Decizia nr. 631/2007

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Ion Predescu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Antonia Constantin - procuror

Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a

Legii nr. 188/2000

privind executorii judecătorești, excepție ridicată de Fănica Popovici și Dan Popovici în Dosarul nr. 2. 298/330/2006 al Judecătoriei Urziceni.

La apelul nominal se prezintă Paul Cocioc, asistat de avocat Vișan Apostol, lipsind celelalte părți, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Apărătorul părții prezente solicită respingerea excepției ca neîntemeiată, apreciind că activitatea executorilor judecătorești, așa cum este reglementată prin

Legea nr. 188/2000 , este în deplin acord cu prevederile constituționale invocate.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 12 martie 2007, pronunțată în Dosarul nr. 2.298/330/2006, Judecătoria Urziceni a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

Legii nr. 188/2000

privind executorii judecătorești, excepție ridicată de Fănica Popovici și Dan Popovici.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin că, din analiza

Legii nr. 188/2000 , în întregime, și a art. 7, în special, se poate concluziona că executorul judecătoresc exercită o activitate de înfăptuire a justiției. Astfel, procesul civil începe cu sesizarea instanței și se încheie cu executarea hotărârii pronunțate de aceasta. Or, potrivit reglementării criticate, instanțele judecătorești își împart competențele de soluționare a procesului civil cu executorii judecătorești, care, în virtutea atribuțiilor conferite de lege, sunt competenți să finalizeze procesul. Chiar dacă instanța poate anula actele nelegale ale executorului, ea nu poate dispune în locul acestuia cu privire la actele ce urmează a fi desfășurate.

În concluzie, excepția care are ca obiect dispozițiile

Legii nr. 188/2000

este întemeiată, întrucât o altă entitate decât instanțele judecătorești este abilitată să desfășoare acte de înfăptuire a justiției.

Judecătoria Urziceni apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, arătând că atribuțiile executorului judecătoresc nu pot fi circumscrise noțiunii de "activitate de judecată".

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

Guvernul arată că, prin atribuțiile sale, executorul judecătoresc nu se substituie activității instanței de judecată, ci rolul acestuia este de a impune realizarea dispozițiilor cuprinse într-o hotărâre judecătorească sau într-un alt titlu executoriu. În plus, tocmai în considerarea rolului instanței de unică autoritate care înfăptuiește justiția, activitatea executorilor judecătorești este supusă cenzurii instanței, orice act de executare silită considerat nelegal putând fi anulat de instanța de executare. Prin urmare, excepția de neconstituționalitate a

Legii nr. 188/2000

privind executorii judecătorești prin raportare la art. 126 alin. (1) din Constituție este neîntemeiată.

Avocatul Poporului consideră neîntemeiată excepția de neconstituționalitate, întrucât competențele executorului judecătoresc constau în punerea în executare a dispozițiilor cu caracter civil din titlurile executorii, după o procedură stabilită de lege, care nu presupune nicio ingerință în activitatea de înfăptuire a justiției.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

Legii nr. 188/2000

privind executorii judecătorești, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 10 noiembrie 2000.

Autorul excepției susține că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 126 referitoare la instanțele judecătorești.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, potrivit dispozițiilor

Legii nr. 188/2000 , executorii judecătorești sunt învestiți să efectueze un serviciu de interes public, și anume executarea silită a dispozițiilor cu caracter civil din titlurile executorii, îndeplinind acte de autoritate publică, care au forța probantă specifică unui asemenea act. Conform art. 5 din lege, "activitatea executorilor judecătorești se înfăptuiește în condițiile legii, cu respectarea drepturilor și intereselor legitime ale părților și ale altor persoane interesate, fără deosebire de rasă, de naționalitate, de origine etnică, de limbă, de religie, de sex, de apartenență politică, de avere sau de origine socială".

Executor judecătoresc poate fi persoana care îndeplinește condițiile stabilite de lege și este numit de ministrul justiției, la propunerea Consiliului Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești. El are, în principal, următoarele atribuții: punerea în executare a dispozițiilor cu caracter civil din titlurile executorii, notificarea actelor judiciare și extrajudiciare, comunicarea actelor de procedură, recuperarea pe cale amiabilă a oricărei creanțe, aplicarea măsurilor asigurătorii dispuse de instanța judecătorească, constatarea unor stări de fapt în condițiile prevăzute de Codul de procedură civilă, întocmirea proceselor-verbale de constatare, în cazul ofertei reale urmate de consemnarea sumei de către debitor, întocmirea protestului de neplată a cambiilor, biletelor la ordin și a cecurilor, după caz, precum și orice alte acte sau operațiuni date de lege în competența lui. Executorul judecătoresc își îndeplinește atribuțiile cu respectarea dispozițiilor

Legii nr. 188/2000 , a statutului profesiei și a regulamentului de aplicare a acestei legi, precum și ale Codului de procedură civilă și ale altor legi aplicabile în materie.

În exercitarea atribuțiilor stabilite prin lege, executorii judecătorești nu pot refuza îndeplinirea unui act dat în competența lor decât în cazurile și în condițiile prevăzute de lege (art. 6 din lege). În cazul refuzului nejustificat de întocmire a unui act, partea interesată poate introduce plângere în termen de 5 zile de la data la care a luat cunoștință de acest refuz la judecătoria în a cărei rază teritorială își are sediul executorul judecătoresc. Dacă plângerea este admisă, instanța indică în hotărâre modul în care trebuie întocmit actul.

Potrivit dispozițiilor art. 58, coroborate cu cele ale

art. 59 din Legea nr. 188/2000 , actele executorilor judecătorești sunt supuse controlului instanțelor judecătorești competente, cei interesați sau vătămați prin actele de executare putând formula contestație la executare, în condițiile prevăzute de Codul de procedură civilă.

În considerarea celor arătate, Curtea apreciază că executorii judecătorești acționează în interesul unei bune administrări a justiției, reprezentând un organ auxiliar al acesteia, care are rolul de a pune în practică hotărârea pronunțată de instanță. În acord cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, "dreptul la un tribunal ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică internă a unui stat contractant ar permite ca o decizie judiciară definitivă și obligatorie să rămână inoperantă, în detrimentul unei părți. Într-adevăr, nu ar fi de înțeles ca art. 6 par.1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale să descrie în detaliu garanțiile procedurii - echitate, publicitate și celeritate - acordate părților și să nu apere punerea în aplicare a deciziilor judiciare. [...] Executarea unei sentințe sau a unei hotărâri, indiferent cărei jurisdicții ar aparține, trebuie deci considerată ca făcând parte integrantă din proces, în sensul art. 6" (cauza "Hornsby împotriva Greciei", 1997). Or, este bine cunoscut că, prin pronunțarea hotărârii judecătorești, instanța legată cu soluționarea cauzei, prin rezolvarea acesteia, se dezinvestește. În aceste condiții, chiar dacă executarea hotărârii este circumscrisă noțiunii de "proces", nimic nu susține teza potrivit căreia această activitate trebuie îndeplinită tot de instanța care a soluționat litigiul, cu atât mai mult cu cât punerea în aplicare a hotărârii aparține sferei administrative a procesului civil. Astfel, este evident că executorul judecătoresc nu spune dreptul, deci nu realizează o activitate jurisdicțională, ci numai execută întocmai dispozițiile judecătorului, cuprinse în hotărârea instanței, potrivit competențelor atribuite de lege.

Sub acest aspect, în concordanță cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, activitatea executorilor judecătorești constituie "un element esențial al statului de drept", iar, întrucât aceștia nu dețin forța publică coercitivă, "statului îi revine obligația de a lua toate măsurile necesare pentru ca ei să poată duce la îndeplinire sarcina cu care au fost învestiți, în special prin asigurarea concursului efectiv al altor autorități care pot impune prin forță executarea atunci când este cazul, măsuri în lipsa cărora garanțiile de care beneficiază justițiabilul în fața instanțelor își pierd rațiunea de a fi" (cauza "Pini și Bertani/Manera și Atripaldi împotriva României", 2004).

În considerarea celor arătate, susținerea autorului excepției potrivit căreia instanțele judecătorești își împart competențele de soluționare a procesului civil cu executorii judecătorești nu poate fi reținută de Curte, excepția de neconstituționalitate a prevederilor

Legii nr. 188/2000

urmând a fi respinsă ca neîntemeiată.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

Legii nr. 188/2000

privind executorii judecătorești, excepție ridicată de Fănica Popovici și Dan Popovici în Dosarul nr. 2.298/330/2006 al Judecătoriei Urziceni.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 26 iunie 2007.