Decizie · Curtea Constituțională

Decizia nr. 546/2006

referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. II alin. (2) și (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 65/2004 pentru modificarea Codului de procedură civilă

prezumat în vigoare

Data actului
6 iulie 2006
Emitent
Curtea Constituțională
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 685 din 10 august 2006
Citează
5 acte
Structură
0 articole · 8.500 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1

  • OUG nr. 65/2004 9 septembrie 2004 (prevederi anume) pentru modificarea Codului de procedură civilă

Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Gabor Kozsokar - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Mihaela Cîrstea - procuror

Doina Suliman - magistrat-asistent șef

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. II alin. (2) și (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 65/2004

pentru modificarea Codului de procedură civilă, excepție ridicată de Federalcoop Constanța în Dosarul nr. 1.289/C/2005 al Curții de Apel Constanța - Secția civilă.

La apelul nominal răspunde, pentru autorul excepției, consilierul juridic Ștefan Ion, cu delegație la dosar. Lipsește partea Bankcoop, prin lichidatorii săi, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza se află în stare de judecată.

Reprezentantul autorului excepției de neconstituționalitate solicită admiterea acesteia.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca fiind neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudența în materie a Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 7 februarie 2006, pronunțată în Dosarul nr. 1.289/C/2005, Curtea de Apel Constanța - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. II alin. (2) și (3) din Legea nr. 493/2004

privind aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 65/2004

pentru modificarea Codului de procedură civilă. Excepția a fost ridicată de Federalcoop Constanța cu prilejul soluționării unui recurs civil.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că dispozițiile de lege criticate contravin prevederilor constituționale privind neretroactivitatea legii civile, accesul liber la justiție, imparțialitatea justiției și garantarea căilor de atac, deoarece permit soluționarea recursului de aceeași instanță de judecată care a judecat cauza în apel, iar nu de instanța superioară în grad celei care a pronunțat hotărârea atacată, așa cum prevedea Codul de procedură civilă la data introducerii acțiunii.

Curtea de Apel Constanța - Secția civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât "împrejurarea că aceeași instanță este competentă să judece atât apelul, cât și recursul împotriva sentinței pronunțate de judecătorie nu este de natură să confere caracter neconstituțional textului de lege dedus controlului și nu are semnificația unei îngrădiri aduse efectivității căilor de atac".

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstitu-ționalitate.

Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate nu este întemeiată.

Avocatul Poporului arată că textele de lege criticate nu contravin prevederilor constituționale invocate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit în cauză de judecătorul-raportor, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate cu care a fost sesizată.

Deși din încheierea de sesizare și concluziile scrise depuse de autorul excepției în motivarea acesteia, rezultă că dispozițiile de lege supuse controlului de constituționalitate sunt cele ale

art. II alin. (2) și (3) din Legea nr. 493/2004 , în realitate, obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. II alin. (2) și (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 65/2004

pentru modificarea Codului de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 840 din 14 septembrie 2004, ordonanță aprobată cu modificări prin

Legea nr. 493/2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.071 din 18 noiembrie 2004.

Textele de lege criticate au următoarea redactare:

"(2) Căile de atac se judecă de instanțele competente, potrivit prezentei ordonanțe de urgență.

(3) În cazurile prevăzute la alin. (2), apelurile aflate pe rolul curților de apel la data intrării în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonanțe de urgență se trimit la tribunale, iar recursurile aflate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție se trimit la curțile de apel. Trimiterea dosarelor se va face prin declinarea competenței, prin încheiere irevocabilă, dată în camera de consiliu, fără citarea părților."

Prevederile constituționale considerate a fi încălcate sunt cele ale art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea legii, ale art. 21 alin. (1), (2) și (3) referitoare la accesul liber la justiție, ale art. 124 cu privire la înfăptuirea justiției și ale art. 129 referitoare la folosirea căilor de atac.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că dispozițiile de lege criticate reglementează modificarea competenței de soluționare a căilor de atac, prevăzând trimiterea la tribunale, pe cale administrativă, a apelurilor aflate pe rolul curților de apel la data intrării în vigoare a legii de aprobare a ordonanței de urgență criticate, respectiv trimiterea la curțile de apel a recursurilor aflate, la același moment, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție. Stabilirea, prin aceste dispoziții de lege, a unor noi reguli de competență a instanțelor judecătorești a fost determinată de necesitatea deblocării activității de soluționare a căilor de atac, pentru a asigura soluționarea acestora în termenul rezonabil impus de art. 21 alin. (3) din Constituție.

Soluția criticată de autorul excepției a mai fost, de altfel, examinată de Curtea Constituțională, care a statuat, prin

Decizia nr. 361 din 5 iulie 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 761 din 22 august 2005, și

Decizia nr. 616 din 17 noiembrie 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 51 din 19 ianuarie 2006, că "dispozițiile legale criticate constituie norme de procedură, iar potrivit prevederilor art. 126 alin. (2) și art. 129 din Legea fundamentală, este la latitudinea legiuitorului reglementarea competenței, a procedurii și a căilor de atac". De asemenea, Curtea a constatat că normele criticate urmăresc reglementarea unor situații tranzitorii, fără a îngrădi accesul liber la justiție al persoanelor, întrucât căile de atac respective - apelul și recursul - se soluționează de complete diferite de cele care au pronunțat hotărârea atacată, asigurându-se astfel respectarea tuturor drepturilor și garanțiilor procesuale ale părților.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenței în materie a Curții Constituționale, argumentarea și soluția reținute în deciziile de mai sus își mențin valabilitatea și în prezenta cauză.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. II alin. (2) și (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 65/2004

pentru modificarea Codului de procedură civilă, excepție ridicată de Federalcoop Constanța în Dosarul nr. 1.289/C/2005 al Curții de Apel Constanța - Secția civilă.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 6 iulie 2006.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent șef,
Doina Suliman

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.