Ordinul nr. 89/1997
privind organizarea controlului de calitate și fitosanitar la importul și exportul semințelor și materialului săditor
prezumat în vigoare
Ministrul agriculturii și alimentației,
vazand Nota Direcției generale politici agroalimentare, Direcției generale a serviciilor destinate agricultorilor și Direcției control general și inspecții, privind regimul de import al semințelor și materialului săditor,
având în vedere prevederile
privind producerea, controlul calității, comercializarea și folosirea semințelor și materialului săditor, precum și înregistrarea soiurilor de plante agricole, modificată și completată prin
și prin
Legea nr. 131/1997 , precum și ale
privind protecția plantelor cultivate și a pădurilor și regimul pesticidelor și ale
Ordonanței Guvernului nr. 4/1995 , aprobată și modificată prin
Legea nr. 85 din 13 septembrie 1995 ,
în temeiul
Hotărârii Guvernului nr. 390/1997
privind organizarea și funcționarea Ministerului Agriculturii și Alimentației,
emite următorul ordin:
1. Se aprobă Regulamentul privind organizarea controlului de calitate și fitosanitar la importul și exportul semințelor și materialului săditor.
2. La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abroga prevederile
Ordinului ministrului agriculturii și alimentației nr. 43/1995 .
3. Direcția generală politici agroalimentare, Direcția generală a serviciilor destinate agricultorilor și Direcția control general și inspecții vor difuza prezentul ordin celor interesați și vor urmări aplicarea lui.
4. Prezentul ordin se va publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul agriculturii
și alimentației,
Dinu Gavrilescu
București, 19 noiembrie 1997.
Nr. 89.
REGULAMENT
privind organizarea controlului de calitate și fitosanitar la importul și exportul semințelor și materialului săditor
Agenții economici autorizați în baza prevederilor
Ordinului ministrului agriculturii și alimentației nr. 79/1995
pot efectua importuri și exporturi de semințe și material săditor în conformitate cu
Legea nr. 75/1995 , cu modificările ulterioare, cu
Legea nr. 5/1982 , cu alte acte normative și instrucțiuni în vigoare și cu prezentul regulament.
Beneficiarii de donații, persoane juridice sau fizice, pot primi semințe și material săditor, fără a fi autorizați în condițiile prevederilor
Ordinului ministrului agriculturii și alimentației nr. 79/1995 .
Capitolul I Acordarea avizului de import
1. Sunt admise la import semințele și materialul săditor destinate multiplicării și culturilor pentru producția de consum din soiurile (hibrizii) înscrise în registrul de stat și în lista oficială a soiurilor (hibrizilor) de plante de cultura din România. De asemenea, se pot importa:
- semințele și materialul săditor din soiurile (hibrizii) înregistrate în cataloagele Comunității Europene sau în catalogul unui stat membru al Uniunii Europene. Conform Directivelor Comunității Europene, în această categorie intra și semințele și materialul săditor (de înmulțire și plantare) din speciile și soiurile de plante ornamentale (flori și material dendrologic), plante pomicole, viticole, dud, hamei, prevăzute în liste (cataloage) oficiale sau în listele furnizorilor, în care soiurile sau grupurile de plante vor avea o descriere și denumire clara și suficient de amănunțită, provenite dintr-un stat membru al Uniunii Europene;
- esantioanele de semințe și material săditor, obținute în cadrul schimburilor de către institutele și stațiunile de cercetare agricolă și instituțiile de învățământ superior de profil agricol, destinate cercetărilor agricole;
- semințele și materialul săditor din soiuri străine, care se introduc în țara în vederea testarilor oficiale la Institutul de Stat pentru Testarea și Înregistrarea Soiurilor;
- semințele și materialul săditor din soiuri neinregistrate în registrul de stat și în lista oficială, provenite din tari din afară Uniunii Europene, care se multiplica pe bază de contract, în vederea exportului integral, atât ca samanta, cat și ca produs comercial, în tari din afară Uniunii Europene.
2. Importatorul va solicita eliberarea autorizației de import printr-o cerere-tip.
Pentru obținerea autorizației de import al semințelor și materialului săditor, solicitantul va prezenta persoanei desemnate din cadrul Direcției produselor agricole de origine vegetala, spre analiza, următoarele documente:
a) cerere-tip, completată de agentul economic importator (anexa nr. 1), în doua exemplare;
b) originalul autorizației(tiilor) de producere, prelucrare și comercializare a semințelor și materialului săditor eliberata(e) de Inspecția de stat pentru calitatea semințelor și materialului săditor pentru importurile de semințe destinate multiplicării, respectiv autorizația de comercializare pentru semințele destinate infiintarii de culturi pentru producția de consum;
c) contractele de export (copii) încheiate între importator și alți parteneri externi din tari din afară Uniunii Europene pentru întreaga producție de samanta sau pentru consum, care se va realiza pe suprafețele cultivate cu soiuri (hibrizi) de semințe importate din tari din afară Uniunii Europene și care nu sunt înscrise în cataloagele și în listele prevăzute la pct. 1;
d) acordul autorului sau al mentinatorului soiului pentru multiplicare sau de comercializare pe teritoriul României;
e) certificatul de înmatriculare la Oficiul Registrului comerțului (copie);
f) codul fiscal (copie).
Ministerul Agriculturii și Alimentației poate solicita agentului economic importator și alte informații suplimentare strict necesare.
Capitolul II Eliberarea autorizației de import
Cererile de import care se încadrează în prevederile legale, împreună cu celelalte documente specificate la cap. I pct. 2 vor fi înaintate persoanei desemnate din cadrul Direcției de protecție a plantelor și carantina fitosanitara.
Autorizația de import eliberata de Direcția de protecție a plantelor și carantina fitosanitara stipulează exigențele specifice de carantina fitosanitara ale României la importul semințelor și materialului săditor (interdicții, restrictii, condiții fitosanitare), precum și condițiile de import al soiurilor (hibrizilor) în conformitate cu prevederile
Legii nr. 75/1995 , cu modificările ulterioare, în acest sens autorizația fiind semnată și de către Direcția produselor agricole de origine vegetala din cadrul Ministerului Agriculturii și Alimentației.
Eliberarea autorizației de import trebuie solicitată în scris, cu cel puțin 15 zile înainte de expedierea transportului de către partenerul extern.
Pentru eliberarea autorizației de import se percep tarifele prevăzute în Ordinul ministrului agriculturii și alimentației nr. 10 PT/1996, care se achită prin ordin de plată.
Capitolul III Documentele specifice semințelor și materialului săditor, care vor fi prezentate de importator la frontiera
Semințele și materialul săditor importate vor fi însoțite de documentele de identitate și de calitate prevăzute de reglementările organizațiilor internaționale (OCDE), de certificatul de origine tip CE și, eventual, certificatul EUR 1, pentru țările din Uniunea Europeană, de certificatul fitosanitar emis de autoritățile oficiale fitosanitare din țara exportatoare, precum și de autorizația de import pentru produsele de origine vegetala, supuse regimului de carantina fitosanitara, emisă de Direcția de protecție a plantelor și carantina fitosanitara, iar pentru semințe și material săditor, și de către Direcția produselor agricole de origine vegetala din cadrul Ministerului Agriculturii și Alimentației.
Certificatele fitosanitare (export/reexport) trebuie să respecte modelele prevăzute în Convenția internationala pentru protecția vegetalelor, să fie completate la masina de scris sau cu litere majuscule, cu caractere latine, cu numele științific (latin) al produselor vegetale importate, sa garanteze ca acestea sunt conforme cu exigențele specifice de carantina ale României, precizate în autorizația de import, să fie fără ștersături sau corecturi și să fie eliberate cu cel mult 14 zile înainte de expedierea transportului.
Potrivit legii, comercializarea semințelor se face numai în ambalaje specifice, închise și etichetate (eticheta sau imprimare pe ambalaj), care să ateste identitatea și calitatea acestora.
Capitolul IV Obligațiile și răspunderile agenților economici importatori de semințe și material săditor
1. Sa respecte întocmai prevederile înscrise în cererea avizată și în autorizația de import emisă de Ministerul Agriculturii și Alimentației cu privire la specie, soi sau hibrid, categorie biologica, cantitate, destinație și alte prevederi.
2. Sa asigure, prin exportatorul din țara de origine, existenta documentelor de însoțire a produselor importate, solicitate conform actualului regim de import.
3. Sa anunțe din timp Inspectoratului de protecție a plantelor și carantina fitosanitara și Inspectoratului pentru calitatea semințelor și materialului săditor ziua, ora și locul unde se va descarca marfa și să prezinte acestora câte o copie xerox de pe autorizația de import eliberata de Ministerul Agriculturii și Alimentației.
4. Sa distribuie semințele și materialul săditor numai după obținerea buletinelor de analiza fitosanitara, eliberate de Laboratorul central de carantina fitosanitara, și a acordului Inspectoratului pentru calitatea semințelor și materialului săditor, dacă îndeplinesc condițiile legale pentru însămânțare.
Pentru cantitățile de semințe și material săditor care, în urma controlului, nu îndeplinesc condițiile pentru a putea fi folosite la însămânțare, sa aducă la îndeplinire măsurile stabilite de organele abilitate, specificate la pct. 3, de a fi returnate, stocate, distruse sau schimbată destinația, după caz. În cazul depistarii unor organisme de carantina, măsurile se vor lua cu avizul Direcției generale a serviciilor destinate agricultorilor.
5. Sa se asigure ca soiurile (hibrizii) poseda valoare agronomica și tehnologică, în condițiile agropedoclimatice din zonele în care vor fi cultivate. Sa informeze în scris pe beneficiarul semințelor asupra cerințelor tehnologice specifice soiurilor (hibrizilor) comercializate, asupra eventualelor riscuri în producție ca urmare a neadaptabilitatii la condițiile climatice specifice zonei de cultura; în caz contrar, importatorul va suporta daunele produse, inclusiv retragerea autorizației de import de către organele abilitate.
6. Sa se asigure, în cazul multiplicării în sistemul OCDE și/sau U.E., ca firma contractantă din țara exportatoare anunta autoritatea desemnată pentru sistemele OCDE din țara respectiva în vederea transmiterii acceptului de multiplicare către Inspecția de stat pentru calitatea semințelor și materialului săditor, înainte de certificarea semințelor multiplicate.
7. Agenții economici care au efectuat importuri de semințe și material săditor în vederea multiplicării vor mai prezenta:
* la Ministerul Agriculturii și Alimentației - Direcția produselor agricole de origine vegetala cantitatea efectiv importata în termen de 10 zile de la expirarea autorizației fitosanitare;
* la Inspecția de stat pentru calitatea semințelor și materialului săditor:
a) la 20 de zile după semanat sau plantat, lista pe județe a producătorilor agricoli cu care au încheiat contracte de multiplicare, din care să rezulte numărul declarației de multiplicare, cantitatea de samanta folosită, suprafața contractată, pe specii, soiuri (hibrizi) și categorii biologice și destinația, în cazul agenților economici autorizați de Inspecția de stat pentru calitatea semințelor și materialului săditor din cadrul Ministerului Agriculturii și Alimentației;
b) cererea pentru acordarea numerelor de referința ale loturilor pentru export;
* la inspectoratele pentru calitatea semințelor și materialului săditor teritoriale:
a) lista producătorilor agricoli autorizați (persoane fizice sau juridice) cu care au încheiat contracte de multiplicare cu cel puțin 3 zile înaintea semanatului.
Dacă exportul semintei multiplicate se realizează de către firma importatoare, aceasta sau producătorul multiplicator va depune declarația de multiplicare la termenele stabilite de normele tehnice;
b) copii de pe contractele de export cuprinzând condițiile de calitate și starea fitosanitara prevăzute;
c) descrierea soiurilor (hibrizilor) și formelor parentale necesare pentru recunoașterea în camp și în laborator;
d) tehnologiile și cerințele specifice de cultura;
e) anual, situația cantităților rezultate din culturile realizate din semințele și materialul săditor importate și destinația acestora.
8. Importatorul are obligația sa preia de la cultivatori și sa exporte întreaga cantitate de samanta sau de produse pentru consum, rezultate în urma insamantarii, din soiuri (hibrizi) neînscrise în lista oficială a României, din tari din afară Uniunii Europene sau care nu sunt cuprinse în catalogul comun al Uniunii Europene sau în catalogul unei tari membre a acesteia, sau să fie folosită în alte scopuri decât pentru însămânțări.
9. Semințele și materialul săditor rezultat din multiplicarea de soiuri sau hibrizi importați nu pot fi comercializate pe piața interna, în condițiile legii, decât cu acordul scris al autorului sau al mentinatorului.
Capitolul V Obligațiile Inspectoratelor de carantina fitosanitara vamale
1. Inspectoratul de carantina fitosanitara vamală va controla și va verifica, la intrarea în țara a semințelor și materialului săditor, următoarele documente:
a) existenta autorizației de import eliberate de Ministerul Agriculturii și Alimentației pentru transportul respectiv;
b) existenta certificatului fitosanitar original de export sau de reexport, eliberat de autoritățile desemnate din țara de origine, verificand dacă certificatul fitosanitar garantează ca produsul respectiv este liber de organisme dăunătoare de carantina sau alte precizări cerute prin autorizația de import;
c) existenta documentelor de autenticitate și calitate, prevăzute la cap. VII pct. 2 lit. b), în original sau, eventual, în copii, în cazul celor prevăzute la cap. VII pct. 2 lit. b) prima liniuța și a doua;
d) existenta certificatului de origine tip CE pentru semințele produse în țările din Uniunea Europeană și, eventual, a certificatului EUR 1.
2. Inspectoratul de carantina fitosanitara vamală va confrunta dacă speciile, soiurile (hibrizii), categoria biologica și cantitățile pe specii, menționate în documentele care însoțesc transportul, corespund cu datele înscrise în autorizația de import.
Cantitățile pe soiuri (hibrizi) pot fi compensate în cadrul cantității pe specii, fără schimbarea soiurilor aprobate.
Copiile de pe autorizațiile de import primite de la importatori vor fi confruntate cu autorizațiile primite oficial de la Ministerul Agriculturii și Alimentației.
3. Pentru semințe și material săditor din import se stabilesc maximum doua puncte de frontieră la intrarea în țara, care vor fi precizate în autorizația de import.
4. În cazul în care documentele sunt întocmite cu respectarea normelor de carantina, se trece la controlul fitosanitar al semințelor sau al materialului săditor și al ambalajelor acestora, precum și al mijloacelor de transport, conform normelor în vigoare, ridicandu-se, dacă este posibil, probele legale, din fiecare soi și lot, pentru analize complexe la Laboratorul Central de Carantina Fitosanitara.
5. După încheierea procesului-verbal de control fitosanitar și de ridicare de probe, Inspectoratul de carantina fitosanitara vamală va aplica pe declarația vamală și pe documentul de transport (C.M.R.) ștampila "Liber import".
6. Probele pentru analiza fitosanitara ridicate de inspectorii de carantina fitosanitara vamală vor fi expediate, în aceeași zi, la Laboratorul Central de Carantina Fitosanitara. Expedierea probelor sigilate se va face prin mijloace rapide (posta, transport pe calea ferată sau aeriană, auto), inclusiv prin persoane împuternicite în acest sens.
7. În cazurile în care vamuirea se face la destinație, iar controlul fitosanitar nu poate fi făcut în totalitate și în bune condiții la punctul de control pentru trecerea frontierei, deoarece sunt mai multe specii, soiuri sau hibrizi suprapusi sau amestecati, fapt ce nu permite efectuarea unui control fitosanitar amănunțit și nici ridicarea de probe conform normelor standard, edificatoare pentru analize de laborator, controlul se va face la descărcare, unde se face vamuirea, și pe documente se va scrie "control fitosanitar la descărcare, cu ridicarea de probe", pentru analize complexe de laborator.
În aceasta situație, certificatul fitosanitar original va însoți transportul, iar Inspectoratul de carantina fitosanitara vamală va retine copie de pe acesta.
Capitolul VI Obligațiile organelor de carantina fitosanitara teritoriale din cadrul inspectoratelor de protecție a plantelor și carantina fitosanitara
1. Descărcarea semințelor și materialului săditor importat se face obligatoriu în prezenta inspectorului de carantina fitosanitara și a reprezentantului Inspectoratului pentru calitatea semințelor și materialului săditor, care vor efectua controlul privind respectarea reglementărilor în vigoare.
2. Inspectoratul de carantina fitosanitara va verifica dacă s-au ridicat probe din toate soiurile (hibrizii) și din toate loturile existente în transportul respectiv, confruntand datele din procesul-verbal de control fitosanitar și de ridicare de probe, încheiat la intrarea în țara de inspectorul de carantina fitosanitara vamală, cu situația constatată cu ocazia descărcării mijloacelor de transport.
3. După terminarea controlului, inspectoratul va încheia un proces-verbal, în care se vor consemna cele constatate și eventualele probe ridicate și transmise Laboratorului Central de Carantina Fitosanitara din loturile din care nu s-au ridicat probe la intrarea în țara, sau în cazul în care s-au depistat organisme de carantina fitosanitara ori exista suspiciuni în legătură cu acestea.
4. Sunt interzise insamantarea sau plantarea și distribuirea semințelor și materialului săditor înainte de obținerea buletinelor de analiza fitosanitara care să admită acest lucru.
5. Samanta și materialul săditor care nu se încadrează în prevederile fitosanitare cerute de reglementările în vigoare se vor returna, stoca, distruge sau li se va schimba destinația, după caz, cu aprobarea Ministerului Agriculturii și Alimentației. Distrugerea se va efectua în prezenta importatorului, a inspectorului de carantina fitosanitara, a reprezentantului Inspectoratului pentru calitatea semințelor și materialului săditor și a reprezentantului agenției județene de protecție a mediului. Dacă este cazul, se va apela și la sprijinul Oficiului pentru Protecția Consumatorilor, în baza prevederilor de colaborare P.G.C. 01.09.00.92 și P.G.C. 01.10.00.92.
6. Culturile provenite din samanta și material săditor importate sunt supuse obligatoriu controlului fitosanitar în timpul vegetatiei, în perioadele optime stabilite conform normelor de carantina fitosanitara, retransmise prin adresa nr. 26592/1991, pentru depistarea eventualelor organisme de carantina.
7. Pentru plantele suspecte și cu simptome de atac se vor trimite probe la Laboratorul Central de Carantina Fitosanitara, pentru analize.
Certificatele fitosanitare se vor elibera după pregătirea mărfii pentru export și după primirea rezultatelor de laborator.
8. Pentru culturile provenite din semințe și material săditor din import, găsite în urma controlului, în timpul perioadei de vegetație, infestate sau infectate cu organisme de carantina, pe baza probelor transmise la Laboratorul Central de Carantina Fitosanitara, măsurile de carantina se stabilesc de către Ministerul Agriculturii și Alimentației, potrivit prevederilor legislației în vigoare.
9. Culturile provenite din semințele și materialul săditor importate pentru multiplicare, în vederea exportului, vor fi supuse controlului fitosanitar, cu respectarea precizărilor de mai sus, iar semințele rezultate vor fi analizate conform normelor internaționale sau/și prevederilor din contractul de export.
Capitolul VII Obligațiile inspectoratelor pentru calitatea semințelor și materialului săditor
1. Inspecția pentru calitatea semințelor și materialului săditor efectuează, prin inspectoratele teritoriale pentru controlul calității semințelor și materialului săditor provenite din import, în toate fazele de circulație și de comercializare, precum și de multiplicare, condiționare, ambalare, etichetare, depozitare și livrare, în conformitate cu normele interne și internaționale în vigoare.
2. În baza anunțului făcut de importator privind data, ora și locul descărcării semințelor și materialului săditor, delegatul împuternicit al Inspectoratului pentru calitatea semințelor și materialului săditor va verifica:
a) dacă importul s-a făcut în concordanta cu autorizația de import eliberata de Ministerul Agriculturii și Alimentației;
b) existenta în original a documentelor care atesta autenticitatea și calitatea semințelor și materialului săditor, respectiv:
- certificatul de puritate varietala, emis de autoritatea desemnată sau acreditata din țara de origine: tip OECD pentru țările afiliate la acest sistem sau "Field inspecțion", iar în cazul materialului săditor, certificatul de calitate emis de furnizor la fiecare lot;
- buletinul de analiza pentru semințe, emis de un laborator oficial sau acreditat din țara de origine, care poate fi tip ISTA (acesta poate lipsi în cazul semințelor necertificate în final cu eticheta gri) sau alt model care să cuprindă minimum puritatea fizica, germinatia sau umiditatea și, după caz, buletinul (certificatul) pentru viroze la materialul săditor;
- etichetele de pe ambalaje sau pachete (legături), care trebuie să cuprindă minimum de informații conforme cu cele din documentele insotitoare; dacă etichetele sunt oficiale (certificate), emise de autoritățile naționale desemnate din țările Uniunii Europene, acestea pot tine locul documentelor prevăzute la liniuța întâi, inclusiv etichetele furnizorului pentru semințele de legume standard de culoare galbena și de plante ornamentale și fructifere, care conțin numărul lotului sau numerotarea etichetelor în cazul ambalajelor mici;
c) veridicitatea datelor înscrise în documentele privind autenticitatea și calitatea semințelor și materialului săditor.
La semințele importate cu documentele prevăzute de reglementările internaționale nu se fac analize de laborator privind valoarea culturală decât în cazul existenței unor suspiciuni privind concordanta dintre cele specificate de documente și calitatea semințelor, lipsa etichetelor originale, în cazul violarii ambalajelor, sau la cererea importatorului ori a unui beneficiar.
Verificarea se face pe loturi. Din fiecare lot se vor ridica probe conform prevederilor în vigoare: o proba destinată analizelor de valoare culturală, dacă este cazul, conform celor prevăzute la lit. c) alin. 2; o proba destinată verificării puritatii varietale pentru semințele destinate multiplicării va fi trimisa în postcontrol, iar pentru semințele destinate culturilor de consum, proba sigilată se va păstra timp de 12 luni la inspectorat pentru eventuale litigii.
3. Samanta și materialul săditor care nu se încadrează în prevederile cerute de reglementările în vigoare se vor returna, se vor stoca, se vor distruge sau li se va schimba destinația, după caz, în prezenta și pe cheltuiala importatorului.
În situații deosebite se apelează la sprijinul Oficiului pentru Protecția Consumatorilor, în baza prevederilor de colaborare P.G.C. 01.09.00.92, și al organelor de poliție.
4. Inspectoratul pentru calitatea semințelor și materialului săditor va deschide un registru-tip, în care se va tine evidenta cantităților de semințe și material săditor importate pe raza sa de activitate, pe soiuri și categorii biologice, importatori, suprafețe realizate pe producători, cantități obținute, documente eliberate, destinația producției, precum și a măsurilor luate în cazurile de nerespectare a legalității.
Capitolul VIII Exportul semințelor și materialului săditor
1. Exportul semințelor și materialului săditor se face în conformitate cu prevederile interne și internaționale ale OCDE, U.E. și F.I.S., ale acordurilor și convențiilor multilaterale și bilaterale în materie și având în vedere Principiile carantinei vegetale legate de comerțul internațional FAO, Roma, 1995, precum și cu condițiile stabilite prin contractele de export.
Prevederile interne de specialitate se referă la:
a)
Legea nr. 75/1995 , cu modificările ulterioare, precum și
Ordinul ministrului agriculturii și alimentației nr. 65/1997
privind aprobarea Normelor tehnice pentru producerea, controlul, certificarea și comercializarea semințelor și materialului săditor;
b)
H.C.M. nr. 352/1952
și
pentru aprobarea
Ordonanței Guvernului nr. 4/1995 .
2. Documentele insotitoare specifice sunt eliberate de I.C.S.M.S. teritoriale și L.C.C.C.S., precum și de I.P.P.C.F.:
- certificat și etichete tip OCDE sau Field inspecțion, după caz;
- buletin tip ISTA (cu excepția semințelor necertificate final) sau certificat de valoare biologica și culturală sau buletin de analiza, ultimele doua de tip național, conform contractelor de export;
- certificat fitosanitar internațional.
Documentele insotitoare ale transportului vor fi în original sau duplicat (OCDE și ISTA, după caz).
3. Culturile provenite din semințele și materialele importate pentru multiplicare în vederea exportului, precum și toate celelalte culturi destinate exportului sau pentru uz intern vor fi supuse controlului fitosanitar conform Instrucțiunilor privind noul sistem de evidenta a organismelor dăunătoare și de evaluare a atacului produs de acestea la plantele cultivate, transmise cu
Circulara Ministerului Agriculturii și Alimentației nr. 9.359 din 8 decembrie 1995 , precum și Programului privind efectuarea inspecțiilor în vederea depistarii organismelor de carantina și a altor organisme dăunătoare vegetalelor și produselor vegetale, transmis cu
Circulara Ministerului Agriculturii și Alimentației nr. 108.249 din 10 iulie 1997 .
Analizele de laborator care nu pot fi făcute la nivelul județului vor fi efectuate de Laboratorul Central de Carantina Fitosanitara, unde se vor trimite din timp probe reprezentative cu toate datele necesare.
Pentru materialul săditor, analizele virologice se vor face de către unitățile de cercetare prevăzute în
Ordinul ministrului agriculturii și alimentației nr. 31 din 29 iulie 1994 .
În cazul în care clauzele fitosanitare impuse de importator nu pot fi asigurate, nu se va elibera certificat fitosanitar.
Transporturile destinate exportului/reexportului vor fi însoțite de certificate fitosanitare eliberate de către organele județene de carantina fitosanitara, împuternicite în acest scop de Ministerul Agriculturii și Alimentației, cu respectarea condițiilor precizate la cap. III. Prin certificatele fitosanitare se garantează ca mărfurile respective sunt conforme cu exigențele specifice de carantina fitosanitara ale tarii importatoare, exigente care vor fi prezentate, în scris și în timp util, inspectoratului județean de protecție a plantelor și carantina fitosanitara din care se face exportul.
În cazul semințelor și materialului săditor, precum și pentru toate celelalte vegetale și produse vegetale care se exporta în mod centralizat (prin porturile Constanta, Galați etc.), fiecare mijloc de transport destinat exportului trebuie să fie însoțit de certificat fitosanitar eliberat de organul de carantina al județului de origine a mărfii, ca și în cazul unui export direct, obișnuit, prin care se garantează clauzele fitosanitare ale tarii importatoare, care, de asemenea, trebuie să fie prezentate în scris și în termen util de către exportator.
La sosirea în porturile Constanta, Galați etc., inspectorul de carantina fitosanitara vamală va verifica certificatul fitosanitar și va controla starea fitosanitara a vegetalelor și a produselor vegetale respective.
Transporturile găsite corespunzătoare (starea fitosanitara și certificat fitosanitar) vor fi acceptate la export, urmând ca organul fitosanitar vamal sa elibereze certificatul fitosanitar pentru fiecare vapor în parte, în limita clauzelor fitosanitare garantate prin certificatele fitosanitare eliberate de organele de carantina din județele de origine a mărfurilor respective, pe care le va retine.
4. Firma exportatoare trebuie să aibă acordul autorului sau al mentinatorului soiului în momentul solicitării numerelor de referința ale loturilor pentru export.
În cazul exportului pentru multiplicare pe teritoriul altei tari, exportatorul și autorul sau mentinatorul soiului vor solicita Inspecției de stat pentru controlul calității semințelor și materialului săditor acceptul de multiplicare, care va fi transmis autorității din țara respectiva, conform procedurii OCDE.
Capitolul IX Dispoziții finale
1. Inspectoratele de carantina fitosanitara vamală, cele teritoriale și inspectoratele pentru calitatea semințelor și materialului săditor se vor informa reciproc asupra problemelor deosebite care apar cu privire la importul și exportul de semințe și material săditor și vor informa operativ, la rândul lor, inspecțiile de profil din Ministerul Agriculturii și Alimentației și Laboratorul Central de Carantina Fitosanitara.
2. Nerespectarea obligațiilor ce revin importatorilor, multiplicatorilor și comercianților se sancționează conform reglementărilor în vigoare.
În cazul nerespectării prezentului regulament de către importatorii de semințe și material săditor, conducerea ministerului va retrage autorizația de import, la propunerea compartimentelor de resort.
3. Pentru constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor, se împuternicește personalul de specialitate din cadrul Ministerului Agriculturii și Alimentației, al inspectoratelor pentru protecția plantelor și carantina fitosanitara și al inspectoratelor pentru calitatea semințelor și materialului săditor.
4. Se exceptează de la prevederile de autenticitate și calitate ale prezentului regulament esantioanele de semințe și material săditor destinate: schimburilor științifice între instituții, organizații și firme românești și străine; testarii în vederea înregistrării în lista oficială sau în cea recomandată; testarii în vederea brevetarii.
Societatea Comercială (FIRMA)...................
MINISTERUL AGRICULTURII ȘI ALIMENTAȚIEI
Localitatea.....................................
Direcția generală politici agroalimentare
Județul (sectorul)..............................
Direcția produselor agricole de origine
Str. ............................. nr. .........
vegetală
Telefon ..................... fax ..............
Nr. ....... din ...............
Înmatriculată la Registrul comerțului cu nr. ...
Cod fiscal nr. .................................
Autorizație pentru semințe și material
săditor nr. ............ din .........
Către
Ministerul Agriculturii și Alimentației
Vă rugăm să dispuneți eliberarea unei autorizații fitosanitare de import pentru următoarele semințe (material săditor):
Specia
Soiul (hibridul)
Categoria biologică
Cantitatea (tone, kg, g)
Țara de unde se face importul
Punctul de intrare în țară (frontieră)
Locul (locurile) de destinație
Modul de folosire a semințelor
Suma de plată ....................... Ordin de plată ...................................
Destinatar .............................................................................
Locul de destinație ....................................................................
Autorizația de import a fost ridicată de ........ având funcția de .................. la firma (societatea comercială) .............................................................
Posedă delegația nr. ................. din ..........................
Semnătura
..................
DIRECTOR,
.........................
(numele și prenumele)
MINISTERUL AGRICULTURII ȘI ALIMENTAȚIEI
Regim de import semințe și material săditor conform legilor nr. 75/1995 și nr. 131/1997
DIRECȚIA DE PROTECȚIE A PLANTELOR ȘI CARANTINĂ FITOSANITARĂ
DIRECȚIA PRODUCȚIEI AGRICOLE DE ORIGINE VEGETALĂ
AUTORIZAȚIE DE IMPORT Nr. .................
pentru produse vegetale și de origine vegetală supuse regimului de carantină fitosanitară
În baza cererii înregistrate la nr. ..... din .........., importatorul ................, str. ............................... nr. ......... este autorizat să facă următorul import:
Produsul (specia și soiul)
Categoria biologică
Cantitatea (tone, kg, buc.)
Produsul (specia și soiul)
Categoria biologică
Cantitatea (tone, kg, buc.)
Țara de unde se face importul ..........................................................
Punctul de intrare în țară .............................................................
Data probabilă a intrării în țară ......................................................
Modul de folosire a produselor .........................................................
Condiții fitosanitare .................................................................. ........................................................................................... ........................................................................................... ...........................................................................................
Destinatarul și locul de destinație .................................................... ........................................................................................... ...........................................................................................
DIRECTOR,
Data ............
DIRECTOR,
Prezenta autorizație este valabilă până la data de .............., importatorul fiind obligat să prezinte o copie (xerocopie) inspectorului fitosanitar din punctul (PCTF) de intrare în țară a produsului respectiv.
___________
Conform art. 9 din Regulamentul de organizare și funcționare a carantinei fitosanitare.
-------
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.