la angajarea unui nou lichidator trebuie să întrunească, sub aspect profesional, condițiile prevăzute la art. 157. Remunerarea să se negociaza cu instituția publică implicata, fără a o putea depăși pe cea a lichidatorului al cărui contract a încetat.
Mandatarul poate fi și un salariat al instituției publice implicate, prin delegare sau detașare.
Articolul 171
Până la angajarea unui nou lichidator licitația pentru vânzarea activelor și a bunurilor societății comerciale, aflată în curs, se suspenda de drept, făcându-se în acest sens un anunț în publicațiile prin care licitația a fost adusă la cunoștința publică. La reluarea licitației se face un anunț corespunzător în aceleași publicații și, în mod vizibil, la sediul societății comerciale.
Vânzarea bunurilor
Articolul 172
Vânzarea bunurilor din patrimoniul societății comerciale se face, în numele și pe contul acesteia, de către lichidator în următoarele moduri:
a) ca active functionale, astfel cum sunt acestea definite la art. 3 lit. d) din ordonanța de urgență și la art. 3 lit. d) din lege;
b) bun cu bun.
Articolul 173
Vânzarea bunurilor din patrimoniul societății comerciale se va face, de regula, prin licitație publică deschisă cu strigare, cu respectarea condițiilor prevăzute de prezentele norme metodologice. În situația în care aceasta vânzare nu va fi posibila, lichidatorul poate utiliza pentru vânzarea patrimoniului societății comerciale și licitația cu oferte în plic sau negocierea, precum și orice combinație a celor 3 metode de vânzare prevăzute la art. 37 alin. (1) din lege, cu respectarea condițiilor prevăzute de prezentele norme metodologice. Prevederile capitolului "Obligații de mediu" se aplică în mod corespunzător.
Articolul 174
În vederea vânzării bunurilor din patrimoniul societății comerciale lichidatorul are obligația:
- sa întocmească, în termen de 30 de zile de la intrarea în funcție, câte o fișa pentru fiecare activ al societății comerciale, cu detalierea bunurilor ce îl compun;
- sa întocmească lista cuprinzând celelalte bunuri ale societății comerciale, care nu pot fi integrate în structura unui activ;
- sa stabilească strategia de vânzare pe care o va aplica;
- sa stabilească prețul de oferta de vânzare pentru fiecare activ și bunurile ce îl compun, precum și pentru bunurile independente, prin estimarea valorii de piața a acestora;
- să asigure publicarea unui anunț de vânzare.
Articolul 175
Anunțul de vânzare va cuprinde, în mod obligatoriu:
a) datele de identificare a activelor;
b) prețul de oferta de vânzare, distinct pentru fiecare activ și pentru bunurile ce îl compun; în funcție de gruparea acestor bunuri se pot prezenta numai limitele de preț;
c) locul în care cei interesați pot obține date suplimentare și informații despre active ori pot efectua, pe cheltuiala proprie, o expertiza a acestora;
d) metoda de vânzare;
e) locul și data licitației sau negocierii, tipul licitației, ora de începere a acesteia; această dată va fi stabilită între 15 și 20 de zile de la data publicării anunțului;
f) condițiile pe care trebuie să le îndeplinească ofertanții pentru participarea la licitație.
Articolul 176
Anunțul de vânzare se publică într-un cotidian național de larga circulație și/sau într-un cotidian local, iar dacă activul are un preț de oferta de vânzare de peste 1.000.000.000 lei, publicarea se va face și prin mijloace electronice.
Articolul 177
Vânzarea bunurilor de către lichidator se va face cu respectarea procedurilor prevăzute la art. 29-68, care se aplică în mod corespunzător.
În vederea vânzării bunurilor și activelor societății comerciale lichidatorul va numi o comisie compusa din 3-5 membri, al carei președinte este lichidatorul sau reprezentantul autorizat al acestuia, din care vor face parte și reprezentanți ai creditorilor. Dacă în ziua licitației sau a negocierii lichidatorul este în imposibilitatea de a fi prezent, va desemna un delegat care să îi țină locul. În acest caz lichidatorul răspunde solidar cu delegatul pentru paguba adusă ca urmare a încălcării obligațiilor legate de organizarea și ținerea licitației sau a negocierii.
Vânzarea bunurilor are loc la sediul societății comerciale, unde se vor afișa la loc vizibil instrucțiunile privind desfășurarea acesteia, aprobate de lichidator, cu cel puțin 5 zile înaintea ținerii fiecărei ședințe de licitație.
Pentru vânzarea activelor ce nu au fost adjudecate la prima licitație lichidatorul va organiza cel mult alte doua licitații, cu precizarea ca licitația va avea loc, în toate cazurile, în termen de 15 zile de la publicarea anunțului, iar prețul de pornire al licitației se va reduce de fiecare data cu câte 20% din prețul inițial de pornire.
În măsura în care nu s-a formulat nici o ofertă pentru cumpărarea activului în integralitatea sa, președintele comisiei de licitație va putea solicita participanților, în cadrul aceleiași ședințe, oferte pentru achiziționarea bunurilor ce compun activul respectiv. Se vor licita cu prioritate acele bunuri pentru care participanții au manifestat interes, iar acestea vor putea fi vândute numai cu condiția ca suma totală obținută în cadrul aceleiași ședințe de licitație să fie cel puțin egala cu prețul de pornire al licitației pentru activ în cadrul următoarei ședințe de licitație. Dacă activul sau bunurile ce îl alcătuiesc nu au putut fi vândute în condițiile menționate la alin. (6), lichidatorul va putea schimba metoda sau strategia de vânzare.
Plata în rate este permisă numai dacă cumpărătorul prezintă o garanție reală sau personală îndestulătoare, de tipul celor indicate la art. 101, și dacă aceasta garanție este constituită anterior sau concomitent încheierii contractului. În contract se va prevedea o dobânda stabilită la nivelul dobânzii practicate la creditare de banca la care societatea comercială în lichidare are deschis contul lichidării, la momentul semnării contractului. În caz de neplata a doua rate succesive, prevederile art. 115 se aplică în mod corespunzător.
Dacă la licitația cu strigare nu se prezintă decât un singur participant, se va proceda în conformitate cu dispozițiile art. 68 alin. (1).
În contul unei creanțe litigioase adjudecarea se poate face numai în mod provizoriu, iar sumele necesare pentru satisfacerea acesteia se vor consemna la banca pe numele societății comerciale aflate în lichidare și vor fi eliberate creditorului numai după pronunțarea unei hotărâri definitive și irevocabile cu privire la existenta și întinderea creanței contestate.
Articolul 178
Activele și bunurile asupra cărora poarta un privilegiu special, un drept de gaj sau de ipoteca vor fi programate la licitație după cele care ar asigura, la aprecierea lichidatorului, sumele necesare pentru satisfacerea creanțelor prevăzute la art. 38 alin. (1) lit. a) și b) din lege.
Articolul 179
În cazul în care creditorii participa la licitație și doresc ca adjudecarea să se facă în contul creanței lor față de societatea comercială, ei vor trebui sa indice lichidatorului creanta pe care o depun drept preț, prin referire la tabelul de creanțe prevăzut la art. 168. Depunerea creanței poate fi și parțială. În cazul în care un bun sau un activ este adjudecat în favoarea unui creditor care are un drept de gaj sau de ipoteca ori un privilegiu special asupra acestuia, pentru diferența dintre valoarea creanței sale și suma maxima oferită de ceilalți participanți acesta va avea calitatea de creditor chirografar.
Creditorul beneficiar al unui privilegiu special ori în favoarea căruia societatea comercială proprietara a constituit un drept de gaj sau de ipoteca asupra activului ori asupra unui bun care îl compune și care și-a depus întreaga creanta drept preț poate adjudeca bunul sau activul în contul acesteia.
La solicitarea creditorului beneficiar al unui privilegiu special ori al unui drept de gaj sau de ipoteca asupra activului ori asupra unui bun care îl compune, societatea comercială îi va putea ceda creanta sa împotriva terțului adjudecatar al bunului sau activului, în momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare, cu compensarea corespunzătoare a debitului societății comerciale față de creditor. Prevederile art. 177 alin. (12) se aplică în mod corespunzător.
Măsuri speciale în procesul de privatizare
Articolul 180
În momentul declanșării procesului de privatizare sau oricând după această dată se instituie procedura de administrare specială la societățile comerciale la care statul sau o autoritate a administrației publice locale deține pachetul majoritar de acțiuni, prin ordin al ministrului sau prin decizie a conducătorului autorității administrației publice locale.
Articolul 181
Procedura de administrare specială în perioada de privatizare presupune administrarea societății comerciale de către un administrator special, selectat de instituția publică implicata.
Administrarea specială se realizează de instituția publică implicata prin intermediul unor persoane fizice sau juridice, române sau străine, pe baza unui contract de mandat.
Articolul 182
Pot dobândi calitatea de administrator special persoane fizice/juridice române sau străine, selectate de instituția publică implicata pe baza unor criterii făcute publice.
Pentru a facilita luarea unei decizii optime cu privire la nominalizarea administratorului special, instituția publică implicata va întocmi o lista cuprinzând candidații acreditați.
Articolul 183
Principala atribuție a administratorului special este de a îndeplini întocmai și la termenele stabilite mandatul special acordat de instituția publică implicata.
În acest scop administratorul special:
a) va convoca sau va dispune convocarea adunării generale a acționarilor, ori de câte ori este necesar și în mod obligatoriu pentru modificarea actului constitutiv al societății comerciale/statutului și contractului de societate, în sensul separarii funcției de președinte al consiliului de administrație de cea de director general, dacă acest lucru este prevăzut în mandat;
b) va examina activitatea societății comerciale în raport cu situația de fapt și va întocmi un raport amănunțit asupra situației economico-financiare și juridice;
c) va supraveghea operațiunile de gestionare a patrimoniului societății comerciale;
d) va examina volumul de arierate și creanțe și va stabili ordinea de plati, ținând seama de respectarea disciplinei economico-financiare;
e) va introduce acțiuni pentru anularea actelor frauduloase încheiate de conducerea societății comerciale în dăuna acționarilor/asociaților sau a societății comerciale, dacă este cazul;
f) va introduce acțiuni în anulare cu privire la transferuri cu caracter patrimonial, unele acțiuni comerciale încheiate de conducerea societății comerciale sau de constituirea unor garanții, susceptibile a prejudicia drepturile acționarilor/asociaților și ale societății comerciale, dacă este cazul;
g) va sesiza instituția publică implicata în legătură cu orice problema care ar cere soluționarea de către aceasta;
h) va îndeplini orice alte atribuții stabilite prin contractul de mandat acordat de instituția publică implicata.
În mandatul special instituția publică implicata va specifică documentele pe care administratorul special va trebui să le analizeze și termenul în care va trebui să depună raportul cu privire la situația de fapt din societatea comercială, cuprinzând și propuneri de măsuri.
Instituția publică implicata va analiza raportul și propunerile de măsuri prezentate de administratorul special și va decide aplicarea măsurilor excepționale care să conducă la sporirea atractivității societății comerciale la privatizare.
Articolul 184
În activitatea pe care o desfășoară administratorul special este obligat:
a) sa participe la ședințele adunării generale a acționarilor și la ședințele consiliului de administrație, prilej cu care va supraveghea direct îndeplinirea sarcinilor transmise, putând anula, cu acordul instituției publice implicate, înainte de publicarea în Monitorul Oficial al României, orice hotărâre luată de acestea și care contravine mandatului sau;
b) sa ia măsuri de administrare și gestionare a patrimoniului societății comerciale, împreună cu directorul general, după caz, astfel încât până la transferul dreptului de proprietate sa nu se producă modificări patrimoniale decât în sensul celor stabilite prin mandatul acordat.
În cazul administrării speciale criteriile și obiectivele de performanță din contractul de performanță încheiat cu directorul general al societății comerciale vor fi adaptate la mandatul primit de administratorul special, prin act adițional.
În situația în care directorul general al societății comerciale este mandatat ca administrator special, consiliul de administrație va numi temporar în aceasta funcție, dacă este cazul, cu avizul instituției publice implicate, o altă persoană, care va prelua contractul de performanță perfectat în temeiul
Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 79/2001
privind întărirea disciplinei economico-financiare și alte dispoziții cu caracter financiar.
Articolul 185
În perioada administrării speciale administratorul special va asigura îndeplinirea măsurilor excepționale stabilite de lege, astfel:
a) va solicita furnizorilor de servicii - electricitate, gaze naturale, apa sau alte servicii fără de care societatea comercială nu poate funcționa - întocmirea graficelor de reesalonare a obligațiilor restante după data instituirii procedurii de administrare specială;
b) va urmări permanent încadrarea în graficele întocmite pentru reesalonarea plăților la furnizorii de utilități, concomitent cu achitarea obligațiilor curente;
c) va solicita creditorilor bugetari ridicarea tuturor sarcinilor ce grevează asupra activelor societății comerciale, care urmează să fie vândute, externalizate sau transferate, în scopul creșterii atractivității societății comerciale la privatizare;
d) va solicita creditorilor bugetari printr-o notificare suspendarea, până la transferul dreptului de proprietate, a tuturor măsurilor de executare silită începute asupra societății comerciale și neinceperea unor noi astfel de măsuri;
e) va întocmi lista creditorilor societății comerciale care au instituit sarcini asupra activelor, astfel încât după vânzarea acestora să poată dispune distribuirea sumelor încasate, proporțional, creditorilor bugetari implicați, până la limita rămasă neacoperita prin scutirea principala în baza grilei de facilități;
f) dacă prin aplicarea grilei de facilități creditorul bugetar a acordat scutire pentru tot debitul înregistrat până la data de 31 decembrie 2001, sumele încasate prin vânzarea activului vor fi distribuite în contul datoriei reesalonate;
g) va identifica eventualele creanțe ale Autorității pentru Valorificarea Activelor Bancare asupra societăților comerciale aflate în curs de privatizare și va propune instituției publice implicate, după caz, conversia acestor creanțe în acțiuni.
Articolul 186
Procedura de administrare specială se poate institui și la societățile comerciale care nu au activitate sau care îndeplinesc condițiile prevăzute la
art. 232 din Legea nr. 31/1990 , republicată, cu modificările ulterioare, dacă nu s-au pus în aplicare măsurile respective.
Procedura de administrare specială în perioada de dizolvare și lichidare presupune administrarea și gestionarea societății comerciale de către un administrator special, selectat de instituția publică implicata, conform art. 181.
În situația în care în mandatul acordat se prevede lichidarea societății comerciale, instituția publică implicata numește un lichidator conform prevederilor prezentelor norme metodologice sau, după caz, dispune transferarea/ preluarea activelor rămase în patrimoniul societății comerciale de către o societate de administrare și valorificare a activelor disponibile.
Principalele atribuții ale administratorului special, nominalizat prin ordin/decizie a ministrului/conducătorului instituției publice implicate, pentru societățile comerciale aflate în dizolvare/lichidare sunt, fără a se limita la:
a) luarea măsurilor pentru inventarierea documentelor care mai exista la societatea comercială și pentru recompunerea arhivei din ultimii ani;
b) luarea măsurilor pentru identificarea ultimelor persoane nominalizate în organele de conducere ale societății comerciale;
c) luarea măsurilor pentru inventarierea bunurilor din patrimoniul societății comerciale și confruntarea inventarului faptic cu cel scriptic pentru evaluarea eventualelor pagube;
d) luarea măsurilor pentru pregătirea documentației în vederea transferului unor bunuri (mijloace fixe) din patrimoniul societății comerciale în patrimoniul societății de administrare a activelor disponibile;
e) luarea măsurilor pentru întocmirea documentației pentru dizolvarea și lichidarea societății comerciale;
f) dispunerea oricărei alte măsuri menite sa ducă la dizolvarea și lichidarea societății comerciale.
Articolul 187
Mandatul acordat administratorului special poate fi oricând modificat, completat sau revocat de instituția publică implicata, în funcție de situația fiecărei societăți comerciale și de etapele parcurse.
Articolul 188
Administratorul special este răspunzător atât pentru dol, cat și pentru culpa, în cazul neexecutării parțiale sau totale a obligațiilor contractuale, precum și pentru executarea defectuoasă a acestora. Producerea de daune materiale și morale instituției publice implicate sau societății comerciale, prin acțiuni sau omisiuni produse în executarea mandatului, atrage răspunderea civilă, materială, contravențională sau penală, după caz, a administratorului special.
Conversia în acțiuni a creanțelor deținute de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare
Articolul 189
În termen de 30 de zile de la data instituirii procedurii de administrare specială la societățile comerciale ce urmează să se privatizeze, la cererea instituției publice implicate, creanțele deținute de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare asupra societății comerciale se vor converti în acțiuni, la valoarea nominală a acestora, consolidata în dolari S.U.A.
Categoriile de creanțe ce fac obiectul conversiei potrivit alin. (1) sunt următoarele:
a) creanțe bancare neperformante;
b) creanțe comerciale asociate activelor bancare supuse valorificării;
c) creanțele provenite din executarea garanțiilor emise de stat pentru împrumuturile externe contractate de societățile comerciale respective.
Conversia creanțelor prevăzute la alin. (2) se face în baza unei fundamentari economico-financiare realizate în comun de instituția publică implicata și de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare.
Acțiunile rezultate în urma conversiei se transfera pe bază de protocol, în vederea vânzării acestora într-un pachet comun și la același preț pe acțiune cu vânzarea pachetului de acțiuni deținut de instituția publică implicata.
Prețul obținut în urma vânzării va fi repartizat între cele doua instituții, proporțional cu numărul acțiunilor vândute, după deducerea cheltuielilor efectuate de instituția publică implicata.
Constituirea societăților comerciale cu capital mixt
Articolul 190
Societățile comerciale la care statul sau o autoritate a administrației publice locale este acționar majoritar pot participa la constituirea unor societăți comerciale cu capital mixt, cu aprobarea adunării generale a acționarilor.
După aprobarea adunării generale a acționarilor instituția publică implicata dispune întocmirea actului constitutiv și înregistrarea societății comerciale conform dispozițiilor legale.
Majorarea capitalului social prin aport de capital privat
Articolul 191
Procedura de privatizare prin majorarea capitalului social se poate declansa:
a) la propunerea societății comerciale;
b) la propunerea instituției publice implicate;
c) la primirea unei scrisori de intenție din patea unui acționar al societății comerciale sau din partea unui terț interesat.
Articolul 192
În situația în care instituția publică implicata decide, pe baza studiului de fezabilitate solicitat, ca societatea comercială are nevoie de capital în numerar/utilaje tehnologice performanțe (din categoria tehnologiilor de vârf), aceasta va propune adunării generale a acționarilor lansarea unei oferte publice de majorare a capitalului social, diminuându-se astfel participația statului la societatea comercială. Valoarea utilajelor tehnologice performanțe trebuie dovedită prin factura de achiziție.
Oferta publică de majorare a capitalului social, în contextul prezentelor norme metodologice, este procedura prin care societatea comercială vinde un pachet de acțiuni nou-emise, în următoarele etape:
a) acordarea dreptului de preferinta acționarilor existenți, proporțional cu cotele deținute anterior majorării capitalului social;
b) declanșarea unei oferte publice primare de vânzare de acțiuni, prin care oricare dintre investitorii interesați, persoane fizice sau juridice cu capital majoritar privat, vor putea subscrie atât acțiunile aferente cotei acționarilor care nu își exercită dreptul de preferinta, cat și acțiunile aferente cotei deținute de instituția publică implicata.
Articolul 193
Prețul de vânzare al acțiunilor nou-emise va fi aprobat de adunarea generală a acționarilor o dată cu celelalte elemente ale vânzării, în baza propunerii formulate de instituția publică implicata, și nu poate fi mai mic decât valoarea nominală a unei acțiuni.
Articolul 194
În situația în care exercitarea dreptului de preferinta nu acoperă valoarea aprobată de adunarea generală a acționarilor pentru majorarea capitalului social, societatea comercială va lansa o ofertă publică primara de acțiuni, care se va derula prin intermediul unei societăți de servicii de investiții financiare, cu respectarea legislației în vigoare.
Articolul 195
În situația în care terțul interesat propune participarea la majorarea capitalului social cu aport în natura, adunarea generală a acționarilor va aproba majorarea capitalului social cu o valoare egala sau mai mare decât valoarea aportului în natură.
Dispoziții specifice societăților comerciale aflate în portofoliul Ministerului Industriei și Resurselor
Articolul 196
Exercitarea drepturilor ce decurg din calitatea de acționar la societățile comerciale aflate în portofoliul Ministerului Industriei și Resurselor se realizează prin desemnarea de către instituția publică implicata a reprezentanților săi în adunarea generală a acționarilor.
Articolul 197
Vânzarea acțiunilor/participatiilor deținute de societăți comerciale la care întregul pachet de acțiuni este deținut de o societate comercială cu capital integral de stat ori de regiile autonome și institutele naționale se va face conform prezentelor norme metodologice și
Legii nr. 31/1990 , republicată, cu modificările ulterioare.
Strategia de privatizare va fi aprobată de Guvern sau de instituția publică implicata, după caz.
Comisia de privatizare va fi numita prin hotărâre a Guvernului sau prin ordin al ministrului, după caz.
La propunerea societății comerciale cu capital integral de stat care deține întregul pachet de acțiuni la o societate comercială care se privatizează, prin hotărâre a Guvernului, cheltuielile prevăzute la art. 51 lit. b) din lege se pot suporta de societatea comercială care se privatizează.
Veniturile obținute de societatea comercială din vânzarea acțiunilor prevăzute la alin. (1) urmează regimul juridic al veniturilor obținute din vânzările de active.
Articolul 198
Angajamentul de confidențialitate va cuprinde obligatoriu și daune pentru nerespectarea acestuia de către investitor pe o perioadă de minimum 3 ani.
Articolul 199
La cererea instituției publice implicate societatea comercială va întocmi lista cuprinzând documentele care vor putea fi consultate de către potentialii investitori la sediul societății comerciale și va asigura accesul acestora la documentele respective, în camera de date. Pentru perioada cuprinsă între data semnării contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni și data transferului dreptului de proprietate cumpărătorul poate solicita prezenta unui observator/unei echipe de observatori în societatea comercială. Condițiile accesului acestuia/acestora la datele confidențiale ale societății comerciale vor fi stabilite în contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni.
Articolul 200
Prin ordin al ministrului care coordonează activitatea institu;iei publice implicate sau prin decizie a conducătorului autorității administrației publice locale se va numi un administrator special și se va nominaliza componenta acestuia.
Pentru societățile comerciale furnizoare de utilități din subordinea ministerelor, prin ordin al ministrului de resort, administratorul special va avea următoarea componenta:
- președintele consiliului de administrare specială;
- 2 reprezentanți ai instituției publice implicate;
- un reprezentant al Ministerului Finanțelor Publice;
- un reprezentant al ministerului de resort.
Procedura de administrare specială în perioada de privatizare se poate institui cu cel puțin 3 luni înainte de apariția anunțului de vânzare a acțiunilor.
Prevederile art. 183-188 se aplică în mod corespunzător și societăților comerciale aflate în portofoliul Ministerului Industriei și Resurselor.
Articolul 201
Conducerea societății comerciale va notifica în scris, în termen de 5 zile de la declanșarea procedurii de administrare specială în perioada de privatizare, toți furnizorii de utilități, informand ca societatea comercială se afla în administrare specială. Notificarea se va face în vederea aplicării prevederilor art. 16 alin. (5) lit. b) din lege.
În cazul neachitarii într-o luna a facturilor curente și a ratelor convenite prin graficul de reesalonare, furnizorii pot întrerupe furnizarea serviciilor respective, iar datoriile restante și neachitate vor fi reactivate.
Articolul 202
În aplicarea art. 19 din lege, la solicitarea societății comerciale care s-a privatizat, conversia în acțiuni a creanțelor certe, lichide și exigibile asupra societății se face de către furnizorii de utilități - regii autonome, companii naționale, societăți naționale, societăți comerciale cu capital integral de stat din portofoliul Ministerului Industriei și Resurselor - care vor putea, cu acordul ministerului de resort și al Ministerului Finanțelor Publice, sa aprobe conversia în acțiuni a creanțelor.
Articolul 203
Reprezentantul instituției publice implicate în adunarea generală a acționarilor a societății comerciale va hotărî cu privire la conversia în acțiuni a unor creanțe certe, lichide și exigibile, pe baza unui mandat special emis în acest sens de instituția publică implicata.
Articolul 204
În vederea obținerii mandatului special din partea instituției publice implicate pentru aprobarea conversiei în acțiuni a unor creanțe certe, lichide și exigibile și pentru majorarea capitalului social conform
art. 205 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 , republicată, administratorul societății comerciale va prezenta la instituția publică implicata următoarele documente:
a) raport de evaluare a societății comerciale, elaborat de o firma de specialitate și insusit de consiliul de administrație al societății comerciale în scopul determinării valorii de piața a acțiunii, dacă este cazul;
b) nota de fundamentare privind oportunitatea conversiei în acțiuni a creanțelor certe, lichide și exigibile și majorarea capitalului social conform
art. 205 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 , republicată, însușită de consiliul de administrație al societății comerciale;
c) convenția dintre societatea comercială la care se majorează capitalul social și titularii creanțelor, prin care să se stabilească data de referința, valoarea creanței la data de referința și valoarea pe acțiune la care urmează să se efectueze conversia (conform raportului de evaluare a societății comerciale);
d) copie de pe ultimul bilanț contabil aprobat, însoțit de raportul cenzorilor și darea de seama a consiliului de administrație al societății comerciale.
Articolul 205
Valoarea calculată a acțiunii/părții sociale la care se face conversia se determina astfel:
a) pe baza raportului de evaluare efectuat de o firma specializată, în cazul în care activul net contabil este mai mare sau egal cu o treime din valoarea activului societății comerciale;
b) pe baza raportului de evaluare simplificat, în cazul în care activul net contabil este mai mic decât o treime din valoarea activului societății comerciale.
În cazul în care valoarea calculată este mai mica decât valoarea nominală, valoarea unei acțiuni luată în calcul la majorare va fi egala cu valoarea nominală a acțiunii.
Articolul 206
Pachetul de acțiuni rezultat în urma conversiei în acțiuni a creanțelor certe, lichide și exigibile asupra societății comerciale intră în proprietatea furnizorului de utilități.
Articolul 207
Furnizorul poate să valorifice pachetul de acțiuni obținut, în condițiile aprobate de Ministerul Finanțelor Publice, respectând dreptul de preferinta al cumpărătorului, prevăzut în contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni încheiat cu instituția publică implicata.
Articolul 208
Diferențele rezultate din valorificarea pachetului de acțiuni și valoarea creanțelor convertite în acțiuni se regularizează cu bugetul de stat.
Articolul 209
În cazul în care conversia creanțelor în acțiuni are loc între o societate comercială privatizata și un furnizor de utilități coordonat de o alta instituție publică implicata decât cea care a realizat privatizarea societății comerciale, furnizorul poate să valorifice pachetul de acțiuni obținut, în condițiile aprobate de Ministerul Finanțelor Publice, respectând dreptul de preferinta al cumpărătorului prevăzut în contract.
Articolul 210
În situația în care privatizarea societății comerciale a fost realizată de aceeași instituție publică implicata care coordonează și furnizorul de utilități, conversia și valorificarea pachetului de acțiuni se vor face conform instrucțiunilor emise de instituția publică implicata, cu acordul Ministerului Finanțelor Publice.
Articolul 211
În aplicarea art. 22 din lege instituțiile publice implicate pot iniția la societățile comerciale din portofoliul lor, ținând seama de obiectivele și cerințele strategice ale societăților comerciale, acțiunea de majorare a capitalului social prin cooptarea ca acționar a unui investitor care să îndeplinească cerințele privind resursele financiare și manageriale, precum și capabilitatile tehnice pentru a asigura dezvoltarea viitoare a societății comerciale.
Instituția publică implicata poate acorda investitorului care a efectuat majorarea de capital dreptul de opțiune la cumpărarea unor pachete de acțiuni, care să îi asigure cel puțin 51% din totalul acțiunilor cu drept de vot în adunarea generală a acționarilor, în termenii și la termenele convenite la data majorării capitalului social.
După aprobarea de către adunarea generală a acționarilor a acțiunii de majorare a capitalului social, prin cooptarea ca acționar a unui investitor, societatea comercială va declansa formalitățile pentru întocmirea raportului de evaluare de către un evaluator autorizat, persoana fizica sau juridică, română ori străină, angajat prin contract care se încheie cu societatea comercială. Raportul de evaluare are drept scop estimarea valorii de piața a acțiunilor emise de societatea comercială.
Instituția publică implicata va transmite cererea de oferta către investitorul sau investitorii care îndeplinesc cerințele prevăzute la alin. (1).
Instituția publică implicata va numi comisia de negociere care va analiza, va evalua și va negocia oferta investitorului.
După finalizarea negocierilor adunarea generală a acționarilor este imputernicita sa aprobe termenii și condițiile stabilite prin negocieri.
După semnarea acordului adunarea generală a acționarilor va aproba modificarea actului constitutiv, conform acordului.
Prevederile alin. (1)-(7) se vor aplica și societăților comerciale la care întregul pachet de acțiuni este deținut de o societate comercială cu capital integral de stat.
Articolul 212
În înțelesul prezentelor norme metodologice, prin reabilitarea unor obiective economice se înțelege repunerea în parametrii de funcționare normală a unor obiective economice aflate în funcțiune.
Articolul 213
În aplicarea art. 24 și 25 din lege initiatorul va face cunoscută intenția de a atrage capital în investiții prin publicarea unei cereri de oferta prin mass-media și, după caz, prin transmiterea ei către investitorii care îndeplinesc cerințele privind resursele financiare și manageriale, precum și capabilitatile tehnice pentru realizarea investițiilor.
Pentru evaluarea ofertelor de participare la negociere, depuse de ofertanți, precum și pentru negocierea clauzelor contractuale, initiatorul va numi o comisie de evaluare și negociere. Comisia de evaluare și negociere va fi alcătuită din 5-7 membri, reprezentanți ai inițiatorului, ai instituției publice implicate în situația în care initiatorul este o societate comercială și, după caz, ai Ministerului Finanțelor Publice, autorității naționale de reglementare în domeniu și ai autorității competente pentru protecția mediului.
În situația în care initiatorul este o societate comercială, componenta comisiei de evaluare și negociere va fi avizată de instituția publică implicata.
Articolul 214
După încheierea negocierilor initiatorul întocmește o nota pe care, în funcție de importanța proiectului, o va supune spre aprobare Guvernului și care va cuprinde concluziile negocierilor purtate, clauzele contractuale convenite și divergențele apărute, precum și rezultatul evaluării ofertelor tehnice și financiare. Nota va cuprinde și conținutul contractelor de parteneriat și de achizitionare convenite cu ofertantul selectat.
Contractele de parteneriat vor fi încheiate în termen de 30 de zile de la data la care initiatorul a informat ofertantul despre acceptarea ofertei sale.
Termenul prevăzut mai sus se poate prelungi cu perioada necesară obținerii confirmarilor și aprobărilor prevăzute la art. 24 alin. (2) din lege.
Articolul 215
Instituțiile publice implicate pot declansa procesul de privatizare la societățile comerciale de interes național din portofoliul lor, prin angajarea unor servicii de consultanța ale unor bănci de investiții, firme de consultanța și altele asemenea. Selectarea consultantului se face printr-o metoda care va ține seama de criterii de calitate și cost ale serviciilor. Pentru selecția de oferte în vederea desemnării consultantului instituția publică implicata trebuie să parcurga următoarele etape:
a) anunțul publicitar privind cererea de oferta pentru servicii de consultanța privind privatizarea societății comerciale se publică în jurnale internaționale și naționale de larga circulație și prin mijloace electronice (Internet, teletext sau alte mijloace similare);
b) anunțul publicitar trebuie să cuprindă informații cu privire la:
- denumirea și sediul instituției publice implicate care solicită servicii de consultanța;
- informații generale relevante despre societatea comercială care urmează să fie privatizata, respectiv: denumirea, sediul social, numărul de înmatriculare la oficiul registrului comerțului, codul fiscal, obiectul principal de activitate, capitalul social, cifra de afaceri, numărul de personal și altele asemenea;
- persoana desemnată sa dea relații suplimentare (numele, prenumele, funcția, numărul de telefon, fax);
- criteriile de selectare a consultantilor pentru lista scurta;
- locul unde și data până la care se depune expresia de interes care va cuprinde date privind îndeplinirea criteriilor de selecție pentru lista scurta;
- reglementările legale în vigoare după care se face selecția;
- posibilitatea de asociere a firmelor pentru a răspunde cerințelor de selecție;
c) pentru organizarea procesului de selecție, evaluarea ofertelor consultantilor și selectarea consultantului se numește o comisie formată din 3-5 membri, care va avea în componenta cel puțin câte un reprezentant al ministerului de resort din domeniul de activitate al societății comerciale, al Ministerului Finanțelor Publice și al instituției publice implicate;
d) cererea de oferta, întocmită de instituția publică implicata, cuprinde următoarele documente:
- scrisoarea de invitație;
- informații pentru consultanți privind:
(i) cerințe generale care trebuie îndeplinite de consultanți - informații generale privind cerințele și scopul proiectului, clasificari privind amendarea documentelor cuprinse în cererea de oferta, modul de întocmire a ofertelor (oferta tehnica și financiară), depunerea, primirea și deschiderea ofertelor, modalitatea de punctare și evaluare a ofertelor, negocierea și încheierea contractului de consultanța, confidențialitate;
(îi) metoda de selecție;
(iii) persoanele de contact din cadrul instituției publice implicate;
(iv) informații care vor fi furnizate consultantului;
(v) angajamentul de confidențialitate;
(vi) limba/limbile în care se vor prezenta ofertele;
(vii) condiții pentru membrii echipei consultantului (funcție, vechime, calificare etc.);
(viii) valabilitatea ofertei consultantului;
(ix) grila de punctare pentru fiecare criteriu de evaluare și ponderea acordată ofertelor tehnice și financiare;
(x) locul unde și data până la care se depun ofertele consultantilor;
- oferta tehnica - structura;
- oferta financiară (onorariul fix și onorariul de succes) - structura;
- termenii de referința care cuprind:
(i) informații generale relevante despre societatea comercială supusă privatizării;
(îi) obiectivele contractului de consultanța;
(iii) scopul proiectului;
(iv) logistica și timp;
(v) consideratii suplimentare;
- contractul standard pentru servicii de consultanța;
- angajamentul de confidențialitate;
e) transmiterea documentelor de ofertare (cererea de oferta) către consultanții preselectati pe lista scurta și pregătirea camerei de date;
f) primirea ofertelor, evaluarea acestora și selectarea consultantului;
g) negocierea și semnarea contractului de consultanța.
În cazul în care onorariul fix al unui contract de consultanța va fi suportat de societatea comercială supusă privatizării, comisia de evaluare și selectare a consultantului va fi numita prin ordin al ministrului de resort.
Instituția publică implicata poate să accepte participarea la concursul de oferte și a asociațiilor de firme care să răspundă cerințelor impuse de proiect. Asociațiile vor desemna un asociat coordonator care va fi împuternicit sa mențină legătură cu instituțiile și cu organismele statului implicate în procesul de privatizare până la îndeplinirea mandatului. Asociatul coordonator va putea delega aceasta atribuție altor membri ai asociației numai cu înștiințarea prealabilă a instituției publice implicate.
În cazul în care instituția publică implicata apelează la servicii de consultanța finanțate de organisme internaționale, selectarea consultantului se desfășoară conform procedurii instituției finanțatoare.
La încheierea negocierilor cu consultantul selectat prevederile contractului de consultanța vor fi aprobate prin hotărâre a Guvernului.
Articolul 216
La propunerea instituției publice implicate cheltuielile prevăzute la art. 51 lit. b) din lege, suportate de societatea comercială supusă privatizării, în baza aprobării prin hotărâre a Guvernului, pot fi plătite direct de către aceasta sau prin instituția publică implicata.
Societatea comercială supusă privatizării garantează și asigura în totalitate sursele de finanțare a cheltuielilor care cad în sarcina sa și care se plătesc de instituția publică implicata, conform contractelor încheiate de aceasta.
Prin derogare de la prevederile art. 286, în situația în care plata se face prin instituția publică implicata, la solicitarea acesteia societatea comercială supusă privatizării va vira sumele necesare plății cheltuielilor prevăzute la art. 51 lit. b) din lege, într-un cont escrow deschis în acest scop la o banca comercială agreată de ambele părți.
Societatea comercială supusă privatizării va asigura plata în lei/valuta a contravalorii serviciilor prestate, în cuantumul și la termenele convenite în contractele încheiate în acest sens de instituția publică implicata. Instituția publică implicata va solicita societății comerciale supuse privatizării sumele în lei necesare pentru plata cheltuielilor prevăzute la art. 51 lit. b) din lege, cu 10 zile lucrătoare înainte de termenul scadent de plată a acestora.
În situația în care plata serviciilor prestate se face în valută, în ziua în care se va alimenta contul cu contravaloarea în lei de către societatea comercială supusă privatizării sau cel mai târziu a doua zi, banca va transforma sumele în lei în valută. Cu valuta urmează să se crediteze contul instituției publice implicate, care va dispune plata în valută a contravalorii serviciilor prestate conform clauzelor contractuale.
Verificarea îndeplinirii de către prestatorul de servicii a obligațiilor asumate prin contract cade în sarcina instituției publice implicate.
În situația în care, ca urmare a neasigurarii surselor de finanțare de către societatea comercială supusă privatizării, instituția publică implicata nu poate efectua plata la termen a sumelor convenite, penalitățile, majorările de întârziere sau alte sume datorate conform clauzelor contractuale vor fi suportate de societatea comercială supusă privatizării.
Sumele care se suporta de societatea comercială supusă privatizării, conform art. 51 lit. b) din lege, și care se plătesc de instituția publică implicata nu constituie pentru aceasta nici venit încasat și nici sursa de efectuare a cheltuielilor, astfel cum acestea au fost definite la art. 9 alin. (1) din ordonanța de urgență.
Cheltuielile legate de plată onorariilor pentru consultanți includ:
a) componenta fixa a onorariului, reprezentând cheltuieli legate de activitatea de consultanța acordată pentru pregătirea și desfășurarea procesului de privatizare;
b) componenta variabila a onorariului, exprimată în procente, reprezentând sumele cuvenite consultantului ca urmare a încheierii contractului de privatizare, valoarea tranzacției incluzând:
(i) prețul încasat pe acțiunile vândute;
(îi) alte elemente cuantificabile din contractul de privatizare (investiții și majorări ale capitalului social, datorii restante preluate de cumpărător și alte elemente, după caz).
În cazul unei societăți comerciale la care acționar este o societatea comercială cu capital de stat, onorariul fix și onorariul variabil vor fi suportate de una dintre acestea, după caz.
Dispoziții specifice pentru societățile comerciale cu profil de cercetare-dezvoltare-proiectare
Articolul 217
Societățile comerciale cu profil de cercetare-dezvoltare-proiectare se privatizează cu respectarea prezentelor norme metodologice și a prevederilor Protocolului pentru privatizarea societăților comerciale cu profil de cercetare-dezvoltare-proiectare, încheiat de Ministerul Educației și Cercetării cu instituția publică implicata. Agenți de privatizare
Articolul 218
Instituția publică implicata poate delega, în totalitate sau în parte, atribuțiile privind vânzarea de acțiuni, restructurarea și lichidarea societăților comerciale, în baza unui contract de mandat.
Articolul 219
Mandatul poate fi acordat pentru îndeplinirea oricăror acte și operațiuni prevăzute de lege și de prezentele norme metodologice pentru vânzarea acțiunilor, a activelor, pentru restructurarea pe orice cale sau lichidarea societății ori societăților comerciale la care se referă, inclusiv semnarea contractelor de vânzare-cumpărare de acțiuni și de active.
Articolul 220
Instituția publică implicata va selecta societățile comerciale care se privatizează/restructureaza/ lichidează, individual sau în grup, de către agenți de privatizare, cu finanțare asigurata parțial sau total din surse proprii ale instituției publice implicate.
Lista cuprinzând aceste societăți comerciale va fi supusă spre aprobare Guvernului.
Articolul 221
În funcție de atribuțiile delegate agenților de privatizare de către instituțiile publice implicate, contractul de mandat va putea sa prevadă atât raportări lunare, cat și analize și evaluări, specifice fiecărei etape de privatizare/restructurare/lichidare prevăzute în mandat.
La finalizarea mandatului instituția publică implicata va primi rapoarte privind actele și operațiunile efectuate ori, după caz, un memoriu de fundamentare privind strategiile alternative de continuare a procesului de vânzare a acțiunilor sau a activelor societății respective.
Articolul 222
Vânzarea de acțiuni sau active va fi initiata numai după aprobarea de către instituția publică implicata a strategiei de privatizare aferente societății comerciale respective.
Propunerea de vânzare de acțiuni/active, prevăzută la art. 43 din lege, va fi înaintată instituției publice implicate după finalizarea negocierii de către agentul de privatizare a cadrului contractual al tranzacției cu ofertantul selectat.
Articolul 223
Instituția publică implicata va putea acorda agentului de privatizare un termen în care să renegocieze cu ofertantul selectat anumite prevederi contractuale.
Articolul 224
Vânzarea de acțiuni/active se va realiza de către agenții de privatizare, cu respectarea prevederilor legale în domeniu.
Articolul 225
În vederea exercitării atribuțiilor prevăzute la art. 4^3 alin. (2) din ordonanța de urgență, conform mandatului primit, agentul de privatizare va desemna un reprezentant autorizat în adunarea generală a acționarilor, cu respectarea dispozițiilor art. 10 și 11.
Articolul 226
Instituția publică implicata organizează cel puțin o dată pe an preselectii pe diversele profiluri de agenți de privatizare, pe baza unor criterii de preselecție.
Profilurile de preselecție pentru care se întocmesc liste scurte de agenți de privatizare se referă la următoarele tipuri de expertiza în: privatizare, restructurare, lichidare și tranzactionare de valori mobiliare.
Articolul 227
Instituția publică implicata va numi o comisie pentru preselectarea și angajarea agenților de privatizare.
Comisia va elabora proiectul contractului de mandat, va evalua ofertele tehnice și financiare depuse de agenții de privatizare potențiali, va selecta agentul de privatizare și va negocia contractul de mandat.
La evaluarea ofertelor se va avea în vedere, între altele, și nivelul onorariilor solicitate de agenții de privatizare.
Articolul 228
Comisia va fi alcătuită din 5-7 membri cu drept egal de vot, nominalizați de instituția publică implicata, iar hotărârile comisiei se iau cu majoritate simpla.
Articolul 229
Criteriile care stau la baza întocmirii grilei de punctaj al ofertelor se vor aduce la cunoștința agenților de privatizare.
Articolul 230
Ori de câte ori angajarea agenților de privatizare se realizează în cadrul unor programe de restructurare/privatizare finanțate din surse puse la dispoziție de către o instituție financiară internationala, selectarea agenților de privatizare se poate face în condițiile sau conform regulilor propuse de către instituția care a acordat împrumutul.
În scopul realizării obiectivelor unor astfel de programe negociate de Guvern cu instituțiile financiare internaționale, instituția publică implicata, cu acordul finanțatorului și al împrumutatului, poate prelungi, după caz, contractele cu agenții de privatizare/consultanții și după expirarea acestora, cu o durată suplimentară convenită de părți, cu încadrarea în perioada de valabilitate a finanțării externe.
Articolul 231
Comisia va evalua ofertele primite și va întocmi lista cuprinzând agenții de privatizare precalificati ale căror oferte întrunesc punctajul minim stabilit de comisie.
Articolul 232
Pentru fiecare proiect lansat conform art. 42 alin. (1) din lege instituția publică implicata va invita un număr de cel puțin 3 potențiali agenți de privatizare, incluși în lista cuprinzând agenții de privatizare precalificati, și va desemna agentul de privatizare prin licitație restrânsă. În acest scop instituția publică implicata va transmite acestora cererea de oferta, care va include criteriile de selecție, precum și proiectul contractului de mandat.
Articolul 233
Instituția publică implicata va încheia contractul de mandat în termen de 15 zile de la data selectării ofertei clasate pe primul loc în urma licitației restrânse.
În cazul în care negocierile nu vor fi finalizate în termen, instituția publică implicata va invita următorul clasat în vederea negocierii și încheierii contractului de mandat.
Articolul 234
Contractul de mandat încheiat se poate modifica, completa sau revoca oricând în perioada de valabilitate, în condițiile modificării strategiei de privatizare/ restructurare/lichidare.
Articolul 235
Pentru societățile comerciale de interes strategic instituția publică implicata va inainta Guvernului spre aprobare propunerea sa privind condițiile esențiale ale mandatului ce urmează să fie acordat agentului de privatizare.
În cazul societăților comerciale de interes strategic modificarea elementelor esențiale ale mandatului, potrivit art. 234, este posibila numai cu aprobarea prealabilă a Guvernului.
Articolul 236
Onorariul agenților de privatizare include o componenta fixa și/sau o componenta variabila care se va plati în funcție de aducerea la îndeplinire a mandatului.
Articolul 237
Componenta fixa a onorariului cuprinde costurile suportate de agentul de privatizare în realizarea mandatului și reprezintă o sumă fixa forfetara, în cuantumul stabilit prin contractul de mandat.
Articolul 238
Componenta variabila a onorariului se calculează prin aplicarea unui procent fix la suma încasată de instituția publică implicata, respectiv de societatea comercială, ca urmare a îndeplinirii mandatului încredințat agentului de privatizare.
Componenta variabila a onorariului poate fi plătită de instituția publică implicata, de societatea comercială care se privatizează sau de cumpărător, dacă se prevede astfel în documentele de licitație.
Articolul 239
Agentul de privatizare este direct răspunzător pentru neexecutarea sau executarea necorespunzătoare ori cu întârziere a obligațiilor prevăzute în contractul de mandat, precum și pentru prejudiciile și/sau daunele-interese produse instituției publice implicate și/sau societății ori societăților comerciale care fac obiectul contractului de mandat.
Determinarea mărimii prejudiciilor și/sau a daunelor-interese prevăzute la alin. (1) se va face pe baza unei expertize economico-financiare întocmite de persoane fizice și/sau juridice abilitate prin legislația română pentru astfel de operațiuni, desemnate de instanța judecătorească.
Cheltuielile aferente efectuării expertizei economico-financiare prevăzute la alin. (2) vor fi avansate de instituția publică implicata sau, după caz, de societatea comercială și vor fi recuperate de la agentul de privatizare.
Membrii asociați sunt răspunzători solidar pentru neexecutarea sau executarea necorespunzătoare ori cu întârziere a obligațiilor prevăzute în contractul de mandat.
Contractul de mandat va trebui sa conțină inclusiv o polița de asigurare profesională a agentului de privatizare, în cuantumul solicitat de instituția publică implicata, prin cererea de oferta.
Privatizarea la prețul simbolic reprezentând echivalentul unui euro
Articolul 240
Instituția publică implicata va supune spre aprobare Guvernului societățile comerciale la care vânzarea pachetului de acțiuni deținut se va face la prețul simbolic reprezentând echivalentul unui euro. Aceste societăți comerciale vor fi aprobate prin hotărâre a Guvernului.
Pentru societățile comerciale prevăzute la alin. (1) punctajul obținut prin aplicarea grilei privind acordarea înlesnirilor la plata prevăzute în anexa nr. 1, punctaj ce va fi comunicat în dosarul de prezentare, va fi diminuat la 50%.
Articolul 241
În cazul privatizarilor efectuate la prețul simbolic reprezentând echivalentul unui euro, metoda de vânzare va fi licitație cu strigare după regula competitivă cu condiții de preselecție stabilite.
Articolul 242
Oferta de vânzare se întocmește conform prevederilor art. 77-80. Criteriile de precalificare a ofertanților vor fi stabilite de instituția publică implicata.
Articolul 243
În vederea participării la licitație instituția publică implicata va solicita potențialilor cumpărători să depună o garanție de participare într-un cuantum de maximum 20% din valoarea investițiilor prevăzute în dosarul de prezentare pentru primul an. Garanția se depune în una dintre formele prevăzute la art. 33.
Articolul 244
Conținutul dosarului de prezentare a societății comerciale se întocmește conform art. 81-86. În plus, dosarul de prezentare va cuprinde date cu privire la planul de afaceri, volumul minim de investiții tehnologice, volumul investițiilor de mediu, numărul de locuri de muncă ce urmează să fie păstrate, precum și date cu privire la modalitatea de întocmire a ofertelor.
Prețul dosarului de prezentare va fi stabilit conform art. 82 alin. (2) din prezentele norme metodologice.
Articolul 245
Pentru organizarea și conducerea licitației instituția publică implicata numește o comisie de licitație formată din 3-5 membri, cu respectarea prevederilor legale.
Articolul 246
Pentru participarea la licitație ofertanții depun la sediul instituției publice implicate, în termenele prevăzute în oferta de vânzare și în dosarul de prezentare, documentele de participare și planul de afaceri.
Articolul 247
Comisia de licitație verifica și analizează documentele de participare depuse de ofertanți și comunică ofertanții acceptați pentru etapa de deschidere și analiza a planurilor de afaceri.
Articolul 248
Ofertanții selectați pe baza planurilor de afaceri vor fi anuntati cu cel puțin 5 zile lucrătoare înainte de data fixată pentru desfășurarea licitației.
Ședința de licitație are loc în ziua, la ora și în locul stabilite de instituția publică implicata, în condițiile de desfășurare specifice licitației cu strigare.
Licitația se desfășoară după regula licitației competitive, respectiv la un preț în urcare.
Valoarea de licitație este volumul de investiții și/sau numărul de locuri de muncă. Valoarea de pornire a licitației, precum și pasul licitației vor fi înscrise în dosarul de prezentare a societății comerciale.
Pornirea licitației se va face de la o valoare egala cu valoarea investiției conform planului de afaceri stipulat în dosarul de prezentare. Licitația nu poate fi adjudecată la o valoare mai mica decât cea de pornire.
În cazul selectării unui singur ofertant sau prezentării unui singur ofertant la licitație, comisia de licitație poate să îl declare câștigător dacă acesta accepta cel puțin valoarea de începere a licitației și dacă comisia are mandat în acest sens.
Președintele comisiei de licitație anunta adjudecatarul, declara închisă ședința de licitație și întocmește procesul-verbal de licitație, semnat de membrii comisiei de licitație, de adjudecatar și de ceilalți ofertanți. Refuzul de a semna se consemnează în procesul-verbal.
În cazul privatizării la prețul simbolic reprezentând echivalentul unui euro, dispozițiile art. 37 și 38 se aplică în mod corespunzător.
Contractul de vânzare-cumpărare a pachetului de acțiuni se încheie cu respectarea în mod corespunzător a prevederilor art. 44 alin. (6).
Acordarea de înlesniri la plata obligațiilor bugetare, precum și la plata obligațiilor către instituția publică implicata
Articolul 249
Instituțiile publice implicate în procesul de privatizare a societăților comerciale cu capital majoritar de stat și creditorii bugetari, la solicitarea instituției publice implicate, acorda societăților comerciale menționate la art. 2 din lege următoarele înlesniri la plata obligațiilor datorate și neachitate la data de 31 decembrie 2001:
a) scutirea totală sau parțială de la plata creanțelor proprii și a celor provenite din credite bugetare gestionate de instituțiile publice implicate în procesul de privatizare, precum și a obligațiilor bugetare, după caz, cu excepția contribuțiilor datorate Fondului de asigurări sociale de sănătate, contribuțiilor pentru pensia suplimentară, contribuțiilor individuale de asigurări sociale, contribuțiilor angajaților de 1% la bugetul Fondului pentru plata ajutorului de șomaj, contribuțiilor angajaților de 7% pentru asigurările sociale de sănătate, T.V.A. suspendate în vama, impozitului pe veniturile din salarii, impozitului pe dividende și a celorlalte impozite cu reținere la sursa;
b) eșalonarea la plata a obligațiilor exceptate la lit. a), precum și a diferențelor rămase de plată în sarcina debitorilor după aplicarea prevederilor lit. a) privind scutirea parțială;
c) scutirea la plata a majorărilor de întârziere și penalitatilor de orice fel menționate la art. 18 alin. (1) lit. c) din lege.
Articolul 250
Înlesnirile la plata se vor cuprinde în dosarul de prezentare și se acordă pe baza punctajului obținut de societatea comercială supusă procesului de privatizare conform grilei de punctaj privind acordarea înlesnirilor la plata prevăzute în anexa nr. 1 la prezentele norme metodologice.
Articolul 251
Scutirea totală sau parțială a obligațiilor restante la data de 31 decembrie 2001 se acordă proporțional cu punctajul obținut (la 100 de puncte - scutire totală, la 97 de puncte - scutirea obligațiilor restante cu 97%, la 80 de puncte - scutirea obligațiilor restante cu 80% etc.).
Articolul 252
Pentru obligațiile bugetare restante reprezentând contribuția la Fondul pentru asigurări sociale de sănătate se acordă eșalonarea la plata pe 5 ani, cu o perioadă de grație de 6 luni cuprinsă în perioada de eșalonare, și scutirea la plata a majorărilor de întârziere și a penalitatilor aferente acestora.
Articolul 253
Pentru obligațiile bugetare restante reprezentând contribuția pentru pensia suplimentară, contribuția individuală de asigurări sociale, contribuția angajaților de 1% la bugetul Fondului pentru plata ajutorului de șomaj, contribuția de 7% a angajaților pentru asigurările sociale de sănătate, T.V.A. suspendată în vama, impozitul pe veniturile din salarii, impozitul pe dividende și celelalte impozite cu reținere la sursa, precum și pentru majorările de întârziere și penalitățile de orice fel aferente acestora, creditorul bugetar care administrează venitul respectiv acorda eșalonarea la plata pe 5 ani, cu o perioadă de grație de 6 luni cuprinsă în perioada de eșalonare.
Articolul 254
Înlesnirile la plata se acordă prin ordin comun al creditorilor bugetari cu instituția publică implicata în procesul de privatizare, acțiune initiata de aceasta instituție, și vor fi cuprinse în dosarul de prezentare.
Ordinul cuprinde tipul de înlesnire la plata pe feluri de obligații bugetare și sumele ce fac obiectul inlesnirii. Majorările de întârziere și penalitățile de întârziere se calculează de creditorul bugetar și se actualizează la data transferului dreptului de proprietate.
Pentru obligațiile datorate autorității publice locale înlesnirea la plata se acordă prin hotărâre a consiliului local, la solicitarea instituției publice implicate în procesul de privatizare, și va fi cuprinsă în dosarul de privatizare.
Articolul 255
Obligațiile bugetare datorate și neachitate, cu termene scadente între data de 1 ianuarie 2002 și data de 1 a lunii următoare intrării în vigoare a legii, reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri bugetare, precum și majorările de întârziere și penalitățile de orice fel aferente acestora, se vor achită până la data de 31 decembrie 2002.
Articolul 256
Înlesnirile prevăzute la art. 249, 252 și 253 își pierd valabilitatea în următoarele condiții:
a) nu se realizează transferul dreptului de proprietate asupra acțiunilor;
b) societatea comercială supusă procesului de privatizare nu își achită obligațiile curente cu termene scadente începând cu data de 1 a lunii următoare intrării în vigoare a legii:
(i) înlesnirea nu își pierde valabilitatea în cazul în care societatea comercială achită obligațiile curente în cel mult 90 de zile de la scadenta, împreună cu majorările de întârziere și penalitățile de orice fel aferente, dar nu mai târziu de data de 20 decembrie a fiecărui an fiscal;
(îi) prin obligații bugetare curente ale fiecărui an fiscal se înțelege obligațiile definite în
Ordonanța Guvernului nr. 11/1996
privind executarea creanțelor bugetare, astfel cum a fost modificată prin
Ordonanța Guvernului nr. 26/2001 ;
c) societatea comercială supusă procesului de privatizare nu respecta prevederile art. 255;
d) societatea comercială nu respecta graficul de plată.
Pierderea valabilității înlesnirilor atrage anularea acestora, iar pentru recuperarea obligațiilor se procedează conform prevederilor legale în vigoare.
Articolul 257
Sumele care fac obiectul înlesnirilor la plata prevăzute la art. 249, 252 și 253 sunt următoarele:
a) obligațiile bugetare restante la data de 31 decembrie 2001, corectate cu plățile efectuate în contul acestora până la data de 1 a lunii următoare intrării în vigoare a legii, reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri bugetare, precum și majorările de întârziere și penalitățile de orice fel aferente acestora, cuprinse în certificatele de obligații bugetare;
b) sumele cuprinse în notificările emise de instituția publică implicata, respectiv:
(i) dividende, precum și majorări de întârziere sau daune moratorii calculate pentru neplata la termen a acestora;
(îi) fonduri de restructurare acordate în baza
Legii nr. 58/1991 , penalități și/sau dobânzi aferente.
Sumele prevăzute la alin. (1) lit. b) vor fi actualizate la data semnării contractului de vânzare-cumpărare, pe baza datelor din evidentele proprii ale societății comerciale supuse procesului de privatizare, de către instituția publică implicata.
Articolul 258
Ministerele și autoritățile publice centrale sau locale creditoare, la solicitarea instituției publice implicate, vor emite certificatele de obligații bugetare prin care se atesta cuantumul sumelor care fac obiectul înlesnirilor la plata, în termen de 30 de zile lucrătoare.
Articolul 259
În cererea instituției publice implicate se vor prevedea în mod obligatoriu toate subunitatile înființate de societatea comercială în cauza, elementele de identificare ale acestora, inclusiv codul unic de identificare, precum și obligațiile restante pe care le înregistrează aceasta conform evidentelor proprii.
Articolul 260
În cazul societăților comerciale la care au fost încheiate contracte de vânzare-cumpărare de acțiuni după data de 1 decembrie 2001, vor fi acordate înlesnirile la plata ce au fost prevăzute în contractele de vânzare-cumpărare sau în actele normative prin care au fost aprobate strategiile de privatizare ale respectivelor societăți comerciale, în conformitate cu prevederile art. 18 alin. (10) din lege.
În cazul societăților comerciale pentru care la data intrării în vigoare a legii au fost depuse ofertele de cumpărare și/sau se desfășoară negocieri, vor fi acordate înlesnirile la plata prevăzute în actele normative prin care au fost aprobate strategiile de privatizare ale respectivelor societăți comerciale, în conformitate cu prevederile art. 18 alin. (10) din lege.
În cazul societăților comerciale pentru care la data intrării în vigoare a legii erau începute procedurile de privatizare, dar pentru care nu au fost depuse oferte de cumpărare, se vor acorda înlesnirile la plata prevăzute la art. 18 alin. (1) din lege, cu condiția ca acestea să fie cuprinse în dosarul de prezentare, astfel încât toți potentialii ofertanți să poată lua cunoștința de acestea.
Înlesnirile la plata prevăzute în strategiile de privatizare pentru societățile comerciale sus-menționate se vor acorda în conformitate cu prevederile art. 18 alin. (1) din lege și ale prezentelor norme metodologice.
Articolul 261
Pentru sumele eșalonate la plata, cu excepția majorărilor de întârziere și a penalitatilor de întârziere aferente obligațiilor bugetare restante pentru care s-au acordat aceste înlesniri, se datorează și se calculează majorări conform prevederilor legale.
Majorările se evidențiază separat în graficul de eșalonare, plata acestora efectuandu-se împreună cu rata respectiva.
Pe perioada de grație acordată la eșalonare majorările datorate conform legii se achită lunar.
Neachitarea majorărilor pe perioada inlesnirii atrage pierderea valabilității acesteia.
Articolul 262
Obligațiile pentru care se acordă scutiri totale sau parțiale la plata conform art. 249 și 252 se amana la plata până la data ultimului termen din eșalonare. Scutirea totală sau parțială la plata se acordă în situația în care se constata respectarea de către societatea comercială a înlesnirilor.
Obligațiile bugetare amânate la plata se vor reflecta în contabilitatea societăților comerciale respective într-un cont de ordine și evidenta.
Articolul 263
Reflectarea în contabilitatea agenților economici a operațiunilor reglementate de prevederile art. 18 din lege este prezentată în anexa nr. 2.
Veniturile realizate în urma regularizării contabile a înlesnirilor prevăzute la art. 249 și 252 nu se impozitează în condițiile în care cheltuielile care au fost influentate cu obligațiile bugetare scutite total sau parțial la plata nu au fost deductibile fiscal.
Sumele stabilite conform alin. (2) se utilizează ca surse proprii de finanțare.
Articolul 264
Graficele de eșalonare a tuturor obligațiilor datorate și neachitate, precum și condițiile în care acestea sunt acordate se întocmesc de fiecare creditor bugetar.
Articolul 265
Societățile comerciale care se privatizează pot solicita, în termen de 90 de zile de la data transferului dreptului de proprietate asupra acțiunilor inclusiv, furnizorilor de utilități - regii autonome, companii naționale, societăți naționale, societăți comerciale cu capital de stat - acordarea unor înlesniri la plata obligațiilor contractuale față de aceștia, inclusiv a penalitatilor contractuale, certe, lichide și exigibile datorate la data de 31 decembrie 2001 și neachitate până la data transferului dreptului de proprietate asupra acțiunilor inclusiv.
Articolul 266
Solicitarea înlesnirilor la plata se face numai în termen de 90 de zile de la data transferului dreptului de proprietate asupra acțiunilor, în caz contrar se decade din dreptul de a solicita înlesnirile la plata prevăzute la art. 19 din lege.
Articolul 267
Pentru a beneficia de prevederile art. 19 alin. (1) din lege societățile comerciale care s-au privatizat vor întocmi situația prevăzută în anexa nr. 4, inscriind la cap. A nivelul obligațiilor contractuale, inclusiv al penalitatilor contractuale, certe, lichide și exigibile la data de 31 decembrie 2001 și neachitate până la data transferului dreptului de proprietate asupra acțiunilor inclusiv, față de furnizorul de utilități căruia îi solicita înlesnirea la plata, propunand la cap. B una dintre înlesnirile prevăzute la art. 19 alin. (1) din lege, iar în cazul eșalonării la plata, anexând și propunerea de grafic de eșalonare la plata.
Articolul 268
Furnizorul de utilități căruia i s-au solicitat înlesniri la plata confirma în situația prevăzută în anexa nr. 4 la cap. A nivelul obligațiilor comerciale ale societății comerciale care s-a privatizat, față de el, și poate accepta sau respinge propunerea de înlesnire facuta de societatea comercială la cap. B ori poate propune alta varianta de înlesnire la cap. C; în cazul în care propune o alta eșalonare la plata, furnizorul de utilități întocmește graficul de eșalonare la plata.
Articolul 269
Furnizorul de utilități va solicita organului fiscal în evidenta căruia este înregistrat ca plătitor de impozite și taxe pentru activitatea proprie, precum și pentru sucursala care are raporturi juridice comerciale directe cu societatea comercială care se privatizează, după caz, certificatul de atestare fiscală din care să rezulte nivelul obligațiilor față de bugetul de stat, reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului de stat, inclusiv majorări de întârziere și penalități de orice fel, restante la data de 31 decembrie 2001 și neachitate până la data transferului dreptului de proprietate asupra acțiunilor inclusiv.
Articolul 270
După confirmarea, în situația prevăzută în anexa nr. 4 la cap. A, a nivelului creanțelor comerciale față de societatea comercială care s-a privatizat și propunerea facuta privind înlesnirea la plata prevăzută la cap. B sau C, după caz, furnizorul de utilități transmite situația instituției publice care deține integral acțiunile sale, împreună cu certificatul de atestare fiscală, în vederea avizării propunerii făcute de furnizorul de utilități sau a prezentării la cap. D a propriei propuneri de înlesnire la plata.
Articolul 271
După avizarea de către instituția publică care deține integral acțiunile sale, în vederea aprobării inlesnirii, furnizorul de utilități solicita acordul de la:
- Ministerul Finanțelor Publice;
- Ministerul Muncii și Solidarității Sociale;
- Casa Naționala de Asigurări de Sănătate;
- alți creditori bugetari.
Articolul 272
După obținerea acordului privind aprobarea propunerii de înlesnire la plata, furnizorul de utilități poate aproba înlesnirile pentru plata obligațiilor comerciale ale societăților comerciale care s-au privatizat.
Articolul 273
După aprobarea înlesnirilor pentru plata obligațiilor societăților comerciale care s-au privatizat, furnizorul de utilități poate solicita Ministerului Finanțelor Publice acordarea unor înlesniri similare, ca termene și sume, la plata obligațiilor față de bugetul de stat, restante la data de 31 decembrie 2001 și neachitate până la data transferului dreptului de proprietate asupra acțiunilor inclusiv.
Articolul 274
Ministerul Finanțelor Publice, pe baza documentației prevăzute mai sus și în condițiile reglementărilor legale în materie, poate acorda înlesniri similare, ca sume și termene, la plata obligațiilor față de bugetul de stat ale furnizorilor de utilități, restante la data de 31 decembrie 2001 și neachitate până la data transferului dreptului de proprietate asupra acțiunilor inclusiv.
Înlesnirile la plata pentru furnizorii de utilități se acordă prin ordin comun emis de ministrul finanțelor publice și de ministrul industriei și resurselor.
Aprobarea data de furnizorul de utilități privind înlesnirile la plata prevăzute la art. 19 alin. (1) din lege intră în vigoare după emiterea ordinului comun prevăzut la alin. (2).
Articolul 275
În situația în care furnizorul de utilități aproba înlesnirile la plata prevăzute la art. 19 alin. (1) din lege fără acordul Ministerului Finanțelor Publice și al celorlalți creditori bugetari, Ministerul Finanțelor Publice nu va acorda facilitățile prevăzute la art. 19 alin. (2) din lege.
Articolul 276
Acordarea înlesnirilor la plata obligațiilor restante la bugetul de stat ale furnizorului de utilități se face numai în limita creanțelor față de societatea comercială care s-a privatizat, pentru care s-au aprobat înlesniri la plata, precum și a obligațiilor înscrise în evidenta analitica pe plătitori.
Articolul 277
Înlesnirile la plata își pierd valabilitatea în situația în care furnizorul de utilități nu achită la scadenta obligațiile față de bugetul de stat cu termene de plată în anul fiscal curent și/sau în condițiile în care societatea comercială care se privatizează a pierdut înlesnirile la plata obligațiilor comerciale acordate de furnizorul de utilități.
Articolul 278
Obligațiile datorate bugetului de stat pentru care s-a aprobat scutirea la plata vor fi evidentiate în conturi de ordine și evidenta în afară bilanțului.
Articolul 279
În situația în care furnizorul de utilități pierde facilitatea acordată, sumele înscrise în conturi în afară bilanțului vor fi repuse din conturi de ordine și evidenta în conturi bilantiere.
Articolul 280
Monografia contabila privind operațiunile prevăzute la art. 19 din lege este prevăzută în anexa nr. 3 la prezentele norme metodologice.
Acordarea ajutorului de stat
Articolul 281
Notificarea alocarilor specifice de ajutoare de stat acordate în baza schemei de ajutor de stat prevăzute de lege se va face de către instituția publică implicata, astfel:
a) la data publicării anunțului sau a ofertei de vânzare, instituția publică implicata are obligația de a înștiința Consiliul Concurentei cu privire la ajutoarele de stat ce se intenționează să se acorde societății comerciale supuse privatizării;
b) la data stabilirii cumpărătorului societății comerciale ale carei acțiuni se vand, instituția publică implicata va notifica Consiliului Concurentei ajutorul de stat acordat, conform Regulamentului privind forma, conținutul și alte detalii ale notificării unui ajutor de stat, aprobat prin
Ordinul președintelui Consiliului Concurentei nr. 27/2000 , în vederea autorizării din punct de vedere al efectelor asupra concurentei;
c) proiectul hotărârii Guvernului prin care se propune ca vânzarea pachetului de acțiuni deținut de instituția publică implicata la societatea comercială supusă privatizării să se facă la prețul simbolic reprezentând echivalentul unui euro, însoțit de notificarea acestui ajutor, se depune la Consiliul Concurentei în vederea autorizării din punct de vedere al efectelor asupra concurentei;
d) în funcție de termenul de plată stipulat în contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni, Consiliul Concurentei va urgenta luarea deciziei legale privind ajutorul de stat, din momentul în care notificarea devine efectivă. Pentru celeritatea emiterii deciziei legale este necesar ca informațiile cuprinse în notificare să fie exacte și complete, iar în cazul solicitării de informații suplimentare, instituția publică implicata să asigure furnizarea de urgenta a acestora Consiliului Concurentei.
Articolul 282
Pentru participarea la procesul de privatizare potentialii cumpărători depun la sediul instituției publice implicate notificarea către Consiliul Concurentei în vederea achiziționării pachetului de acțiuni la societatea comercială supusă privatizării.
Concentrarile economice sunt supuse controlului și trebuie notificate Consiliului Concurentei în conformitate cu Regulamentul privind autorizarea concentrarilor economice, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 63 bis din 14 aprilie 1997.
Până la luarea de către Consiliul Concurentei a unei decizii privind concentrarea notificată, cumpărătorii în cauza pot lua numai acele măsuri legate de concentrare care nu sunt ireversibile și nu modifica definitiv structura pieței.
Articolul 283
Administratorii speciali care dețin funcții de conducere și de decizie ori poziție de control, direct sau prin interpusi, la societățile comerciale concurente sunt obligați sa notifice aceasta situație în termen de 30 de zile de la apariția acesteia.
Articolul 284
Ministerul Finanțelor Publice va notifica Consiliului Concurentei alocarile specifice de ajutoare de stat ce vor fi acordate în baza schemei de ajutor de stat prevăzute la art. 19 din lege.
Soluționarea litigiilor
Articolul 285
Termenul de prescripție de o luna prevăzut la art. 39 din lege se aplică cererilor de chemare în judecata prin care se ataca un act sau o operațiune efectuată în cadrul procesului de privatizare.
Actele sau operațiunile anterioare încheierii contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni pot fi atacate în instanța în termen de o luna de la data la care reclamantul a cunoscut sau trebuia sa cunoască existenta operațiunii sau a actului atacat ori de la data nașterii dreptului.
Cererilor de chemare în judecata privind executarea obligațiilor prevăzute în contractele de vânzare-cumpărare de acțiuni ale societăților comerciale privatizate, precum și cele în desființarea acestor contracte sunt supuse dreptului comun în ceea ce privește prescripția extinctiva.
Competența de soluționare a cererilor prevăzute la art. 40 alin. (1) din lege aparține exclusiv secțiilor comerciale ale tribunalelor și se judeca de urgenta și cu precădere.
Contractele de vânzare-cumpărare de acțiuni încheiate în cadrul procesului de privatizare de instituția publică implicata constituie titluri executorii în cazul neîndeplinirii de către cumpărători a obligațiilor pecuniare asumate, fără efectuarea altor formalități.
În cazul neexecutării de buna voie de către cumpărători a obligațiilor pecuniare decurgând din contractele de vânzare-cumpărare de acțiuni, instituția publică implicata solicita executarea silită a debitorului în conformitate cu dispozițiile Codului de procedura civilă.
Instituția publică implicata notifica cumpărătorului cu privire la actionarea pactului comisoriu prevăzut în contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni și la desființarea de drept a acestuia. În baza notificării instituția publică implicata este înscrisă ca acționar de către societatea de registru independent care tine registrul acționarilor respectivei societăți comerciale și de către oficiul registrului comerțului.
Dispoziții privind operațiunile financiare efectuate de instituțiile publice implicate
Articolul 286
Instituțiile publice implicate efectuează operațiunile de încasări și plati prin conturi deschise la trezoreria statului, stabilite de Ministerul Finanțelor Publice.
Articolul 287
Până la deschiderea conturilor în valută la trezoreria statului instituțiile publice implicate vor derula fondurile în valută rezultate din operațiuni de privatizare prin bănci comerciale.
Articolul 288
Sumele obținute din vânzarea de acțiuni pe piața de capital, cu decontare simultană în sistem electronic, se încasează și se transfera în conturile deschise la trezoreria statului în condițiile stabilite prin convenții încheiate între instituția publică implicata, Ministerul Finanțelor Publice și Societatea Naționala de Compensare, Decontare și Depozitare.
Articolul 289
Controlul respectării de către instituțiile publice implicate a cadrului juridic aplicabil în materia privatizării se exercită, contravențiile se constata și sancțiunile se aplică potrivit regulamentelor Ministerului Finanțelor Publice și
Ordonanței Guvernului nr. 2/2001
privind regimul juridic al contravențiilor.
Sancțiuni
Articolul 290
Majorarea de capital social cu valoarea terenului realizată de societatea comercială, altfel decât conform prevederilor stabilite prin prezentele norme metodologice, constituie prejudiciu adus statului și atrage sancționarea administratorilor societății comerciale conform legilor în vigoare.
Dacă neînregistrarea majorării de capital social se dovedește a fi imputabilă administratorilor existenți la momentul obținerii certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului de către societatea comercială, aceștia vor răspunde conform legii.
Articolul 291
Constituie contravenții următoarele fapte:
a) neprezentarea declarației pe propria răspundere autentificată, de către administratorul unic, membrii consiliului de administrație sau directorul general, precum și de către cenzori, sau prezentarea unei declarații incomplete, prevăzută la art. 6 alin. (2) din lege;
b) neintocmirea fisei de prezentare simplificata, prevăzută la art. 6 alin. (4) din lege;
c) nerespectarea obligației prevăzute la art. 8 alin. (1) din lege;
d) nerespectarea termenelor și procedurii de întocmire și eliberare a certificatelor de obligații bugetare prevăzute la art. 8 alin. (2) din lege;
e) nerespectarea de către societățile comerciale aflate în proces de privatizare a obligației prevăzute la art. 11 alin. (3) din lege;
f) nerespectarea de către societățile comerciale a obligației de a întocmi și a inainta instituțiilor îndreptățite sa emita certificate de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a legii, documentațiile necesare în vederea eliberării certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului, conform art. 12 alin. (1) din lege;
g) nerespectarea de către instituțiile abilitate a obligației de eliberare a certificatelor de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului în termenele prevăzute la art. 12 alin. (2) din lege;
h) nerespectarea de către oficiul registrului comerțului a obligației de înregistrare a majorării capitalului social la cererea instituției publice implicate, prevăzută la art. 12 alin. (4) din lege;
i) nerespectarea obligației de emitere de către autoritatea de mediu competența a avizului de mediu, conform art. 13 alin. (1) și (3) din lege;
j) nerespectarea de către instituția publică implicata a obligației de a include în dosarul de prezentare sau, după caz, în prospectul de oferta publică obligațiile și răspunderile de mediu stabilite prin avizul de mediu, prevăzut la art. 13 alin. (2) din lege;
k) nerespectarea obligației prevăzute la art. 25 din lege, privind publicarea cererii de oferta;
l) nerespectarea de către societatea de registru independent și de către oficiul registrului comerțului a obligației de reinregistrare ca acționar a instituției publice implicate, în condițiile prevăzute la art. 41 alin. (2) din lege.
Articolul 292
Contravențiile prevăzute la art. 291 se sancționează după cum urmează:
a) cele prevăzute la lit. b), cu amendă de la 5.000.000 lei la 10.000.000 lei;
b) cele prevăzute la lit. a) și e), cu amendă de la 10.000.000 lei la 20.000.000 lei;
c) cele prevăzute la lit. c), d), f), g), h), i), j), k) și l), cu amendă de la 50.000.000 lei la 100.000.000 lei.
Articolul 293
Sancțiunile prevăzute la art. 292 se aplică instituției publice implicate sau autorității de mediu competente, ministerului de resort, Ministerului Finanțelor Publice sau lichidatorilor societăților comerciale.
Articolul 294
Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor prevăzute la art. 292 se fac de către organele de control ale Ministerului Finanțelor Publice, împreună cu personalul autorității de mediu competente dacă nu s-a emis aviz de mediu.
Articolul 295
Contravențiilor prevăzute la
art. 291 li se aplică dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001
privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări prin
Legea nr. 180/2002 , cu excepția prevederilor art. 28 din respectiva ordonanța.
Articolul 296
Anexele nr. 1-4 fac parte integrantă din prezentele norme metodologice.
Anexa 1 ---------
la normele metodologice
-----------------------
CRITERII DE SELECȚIE
și încadrare în grila privind acordarea înlesnirilor
A.
Apartenența societății în cauză la o anumită ramură economică
(maxim 60 de puncte):
-
industrie;
60 puncte;
-
agricultură, silvicultură, piscicultura;
60 puncte;
-
transporturi;
50 puncte;
-
construcții;
40 puncte;
-
gospodărie comunală;
40 puncte;
-
cercetare, proiectare;
60 puncte;
-
prestări servicii și alte ramuri;
40 puncte;
-
comerț, turism.
10 puncte.
B.
Numărul de personal din cadrul societății:
-
societăți mici (1 - 300 persoane);
5 puncte;
-
societăți mijlocii (301 - 1.000 persoane);
7 puncte;
-
societăți mari (> 1.000 persoane).
10 puncte.
C.
Rata rentabilității economice înregistrată de societate:
-
mai mare sau egală cu rata inflației;
0 puncte;
-
mai mică decât rata inflației.
10 puncte.
Rata rentabilității = economice
Profit din exploatare
Calcul conform HG 1165/2000
Total active
D.
Lichiditatea parțială înregistrată de societate:
-
mai mare sau egală cu 1;
0 puncte;
-
mai mică decât 1.
10 puncte;
Lichiditatea redusă =
Active circulante - stocuri
Calcul conform HG 1165/2000
Datorii totale sub 1 an
E.
Raportul dintre volumul datoriilor/active:
-
mai mic sau egal cu 0,5;
0 puncte;
-
mai mare de 0,5.
10 puncte.
NOTĂ:
a) în calcul indicatorilor de la literele B-E vor fi luate informațiile
din bilanțul societății pentru anul 2001;
b) Punctajul care poate fi obținut:
punctaj maxim
punctaj minim
A
60 puncte
B
10 puncte
C
10 puncte
D
10 puncte
E
10 puncte
A
10 puncte
B
5 puncte
C
0 puncte
D
0 puncte
E
0 puncte
TOTAL
100 puncte
TOTAL
15 puncte
Anexa 2 ----------
la normele metodologice
-----------------------
REFLECTAREA ÎN CONTABILITATEA AGENȚILOR ECONOMICI
a operațiunilor reglementate de prevederile art. 18 din
privind unele măsuri pentru accelerarea
privatizării
1) Scutirea totală sau parțială la plata a obligațiilor restante la data
de 31 decembrie 2001, potrivit prevederilor art. 18 alin.(1) lit.a)
și lit.b) din lege, respectiv art. 249 lit. a) se înregistrează în
contabilitate astfel:
%
=
7718*)
441
Impozitul pe profit
4423
TVA de plată
Alte venituri
446
Alte impozite, taxe și vărsăminte
excepționale din
asimilate
operații de
447
Fonduri speciale - taxe și vărsăminte
gestiune
asimilate
4311**) Contribuția unității la asigurările sociale
4371
Contribuția unității la fondul de șomaj
167
Alte împrumuturi și datorii asimilate
168
Dobânzi aferente împrumuturilor și
datoriilor asimilate
457
Dividende de plată
și concomitent
- Debit cont 8038 "Alte valori în afară bilanțului"
/ analitic
distinct.
2) Scutirea la plata a majorărilor de întârziere și penalitatilor de orice
fel, aferente obligațiilor bugetare datorate și neachitate la data
de 31 decembrie 2001, potrivit prevederilor art. 18 alin. (1) lit. c)
din lege, respectiv art. 249 lit. c) se înregistrează în contabilitate
astfel:
%
=
7718*)
Alte venituri
447
Fonduri speciale - taxe și vărsăminte
excepționale din
asimilate / analitic distinct
operații de
4481
Alte datorii față de bugetul statului /
gestiune
analitic distinct
și concomitent
- Debit cont 8038 "Alte valori în afară bilanțului" / analitic distinct.
3) Scutirea la plata a majorărilor de întârziere și penalitatilor
aferente contribuției la fondul pentru asigurări sociale de sănătate,
potrivit prevederilor art. 18 alin.(2) lit. b) din lege, respectiv
art. 252 se înregistrează în contabilitate astfel:
447
=
7718*)
Fonduri speciale - taxe și
Alte venituri
vărsăminte asimilate / analitic
excepționale din
distinct
operații de gestiune
și concomitent
- Debit cont 8038 "Alte valori în afară bilanțului" / analitic distinct.
4) Sumele reprezentând înlesniri la plata se repartizează ca surse
proprii de finanțare în conformitate cu prevederile art. 263 alin. (3)
și se înregistrează contabil astfel:
129*)
=
1068
Repartizarea profitului
Alte rezerve / analitic distinct
5) În situația îndeplinirii condițiilor care au fost avute în vedere la
acordarea înlesnirilor la plata, se crediteaza contul 8038 "Alte
valori în afară bilanțului" / analitic distinct cu sumele
corespunzătoare evidentiate în debitul acestuia.
6) Anularea potrivit prevederilor art. 18 alin. (5), (6) și (7) din lege,
respectiv art. 256, a înlesnirilor acordate se înregistrează în
contabilitate astfel:
a) anularea înlesnirilor prevăzute de art. 18 alin. (1) lit. a)
și lit. B):
6718*)
=
%
441
Impozitul pe profit
Alte cheltuieli
4423
TVA de plată
excepționale
446
Alte impozite, taxe și
privind operațiile
vărsăminte asimilate
de gestiune
447
Fonduri speciale - taxe și
vărsăminte asimilate
4311**) Contribuția unității la
asigurările sociale
4371
Contribuția unității la fondul
de șomaj
167
Împrumuturi și datorii
asimilate
168
Dobânzi aferente împrumuturilor
și datoriilor asimilate
457
Dividende de plată
și concomitent
- Credit cont 8038 "Alte valori în afară bilanțului" / analitic distinct
b) anularea înlesnirilor prevăzute de art. 18 alin. (1) lit. c), respectiv
art. 249 lit. c):
6718*)
=
%
Alte cheltuieli
excepționale
447
Fonduri speciale - taxe și vărsăminte
privind operațiile
asimilate /analitic distinct
de gestiune
4481
Alte datorii cu bugetul
statului/analitic distinct
și concomitent
- Credit cont 8038 "Alte valori în afară bilanțului" / analitic distinct.
c) anularea înlesnirilor prevăzute la art. 18 alin. (2) lit. b) din lege,
respectiv art. 252:
6718*)
=
447
Alte cheltuieli excepționale
Fonduri speciale - taxe și vărsăminte
privind operațiile de gestiune
asimilate / analitic distinct
și concomitent
- Credit cont 8038 "Alte valori în afară bilanțului" / analitic distinct.
7) Obligațiile bugetare amânate la plata în conformitate cu prevederile
art. 18 alin (2) lit. A) și art. 18 alin. (4) din lege, respectiv
art. 262 alin (2) din norme se vor inregistra în debitul contului de
ordine și evidenta 8038 "Alte valori în afară bilanțului "/analitic
distinct.
Obligațiile bugetare prevăzute mai sus vor rămâne în continuare
înregistrate și în conturi bilantiere.
------------
*) Persoanele juridice care aplica Reglementările contabile armonizate cu
Directiva a IV-a a Comunităților Economice Europene și cu Standardele
Internaționale de Contabilitate, aprobate prin Ordinul ministrului
finanțelor publice nr. 94/2001, vor utiliza contul 1173 "Rezultatul
reportat provenit din modificările politicilor contabile".
**) Cu excepția contribuției la fondul pentru asigurări sociale de
sănătate.
Anexa 3 ---------
la normele metodologice
------------------------
MONOGRAFIE CONTABILA
privind înregistrarea în contabilitate a operațiunilor prevăzute la
art. 19 din Legea nr. 137/2002
privind unele măsuri pentru
accelerarea privatizării
1. Scutirea totală sau parțială la plata a datoriilor față de furnizorii
de utilități, potrivit prevederilor art. 19 alin. (1) din lege:
a) în contabilitatea unității creditoare
6718*)
=
411
Alte cheltuieli excepționale
Clienți
privind operațiile de gestiune
b) în contabilitatea unității debitoare
401
=
7718*)
Furnizori
Alte venituri excepționale de
operații de gestiune
și concomitent
Debit cont 8O38 "Alte valori în afară bilanțului" /analitic distinct.
2.
Conversia creanțelor în acțiuni conform prevederilor
art. 19 alin (1) din lege:
a) în contabilitatea unității creditoare
261
=
411
Titluri de participare
Clienți
b) în contabilitatea unității debitoare
401
=
456
Furnizori
Decontări cu asociații privind
capitalul
și
456
=
1012
Decontări cu asociații
Capital subscris vărsat
privind capitalul
și, respectiv,
1011
=
7718*)
Decontări cu asociații
Alte venituri excepționale de
privind capitalul
operații de gestiune
3. Scutirea totală sau parțială la plata a datoriilor furnizorilor de
utilități față de bugetul de stat/ potrivit prevederilor
art. 19 alin. (2) din lege:
%
=
441
Impozit pe profit
7718*)
4423
TVA de plată
Alte venituri excepționale
din operații de gestiune
446
Alte impozite, taxe și
vărsăminte asimilate
447
Fonduri speciale-taxe și
vărsăminte asimilate /analitic
distinct
și concomitent
Debit cont 8038 "Alte valori în afară bilanțului" /analitic distinct.
4) În situația în care furnizorul de utilități pierde facilitățile acordate,
sumele înscrise în conturi în afară bilanțului, vor fi repuse din conturi
de ordine și evidenta, în conturi bilantiere, potrivit prevederilor
art. 279.
------------
*) Persoanele juridice care aplica Reglementările contabile armonizate cu
Directiva a IV-a a Comunităților Economice Europene și cu Standardele
Internaționale de Contabilitate, aprobate prin Ordinul ministrului
finanțelor publice nr. 94/2001, vor utiliza contul 1173 "Rezultatul
reportat provenit din modificările politicilor contabile.
Anexa 4 ----------
la normele metodologice ----------------------- S.C._____________________________ Sediul __________________________ Cod fiscal_______________________ SITUAȚIA obligațiilor datorate furnizorului(R.A., C.N., S.N., S.C.)* ________la data de (31.12.2001) și neachitate până la (data transferului dreptului de proprietate asupra acțiunilor), pentru care se solicita înlesniri la plata ┌──────────────────────────────┐ ┌──────────────────────────────┐ │Cap. A Obligații datorate la │ │Cap. B Înlesniri la plata │ │(31.12.2001) și neachitate │ │solicitate, pentru obligațiile│ │până la data (transferului │ │înscrise la Cap. A │ │dreptului de proprietate │ │ │ │asupra acțiunilor, inclusiv) │ │ │ ├──────────────────────────────┤ ├──────────────────────────────┤ ├──────────────────────────────┤ ╔══════════════════════════════╗ │Obligații datorate la data │ ║*) ║ │(31.12.2001) și neachitate │ ║Director, Cond. ║ │până la data (transferului │ ║compartim ║ │dreptului de proprietate │ ║ L.S. financiar║ │asupra acțiunilor), în suma │ ║contabil ║ │de _________, din care │ ║ ║ │penalități contractuale ___ │ ║Furnizorul de utilități ║ │ │ ║R.A., C.N., S.N., ║ │Director, │ ║S.C._________ ║ │Cond. compartim financiar │ ║ ║ │contabil │ ║ ║ │L.S. │ ║Aprobat/ Respins ║ │Confirmat, │ ║ ║ │Furnizorul de utilități │ ║ ║ │ R.A., C.N., S.N., S.C. │ ║ ║ │ │ ║ ║ │Debit ___________ │ ║ ║ │Penalități contractuale │ ║ ║ │______________________ │ ║ ║ │Director, │ ║ ║ │Cond. comp. │ ║ ║ │L.S. │ ║ ║ │financiar-contabil │ ║ ║ ├──────────────────────────────┤ ║ ║ │ │ ║ Director ║ │ │ ║ Cond.compartim. financiar - ║ │ │ ║ contabil ║ │ │ ║ L.S. ║ │ │ ║ (sau are dreptul sa dispună ║ │ │ ║ alta înlesnire la pct. C) ║ │ │ ║ (în cazul în care furnizorul ║ │ │ ║ aproba propunerea facuta de ║ │ │ ║ SCP avizul și acordul se dau ║ │ │ ║ aici) ║ │ │ ║ Avizat ║ │ │ ║ ACORD M.F.P. ║ │ │ ║ Ministerul_____ ║ │ │ ║ DA/NU Director, ║ │ │ ║ L.S. ║ └──────────────────────────────┴────────╚══════════════════════════════╝ ┌──────────────────────────────┬────────┬──────────────────────────────┐ │Cap. C Propuneri ale │ │Cap. D Propuneri ale │ │furnizorului de utilități de │ │instituției publice care │ │înlesniri la plata pentru │ │deține integral acțiunile │ │societatea comercială care │ │furnizorului de utilități de │ │se privatizează │ │înlesniri la plata pentru │ │ │ │societatea comercială care se │ │ │ │privatizează │ ├──────────────────────────────┼────────┼──────────────────────────────┤ │Propunem (scutirea la │ │Propunem (scutirea la plata a │ │plata a sumei de _____ │ │sumei de ______lei,) și │ │lei) și (eșalonarea la plata │ │(eșalonarea la plata conform │ │conform graficului de │ │graficului de eșalonare │ │eșalonare anexat). │ │anexat). │ │ Director, │ │ │ │Cond. comp. │ │ │ │ L.S. │ │ │ │finac. contab. │ │Avizat, │ │ Avizat, │ │ACORD M.F.P. │ │ACORD M.F.P. │ │Ministerul __________ │ │Ministerul __________ │ │DA/NU │ │DA/NU │ │Director, │ │Director, │ │ L.S. │ │ L.S. │ │ │ └──────────────────────────────┴────────┴──────────────────────────────┘ *) Pot fi scutite, eșalonate, convertite. ------------
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.