Decizia nr. 622/2007

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Ion Predescu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Antonia Constantin - procuror

Cristina Cătălina Turcu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3, art. 299 alin. 1 și 2 și art. 403 alin. 3 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Societatea Comercială "Tofan Grup Internațional" - S.A. în Dosarul nr. 3.243/302/2006 al Tribunalului București - Secția a V-a civilă.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Magistratul-asistent informează completul de judecată că dovada de îndeplinire a procedurii de citare cu autorul excepției s-a întors cu mențiunea "destinatar mutat de la adresă".

Reprezentantul Ministerului Public apreciază că se impune aplicarea dispozițiilor art. 98 din Codul de procedură civilă referitoare la pedeapsa neluării în seamă a schimbării domiciliului uneia dintre părți în timpul judecății, dacă aceasta nu este adusă la cunoștința instanței prin petiție la dosar.

Curtea dispune aplicarea prevederilor art. 98 din Codul de procedură civilă cu privire la autorul excepției de neconstituționalitate.

Președintele constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată arătând că, potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, accesul liber la justiție nu înseamnă accesul, în toate cazurile, la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 8 februarie 2007, pronunțată în Dosarul nr. 3.243/302/2006, Tribunalul București - Secția a V-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3, art. 299 alin. 1 și 2 și art. 403 alin. 3 din Codul de procedură civilă.

Excepția a fost ridicată de Societatea Comercială "Tofan Grup Internațional" - S.A. într-o cauză având ca obiect o contestație la executare.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale ale art. 11 alin. (2), art. 16 alin. (1) și (2), art. 20, art. 21 alin. (1), (2) și (3), art. 24 alin. (1), art. 53, art. 126 și art. 135 alin. (1) și (2) din Legea fundamentală, precum și ale art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. În acest sens, se arată că "recursul trebuie, pentru o unitară aplicare a legii, să fie judecat de către o instanță națională, în cazul nostru Înalta Curte de Casație și Justiție, deoarece în acest moment se încalcă dreptul la un recurs efectiv la o instanță națională, dreptul privind interzicerea discriminării, dreptul la un proces echitabil, principiul universalității, principiul statului de drept și dreptul la apărare." Încheierea prin care se dispune suspendarea executării silite, potrivit art. 403 alin. 3 din Codul de procedură civilă, nu trebuie limitată numai la calea de atac a recursului, ci trebuie supusă și căii de atac a apelului, pentru a exista toate garanțiile privind asigurarea drepturilor procesuale ale părților.

Tribunalul București - Secția a V-a civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece împrejurarea că anumite acte de jurisdicție sunt supuse uneia sau mai multor căi de atac sau chiar niciunei căi de atac este o chestiune care ține de administrarea justiției și nu aduce atingere în niciun fel dreptului la apărare sau dreptului la o instanță independentă pentru fiecare cetățean.

Potrivit dispozițiilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Astfel, referitor la critica de neconstituționalitate a prevederilor art. 3 și art. 299 alin. 1 și 2 din Codul de procedură civilă, arată că reglementarea în această materie a fost realizată de legiuitor în cadrul competenței sale constituționale, fiind impusă de o serie de rațiuni majore care erau afectate de reglementarea anterioară, ce instituia competența exclusivă a Înaltei Curți de Casație și Justiție în materie de soluționare a recursurilor.

Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile legale criticate sunt constituționale. Astfel, faptul că, potrivit art. 403 alin. 3 din Codul de procedură civilă, încheierea de soluționare a cererii de suspendare a executării poate fi atacată cu recurs reprezintă tocmai o garanție pentru deplina respectare a exigențelor care condiționează principiul liberului acces la justiție și dreptul la apărare. Totodată, cât privește critica de neconstituționalitate a art. 3, art. 299 alin. 1 și 2 și art. 403 alin. 3 din Codul de procedură civilă față de art. 16 alin. (1) din Constituție, se constată că prevederile legale criticate nu stabilesc discriminări, ci instituie un tratament juridic egal pentru toate părțile aflate în aceeași situație procesuală, fără nicio deosebire pe considerente arbitrare. Celelalte dispoziții din Legea fundamentală invocate de autorul excepției nu au incidență în cauza de față.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 3, art. 299 alin. 1 și 2 și art. 403 alin. 3 din Codul de procedură civilă, cu modificările și completările ulterioare, care au următorul conținut:

- Art. 3: "Curțile de apel judecă:

1. în primă instanță, procesele și cererile în materie de contencios administrativ privind actele autorităților și instituțiilor centrale;

2. ca instanțe de apel, apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în primă instanță;

3. ca instanțe de recurs, recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel sau împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță de tribunale, care, potrivit legii, nu sunt supuse apelului, precum și în orice alte cazuri expres prevăzute de lege;

4. în orice alte materii date prin lege în competența lor."

- Art. 299: "Hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională sunt supuse recursului. Dispozițiile art. 282 alin. 2 sunt aplicabile în mod corespunzător.

Recursul se soluționează de instanța imediat superioară celei care a pronunțat hotărârea în apel."

- Art. 403 alin. 3: "Asupra cererii de suspendare formulate potrivit alin. 1 și 2, instanța, în toate cazurile, se pronunță prin încheiere, care poate fi atacată cu recurs, în mod separat."

Autorul excepției consideră că acestea aduc atingere dispozițiilor constituționale ale art. 11 alin. (2) conform cărora tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern, ale art. 16 alin. (1) și (2) referitor la egalitatea în drepturi, ale art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, ale art. 21 alin. (1), (2) și (3) privind accesul liber la justiție, ale art. 24 alin. (1) potrivit căruia dreptul la apărare este garantat, ale art. 53 referitor la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, ale art. 126 privitor la instanțele judecătorești și ale art. 135 alin. (1) și (2) referitor la economia României, precum și ale art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Examinând excepția, Curtea Constituțională reține următoarele:

Prin

Decizia nr. 66 din 14 aprilie 1997 , rămasă definitivă ca urmare a

Deciziei nr. 443 din 13 noiembrie 1997 , ambele publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 377 din 24 decembrie 1997, Curtea a statuat, cu valoare de principiu, că Legea fundamentală nu cuprinde dispoziții referitoare la obligativitatea existenței tuturor căilor de atac, inclusiv a recursului la Curtea Supremă de Justiție (devenită Înalta Curte de Casație și Justiție), ci statuează principial în art. 128, devenit art. 129 în urma republicării Constituției, că, "Împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii", iar art. 125 alin. (3), devenit art. 126 alin. (2) în urma republicării Constituției, prevede că "prin lege" se stabilește competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată.

Totodată, prin

Decizia Plenului nr. 1 din 8 februarie 1994 , Curtea Constituțională a statuat că accesul liber la justiție nu înseamnă accesul, în toate cazurile, la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac.

Așa fiind, nu se poate reține încălcarea dispozițiilor art. 21 alin. (1), (2) și (3), ale art. 11 alin. (2), ale art. 20, ale art. 24 alin. (1) și ale art. 126 din Legea fundamentală, precum și ale art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Curtea observă că textele de lege criticate sunt norme de procedură care nu instituie privilegii sau discriminări pe considerente arbitrare, așa încât nu poate fi reținută nici încălcarea dispozițiilor art. 16 alin. (1) și (2) din Constituție.

În final, Curtea constată că dispozițiile art. 53 referitoare la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți și ale art. 135 alin. (1) și (2) referitoare la economia României din Legea fundamentală nu au incidență în speță.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3, art. 299 alin. 1 și 2 și art. 403 alin. 3 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Societatea Comercială "Tofan Grup Internațional" - S.A. în Dosarul nr. 3.243/302/2006 al Tribunalului București - Secția a V-a civilă.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 26 iunie 2007.