Decizie · Curtea Constituțională

Decizia nr. 558/2007

referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 38 și art. 52 din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate

prezumat în vigoare

Data actului
7 iunie 2007
Emitent
Curtea Constituțională
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 464 din 10 iulie 2007
Citat de
1 act
Citează
6 acte
Structură
0 articole · 11.536 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1

  • Legea nr. 248/2005 20 iulie 2005 (prevederi anume) privind regimul liberei circulatii a cetățenilor români în străinătate

Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.

Ion Predescu - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Antonia Constantin - procuror

Doina Suliman - magistrat-asistent șef

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 38 și

art. 52 din Legea nr. 248/2005

privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, excepție ridicată, din oficiu, de Tribunalul Călărași - Secția civilă în Dosarul nr. 1.508/116/2006.

La apelul nominal răspunde Direcția Generală de Pașapoarte - București, prin consilierul juridic Gheorghe Mădălin Felix, lipsind cealaltă parte, Bogde Beniamin, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza se află în stare de judecată.

Consilierul juridic solicită respingerea excepției de neconstituționalitate. În acest sens depune concluzii scrise la dosar.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca fiind neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005

și, ca fiind inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 38 lit. b) și art. 52 din aceeași lege.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 29 ianuarie 2007, pronunțată în Dosarul nr. 1.508/116/2006 (nr. format vechi 3.701/C/2006), Tribunalul Călărași - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 38 și

art. 52 din Legea nr. 248/2005

privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate. Excepția a fost ridicată, din oficiu, de Tribunalul Călărași - Secția civilă cu ocazia soluționării unei acțiuni civile având ca obiect restrângerea dreptului la liberă circulație în statele membre ale Uniunii Europene.

În motivarea excepției de neconstituționalitate instanța de judecată susține că dispozițiile de lege criticate contravin prevederilor constituționale ale art. 25, deoarece îngrădesc dreptul la liberă circulație în Europa. De asemenea, aceste texte de lege sunt în "neconcordanță cu dispozițiile art. 7 alin. 1, art. II - 45 și art. III - 18 alin. 1 din Tratatul de instituire a unei Constituții pentru Europa".

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 38 și

art. 52 din Legea nr. 248/2005

privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate este neîntemeiată. În motivarea punctului de vedere se invocă

Decizia nr. 855 din 28 noiembrie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 31 din 17 ianuarie 2007, și

Decizia nr. 901 din 5 decembrie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 23 ianuarie 2007, prin care Curtea Constituțională s-a pronunțat cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 38 lit. a) din lege, constatând că acestea sunt constituționale.

Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile art. 38 și

art. 52 din Legea nr. 248/2005

sunt constituționale. În acest sens, arată că textele de lege criticate, instituind condițiile în care cetățenii români își pot exercita dreptul la liberă circulație în străinătate, precum și limitele exercitării acestui drept, sunt în deplină concordanță cu prevederile art. 25 alin. 1 teza a doua din Constituție, potrivit cărora legea stabilește condițiile exercitării dreptului la liberă circulație. În acest sens, invocă

Decizia Curții Constituționale nr. 855 din 28 noiembrie 2006 .

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit în cauză de judecătorul-raportor, susținerile și notele scrise depuse la dosar de către partea prezentă, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 38 și

art. 52 din Legea nr. 248/2005

privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 682 din 29 iulie 2005, rectificată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 316 din 7 aprilie 2006, cu modificările și completările ulterioare.

Textele de lege criticate au următorul cuprins:

- Art. 38: "Restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație în străinătate a cetățenilor români poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mult 3 ani numai în condițiile și cu privire la următoarele categorii de persoane:

a) cu privire la persoana care a fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România și acel stat;

b) cu privire la persoana a cărei prezență pe teritoriul unui stat, prin activitatea pe care o desfășoară sau ar urma să o desfășoare, ar aduce atingere gravă intereselor României sau, după caz, relațiilor bilaterale dintre România și acel stat.";

- Art. 52: "Până la data aderării României la Uniunea Europeană, în cazul returnării unui cetățean român în baza unui acord de readmisie încheiat între România și un stat membru al Uniunii Europene, măsura restrângerii dreptului la liberă circulație în străinătate, instituită în condițiile art. 38, trebuie să se refere la teritoriile tuturor acestor state, cu excepția celor cu privire la care persoana în cauză face dovada că are drept de intrare."

În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții legale, instanța de judecată invocă încălcarea prevederilor constituționale ale art. 25 din Constituție, care stabilesc că "(1) Dreptul la liberă circulație, în țară și în străinătate, este garantat. Legea stabilește condițiile exercitării acestui drept.

(2) Fiecărui cetățean îi este asigurat dreptul de a-și stabili domiciliul sau reședința în orice localitate din țară, de a emigra, precum și de a reveni în țară."

De asemenea, consideră că textele de lege criticate sunt în neconcordanță cu dispozițiile art. 7 alin. 1, art. II - 45 și art. III - 18 alin. 1 din Tratatul de instituire a unei Constituții pentru Europa.

Examinând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 , raportate la prevederile constituționale ale art. 25, Curtea constată că acestea au mai făcut obiectul controlului de constituționalitate. Astfel, prin

Decizia nr. 291 din 22 martie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 302 din 7 mai 2007,

Decizia nr. 855 din 28 noiembrie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 31 din 17 ianuarie 2007, și

Decizia nr. 901 din 5 decembrie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 23 ianuarie 2007, Curtea a statuat că aceste dispoziții de lege sunt constituționale.

Cele statuate în deciziile menționate își mențin valabilitatea și în prezenta cauză, neintervenind elemente noi, de natură a determina o reconsiderare a jurisprudenței Curții Constituționale.

Cât privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005 , Curtea constată că aceasta este inadmisibilă, întrucât textul de lege criticat nu are legătură cu soluționarea cauzei. Astfel, Curtea reține că obiectul litigiului în care a fost ridicată excepția îl constituie o acțiune prin care se solicită restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație în statele membre ale Uniunii Europene cu privire la o persoană care a fost returnată în baza unui acord de readmisie, ipoteza prevăzută de lit. a) a art. 38 din lege. Dispozițiile lit. b) al aceluiași articol de lege se referă la restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație în străinătate a unei persoane a cărei prezență pe teritoriul acelui stat ar aduce atingere gravă intereselor României sau relațiilor bilaterale, prin activitatea desfășurată, nu au legătură cu speța dedusă judecății.

De aceea, având în vedere prevederile art. 29 alin. (1) coroborate cu cele ale alin. (6) al aceluiași articol din

Legea nr. 47/1992 , excepția de neconstituționalitate a

art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005

este inadmisibilă.

În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 52 din Legea nr. 248/2005 , Curtea constată că și aceasta este inadmisibilă, deoarece acest text de lege dispune cu privire la măsura restrângerii dreptului la liberă circulație, instituită în condițiile art. 38, anterior examinat, "până la data aderării României la Uniunea Europeană". Or, prin

Legea nr. 157/2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 465 din 1 iunie 2005, România a ratificat Tratatul de aderare la Uniunea Europeană. Potrivit art. 4 alin. (2) din tratat, acesta a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2007, astfel că

art. 52 din Legea nr. 248/2005

nu mai este aplicabil. Astfel, devin incidente prevederile

art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , potrivit cărora Curtea Constituțională se pronunță asupra dispozițiilor din legi sau ordonanțe ale Guvernului în vigoare.

Totodată Curtea observă faptul că autorul excepției consideră că instanța de control constituțional este chemată să realizeze un control al concordanței dreptului intern cu dreptul european, pentru uniformizarea practicii judiciare în materie.

În legătură cu acest aspect, Curtea remarcă faptul că instanțele de judecată sunt cele chemate să se adreseze Curții de Justiție a Comunităților Europene, în vederea asigurării aplicării efective și omogene a legislației comunitare.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1. Respinge, ca fiind neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005

privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, excepție ridicată, din oficiu, de Tribunalul Călărași - Secția civilă în Dosarul nr. 1.508/116/2006.

2. Respinge, ca fiind inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 38 lit. b) și

art. 52 din Legea nr. 248/2005

privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, excepție ridicată de același autor în același dosar.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 7 iunie 2007.

PREȘEDINTE,
ION PREDESCU
Magistrat-asistent șef,
Doina Suliman

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.