Decizia nr. 568/2007

Articolul 19

Termenul de prescripție pentru despăgubiri: "(1) Când persoana vătămată a cerut anularea actului administrativ, fără a cere în același timp și despăgubiri, termenul de prescripție pentru cererea de despăgubire curge de la data la care acesta a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei."

Articolul 11

Termenul de introducere a acțiunii: "(1) Cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual sau recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de la:

a) data primirii răspunsului la plângerea prealabilă sau, după caz, data comunicării refuzului, considerat nejustificat, de soluționare a cererii;

b) data expirării termenului legal de soluționare a cererii, fără a depăși termenul prevăzut la alin. (2);

c) data încheierii procesului-verbal de finalizare a procedurii concilierii, în cazul contractelor administrative.

(2) Pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ unilateral, cererea poate fi introdusă și peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de un an de la data emiterii actului."

În motivarea excepției, autorul acesteia susține încălcarea prevederilor constituționale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi și ale art. 21 referitoare la accesul liber la justiție. De asemenea, acesta afirmă și contradicția textelor legale criticate față de dispozițiile

art. 3 din Decretul nr. 167/1958

privind prescripția extinctivă și ale art. 128 din Codul de procedură fiscală.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține următoarele:

În esență, critica de neconstituționalitate vizează termenele de 6 luni sau, după, caz, de un an, instituite de

art. 11 alin. (1) și (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004

pentru cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual sau recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei cauzate, precum și termenul de prescripție de cel mult un an prevăzut de art. 19 alin. (2) din lege pentru solicitarea despăgubirilor, dacă acestea nu au fost solicitate odată cu acțiunea în anulare a actului administrativ. Se susține că aceste termene ar trebui să fie cele prevăzute de

art. 3 din Decretul nr. 167/1958

privind prescripția extinctivă, respectiv de 3 ani, în caz contrar fiind încălcate principiile egalității în drepturi și al procesului echitabil, dar și liberul acces la justiție.

Analizând textele de lege criticate, Curtea reține că

art. 11 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004

constituie regula în ceea ce privește termenul de prescripție pentru formularea acțiunii în anulare a unui act administrativ individual, acesta fiind de 6 luni. Ca excepție, alin. (2) al aceluiași articol prevede și termenul de decădere de un an de la data emiterii actului sau a cererii, termen invocat, însă, pentru motive temeinice și asupra căruia hotărăște instanța de judecată. Termenul de prescripție pentru acțiunea în daune introdusă ulterior acțiunii în anulare este, potrivit art. 19 alin. (2) din aceeași lege, de un an și curge de la data la care persoana vătămată a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei.

Curtea constată, așadar, că termenul prevăzut de

art. 19 alin. (2) din Legea nr. 554/2004

are în vedere tocmai acele situații în care, în momentul introducerii cererii în anulare a actului administrativ individual, persoana vătămată nu poate în mod obiectiv cunoaște existența și întinderea pagubei, astfel că nu poate formula concomitent o acțiune în despăgubire. După soluționarea acțiunii în anulare, aceasta poate estima și pretinde paguba cauzată prin actul administrativ anulat, având la dispoziție un termen de un an pentru formularea unei astfel de acțiuni.

Autorul excepției este, însă, nemulțumit cu privire la întinderea acestor termene, pe care le consideră prea scurte față de cel de 3 ani reglementat în dreptul comun, și anume în

art. 3 din Decretul nr. 167/1958

privind prescripția extinctivă, dar și discriminatorii față de dispozițiile art. 128 din Codul de procedură fiscală, referitoare la durata și începerea termenului de prescripție.

În jurisprudența sa, Curtea Constituțională s-a mai pronunțat cu privire la particularitatea și întinderea termenelor prevăzute de

Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , exemplu în acest sens fiind Deciziile nr. 171 din 27 februarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 264 din 19 aprilie 2007, nr. 123 din 16 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 257 din 22 martie 2006, și nr. 534 din 27 iunie 2006. De principiu, Curtea a reținut, cu acele prilejuri, că "stabilirea unor condiționări pentru introducerea acțiunilor în justiție nu constituie o încălcare a dreptului la liberul acces la justiție și la un proces echitabil". Aceasta, deoarece "legiuitorul poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură, ca și modalități de exercitare a drepturilor procedurale, principiul liberului acces la justiție presupunând posibilitatea neîngrădită a celor interesați de a utiliza aceste proceduri în formele și în modalitățile instituite de lege".

Curtea constată că cele reținute prin deciziile menționate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză. În consecință, nu se poate reține pretinsa contradicție a textelor legale criticate față de exigențele accesului liber la justiție și ale dreptului la un proces echitabil, consacrate de

art. 21 alin. (1)-(3) din Constituție. Legea nr. 554/2004

este un act normativ special care conține termene de procedură specifice domeniului reglementat - contenciosul administrativ - și care, prin natura lor, nu aduc atingere drepturilor procedurale ale părților, așa cum susține autorul excepției.

Totodată, autorul excepției invocă și neconstituționalitatea dispozițiilor art. 19 alin. (1) raportat la

art. 11 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004

față de exigențele principiului egalității în drepturi, consacrat de art. 16 din Constituție. Or, textele legale criticate se aplică în mod unitar tuturor celor aflați în aceeași situație juridică reglementată de ipoteza normei; pe de altă parte, textul constituțional invocat vizează egalitatea cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări, și nu egalitatea dintre aceștia și autoritățile publice. Prin urmare, nici această critică de neconstituționalitate nu este întemeiată.

În plus, autorul excepției pretinde ca, pentru îndepărtarea pretinsei contradicții cu principiul egalității în drepturi, al liberului acces la justiție și al dreptului la un proces echitabil, termenele prevăzute de textele de lege criticate să fie de 3 ani, astfel cum se stabilește prin

art. 3 din Decretul nr. 167/1958

privind prescripția extinctivă. De asemenea, discriminarea cauzată prin aplicarea acestora este apreciată prin raportare la dispozițiile art. 128 din Codul de procedură fiscală. Or, Curtea constată că examinarea constituționalității unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestuia cu dispozițiile constituționale, iar nu compararea prevederilor mai multor legi între ele, astfel că problema ridicată de autorul excepției excedează competenței Curții Constituționale, iar critica sa nu poate fi primită.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 19 alin. (1) raportat la

art. 11 alin. (1) și (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , excepție ridicată de Societatea Comercială "GALMOPAN" - S.A. din Galați în Dosarul nr. 3.733/121/2006 al Tribunalului Galați - Secția comercială, maritimă și fluvială și de contencios administrativ.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 7 iunie 2007.