Decizia nr. 333/2006

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Mihaela Cîrstea - procuror

Claudia Margareta Niță - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 84 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002

privind regimul străinilor în România și ale

art. 11 alin. 1 din Legea nr. 51/1991

privind siguranța națională a României, excepție ridicată din oficiu de Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 1.498/2005.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public solicită, pe de o parte, respingerea ca inadmisibilă a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 84 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002 , întrucât acestea nu au legătură cu soluționarea cauzei în fond; pe de altă parte, susține că prevederile

art. 11 alin. 1 din Legea nr. 51/1991

nu contravin normelor constituționale pretins a fi încălcate și, prin urmare, solicită respingerea acestei excepții ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 6 decembrie 2005, pronunțată în Dosarul nr. 1.498/2005, Curtea de Apel București Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 84 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002

privind regimul străinilor în România și ale

art. 11 alin. 1 din Legea nr. 51/1991

privind siguranța națională a României. Excepția a fost ridicată din oficiu de către instanța de judecată într-o cauză având ca obiect soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulate de reclamantul Talal Ali Jarrah în contradictoriu cu pârâta Autoritatea pentru străini. În speță, reclamantul contestă decizia Autorității pentru străini prin care, în temeiul

art. 70 alin. (1) lit. f) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002 , i-a fost respinsă cererea de aprobare a stabilirii domiciliului pe teritoriul României.

În motivarea excepției de neconstituționalitate Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal arată că dispozițiile de lege criticate contravin prevederilor art. 21, art. 24 și ale art. 126 alin. (1) și (6) din Constituție, pentru următoarele argumente:

Potrivit

art. 73 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002 , decizia Autorității pentru străini de respingere a cererii de stabilire a domiciliului în România poate fi contestată de străin pe calea contenciosului administrativ, în scopul asigurării respectării principiilor liberului acces la justiție, al dreptului la apărare și al înfăptuirii actului de justiție. Pentru efectuarea unui control efectiv, instanța de judecată trebuie să analizeze atât actul administrativ contestat, cât și întreaga documentație care a stat la baza emiterii acestuia. Or, potrivit

art. 84 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002 , datele și informațiile care constituie motivele ce au stat la baza deciziei de declarare ca indezirabil pentru rațiuni de siguranță națională nu pot fi, sub nici o formă, direct sau indirect, aduse la cunoștința străinului declarat indezirabil, iar

art. 11 alin. 1 din Legea nr. 51/1991

privind siguranța națională a României nu enumeră și instanțele de judecată printre autoritățile și organele publice cărora le pot fi comunicate asemenea informații. În consecință, instanța de judecată este obligată ca, ab initio și în lipsa probelor ce ar susține temeinicia și legalitatea actului atacat, fie să-l considere temeinic și legal, fără a realiza, deci, un control real asupra acestuia, fie să-l anuleze, sancționând autoritatea emitentă pentru neprezentarea probelor solicitate. Pe de altă parte, nici contestatorul nu are posibilitatea exercitării în mod corespunzător și efectiv a dreptului la apărare, întrucât nu cunoaște motivele de fapt ce au determinat respingerea cererii sale. Așadar, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal consideră că prin aplicarea textelor de lege criticate se realizează o încălcare a principiilor și drepturilor constituționale, respectiv a celor prevăzute de art. 21, art. 24 și art. 126 alin. (1) și (6). În acest sens se subliniază că "nu poate fi acceptată înfăptuirea actului de justiție de către alte autorități decât autoritatea judecătorească și nici împiedicarea instanțelor judecătorești de a-și realiza atribuțiile constituționale".

În sfârșit, instanța de judecată consideră că, deși Curtea Constituțională nu se poate pronunța asupra omisiunilor legii, în cazul de față "este chemată să își asume un rol activ și să constate că dispozițiile legale atacate sunt neconstituționale în măsura în care sunt interpretate în sensul că actele care conțin informații din sfera siguranței naționale nu pot fi comunicate instanțelor de judecată, atunci când acestea sunt necesare pentru soluționarea contestațiilor formulate împotriva deciziilor prin care Autoritatea pentru străini a respins, în temeiul

art. 70 alin. (1) lit. f) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002 , cererea străinului de stabilire a domiciliului pe teritoriul României".

Potrivit dispozițiilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile legale criticate sunt constituționale.

Dispozițiile

art. 84 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002

și cele ale

art. 11 alin. 1 din Legea nr. 51/1991

nu contravin prevederilor art. 126 alin. (6) din Constituție, în condițiile în care art. 31 alin. (3) și art. 53 din Legea fundamentală permit, pentru rațiuni privind securitatea națională, restrângerea, prin lege, a unor drepturi sau libertăți. Informațiile care au stat la baza emiterii actului administrativ prin care străinul a fost declarat indezirabil nu pot fi comunicate decât destinatarilor strict și limitativ enumerați de

art. 11 alin. 1 din Legea nr. 51/1991 , urmând ca și instanța de judecată să se supună acestor prevederi, care sunt în concordanță și cu normele cuprinse în Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitoare la dreptul la un proces echitabil și la dreptul la un recurs efectiv în fața unei instanțe naționale. În acest sens, este invocată și

Decizia Curții Constituționale nr. 37/2004 .

Cât privește critica de neconstituționalitate față de dispozițiile art. 126 alin. (1) din Legea fundamentală, se apreciază că acestea nu au incidență în cauză.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 84 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002

privind regimul străinilor în România, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 201 din 8 martie 2004, care au următorul cuprins: "Comunicarea datelor și informațiilor care constituie motivele ce au stat la baza deciziei de declarare ca indezirabil pentru rațiuni de siguranță națională se poate face numai în condițiile stabilite și către destinatarii în mod expres prevăzuți de actele normative care reglementează regimul activităților referitoare la siguranța națională și protejarea informațiilor clasificate. Asemenea date și informații nu pot fi, sub nici o formă, direct sau indirect, aduse la cunoștința străinului declarat indezirabil."

De asemenea, obiect al excepției de neconstituționalitate îl formează și dispozițiile

art. 11 alin. 1 din Legea nr. 51/1991

privind siguranța națională a României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 163 din 7 august 1991, potrivit cărora: "Informații din domeniul siguranței naționale pot fi comunicate:

a) președintelui Senatului, președintelui Adunării Deputaților, precum și comisiilor permanente pentru apărare și asigurarea ordinii publice ale celor două camere ale Parlamentului;

b) miniștrilor și șefilor departamentelor din ministere, când informațiile privesc probleme ce au legătură cu domeniile de activitate pe care le coordonează sau de care răspund;

c) prefecților, primarului general al Capitalei, precum și conducătorilor consiliilor județene, respectiv al municipiului București, pentru problemele ce vizează competența organelor respective;

d) organelor de urmărire penală, când informațiile privesc săvârșirea unei infracțiuni."

Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, care a sesizat din oficiu Curtea Constituțională cu soluționarea prezentei excepții de neconstituționalitate, consideră că textele de lege menționate încalcă prevederile constituționale ale art. 21 "Accesul liber la justiție", art. 24 - "Dreptul la apărare" și ale art. 126 alin. (1) și (6) referitoare la realizarea justiției, respectiv la exercitarea controlului judecătoresc asupra actelor administrative ale autorităților publice.

Examinând excepția de neconstituționalitate invocată, Curtea Constituțională constată următoarele:

I. Excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 84 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002

nu îndeplinește condiția de admisibilitate prevăzută de

art. 29 alin. (1) teza finală din Legea nr. 47/1992 , referitoare la legătura dintre textele de lege supuse controlului de constituționalitate și soluționarea cauzei în fond.

Astfel, obiectul litigiului în cadrul căruia Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a ridicat din oficiu prezenta excepție privește o contestație formulată, în temeiul

art. 73 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002 , împotriva unei decizii prin care Autoritatea pentru străini a respins cererea reclamantului de stabilire a domiciliului pe teritoriul României, iar art. 84 alin. (2) din ordonanță, criticat ca fiind neconstituțional, dispune cu privire la comunicarea datelor și informațiilor care constituie motivele ce au stat la baza deciziei de declarare a unui străin ca indezirabil pentru rațiuni de siguranță națională. Or, din actele existente la dosarul cauzei nu rezultă că reclamantul a fost declarat persoană indezirabilă sau că s-a declanșat o astfel de procedură împotriva sa, ci acestuia i-a fost respinsă cererea de stabilire a domiciliului în România pe motivul că prezintă pericol pentru ordinea publică și siguranța națională, rațiuni pentru care se poate dispune și declararea unei persoane ca indezirabile. Curtea constată însă că procedura declarării străinilor ca indezirabili este reglementată de art. 83-85 din secțiunea a 2-a a

cap. V din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002 , care diferă de cea specifică stabilirii domiciliului în România a străinilor, prevăzută de art. 73 din secțiunea a 2-a a cap. IV din aceeași ordonanță, normele sale neputând fi extinse la aceasta din urmă.

Prin urmare, dispozițiile

art. 84 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002

nu au legătură cu soluționarea litigiului dedus judecății în fața Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. În consecință, în temeiul

art. 29 alin. (1) teza finală din Legea nr. 47/1992 , excepția de neconstituționalitate a acestor dispoziții urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.

II. Cât privește critica de neconstituționalitate a

art. 11 alin. 1 din Legea nr. 51/1991 , care prevede în mod expres și limitativ destinatarii informațiilor din domeniul siguranței naționale, Curtea Constituțională constată că printre aceștia nu se regăsesc și instanțele de judecată. Această omisiune a legii este considerată neconstituțională de către Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, deși modificarea sau completarea dispozițiilor de lege supuse controlului de constituționalitate nu este de competența Curții Constituționale.

Potrivit

art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , Curtea Constituțională "se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului", astfel că, sub acest aspect, excepția urmează a fi respinsă.

Analizând însă criticile de neconstituționalitate pe fond, Curtea constată că acestea nu pot fi reținute.

În primul rând, este de observat că însăși Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal amintește, în motivarea excepției de neconstituționalitate, că, "în activitatea curentă, instanțele judecătorești au acces la documente conținând informații secrete de stat, existând norme specifice care reglementează modul de studiere și păstrare a acestor documente".

În al doilea rând, nu se poate susține că, prin lipsa enumerării în cadrul

art. 11 alin. 1 din Legea nr. 51/1991

a instanțelor de judecată ca destinatar al informațiilor ce țin de domeniul siguranței naționale, acestora li se restricționează accesul la asemenea informații, obstrucționându-se astfel realizarea actului de justiție conform cu drepturile și principiile constituționale prevăzute în art. 21, art. 24 și art. 126 alin. (1) și (6). Pe de altă parte, cunoașterea, corecta interpretare și aplicare a normelor juridice în vigoare sunt operațiuni ce revin instanței de judecată, constituindu-se totodată într-o obligație legală a judecătorului, întrucât, potrivit art. 3 din Codul civil și

art. 4 alin. (2) din Legea nr. 303/2004

privind statutul judecătorilor și procurorilor, judecătorii nu pot refuza să judece pe motiv că legea nu prevede, este neclară sau incompletă, în caz contrar putând fi culpabili de denegare de dreptate.

De altfel, prin

Decizia nr. 37 din 29 ianuarie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 183 din 3 martie 2004, Curtea Constituțională a statuat că dispozițiile

art. 10 și 11 din Legea nr. 51/1991

nu contravin prevederilor art. 16 alin. (2) și ale art. 52 alin. (1) din Constituție și nici celor ale art. 6 și 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, răspunzând astfel unor critici de neconstituționalitate ce vizau aspecte asemănătoare celor formulate în prezenta cauză.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

I. Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 84 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002

privind regimul străinilor în România, excepție ridicată din oficiu de Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 1.498/2005.

II. Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 11 alin. 1 din Legea nr. 51/1991

privind siguranța națională a României, excepție ridicată din oficiu de aceeași instanță în același dosar.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 18 aprilie 2006.