Decizia nr. 600/2006

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Florentina Geangu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 171 alin. 1, 2 și 3 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Marian Dode și Marian Ungureanu în Dosarul nr. 1.563/2005 al Tribunalului Ialomița.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, se dă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției ca neîntemeiată, invocând jurisprudența Curții Constituționale în această materie și apreciind că dispozițiile legale criticate nu contravin prevederilor constituționale invocate în motivarea excepției.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin încheierea din 24 martie 2006, pronunțată în Dosarul nr. 1.563/2005, Tribunalul Ialomița a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 171 alin. 1, 2 și 3 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Marian Dode și Marian Ungureanu în dosarul menționat.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin, în esență, că, potrivit art. 171 alin. 2 din Codul de procedură penală, învinuitul ori inculpatul care are o anumită calitate beneficiază, în faza de urmărire penală, de asistență juridică obligatorie, iar potrivit alin. 3 al aceluiași articol, în faza de cercetare judecătorească, asistența juridică este obligatorie atunci când pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită este detențiunea pe viață ori închisoarea de 5 ani sau mai mare. Ca urmare a acestor dispoziții, în faza a doua a procesului penal inculpatul beneficiază de asistență juridică obligatorie, după ce, în prima fază a procesului, a fost privată de acest drept, întrucât nu are calitatea circumstanțiată prevăzută de alin. 2 al articolului criticat. Or, aceste împrejurări sunt, în opinia autorilor excepției, de natură să instituie o inegalitate de tratament juridic pe parcursul celor două faze - de urmărire penală și de cercetare judecătorească - cu consecința directă a prejudicierii dreptului la apărare de care trebuie să beneficieze orice cetățean în tot cursul procesului penal, ceea ce contravine prevederilor art. 16, 21, 24, 124 și 131 din Constituție și art. 6 paragraful 3 lit. c) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Tribunalul Ialomița apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât prevederile legale criticate nu încalcă dispozițiile constituționale și convenționale invocate de autorul excepției.

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, apreciind, în esență, că dispozițiile legale criticate nu contravin prevederilor art. 16 alin. (1) și ale art. 24 din Constituție, ci, dimpotrivă, constituie o aplicare a acestora.

Avocatul Poporului apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât textul de lege criticat nu contravine prevederilor constituționale invocate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Potrivit încheierii de sesizare a Curții, obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 171 alin. 1, 2 și 3 din Codul de procedură penală. Din examinarea susținerilor autorilor excepției se constată însă că, în realitate, aceștia critică numai prevederile alin. 2 și 3 ale art. 171 din Codul de procedură penală, fiind nemulțumiți, în esență, de faptul că dispozițiile legale criticate nu prevăd asistența juridică obligatorie și în cursul urmăririi penale, atunci când pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită este închisoarea mai mare de 5 ani.

Așa fiind, Curtea urmează să se pronunțe asupra excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 171 alin. 2 și 3 din Codul de procedură penală, modificate și completate prin

Legea nr. 356 din 21 iulie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 677 din 7 august 2006, care au următorul cuprins: "Asistența juridică este obligatorie când învinuitul sau inculpatul este minor, internat într-un centru de reeducare sau într-un institut medical educativ, când este reținut sau arestat chiar în altă cauză, când față de acesta a fost dispusă măsura de siguranță a internării medicale sau obligarea la tratament medical chiar în altă cauză ori când organul de urmărire penală sau instanța apreciază că învinuitul ori inculpatul nu și-ar putea face singur apărarea, precum și în alte cazuri prevăzute de lege.

În cursul judecății, asistența juridică este obligatorie și în cauzele în care legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii de 5 ani sau mai mare."

Autorii excepției de neconstituționalitate susțin că prin dispozițiile legale criticate sunt încălcate prevederile constituționale ale art. 16 - Egalitatea în drepturi, ale art. 21 - Accesul liber la justiție, ale art. 24 - Dreptul la apărare, ale art. 124 - înfăptuirea justiției, și ale art. 131 - Rolul Ministerului Public, precum și cele ale art. 6 paragraful 3 lit. c) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care reglementează dreptul oricărui acuzat să se apere el însuși sau să fie asistat de un apărător ales de el și, dacă nu dispune de mijloacele necesare pentru a plăti un apărător, să poată fi asistat în mod gratuit de un avocat din oficiu, atunci când interesele justiției o cer.

Examinând excepția de neconstituționalitate, se constată că asupra criticilor de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 171 alin. 2 și 3 din Codul de procedură penală, cu o motivare similară, Curtea s-a mai pronunțat, de exemplu, prin

Decizia nr. 7 din 20 ianuarie 2000 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 161 din 18 aprilie 2000. Prin acea decizie Curtea a constatat că dreptul la apărare prevăzut în art. 24 din Constituție este pe deplin respectat prin dispozițiile art. 171 din Codul de procedură penală, care, prin alin. 1, prevede dreptul învinuitului sau al inculpatului de a fi asistat de apărător în tot cursul urmăririi penale și al judecății, iar organele judiciare sunt obligate să-i aducă la cunoștință acest drept. În anumite cazuri, în care învinuitul sau inculpatul se află în situații deosebite, legea a prevăzut, în alin. 2 al art. 171 din Codul de procedură penală, 8 cazuri de asistență juridică obligatorie, atât în faza urmăririi penale, cât și în faza judecății, iar în alin. 3, alte două cazuri, dar numai pentru faza judecății.

Cu același prilej, Curtea constată că dreptul la apărare nu poate fi confundat cu dreptul la asistență juridică obligatorie, primul fiind garantat în toate cazurile, iar cel de-al doilea fiind creat de legiuitor, care stabilește și cazurile în care se consideră că este necesar. întrucât Legea fundamentală garantează dreptul la apărare, iar nu și pe cel la asistență juridică obligatorie, Curtea a statuat că stabilirea cazurilor în care aceasta din urmă este obligatorie constituie atributul exclusiv al legiuitorului. Astfel, nu se poate susține că dispozițiile art. 171 alin. 2 și 3 din Codul de procedură penală sunt neconstituționale numai pentru că nu prevăd că asistența juridică este obligatorie în toate cazurile, iar în ceea ce privește alin. 3, și în cursul urmăririi penale, câtă vreme exercitarea dreptului la asistență juridică este garantată.

Totodată, în

Decizia nr. 533 din 13 octombrie 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 963 din 31 octombrie 2005, Curtea a reținut că dreptul la apărare, consacrat de art. 24 din Constituție și de art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, se referă la asistența juridică facultativă, iar excepțiile de la această regulă pot fi stabilite în mod exclusiv de legiuitor. în cazurile în care legea impune asistența juridică obligatorie a învinuitului sau inculpatului, apărarea are valoarea unei instituții de cert interes social, care funcționează atât în favoarea învinuitului sau a inculpatului, cât și în vederea asigurării unei bune desfășurări a procesului penal, în considerarea unor situații speciale ce rezultă din însăși enumerarea cuprinsă în textul de lege.

Considerentele deciziilor mai sus amintite își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză, deoarece nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe.

De asemenea, dispozițiile art. 171 alin. 2 și 3 din Codul de procedură penală nu îngrădesc dreptul părților interesate de a se adresa justiției pentru apărarea drepturilor, libertăților și intereselor lor legitime și de a se prevala, în tot cursul procesului penal, de toate garanțiile care condiționează, într-o societate democratică, procesul echitabil.

În ceea ce privește critica de neconstituționalitate a prevederilor art. 171 alin. 2 și 3 din Codul de procedură penală, în raport cu dispozițiile art. 16 și 124 din Constituție, se constată că acestea nu contravin sub niciun aspect dispozițiilor constituționale privind înfăptuirea justiției, ele aplicându-se în mod egal tuturor persoanelor vizate de ipoteza normei juridice, fără discriminări pe considerente arbitrare. De altfel, principiul egalității presupune un tratament identic pentru toate persoanele aflate în aceeași situație juridică și nu uniformizarea situațiilor în care se poate afla o persoană.

Referitor la dispozițiile art. 131 din Constituție privind rolul Ministerului Public, invocate de asemenea în motivarea excepției, se constată că acestea nu au incidență în cauză.

Față de cele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 alin. (1) și (6) din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 171 alin. 2 și 3 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Marian Dode și Marian Ungureanu în Dosarul nr. 1.563/2005 al Tribunalului Ialomița.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 21 septembrie 2006.