Decizia nr. 240/2007

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Ion Predescu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Benke Karoly - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278^1 alin. 8 lit. a)-c) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Alin Ioniță în Dosarul nr. 3.448/2006 al Judecătoriei Focșani.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, invocând, în acest sens, jurisprudența Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 4 octombrie 2006, pronunțată în Dosarul nr. 3.448/2006, Judecătoria Focșani a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278^1 alin. 8 lit. a)-c) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Alin Ioniță într-un litigiu având ca obiect soluționarea unei plângeri împotriva ordonanței de neîncepere a urmăririi penale în baza art. 10 lit. b^1) din Codul de procedură penală.

În motivarea excepției autorul acesteia apreciază, în esență, că textul art. 278^1 alin. 8 lit. a)-c) din Codul de procedură penală suprimă dreptul la cercetarea judecătorească. Totodată, se arată că textul criticat ignoră principiul de generală aplicabilitate în dreptul penal non reformatio în pejus, întrucât există posibilitatea ca prin propria cale de atac să își agraveze situația, redobândind calitatea de învinuit sau, mai rău, calitatea de inculpat, astfel încât persoana față de care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală are motive rezonabile să se abțină de la a se adresa instanței.

Judecătoria Focșani apreciază excepția de neconstituționalitate ca fiind neîntemeiată. În susținerea acestei opinii, se arată că textul contestat instituie soluțiile pe care le poate pronunța instanța în cazul soluționării plângerilor împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței ori, după caz, a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale date de procuror. Instanța arată că modificarea soluțiilor pe care le-ar putea pronunța nu intră în atribuțiile Curții Constituționale. Mai apreciază că, în cazul în care reține cauza spre judecare, dispozițiile privind judecata în primă instanță și căile de atac se aplică în mod corespunzător, ceea ce asigură părților dreptul la un proces echitabil și la o justiție imparțială.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Avocatul Poporului consideră că excepția de neconstituționalitate ridicată este neîntemeiată, invocând, în acest sens,

Decizia Curții Constituționale nr. 228 din 7 martie 2006 .

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 278^1 alin. 8 lit. a)-c) din Codul de procedură penală, astfel cum au fost modificate, dar cu păstrarea soluției legislative inițiale, prin

Legea nr. 356/2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 677 din 7 august 2006, și au următorul cuprins:

"Judecătorul pronunță una dintre următoarele soluții:

a) respinge plângerea, prin sentință, ca tardivă sau inadmisibilă ori, după caz, ca nefondată, menținând rezoluția sau ordonanța atacată;

b) admite plângerea, prin sentință, desființează rezoluția sau ordonanța atacată și trimite cauza procurorului, în vederea începerii sau redeschiderii urmăririi penale, după caz. Judecătorul este obligat să arate motivele pentru care a trimis cauza procurorului, indicând totodată faptele și împrejurările ce urmează a fi constatate și prin care anume mijloace de probă;

c) admite plângerea, prin încheiere, desființează rezoluția sau ordonanța atacată și, când probele existente la dosar sunt suficiente, reține cauza spre judecare, în complet legal constituit, dispozițiile privind judecata în primă instanță și căile de atac aplicându-se în mod corespunzător."

Textele constituționale invocate în susținerea excepției sunt cele ale art. 21 alin. (3) privind accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil și ale art. 126 alin. (1) privind instanțele judecătorești, precum și prevederile art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Totodată, soluția legislativă criticată este contrară hotărârii pronunțate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Golder împotriva Marii Britanii (1975).

Examinând excepția de neconstituționalitate ridicată, Curtea reține următoarele:

Dispozițiile legale criticate au mai format obiectul controlului de constituționalitate. Curtea, prin numeroase decizii, a stabilit conformitatea prevederilor art. 278^1 alin. 8 lit. a)-c) din Codul de procedură penală cu textele constituționale invocate. Astfel, prin

Decizia nr. 508 din 18 noiembrie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.135 din 1 decembrie 2004, Curtea a reținut că plângerea prevăzută de art. 278^1 reprezintă, într-un sens larg, o cale de atac, care se supune principiului de generală aplicabilitate în dreptul penal non reformatio în pejus. Într-adevăr, deși legea nu prevede în mod expres aplicarea acestui principiu cu prilejul soluționării plângerii împotriva actelor procurorului, rațiuni identice cu cele care determină extinderea aplicabilității acestui principiu și în alte situații decât cele prevăzute în art. 372, art. 385^8 sau art. 414^1 alin. 1 din Codul de procedură penală justifică luarea sa în considerare și în cazul procedurii reglementate de art. 278^1 din același cod.

De asemenea, prin

Decizia nr. 228 din 7 martie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 332 din 13 aprilie 2006, Curtea a reținut că, în cazul în care, potrivit art. 278^1 alin. 8 lit. a) din Codul de procedură penală, după judecarea plângerii împotriva soluției procurorului, instanța pronunță la rândul ei o hotărâre prin care menține această soluție, nu are loc o împiedicare a accesului la justiție, respectiv o încălcare a dreptului la un proces echitabil, dat fiind că hotărârea aparține în acest caz înseși justiției, iar partea nemulțumită are deschise, tot în justiție, căile de atac prevăzute de lege.

Nu poate fi caracterizată ca o încălcare a dreptului la un proces echitabil nici reglementarea soluției pe care o pronunță instanța în temeiul art. 278^1 alin. 8 lit. b) din Codul de procedură penală, întrucât împotriva încheierii astfel pronunțate persoana nemulțumită are posibilitatea exercitării căilor de atac prevăzute de lege, având deplina libertate de a demonstra nelegalitatea acesteia, folosind toate mijloacele procedurale ce caracterizează un proces echitabil. De asemenea, soluționarea fondului cauzei, în situația în care instanța, în temeiul art. 278^1 alin. 8 lit. c) din Codul de procedură penală, admite plângerea, prin încheiere, desființează rezoluția sau ordonanța atacată, reținând cauza spre judecare, constituie o etapă procesuală distinctă, guvernată de regulile procedurale aplicabile judecării în primă instanță și în căile de atac, reguli cu privire la care textele criticate stabilesc în mod expres că se aplică "în mod corespunzător". Statuând în sensul celor arătate, dispozițiile art. 278^1 alin. 8 lit. c) din Codul de procedură penală asigură posibilitatea părților de a formula apărări, de a propune probe și de a recurge la căile de atac prevăzute de lege, așadar de a se prevala de toate garanțiile procesuale care condiționează un proces echitabil, în deplină concordanță cu prevederile art. 21 alin. (3) din Constituție.

Aceleași considerente și aceeași soluție au fost reținute și prin

Decizia Curții Constituționale nr. 859 din 28 noiembrie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 31 din 17 ianuarie 2007.

Neexistând elemente noi de natură a determina schimbarea jurisprudenței Curții, cele stabilite prin deciziile menționate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ,

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278^1 alin. 8 lit. a)-c) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Alin Ioniță în Dosarul nr. 3.448/2006 al Judecătoriei Focșani.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 20 martie 2007.