Decizia nr. 59/1997
referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 6 alin. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 15/1996 privind întărirea disciplinei financiar-valutare
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- OG nr. 15/1996 23 ianuarie 1996 (prevederi anume) privind întărirea disciplinei financiar-valutare
Are ca temei 1
- Legea nr. 47/1992 18 mai 1992 (prevederi anume) privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Romul Petru Vonica - judecător
Victor Dan Zlatescu - judecător
Doina Suliman - magistrat-asistent
Completul de judecată, convocat potrivit art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, constata următoarele:
Prin Încheierea din 31 octombrie 1996, pronunțată în Dosarul nr. 992/1996, Judecătoria Marghita a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 6 alin. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 15/1996
privind întărirea disciplinei financiar-valutare, invocată de Societatea Comercială "Petrolsub" - S.A.
În motivarea excepției se susține ca prevederile atacate încalcă art. 41 alin. (7) și (8) din Constituție.
La intervenția Curții Constituționale, instanța de judecată și-a exprimat opinia asupra excepției de neconstituționalitate invocate, apreciind ca este neîntemeiată.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispozițiile
art. 6 alin. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 15/1996 , aprobată și modificată prin Legea nr. 131/1996, raportate la prevederile Constituției și ale Legii nr. 47/1992, retine următoarele:
În temeiul art. 144 lit. c) din Constituție și al art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională este competența să soluționeze excepția invocată, fiind legal sesizată.
Potrivit art. 41 alin. (8) din Constituție, bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracțiuni ori din contravenții pot fi confiscate, în condițiile legii.
Ordonanța Guvernului nr. 15/1996 , al carei scop este de a întări disciplina financiară și de a evita evaziunea fiscală ca urmare a creșterii plăților prin decontare bancară și a limitării plăților în numerar, prevede în art. 5 ca persoanele juridice pot efectua plati în numerar numai în limita unui plafon zilnic de 5 milioane lei, depășirea acestui plafon constituind contravenție și se sancționează cu amendă și cu confiscarea sumei care depășește plafonul, conform art. 6 alin. 1 din aceasta ordonanța, a cărui neconstituționalitate se invoca.
Autoarea excepției considera, invocand prezumția dobândirii licite a bunurilor, prevăzută de art. 41 alin. (7) din Constituție, ca măsura confiscării, luată de organul de control, a sumelor ce depaseau plafonul legal ar fi neconstitutionala. Acest text însă este inaplicabil în cauza de fața, deoarece contravenția și măsura confiscării nu se întemeiază pe faptul ca sumele ce depășesc plafonul ar fi fost dobândite ilicit, ci pe faptul ca ele au fost folosite ilicit, prin depășirea plafonului legal, astfel încât referirea la art. 41 alin. (7) din Constituție este nejustificată.
Cat privește prevederile art. 41 alin. (8) din Constituție, potrivit cărora bunurile folosite pentru săvârșirea de contravenții pot fi confiscate, sunt aplicabile în aceasta cauza, deoarece dispozițiile atacate constituie tocmai o aplicare legală a acestor prevederi constituționale.
Dispozițiile
art. 6 alin. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 15/1996
au mai făcut obiectul controlului Curții Constituționale, care, prin Decizia nr. 6 din 16 ianuarie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 42 din 14 martie 1997, a constatat ca sunt constituționale.
Fața de cele arătate, rezultă ca excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 6 alin. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 15/1996 , aprobată și modificată prin Legea nr. 131/1996, este vadit nefondata și urmează să fie respinsă.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 24 alin. (2) și al art. 25 din Legea nr. 47/1992, în unanimitate,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca vadit nefondata excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 6 alin. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 15/1996
privind întărirea disciplinei financiar-valutare, invocată de Societatea Comercială "Petrolsub" - S.A. în Dosarul nr. 992/1996 al Judecătoriei Marghita.
Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată la data de 26 martie 1997.
*) Definitivă prin nerecurare.
Lucian Stangu - președinte
PREȘEDINTE, dr. Lucian Stangu Magistrat-asistent, Doina Suliman
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.