Decizie · Comisia de Supraveghere a Asigurărilor

Decizia nr. 971/2007

privind retragerea, la cerere, a autorizației de funcționare a Societății Comerciale "TRIDENT BROKER ASIG - BROKER DE ASIGURARE" - S.A.

prezumat în vigoare

Data actului
13 noiembrie 2007
Emitent
Comisia de Supraveghere a Asigurărilor
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 811 din 28 noiembrie 2007
Citează
5 acte
Structură
4 articole · 7.856 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, cu sediul în București, str. Amiral Constantin Bălescu nr. 18, sectorul 1, cod de înregistrare fiscală 14045240/01.07.2001, reprezentată legal de președinte, în temeiul art. 4 alin. (19), precum și al

art. 39 alin. (5) din Legea nr. 32/2000

privind activitatea de asigurare și supravegherea asigurărilor, cu modificările și completările ulterioare,

în baza hotărârii Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, adoptată în ședința din data de 9 octombrie 2007, conform

art. 4 alin. (22)-(24^1) din Legea nr. 32/2000 , cu modificările și completările ulterioare, în cadrul căreia a fost analizată documentația aferentă Notei nr. IX.435 din 25 septembrie 2007 privind controlul inopinat efectuat la Societatea Comercială "TRIDENT BROKER ASIG - BROKER DE ASIGURARE" - S.A., s-a decis retragerea, la cerere, a autorizației de funcționare a Societății Comerciale "TRIDENT BROKER ASIG - BROKER DE ASIGURARE" - S.A., cu sediul în municipiul Deva, str. Octavian Goga nr. 11, ap. 9, județul Hunedoara, înregistrată la oficiul registrului comerțului cu nr. J20/11573/19.10.2004, cod unic de înregistrare 16858656, reprezentată în timpul controlului de domnul Vasile-Gabriel Oltean - director general,

avându-se în vedere următoarele motive de drept și de fapt:

Prin Hotărârea Adunării generale a acționarilor nr. 3 din 28 august 2007 a Societății Comerciale "TRIDENT BROKER ASIG - BROKER DE ASIGURARE" - S.A., s-a decis începerea demersurilor legale în vederea lichidării societății.

Direcția de specialitate a procedat la verificarea situației financiare a societății, conform prevederilor

art. 5 lit. g) din Legea nr. 32/2000 , cu modificările și completările ulterioare, constatând următoarele:

- În baza Hotărârii Adunării generale a acționarilor nr. 2 din 28 noiembrie 2005, s-a dispus suspendarea activității societății pe o perioadă de 3 ani, decizie înregistrată la ORC Hunedoara, conform hotărârii date de judecătorul-delegat în Dosarul nr. 61.753 din 28 noiembrie 2005.

- Ca urmare a hotărârii sus-menționate de suspendare a activității societății, în ceea ce privește raportările lunare, semestriale și anuale, au rezultat următoarele:

* raportările anuale:

- raportarea aferentă anului 2006 nu a fost transmisă la Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, conform prevederilor art. 4 alin. (1) din Normele privind forma și conținutul raportărilor financiare, precum și informațiile, documentele și certificările necesare pentru întocmirea acestor raportări, puse în aplicare prin

Ordinul președintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 3.117/2005 ;

* raportările semestriale:

- la 30 iunie 2006, raportările semestriale prevăzute în

Ordinul președintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 113.594/2006

pentru aprobarea Sistemului de raportare contabilă la 30 iunie 2006 a societăților comerciale de asigurare, de asigurare-reasigurare și de reasigurare, precum și a brokerilor de asigurare/reasigurare și la 30 iunie 2007, cele prevăzute în

Ordinul președintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 8/2007

pentru aprobarea Sistemului de raportare contabilă la 30 iunie 2007 a societăților comerciale de asigurare, de asigurare-reasigurare și de reasigurare, precum și a brokerilor de asigurare/reasigurare nu au fost depuse la Comisia de Supraveghere a Asigurărilor;

* raportările trimestriale:

- aferente trim. IV 2005, trim. I-IV 2006 și trim. I-II 2007, prevăzute de

Ordinul președintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 3.117/2005 , nu au fost depuse la Comisia de Supraveghere a Asigurărilor;

* raportările lunare:

- privind virarea taxei de funcționare, aferente anilor 2006 și 2007, nu au fost depuse la Comisia de Supraveghere a Asigurărilor.

- Din verificarea balanțelor, în ceea ce privește modul de respectare a semnificațiilor conturilor, s-a constatat că acestea au fost în concordanță cu prevederile Ordinului ministrului finanțelor publice și al președintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 2.328/2.390/2001 privind aprobarea Reglementărilor contabile specifice domeniului asigurărilor, armonizate cu directivele europene și Standardele internaționale de contabilitate.

- Din verificarea documentelor puse la dispoziția echipei de control a Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor s-a constatat că, la data semnării procesului-verbal, Societatea Comercială "TRIDENT BROKER ASIG - BROKER DE ASIGURARE" - S.A. nu mai are în derulare și/sau în vigoare niciun contract de intermediere și/sau de brokeraj cu nicio societate de asigurare și/sau asigurare-reasigurare, societatea procedând la rezilierea contractelor de intermediere, în baza cărora a desfășurat activitate de brokeraj.

- Ca urmare a suspendării activității, începând cu data de 28 noiembrie 2005, Societatea Comercială "TRIDENT BROKER ASIG - BROKER DE ASIGURARE" - S.A. nu a mai desfășurat activitate de intermediere, iar începând cu data de 1 decembrie 2005 nu a mai realizat/înregistrat venituri aferente activității de intermediere (brokeraj), a renunțat și la sumele cuvenite și neîncasate, cu titlu de comision, aferente activității depuse anterior datei de suspendare, întrucât după data suspendării este interzisă orice activitate cu caracter comercial, așa cum reiese din evidențele contabile și din Nota nr. 22 din 18 septembrie 2007.

- De asemenea, ca urmare a suspendării activității, începând cu data de 1 ianuarie 2006 societatea nu a mai deținut polița de asigurare de răspundere civilă.

Având în vedere Hotărârea Adunării generale a acționarilor nr. 2 din 28 noiembrie 2005, precum și rezultatele acțiunii de control, în temeiul prevederilor art. 4 alin. (1) și ale art. 8 alin. (2) lit. a), coroborate cu prevederile

art. 35 alin. (7) lit. e) din Legea nr. 32/2000 , cu modificările și completările ulterioare,

emite următoarea decizie:

Articolul 1

Se retrage, la cerere, autorizația de funcționare a Societății Comerciale "TRIDENT BROKER ASIG - BROKER DE ASIGURARE" - S.A., cu sediul în Deva, str. Octavian Goga nr. 11, ap. 9, județul Hunedoara, înregistrată la oficiul registrului comerțului cu nr. J20/11573/19.10.2004, cod unic de înregistrare 16858656, reprezentată în timpul controlului de domnul Vasile-Gabriel Oltean - director general.

Articolul 2

Societății Comerciale "TRIDENT BROKER ASIG - BROKER DE ASIGURARE" - S.A. i se interzice, de la data primirii prezentei decizii, desfășurarea activității de broker de asigurare în România, conform prevederilor

Legii nr. 32/2000 , cu modificările și completările ulterioare, și ale normelor date în aplicarea acesteia.

Articolul 3

(1)

Împotriva prezentei decizii Societatea Comercială "TRIDENT BROKER ASIG - BROKER DE ASIGURARE" - S.A. poate face plângere la Curtea de Apel București în termen de 30 de zile de la comunicarea acesteia, conform

art. 40 din Legea nr. 32/2000 , cu modificările și completările ulterioare.

(2)

În conformitate cu

art. 40 alin. (2) din Legea nr. 32/2000 , plângerea adresată Curții de Apel București nu suspendă pe timpul soluționării acesteia executarea deciziei emise de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor.

Articolul 4

Prezenta decizie se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, conform prevederilor

art. 9 alin. (2) din Legea nr. 32/2000 , cu modificările și completările ulterioare.

Președintele Comisiei de
Supraveghere a Asigurărilor,
Angela Toncescu
București, 13 noiembrie 2007.
Nr. 971.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.