Decizia nr. 407/2007

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Ion Tiucă - procuror

Valentina Bărbățeanu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. 5 pct. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000

privind statutul și regimul refugiaților în România, excepție ridicată de Mohammad Mohseni Doost în Dosarul nr. 14.841/302/2005 al Tribunalului București - Secția a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ și fiscal.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Curtea dispune a se face apelul și în Dosarul nr. 150D/2007, având ca obiect aceeași excepție, ridicată de Khalid Hussen în Dosarul nr. 5.440/302/2006 al Tribunalului București - Secția a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ și fiscal.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Curtea, din oficiu, pune în discuție conexarea dosarelor.

Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea.

Curtea, în temeiul art. 14 și al

art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, raportate la art. 164 din Codul de procedură civilă, dispune conexarea Dosarului nr. 150D/2007 la Dosarul nr. 48D/2007, care a fost primul înregistrat.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate. În acest sens, arată că

Ordonanța Guvernului nr. 102/2000

a fost abrogată expres prin

Legea nr. 122/2006

privind azilul în România, dar că soluția legislativă conținută de textul criticat a fost preluată de noua reglementare la art. 26 alin. (1) și alin. (2) pct. 2. Menționează că, în domeniul reglementat de textul de lege criticat, Curtea Constituțională are o bogată jurisprudență, a cărei modificare nu se justifică în prezenta cauză.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:

Prin încheierile din 5 octombrie 2006 și 18 ianuarie 2007, pronunțate în dosarele nr. 14.841/302/2005 și nr. 5.440/302/2006, Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 5 alin. (1) lit. b) din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000

privind statutul și regimul refugiaților în România. Excepția a fost ridicată de Mohammad Mohseni Doost și, respectiv, Khalid Hussen în cauze civile având ca obiect obținerea statutului de refugiat.

În motivările excepției, având un conținut similar, se susține, în esență, că textul de lege criticat contravine dispozițiilor art. 22 alin. (2) din Constituție și art. 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Se arată că prevederile criticate permit, pe de o parte, interpretări eronate cu privire la natura și conținutul pedepselor inumane ori degradante, iar pe de altă parte, limitarea arbitrară a condițiilor de acordare a protecției umanitare condiționate numai la situațiile în care riscul de tortură, pedepse sau tratamente inumane ori degradante ar surveni dintr-o temere bine întemeiată de persecuție pentru unul din cele 5 motive ale definiției Convenției de la Geneva: rasa, religia, naționalitatea, opiniile politice, apartenența la un anumit grup social.

Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ și fiscal consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece argumentele invocate nu relevă un real conflict între prevederile

art. 5 din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000

și norma înscrisă la art. 22 din Constituție. În acest sens, invocă

Decizia Curții Constituționale nr. 244/2005 .

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Guvernul arată că, urmare a abrogării

Ordonanței Guvernului nr. 102/2000 , obiect al excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 26 din Legea nr. 122/2006

și că aceasta nu este, în opinia sa, întemeiată.

Avocatul Poporului precizează că

Ordonanța Guvernului nr. 102/2000

a fost abrogată prin

Legea nr. 122/2006

privind azilul în România, iar soluția legislativă conținută în textul criticat a fost preluată, de principiu, de art. 26 din legea amintită. Consideră că stabilirea, prin dispozițiile de lege criticate, a condițiilor în care se poate acorda protecția subsidiară este în deplină concordanță cu prevederile constituționale și convenționale invocate de autorul excepției.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, conform încheierilor de sesizare, prevederile

art. 5 alin. (1) lit. b) din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000

privind statutul și regimul refugiaților în România, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.136 din 1 decembrie 2004 (devenite, ca urmare a renumerotării și republicării, art. 5 pct. 2).

La data sesizării Curții Constituționale, aceste prevederi erau abrogate prin efectul dispozițiilor

art. 152 alin. (2) din Legea nr. 122/2006

privind azilul în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 428 din 18 mai 2006, intrată în vigoare la 16 august 2006.

Prevederile

art. 5 pct. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000

au fost preluate, în esență, de

art. 26 alin. (1) și alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006 , care instituie o formă de protecție a străinilor și apatrizilor, denumită protecție subsidiară.

În consecință, prin prezenta decizie, Curtea se va pronunța cu privire la constituționalitatea dispozițiilor

art. 26 alin. (1) și alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006

privind azilul în România, care au următorul conținut: "(1) Protecția subsidiară se poate acorda cetățeanului străin sau apatridului care nu îndeplinește condițiile pentru recunoașterea statutului de refugiat și cu privire la care există motive temeinice să se creadă că, în cazul returnării în țara de origine, respectiv în țara în care își avea reședința obișnuită, va fi expus unui risc serios, în sensul prevederilor alin. (2), și care nu poate sau, datorită acestui risc, nu dorește protecția acelei țări.

(2) Prin risc serios, în sensul alin. (1), se înțelege: [... ]

2. tortură, tratamente sau pedepse inumane ori degradante."

În opinia autorilor excepției de neconstituționalitate, textul de lege criticat contravine dispozițiilor art. 22 alin. (2) din Constituție și celor ale art. 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ambele referitoare la interzicerea torturii, a pedepselor și a tratamentelor inumane ori degradante.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile

art. 26 alin. (1) și alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006

privind azilul în România au mai format obiect al controlului de constituționalitate, cu o motivare similară și prin raportare la aceleași prevederi constituționale și convenționale ca și în cauza de față. Astfel, prin

Decizia nr. 717 din 24 octombrie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 936 din 20 noiembrie 2006,

Decizia nr. 799 din 9 noiembrie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 990 din 12 decembrie 2006, și

Decizia nr. 116 din 15 februarie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 182 din 16 martie 2007, Curtea a respins excepția ca neîntemeiată, pentru considerentele acolo reținute.

Cele statuate prin deciziile menționate își păstrează valabilitatea, în cauza de față neintervenind elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții în această materie.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 26 alin. (1) și alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006

privind azilul în România, excepție ridicată de Mohammad Mohseni Doost și Khalid Hussen în dosarele nr. 14.841/302/2005 și nr. 5.440/302/2006 ale Tribunalului București - Secția a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ și fiscal.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 3 mai 2007.