Decizia nr. 834/2007
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 12, art. 13, art. 14 și art. 15 din Codul penal
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Legea nr. 15/1968 21 iunie 1968 (prevederi anume) privind adoptarea Codului penal al României
Interpretează 1
- Legea nr. 15/1968 21 iunie 1968 (prevederi anume) privind adoptarea Codului penal al României
Pune în aplicare 1
- Legea nr. 15/1968 21 iunie 1968 (prevederi anume) privind adoptarea Codului penal al României
Are ca temei 1
- Legea nr. 15/1968 21 iunie 1968 (prevederi anume) privind adoptarea Codului penal al României
Ioan Vida - președinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Ninosu - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Tudorel Toader - judecător
Augustin Zegrean - judecător
Marinela Mincă - procuror
Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 12, art. 13, art. 14 și art. 15 din Codul penal, excepție ridicată de Daniel Herchia în Dosarul nr. 249/231/2007 al Tribunalului Vrancea - Secția penală.
La apelul nominal se prezintă, pentru autorul excepției, apărătorul ales, cu delegație la dosar.
Cauza se află în stare de judecată.
Apărătorul ales al autorului excepției solicită admiterea acesteia, reluând aceleași argumente invocate și în notele scrise.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca inadmisibilă pentru art. 12 și art. 15 din Codul penal și ca neîntemeiată pentru art. 13 și art. 14 din Codul penal.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 6 aprilie 2007, pronunțată în Dosarul nr. 249/231/2007, Tribunalul Vrancea - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 12, 13, 14 și 15 din Codul penal, excepție ridicată de Daniel Herchia în dosarul de mai sus având ca obiect soluționarea unui recurs în materie penală.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că prevederile legale menționate încalcă dispozițiile constituționale ale art. 15 alin. (2) referitoare la aplicarea retroactivă a legii penale mai favorabile și ale art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea cetățenilor în fața legii și a autorităților, deoarece instanța de judecată competentă să soluționeze contestația la executare nu a procedat la aplicarea dispozițiilor art. 81 din Codul penal referitoare la suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an închisoare la care a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă prevăzute și pedepsite de art. 182 alin. 2 din Codul penal. Aceasta, deoarece s-a apreciat de către instanță că, din economia textelor art. 12-15 din Codul penal, noțiunea de lege penală mai favorabilă privește doar incriminarea sau scoaterea de sub incidența ilicitului penal a unei fapte, precum și sancțiunile prevăzute pentru o infracțiune.
Or, chiar dacă la data săvârșirii faptei infracțiunea de vătămare corporală gravă era exceptată de la acordarea suspendării condiționate, ulterior, prin
Legea nr. 278/2006 , a fost înlăturat acest impediment și, pe cale de consecință, a intervenit o lege mai favorabilă care permite executarea pedepsei aplicate într-un regim mai blând.
Tribunalul Vrancea - Secția penală opinează că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 12 și art. 14 din Codul penal este neîntemeiată. Cât privește art. 13 din Codul penal, se arată că acesta este neconstituțional în raport cu art. 15 alin. (2) și art. 16 alin. (1) din Legea fundamentală, deoarece delimitează aplicarea legii mai favorabile numai până la judecarea definitivă a cauzei, creând inegalități între cetățeni în funcție de stadiul procesului penal.
În opinia instanței, art. 15 din Codul penal contravine art. 15 alin. (2) din Legea fundamentală, întrucât limitează aplicarea dispozițiilor penale mai favorabile numai în ce privește durata pedepselor, fără a lua în considerare și aplicarea altor dispoziții penale mai blânde, cum ar fi cele referitoare la individualizarea judiciară a executării pedepsei.
Potrivit
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece art. 12 din Codul penal instituie un tratament juridic egal pentru toate persoanele aflate în aceeași situație, fără nicio deosebire. Chiar dacă art. 13 din Codul penal se referă la aplicarea legii penale mai favorabile numai până la judecarea definitivă, art. 14 și art. 15 din același cod reglementează cu privire la aplicarea legii penale mai favorabile și în cazul pedepselor definitive, deci nu se creează diferențe de tratament juridic între persoane în funcție de stadiul procesului penal și nu încalcă, astfel, art. 15 și art. 16 din Constituție. Condițiile de aplicare a legii penale mai favorabile infracțiunilor definitiv judecate sunt evidențiate în art. 14 din Codul penal și au în vedere situațiile când legea nouă prevede pentru aceeași infracțiune o pedeapsă mai ușoară ca natură sau ca maxim special decât pedeapsa aplicată. Aplicarea obligatorie a legii penale mai favorabile, prevăzută în art. 14 din Codul penal, reprezintă cadrul comun de rezolvare a succesiunii legilor penale în timp.
Avocatul Poporului consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Astfel, textele criticate fac parte din Secțiunea a II-a a Capitolului II din Codul penal, intitulată Aplicarea legii penale în timp. Dispozițiile din această secțiune se referă la patru situații diferite care dau expresie principiului constituțional al neretroactivității legii, cu excepția legii penale mai favorabile. Sub acest aspect, stabilirea cazurilor de aplicare a legii penale mai favorabile reprezintă opțiunea legiuitorului bazată pe opțiuni de politică penală. În plus, aplicarea dispozițiilor penale mai favorabile și în ce privește individualizarea judiciară a executării pedepsei ar echivala cu completarea prevederilor legale supuse controlului de constituționalitate. Or, Curtea Constituțională nu poate da o altă formulare textelor de lege pe care le-ar considera nesatisfăcător redactate, ea nu își poate asuma rolul de a crea, de a abroga sau de a modifica o normă juridică, spre a îndeplini rolul de legislator pozitiv.
Cât privește critica referitoare la încălcarea dispozițiilor art. 16 alin. (1) din Constituție, Avocatul Poporului arată că prevederile art. 12-15 din Codul penal se aplică uniform pentru toți cetățenii care se află în situația stabilită de ipoteza normei menționate și nu instituie privilegii sau discriminări pe criterii arbitrare. Principiul egalității nu înseamnă uniformitate, astfel încât este constituțional ca o lege să stabilească reguli diferite în raport de persoane care se găsesc în situații deosebite și reguli analoge pentru persoane care se află în situații egale.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională constată că a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 12 cu denumirea marginală Retroactivitatea legii penale, ale art. 13 cu denumirea marginală Aplicarea legii penale mai favorabile, ale art. 14 cu denumirea marginală Aplicarea obligatorie a legii penale mai favorabile în cazul pedepselor definitive și ale art. 15 cu denumirea marginală Aplicarea facultativă a legii penale mai favorabile în cazul pedepselor definitive, toate din Codul penal, care au următorul conținut:
Articolul 12
: "Legea penală nu se aplică faptelor săvârșite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă. În acest caz executarea pedepselor, a măsurilor de siguranță și a măsurilor educative, pronunțate în baza legii vechi, precum și toate consecințele penale ale hotărârilor judecătorești privitoare la aceste fapte încetează prin intrarea în vigoare a legii noi.
Legea care prevede măsuri de siguranță sau măsuri educative se aplică și infracțiunilor care nu au fost definitiv judecate până la data intrării în vigoare a legii noi."
Articolul 13
: "În cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea cea mai favorabilă.
Când legea anterioară este mai favorabilă, pedepsele complementare care au corespondent în legea penală nouă se aplică în conținutul și limitele prevăzute de aceasta, iar cele care nu mai sunt prevăzute în legea penală nouă nu se mai aplică."
Articolul 14
: "Când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim.
Dacă după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare la detențiune pe viață și până la executarea ei a intervenit o lege care prevede pentru aceeași faptă pedeapsa închisorii, pedeapsa detențiunii pe viață se înlocuiește cu maximul închisorii prevăzut pentru acea infracțiune.
Dacă legea nouă prevede în locul pedepsei închisorii numai amenda, pedeapsa aplicată se înlocuiește cu amendă, fără a se putea depăși maximul special prevăzut în legea nouă. Ținându-se seama de partea executată din pedeapsa închisorii, se poate înlătura în totul sau în parte executarea amenzii.
Pedepsele complementare, măsurile de siguranță, precum și măsurile educative neexecutate și neprevăzute în legea nouă nu se mai execută, iar cele care au corespondent în legea nouă se execută în conținutul și limitele prevăzute de această lege.
Când o dispoziție din legea nouă se referă la pedepse definitiv aplicate, se ține seama, în cazul pedepselor executate până la data intrării în vigoare a acesteia, de pedeapsa redusă sau înlocuită potrivit dispozițiilor alineatelor precedente."
Articolul 15
: "Când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, iar sancțiunea aplicată este mai mică decât maximul special prevăzut de legea nouă, ținându-se seama de infracțiunea săvârșită, de persoana condamnatului, de conduita acestuia după pronunțarea hotărârii sau în timpul executării pedepsei și de timpul cât a executat din pedeapsă, se poate dispune fie menținerea, fie reducerea pedepsei. Pedeapsa aplicată nu poate fi coborâtă sub limita ce ar rezultă din reducerea acestei pedepse proporțional cu micșorarea maximului special prevăzut pentru infracțiunea săvârșită.
Dispozițiile art. 14 alin. 5 se aplică și în cazul condamnărilor arătate în prezentul articol, executate până la data intrării în vigoare a legii noi, pedeapsa din hotărâre reducându-se cu o treime."
Examinând excepția de neconstituționalitate ridicată, Curtea reține următoarele:
Din dosarul instanței de judecată rezultă că autorul excepției a fost condamnat prin Sentința penală nr. 3.562 din 7 decembrie 2004 a Judecătoriei Focșani la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă, prevăzută și pedepsită de
art. 182 alin. 2 din Codul penal. Ulterior, prin Decizia penală nr. 138 din 11 martie 2005
a Tribunalului Vrancea, pedeapsa a fost redusă la 1 an închisoare cu executare și a rămas definitivă și irevocabilă prin
Decizia penală nr. 379 din 15 iunie 2005
a Curții de Apel Galați. De atunci și până în prezent, autorul excepției s-a sustras de la executare și figurează, potrivit Încheierii din 31 ianuarie 2007 pronunțate în Dosarul nr. 249/231/2007 al Judecătoriei Focșani chemată să judece contestația la executare, ca urmărit general. Prezenta excepție de neconstituționalitate a fost ridicată în Dosarul nr. 249/231/2007 al Tribunalului Vrancea având ca obiect soluționarea recursului formulat de autor împotriva Sentinței penale nr. 486 din 28 februarie 2007, pronunțată de Judecătoria Focșani, prin care s-a respins ca neîntemeiată contestația la executare.
Determinând astfel stadiul procesual, Curtea constată că numai prevederile art. 12 și art. 15 din Codul penal au legătură cu soluționarea cauzei, deoarece, pe de o parte, pe fond, este incidentă doar o eventuală aplicare a dispozițiilor art. 458 din Codul de procedură penală (Intervenirea unei legi penale noi), cu referire la Înlăturarea sau modificarea pedepsei, și, pe de altă parte, aplicarea legii penale mai favorabile vizează faza de executare a unei pedepse mai mici decât maximul special prevăzut de legea nouă, și nu o pedeapsă mai mare decât acest maxim. De menționat că legea mai favorabilă pe care o invocă autorul excepției este
(care a intrat în vigoare la 30 de zile de la publicare, respectiv 12 iulie 2006) care permite aplicarea suspendării condiționate a executării pedepsei și pentru fapta de vătămare corporală gravă, și nu modificări referitoare la durata pedepsei pentru infracțiunea pentru care a fost condamnat.
Așa fiind, dispozițiile art. 13 care reglementează cu privire la aplicarea legii mai favorabile în cazul în care legea nouă intervine până la judecarea definitivă a cauzei și ale art. 14 care reglementează cu privire la aplicarea obligatorie a legii penale mai favorabile în cazul pedepselor definitive (cum este cazul în speță), dar mai aspre față de pedeapsa prevăzută de legea nouă pentru aceeași faptă, nu au legătură cu soluționarea cauzei deduse judecății de fond.
Pe cale de consecință, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 13 și art. 14 din Codul penal este inadmisibilă, deoarece, potrivit
art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor referitoare la prevederi din legi sau ordonanțe care au legătură cu soluționarea cauzei.
Cât privește dispozițiile art. 12 și art. 15 din Codul penal, Curtea constată că acestea reglementează cu privire la retroactivitatea legii penale noi care nu mai incriminează faptele săvârșite sub legea veche și cu privire la aplicarea facultativă a legii penale mai favorabile atunci când, după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii, a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, iar sancțiunea aplicată este mai mică decât maximul special prevăzut de legea nouă. Așa fiind, este evident că aceste dispoziții nu cuprind norme de natură a încălca principiul egalității cetățenilor în fața legii, ele aplicându-se tuturor persoanelor ce cad sub incidența lor. Mai mult, dispozițiile legale criticate reprezintă o consacrare a principiului constituțional potrivit căruia "Legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile."
De altfel, prin aplicarea legii penale în timp se înțelege ansamblul de norme juridice penale prin care se reglementează aplicarea legii penale în raport cu timpul săvârșirii infracțiunii și cu timpul tragerii la răspundere penală a celor ce au săvârșit infracțiuni.
Pentru determinarea legii penale mai favorabile trebuie avute în vedere o serie de aspecte, determinarea nefiind un proces abstract, ci unul concret în raport direct cu fapta comisă și cu autorul ei. Așa fiind, procesul nu vizează determinarea dispozițiilor mai favorabile, ci a legii mai favorabile, și poate fi făcut numai de către instanța de judecată, singura competentă să decidă cu privire la sensul, înțelesul și modul de aplicare al normelor criticate. Altfel spus, potrivit art. 126 alin. (3) din Constituție, doar Înalta Curte de Casație și Justiție poate asigura interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 12 și art. 15 din Codul penal și dacă sub incidența principiului mitior lex în materie penală intră și aspectele legate de individualizarea judiciară a pedepselor, proces care consacră nu un drept, ci o vocație a persoanelor condamnate. Per a contrario, Curtea Constituțională ar converti controlul de constituționalitate într-unul de drept comun, depășindu-și competența atribuită de Legea fundamentală.
Pe lângă toate acestea, Curtea constată că, de fapt, autorul excepției nu critică reglementarea ca atare, ci este nemulțumit de redactarea deficitară. Or, potrivit
art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , "Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului". În caz contrar ar deveni legislator, fapt ce contravine art. 61 din Legea fundamentală, potrivit căruia numai Parlamentul "este unica autoritate legiuitoare a țării".
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 12, art. 13, art. 14 și art. 15 din Codul penal, excepție ridicată de Daniel Herchia în Dosarul nr. 249/231/2007 al Tribunalului Vrancea - Secția penală.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 2 octombrie 2007.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA Magistrat-asistent, Afrodita Laura Tutunaru
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.