Decizia nr. 118/1997
referitoare la excepția de neconstituționalitate a art. 330^1 din Codul de procedură civilă
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Respinge 2
- Decizia nr. 59/1996 14 mai 1996 (prevederi anume) referitoare la excepția de neconstituționalitate a Legii nr. 61/1991
- Decizia nr. 58/1996 14 mai 1996 referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 175 alin. (1) lit. a)…
Are ca temei 1
- Legea nr. 47/1992 18 mai 1992 (prevederi anume) privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Ioan Muraru - președinte
Viorel Mihai Ciobanu - judecător
Mihai Constantinescu - judecător
Nicolae Popa - judecător
Lucian Stangu - judecător
Raul Petrescu - procuror
Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent
Pe rol, pronunțarea asupra recursului declarat de Stoicesu Șerban Dinu împotriva
Deciziei Curții Constituționale nr. 145 din 25 noiembrie 1996 *).
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 30 aprilie 1997, în prezenta recurentului și a reprezentantului Ministerului Public, și au fost consemnate în încheierea de la acea data. Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 7 mai 1997, când, datorită imposibilității întrunirii completului, a amânat din nou pronunțarea pentru data de 21 mai 1997.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, retine:
Curtea Suprema de Justiție - Secția civilă, prin Încheierea din 6 septembrie 1996, a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a art. 330^1 din Codul de procedură civilă, ridicată de Stoicescu Șerban Dinu.
Prin Decizia nr. 145 din 25 noiembrie 1996 Curtea Constituțională a respins ca vadit nefondata excepția de neconstituționalitate invocată. Aceasta soluție s-a fundamentat pe Decizia nr. 96 din 24 septembrie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 251 din 17 octombrie 1996, prin care s-a statuat ca prevederile art. 330^1 din Codul de procedură civilă sunt neconstituționale în măsura în care se aplică hotărârilor pronunțate înainte de 26 iulie 1993, data intrării în vigoare a Legii nr. 59/1993.
Împotriva
Deciziei nr. 145 din 25 noiembrie 1996
a declarat recurs, în termen legal, Stoicescu Șerban Dinu, pentru următoarele motive:
- la judecata în fond, dosarul a fost conexat cu încă 18 dosare, iar în fapt excepțiile nu au fost rezolvate, ci soluția se întemeiază pe decizii anterioare ale Curții - nr. 73/1996 și nr. 96/1996 - prin care aceasta s-a pronunțat asupra dispozițiilor art. 330 din Codul de procedură civilă;
- Decizia nr. 145/1996 a fost pronunțată fără citarea părților, incalcandu-se astfel dreptul fundamental la apărare;
- în speta, imobilul obiect al litigiului a fost preluat de către stat, în mod abuziv, fără titlu, motiv pentru care instanța de judecată a dispus restituirea acestuia.
Totodată, la ședința de dezbateri din 30 aprilie 1997, recurentul, asistat de avocat, prin susținerile orale și notele scrise depuse la dosar, în dezvoltarea motivelor de recurs a invocat și următoarele aspecte:
- gresita interpretare de către Curte a dispozițiilor art. 145 alin. (2) din Constituție și ale art. 26 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, sustinand ca deciziile Curții sunt obligatorii numai dacă se referă la cauza respectiva și nu au efecte erga omnes;
- necorelarea dintre considerentele deciziei, în cuprinsul cărora se apreciază ca excepția este inadmisibila sau lipsită de obiect, și dispozitivul deciziei, în care excepția este respinsă ca vadit nefondata, ceea ce presupune, în sens etimologic, o apreciere asupra fondului cauzei;
- Curtea nu a analizat excepția de neconstituționalitate invocată și, prin raportare la art. 1 alin. (3), art. 15, art. 41 alin. (1) și art. 49 din Constituție, incalcandu-se astfel prevederile art. 304 pct. 6 din Codul de procedură civilă.
Potrivit art. 24 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, întrucât excepția a fost respinsă ca vadit nefondata, s-au solicitat puncte de vedere celor două Camere ale Parlamentului și al Guvernului.
Senatul, prin Comisia juridică, de numiri, disciplina, imunități și validari, apreciază ca excepția de neconstituționalitate a art. 330 și art. 330^1 din Codul de procedură civilă este nefondata.
Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciază ca excepția este neîntemeiată, întrucât asupra prevederilor art. 330 și ale art. 330^1 din Codul de procedură civilă Curtea s-a pronunțat prin decizii definitive. Cu referire la posibilitatea modificării dispozițiilor art. 330^1 din același cod, în sensul stabilirii unui termen pentru declararea recursului în anulare, apreciază ca aceasta constituie eventual o propunere de lege ferenda, care excede competentei Curții.
Camera Deputaților nu a comunicat punctul sau de vedere.
CURTEA,
având în vedere decizia atacată, motivele de recurs invocate, punctele de vedere ale Guvernului și al Senatului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, prevederile art. 330^1 din Codul de procedură civilă, raportate la dispozițiile Constituției și ale Legii nr. 47/1992, constata următoarele:
Motivul de recurs referitor la conexarea Dosarului nr. 319C/1996 la Dosarul 315C/1996 este neîntemeiat. Art. 164 din Codul de procedură civilă reglementează posibilitatea conexarii atât la cererea părților, cat și din oficiu, de către instanța, atunci când exista o strânsă legătură de obiect și cauza, care să justifice judecarea împreună a unor pricini. În speta, obiectul dosarelor conexate fiind excepția de neconstituționalitate a acelorași dispoziții din Codul de procedură civilă, privind recursul în anulare, evident ca între aceste dosare exista o strânsă legătură, iar conexarea lor este justificată.
Motivul de recurs prin care se susține încălcarea dreptului părții la apărare, prin aceea ca partea nu a fost citata la judecata în fond a excepției, este, de asemenea, neîntemeiat. Potrivit art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, atunci când excepția de neconstituționalitate este vadit nefondata, soluția se adoptă de completul de judecată, cu unanimitate de voturi, fără citarea părților. Garanția prevăzută de legiuitor pentru părți este aceea ca o atare soluție poate fi pronunțată numai cu unanimitate de voturi, iar împotriva deciziei se poate exercita calea de atac a recursului, care, în toate cazurile, se soluționează cu citarea părților și a Ministerului Public, asigurându-se astfel dreptul la apărare. În acest sens este și practica jurisdicțională a Curții, asa cum rezultă din deciziile nr. 39 din 7 iulie 1993 și nr. 114 din 8 octombrie 1996, publicate în Monitorul Oficial al României Partea I, nr. 179 din 27 iulie 1993, respectiv, nr. 294 din 19 noiembrie 1996.
Și motivul de recurs referitor la situația de fapt a imobilului în litigiu urmează a fi respins, deoarece, potrivit art. 29 din Regulamentul de organizare și funcționare a Curții Constituționale, aceasta nu statuează decât asupra problemelor de drept, fiind de competența exclusiva a instanței judecătorești să se pronunțe cu privire la situația de fapt și la interpretarea legii în funcție de aceasta situație.
Decizia Curții nr. 145 din 25 noiembrie 1996 este criticata atât prin recurs, cat și prin notele scrise depuse la dosar, și cu privire la faptul ca se întemeiază pe decizii anterioare, definitive, sustinandu-se ca acestea sunt obligatorii numai în litigiul în care s-a invocat excepția.
Critica formulată nu este intemeiata. Obligativitatea deciziilor Curții, potrivit art. 145 alin. (2) din Constituție este erga omnes. O dispoziție declarata neconstitutionala nu mai poate fi aplicată, fiind contrară principiului supremației Constituției și indatoririi constituționale a cetățenilor, prevăzute de art. 51, potrivit căreia respectarea supremației Constituției este obligatorie.
În acest sens este și practica jurisdicțională a Curții. Astfel, s-a statuat ca un text declarat neconstitutional nu mai poate fi aplicat, ca o excepție admisă nu mai poate face obiectul unei noi excepții, iar o decizie de respingere a unei excepții este obligatorie cat timp motivele care au justificat-o subzistă în continuare, asa cum rezultă și din Decizia nr. 59 din 14 mai 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 325 din 5 decembrie 1996, și Decizia nr. 58 din 14 mai 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 324 din 4 decembrie 1996.
Regula obligativitatii erga omnes a deciziilor nu se confunda cu obligativitatea limitată la autoritatea lucrului judecat a unei hotărâri judecătorești. Ea are o valoare de principiu, întrucât privește nemijlocit suprematia Constituției în cadrul sistemului juridic și, deci, obligativitatea sa nu poate fi limitată la litigiul din care a rezultat excepția de neconstituționalitate. În fond, controlul constituționalității legii are ca scop verificarea legitimitatii constituționale a acesteia, dar nu în funcție de cauza ce face obiectul litigiului în fața instanțelor judecătorești, ci în funcție de conformitatea legii cu prevederile constituționale. Interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale, inclusiv a celor de natura constituțională, la cauza ce face obiectul litigiului, este o problemă exclusiv de competența instanțelor judecătorești. În contenciosul constituțional Curtea se pronunța numai asupra problemelor de drept, în scopul verificării legitimitatii constituționale a dispoziției legale care face obiectul excepției, adică a măsurii în care aceasta dispoziție este conformă sau contrară unei norme instituite la nivel de Constituție. Tocmai de aceea art. 145 alin. (2) din Constituție a prevăzut ca deciziile Curții sunt obligatorii, fiind de neconceput ca o prevedere legală să fie sau nu constituțională în funcție de diversitatea cauzelor deduse judecații. Aceasta trasatura este una dintre deosebirile fundamentale dintre controlul constituționalității legii prin intermediul Curții Constituționale, potrivit Constituției din anul 1991, și controlul exercitat potrivit Constituției din anul 1923 care, la art. 103, prevedea în mod expres ca "judecata asupra inconstitutionalitatii legilor se margineste numai la cazul judecat".
Afirmatia ca ar exista o necorelare între considerentele și dispozitivul deciziei atacate, deoarece în justificarea soluției Curtea a apreciat excepția ca fiind inadmisibila și lipsită de obiect, iar în soluția data a considerat excepția ca vadit nefondata, nu poate fi reținută. Termenul vadit nefondata are, potrivit art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, un caracter specific, de tehnica juridică, ce nu se confunda cu înțelesul sau uzual, semantic sau etimologic. Potrivit dispozițiilor legale menționate, vadit nefondata este soluția, indiferent de motivare, pentru respingerea unei excepții fără citarea părților, atunci când completul de judecată, în unanimitate, o considera ca atare. Deci, în sensul Legii nr. 47/1992, respingerea unei excepții ca vadit nefondate este și în cazul în care aceasta excepție este inadmisibila sau lipsită de obiect, ca în cazul de fața.
În legătură cu noile texte constituționale invocate în susținerea motivelor de recurs și în justificarea excepției este de menționat ca existenta recursului în anulare, procedura legală instituită prin Codul de procedură civilă, nu poate fi considerată, în nici un fel, contrară prevederilor art. 1 alin. (3) din Constituție, potrivit cărora România este stat de drept, democratic și social. Posibilitatea anulării unei hotărâri judecătorești, prin acest recurs, pentru depășirea limitelor puterii judecătorești sau când s-au săvârșit infracțiuni de către judecători în legătură cu hotărârea pronunțată, este, dimpotriva, o garanție a legalității și principiului constituțional prevăzut de art. 123 alin. (1), conform căruia justiția se înfăptuiește în numele legii, deci nu contrar ei. De asemenea, recursul în anulare nu este contrar universalitatii drepturilor instituite de art. 15 din Constituție, nici garantarii dreptului de proprietate prevăzut de art. 41 și nu are semnificatia unei restrangeri a acestui drept, potrivit art. 49 din Constituție, întrucât, de principiu, un drept nu poate fi ocrotit decât cu condiția de a se întemeia pe lege, adică de a fi dobândit în mod legal.
Pentru motivele arătate, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 25 și al art. 26 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge recursul, declarat de Stoicescu Șerban Dinu împotriva Curții Constituționale nr. 145 din 25 noiembrie 1996.
Definitivă.
Pronunțată în ședința din 21 mai 1997.
-------------
prof. univ. dr. IOAN MURARU
Magistrat-asistent
Gabriela Dragomirescu
*) Decizia Curții Constituționale nr. 145 din 25 noiembrie 1996 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 31 martie 1997.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.