Decizia nr. 246/1997

Ioan Muraru - președinte

Costica Bulai - judecător

Florin Bucur Vasilescu - judecător

Romul Petru Vonica - judecător

Victor Dan Zlatescu - judecător

Raul Petrescu - procuror

Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent

Pe rol, pronunțarea asupra recursului declarat de Popovici Petre Constantin împotriva

Deciziei Curții Constituționale nr. 40 din 27 februarie 1997 *).

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 5 iunie 1997, în prezenta reprezentantului Ministerului Public și în lipsa părților legal citate, și au fost consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 12 iunie 1997 și apoi, datorită imposibilității întrunirii completului, pentru data de 17 iunie 1997.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Curtea Suprema de Justiție - Secția civilă, prin Încheierea din 10 ianuarie 1997, a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a art. 330, art. 330^1, art. 330^3 și a art. 330^4 din Codul de procedură civilă, ridicată de Popovici Petre Constantin.

Prin Decizia nr. 40 din 27 februarie 1997, Curtea Constituțională a respins ca vadit nefondata excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 330, art. 330^1, art. 330^3 și a art. 330^4 din Codul de procedură civilă. Aceasta soluție s-a fundamentat pe Decizia nr. 73 din 4 iunie 1996, rămasă definitivă prin Decizia nr. 96 din 24 septembrie 1996, prin care s-a statuat ca prevederile art. 330, art. 330^1, art. 330^3 și a art. 330^4 din Codul de procedură civilă sunt constituționale. Cat privește excepția de neconstituționalitate a art. 330^1 din Codul de procedură civilă, s-a reținut ca aceasta este lipsită de obiect, ca urmare a modificării textului prin Legea nr. 17 din 17 februarie 1997.

Împotriva

Deciziei Curții Constituționale nr. 40 din 27 februarie 1997

a declarat recurs, în termen legal, Popovici Petre Constantin, pentru următoarele motive: Decizia nr. 40 din 27 februarie 1997 a fost pronunțată fără citarea părților; dispozițiile art. 330, art. 330^1, art. 330^3 și ale art. 330^4 din Codul de procedură civilă și cele ale art. 24 din Legea nr. 112/1995 sunt vadit neconstituționale, deoarece încalcă principiul egalității armelor, în sensul că dreptul de a introduce recurs în anulare este rezervat numai procurorului general, "nefiind la indemana celorlalți cetățeni", iar exercițiul acestui drept "lasă un evident aspect de subiectivism, concretizat în ultima perioadă de timp prin promovarea acestui recurs la cererea chiriașilor" și motivele prevăzute de lege pentru declararea recursului în anulare "se regăsesc la alte cai de atac, ce sunt la dispoziția părților".

Potrivit art. 24 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, întrucât excepția a fost respinsă ca vadit nefondata, s-au solicitat puncte de vedere celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului.

Nici una dintre autoritățile menționate nu a comunicat puncte de vedere până la pronunțare.

CURTEA,

având în vedere decizia atacată, motivele de recurs invocate, raportul întocmit de judecătorul-raportor, prevederile art. 330, art. 330^1, art. 330^3 și a art. 330^4 din Codul de procedură civilă, raportate la dispozițiile Constituției și ale Legii nr. 47/1992, constata următoarele:

Primul motiv de recurs, referitor la necitarea părților la judecata în fond, este neîntemeiat și urmează a fi respins. Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale prevede la art. 24 alin. (2) ca, atunci când excepția de neconstituționalitate este vadit nefondata, soluția se adoptă cu unanimitatea voturilor completului de judecată, fără citarea părților. Împotriva deciziei se poate exercita calea de atac a recursului care, în toate cazurile, se soluționează cu citarea părților și a Ministerului Public, asigurându-se în felul acesta posibilitatea pentru părți de a-și formula apărările în fața Curții Constituționale.

Nici cel de-al doilea motiv de recurs nu este întemeiat și va fi respins.

Recurentul susține ca dispozițiile art. 330 și următoarele din Codul de procedură civilă încalcă principiul egalității armelor, iar exercitarea caii de atac a recursului în anulare, numai de către procurorul general, nu și de către ceilalți cetățeni, creează posibilități de subiectivism. Se susține și ca motivele prevăzute de lege pentru declararea recursului în anulare se regăsesc la alte cai de atac care sunt la dispoziția tuturor părților.

Criticile formulate de recurent nu țin seama de rolul și funcțiile Ministerului Public în sistemul autorității judecătorești, reglementate de Constituția României. Potrivit art. 130 din Constituție, Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societății și apara ordinea de drept. Or, potrivit art. 330 din Codul de procedură civilă, recursul în anulare poate fi introdus doar în cazuri deosebite, care aduc direct atingere celor două valori superioare ale statului de drept, arătate mai sus. Spre exemplu, încălcarea principiului separației puterilor în stat sau săvârșirea unor infracțiuni de către judecători sunt fapte care lezeaza grav atât ordinea de drept, cat și interesele generale ale societății. Asemenea fapte impun intervenția Ministerului Public pe căile pe care legea i le pune la dispoziție, cea care va decide însă fiind, desigur, Curtea Suprema de Justiție. Dispozițiile art. 130 din Constituție, referitoare la rolul și funcțiile Ministerului Public, se coroboreaza cu cele ale art. 128 din legea fundamentală, care prevăd ca exceptarea căilor de atac se face în condițiile legii, astfel ca rezervarea recursului în anulare doar în competența procurorului general nu contravine nici un text constituțional. De altfel, Codul de procedură civilă rezerva și părților procesului civil posibilitatea exercitării unor cai de atac, inclusiv extraordinare, cum sunt revizuirea și contestația în anulare.

Cu referire la susținerea recurentului privind posibilul subiectivism în declararea recursului în anulare, revine instanței de judecată sa aprecieze dacă recursul introdus se încadrează sau nu în dispozițiile art. 330 din Codul de procedură civilă.

Cat privește excepția de neconstituționalitate a art. 24 din Legea nr. 112/1995, se constată că aceasta este pentru prima data ridicată în fața Curții, în recurs.

Potrivit art. 144 lit. c) din Constituție, Curtea Constituțională hotărăște "asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești privind neconstituționalitatea legilor și a ordonanțelor".

Rezultă, pe cale de interpretare, ca ea nu hotărăște asupra excepțiilor de neconstituționalitate ridicate direct în fața ei. Soluția contrară nu poate fi primită și pentru faptul ca astfel s-ar încalcă prevederile art. 23 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, în sensul cărora, în fața instanței judecătorești, părțile sunt în drept sa dezbata excepția, depunând dovezile și probele pe care le cred de cuviință și exercitandu-și astfel drepturile procesuale ce le aparțin, ca în orice cauza pendinte pe rolul unei instanțe judecătorești. În finalul acestei faze de dezbatere contradictorie, instanța însăși este obligată să-și exprime opinia cu privire la excepția de neconstituționalitate și sa sesizeze, prin încheiere, Curtea Constituțională. Dacă aceste reguli se referă la condițiile în care poate fi sesizată Curtea pentru judecata în fond, este limpede ca ele nu pot fi eludate în cazul în care Curtea soluționează pricina în recurs. Ceea ce imperativ nu este admisibil la judecata în fond nu poate deveni admisibil ca urmare a exercitării caii de atac a recursului.

Admiterea posibilității de a invoca excepția de neconstituționalitate pentru prima data în recursul declarat la Curtea Constituțională ar înlesni exercitarea abuzivă a caii de atac de acela care, nesocotind legea, ar pune instanța în situația de a se pronunța în legătură cu noi probleme litigioase care nu au fost avute în vedere la judecata în fond.

În sensul celor arătate sunt și deciziile Curții Constituționale nr. 97 din 24 octombrie 1995 și nr. 77 din 25 iunie 1996, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 8 din 17 ianuarie 1996, și, respectiv, nr. 165 din 26 iulie 1996.

Pentru motivele arătate, în temeiul art. 144 lit c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art 25 și al art. 26 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge recursul declarat de Popovici Petre Constantin împotriva

Deciziei Curții Constituționale nr. 40 din 27 februarie 1997 .

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 17 iunie 1997.

----------------

prof. univ. dr. IOAN MURARU

Magistrat-asistent,

Gabriela Dragomirescu