Decizia nr. 50/2007

Articolul 22

alin. (5) din Legea nr. 10/2001

"interzice accesul la justiție oricărei persoane care ar dori să revendice, pe calea dreptului comun, un imobil preluat abuziv de către stat", ocrotind preferențial dreptul de proprietate privată al statului și al altor persoane juridice sau fizice asupra imobilelor preluate abuziv.

Tribunalul Timiș - Secția civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că textele de lege criticate reglementează situația juridică a imobilelor ce intră în sfera de aplicare a

Legii nr. 10/2001 , în vederea stabilirii unei certitudini cu privire la raporturile juridice viitoare, fără a aduce atingere principiilor constituționale invocate de autorul excepției.

Tribunalul Maramureș - Secția civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este întemeiată, întrucât noua lege reparatorie conține dispoziții discriminatorii, în sensul aplicării ei diferențiat, în funcție de persoană, bun și loc de situare a acestuia.

Judecătoria Lugoj apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, invocând în acest sens jurisprudența Curții Constituționale în materie.

Potrivit dispozițiilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, invocând în acest sens jurisprudența Curții Constituționale în materie.

Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile sunt constituționale, așa cum a statuat și Curtea în jurisprudența sa.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 22 alin. (1) și (5) din Legea nr. 10/2001 , republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 2 septembrie 2005.

Textele de lege criticate au următorul conținut:

- Art. 22 alin. (1) și (5): "(1) Persoana îndreptățită va notifica în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi persoana juridică deținătoare, solicitând restituirea în natură a imobilului. În cazul în care sunt solicitate mai multe imobile, se va face câte o notificare pentru fiecare imobil.[...]

"(5) Nerespectarea termenului de 6 luni prevăzut pentru trimiterea notificării atrage pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent."

Aceste prevederi sunt considerate de autorii excepției a fi contrare dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 1 alin. (3) privind principiile generale de organizare a statului român, în art. 4 alin. (2) referitor la interzicerea discriminării, în art. 15 alin. (2) referitor la principiul neretroactivității legii, în art. 16 privind egalitatea în drepturi, în art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, în art. 21 privind accesul liber la justiție și în art. 44 referitor la dreptul de proprietate privată. Totodată, autorul excepției arată că sunt încălcate și dispozițiile art. 1 referitor la obligația de a respecta drepturile omului, ale art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și ale art. 1 privind protecția proprietății din primul Protocol adițional la Convenție.

Examinând excepția, Curtea Constituțională reține următoarele:

Cu privire la susținerile autorului Salamon Eugenio, Curtea observă că

art. 2 lit. d)1 din Legea nr. 10/2001 , introdus prin

Legea nr. 247/2005 , a devenit, ca urmare a republicării

Legii nr. 10/2001 , art. 2 alin. (1) lit. e) din acest act normativ. Aceste dispoziții nominalizează expres

Decretul nr. 111/1951

în sfera actelor normative abuzive, act normativ în temeiul căruia imobilele considerate a fi abandonate treceau în proprietatea statului, în baza unei hotărâri judecătorești sau a unei dispoziții administrative. În forma inițială a legii, imobilele considerate a fi fost abandonate erau incluse în sfera imobilelor preluate în mod abuziv, fără însă ca dispozițiile

art. 2 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 10/2001

să indice actul normativ în temeiul căruia aceste imobile erau trecute în proprietatea statului. Prin urmare, introducerea expresă a acestui act normativ, respectiv

Decretul nr. 111/1951 , nu aduce niciun element de noutate față de reglementarea anterioară. În acest sens, s-a pronunțat Curtea prin

Decizia nr. 571 din 19 septembrie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 847 din 16 octombrie 2006.

Cu privire la celelalte susțineri ale autorilor excepției, Curtea constată că prin

Legea nr. 247/2005

privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente s-au adus modificări

Legii nr. 10/2001

privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. Modificările nu privesc însă instituirea unui nou termen în care să poată fi depuse notificările prevăzute la

art. 22 din Legea nr. 10/2001 . Aceasta deoarece, așa cum a constatat Curtea prin

Decizia nr. 737 din 26 octombrie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 940 din 21 noiembrie 2006, făcând referire la practica sa anterioară, recunoașterea sine die a posibilității persoanei interesate de a declanșa procedura de recuperare a imobilelor preluate abuziv de către stat ar fi fost de natură să genereze un climat de insecuritate juridică în domeniul proprietății imobiliare.

În ceea ce privește susținerea potrivit căreia

art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001

aduce atingere dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Constituție, Curtea reține că aceasta nu este întemeiată, întrucât textul de lege criticat se aplică de la intrarea în vigoare a legii.

Cu privire la critica de neconstituționalitate a prevederilor

art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 , prin raportare la dispozițiile constituționale ale

art. 16, Curtea a reținut prin Decizia nr. 571 din 19 septembrie 2006

că acestea se aplică în mod egal tuturor subiectelor de drept aflate în aceeași situație juridică, fără nicio discriminare pe considerente arbitrare.

Pe lângă cele statuate prin decizia menționată, Curtea mai observă că cetățenii care pot introduce notificări în temeiul

art. 22 din Legea nr. 10/2001 , solicitând restituirea în natură a imobilului, se află într-o situație diferită față de cultele religioase ori comunitățile cetățenilor aparținând minorităților naționale, așa încât și tratamentul juridic instituit de legiuitor cu privire la acestea este diferit, fiind totodată reglementat prin acte normative distincte. Nu se poate reține așadar încălcarea dispozițiilor art. 16 și ale art. 4 alin. (2) din Constituție.

Tot prin

Decizia nr. 571 din 19 septembrie 2006 , Curtea a statuat că

art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001

nu încalcă nici dispozițiile art. 21 din Constituție privind accesul liber la justiție, ci instituie norme procedurale pentru exercitarea acestui drept, în conformitate cu dispozițiile constituționale ale art. 126 alin. (2), ce prevăd că procedura de judecată este stabilită numai prin lege. Aceeași concluzie se impune și cu privire la dispozițiile

art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 .

De altfel, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, de exemplu, în Cauza Z și alții contra Regatului Unit (2001), s-a statuat că accesul la un tribunal nu este absolut și poate fi supus unor restricții legitime, cum ar fi termenele legale de prescripție sau de decădere. Pentru aceste motive nu poate fi reținută nici atingerea adusă prevederilor art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Totodată, prin

Decizia nr. 737 din 26 octombrie 2006

s-a statuat, în esență, că, potrivit dispozițiilor art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituție, exercitarea dreptului de proprietate trebuie să se facă în limitele legii. Legiuitorul ordinar este așadar competent să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea acestuia, instituind limitări rezonabile în valorificarea ca drept subiectiv garantat, în așa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept. Pentru aceste considerente, nu poate fi reținută încălcarea, prin textele de lege criticate, a prevederilor art. 44 din Constituție și ale art. 1 privind protecția proprietății din primul Protocol adițional la Convenție.

În sfârșit, în temeiul celor expuse anterior, Curtea respinge și critica privind atingerea adusă art. 1 alin. (3) privind principiile generale de organizare a statului român și art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului din Legea fundamentală, precum și art. 1 referitor la obligația de a respecta drepturile omului din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Întrucât criticile de neconstituționalitate privesc, în esență, aceleași aspecte și având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenței Curții Constituționale, soluțiile și considerentele cuprinse în deciziile menționate își mențin valabilitatea și în cauza de față.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 22 alin. (1) și (5) din Legea nr. 10/2001

privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, excepție ridicată de Katharina Marschi, Marlene Marschi, Johann Krisch, Elisabeth Krisch și de Biro Ladislau în dosarele nr. 738/C/2006, nr. 737/C/2006 și nr. 2.650/C/2006 ale Tribunalului Timiș - Secția civilă și nr. 1.927/2006 al Judecătoriei Lugoj, precum și excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 22 alin. (5) din aceeași lege, excepție ridicată de Salamon Eugenio în Dosarul nr. 1.255/2006 al Tribunalului Maramureș - Secția civilă.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 16 ianuarie 2007.