Decizia nr. 247/1997
referitoare la excepția de neconstituționalitate a art. 330 și a art. 330^1 din Codul de procedură civilă
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Are ca temei 1
- Legea nr. 47/1992 18 mai 1992 (prevederi anume) privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale
Ioan Muraru - președinte
Costica Bulai - judecător
Florin Bucur Vasilescu - judecător
Romul Petru Vonica - judecător
Victor Dan Zlatescu - judecător
Raul Petrescu - procuror
Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent
Pe rol, pronunțarea asupra recursului declarat de Kohl Luiza Hortensia împotriva
Deciziei Curții Constituționale nr. 40 din 27 februarie 1997 .
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 5 iunie 1997, în prezenta reprezentantului Ministerului Public și în lipsa părților legal citate, și au fost consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru 12 iunie 1997 și apoi, datorită imposibilității întrunirii completului, pentru 17 iunie 1997.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:
Curtea Suprema de Justiție - Secția civilă, prin Încheierea din 14 ianuarie 1997, a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a art. 330 și a art. 330^1 din Codul de procedură civilă, ridicată de Kohl Luiza Hortensia.
Prin Decizia nr. 40 din 27 februarie 1997, Curtea Constituțională a respins ca vadit nefondata excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 330 și ale art. 330^1 din Codul de procedură civilă. Aceasta soluție s-a fundamentat pe Decizia nr. 73 din 4 iunie 1997, rămasă definitivă prin Decizia nr. 96 din 24 septembrie 1996 prin care s-a statuat ca dispozițiile art. 330 din Codul de procedură civilă sunt constituționale. Cat privește excepția de neconstituționalitate a art. 330^1 din Codul de procedură civilă s-a reținut ca aceasta este lipsită de obiect, ca urmare a modificării textului prin Legea nr. 17 din 17 februarie 1997.
Împotriva
Deciziei Curții Constituționale nr. 40 din 27 februarie 1997
a declarat recurs, în termen legal, Kohl Luiza Hortensia, cu motivarea ca dispozițiile art. 330 din Codul de procedură civilă contravin Convenției europene a drepturilor omului referitoare la dreptul la un proces echitabil și principiului "egalității armelor", în sensul că numai procurorul general poate promova recursul în anulare.
Potrivit art. 24 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, întrucât excepția a fost respinsă ca vadit nefondata, s-au solicitat puncte de vedere celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului.
Nici una dintre autoritățile menționate nu a comunicat punctele de vedere până la pronunțare.
CURTEA,
având în vedere decizia atacată, motivele de recurs invocate, raportul întocmit de judecătorul-raportor, prevederile art. 330 și ale art. 330^1 din Codul de procedură civilă, raportate la dispozițiile Constituției și ale Legii nr. 47/1992, constata următoarele:
Recursul declarat de Kohl Luiza Hortensia este nemotivat și urmează a fi respins.
Articolul 6
din Convenția europeană a drepturilor omului prevede într-adevăr ca orice persoană are dreptul la un proces echitabil și la examinarea cauzei sale de către un tribunal independent, în condițiile legii. Raportat la prevederile constituționale ale art. 125, art. 128 și ale art. 130, dispozițiile art. 330 din Codul de procedură civilă nu intră în conflict cu textul citat.
Conform art. 125 alin. (3) din Constituție, competența și procedura de judecată se stabilesc prin lege, iar potrivit art. 128 din legea fundamentală, împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac în condițiile legii. Codul de procedură civilă reglementează, cu respectarea acestui cadru constituțional, condițiile în care atât părțile, cat și Ministerul Public, au acces la anumite cai de atac, inclusiv cele extraordinare.
Asa cum s-a reținut și prin Decizia Curții Constituționale nr. 96 din 24 septembrie 1996, definitivă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 251 din 17 octombrie 1996, legea procesuala civilă reglementează contestația în anulare, revizuirea, recursul în interesul legii și recursul în anulare. Cu excepția ultimelor doua, care pot fi exercitate numai de către procurorul general, celelalte cai de atac sunt deschise oricărei părți interesate, precum și procurorului, neexistand nici o discriminare în acest sens. Faptul ca doua dintre căile extraordinare de atac pot fi exercitate numai de Ministerul Public deriva din poziția constituțională a acestuia, prevăzută la art. 130 din Constituție. Potrivit acestui text, Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societății și apara ordinea de drept, or, conform art. 330 din Codul de procedură civilă, recursul în anulare poate fi promovat doar în cazuri deosebite care aduc atingere valorilor statului de drept enunțate. Astfel, spre exemplu, încălcarea principiului separației puterilor în stat sau săvârșirea unor infracțiuni de către judecători sunt fapte care lezeaza grav atât ordinea de drept, cat și interesele generale ale societății, impunandu-se deci intervenția Ministerului Public pe căile prevăzute de lege. Desigur, cea care va decide va fi Curtea Suprema de Justiție.
Pentru considerentele expuse, art. 330 din Codul de procedură civilă nu intră în contradictie nici cu art. 128 din Constituție, care prevede că exercitarea căilor de atac se face în condițiile legii.
Pentru motivele arătate, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 25 și al art. 26 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Kohl Luiza Hortensia împotriva
Deciziei Curții Constituționale nr. 40 din 27 februarie 1997 .
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 17 iunie 1997.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN MURARU Magistrat-asistent, Gabriela Dragomirescu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.