Decizia nr. 321/1997

Romul Petru Vonica - judecător

Victor Dan Zlatescu - judecător

Florentina Geangu - magistrat-asistent

Completul de judecată, convocat potrivit prevederilor art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, constata următoarele:

Curtea Suprema de Justiție - Secția civilă, prin Încheierea din 26 martie 1997, pronunțată în Dosarul nr. 3.995/1996, a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 330, ale art. 330^1, ale art. 330^3 și ale art. 330^4 din Codul de procedură civilă, invocată de intimata-reclamanta Buicliu Ecaterina.

În motivarea excepției se susține ca dispozițiile art. 330, ale art. 330^1 ale art. 330^3 și ale art. 330^4 din Codul de procedură civilă contravin prevederilor art. 16 și art. 128 din Constituție. Totodată se susține ca art. 330 și următoarele din Codul de procedură civilă încalcă principiile generale prevăzute în art. 1 alin. (3) din Constituție, deoarece, prin recursul în anulare, se acordă procurorului general mai multe drepturi decât cetățenilor, dându-i posibilitatea sa decidă în mod discretionar în aceasta materie, ceea ce contrazice principiul "egalității armelor", consacrat de Declarația Universala a Drepturilor Omului, act internațional la care România a aderat și în baza căruia, potrivit art. 20 din Constituție, este obligată sa interpreteze toate prevederile legislative referitoare la drepturile și libertățile cetățenilor, în concordanta cu principiile înscrise în dispozițiile sale. Caracterul "anacronic" al acestei instituții, se arata în continuare, s-a făcut simtit și prin modul în care a fost exercitat acest "recurs în anulare", prin continuarea cu perseverenta a nesocotirii declarării ca neconstitutional a art. 330^2 din Codul de procedură civilă, uzandu-se în continuare de "suspendarea hotărârilor judecătorești", promovandu-se noi recursuri în anulare după data de 18 februarie 1997, data când acesta a fost limitat prin lege la maximum 6 luni.

Exprimandu-și opinia, Curtea Suprema de Justiție a apreciat ca excepția nu este intemeiata, textele atacate fiind constituționale.

Din examinarea concluziilor scrise, depuse la dosarul cauzei, rezultă ca s-a invocat și neconstituționalitatea prevederilor

art. 24 alin. 2 din Legea nr. 112/1995 , pe motiv ca acestea încalcă prevederile art. 16 și ale art. 128 din Constituție.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, raportul judecătorului-raportor, prevederile art. 330, ale art. 330^1, ale art. 330^3 și ale art. 330^4 din Codul de procedură civilă, precum și ale

art. 24 alin. 2 din Legea nr. 112/1995 , raportate la dispozițiile Constituției și ale Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

În temeiul art. 144 lit. c) din Constituție și al art. 23 din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională este competența să soluționeze excepția invocată, cu care a fost legal sesizată.

Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 73 din 4 iunie 1996, rămasă definitivă prin Decizia nr. 96 din 24 septembrie 1996, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 251 din 17 octombrie 1996 și nr. 255 din 22 octombrie 1996, s-a pronunțat asupra constituționalității art. 330, art. 330^3 și a art. 330^4 din Codul de procedură civilă, constatând ca prevederile acestor texte sunt constituționale. Întrucât nu au intervenit elemente noi care să justifice schimbarea acestei soluții, în raport cu dispozițiile art. 145 alin. (2) din Constituție privind obligativitatea deciziilor Curții Constituționale, excepția privind neconstituționalitatea acestor texte de lege este nefondata.

Textele atacate nu încalcă principiile prevăzute în art. 1 alin. (3) din Constituție, care definesc România ca un stat de drept, întrucât, potrivit art. 125 alin. (3) din Constituție, legea este cea care stabilește căile de atac, acestea fiind incluse în procedura de judecată, iar, în conformitate cu dispozițiile art. 128 din Constituție, Ministerul Public poate exercita căile de atac în condițiile legii. Ca urmare, prevederile art. 330 și următoarele din Codul de procedură civilă, referitoare la recursul în anulare, nu pot fi considerate neconstituționale.

Exercitarea recursului în anulare de către procurorul general nu este de natura sa aducă atingere principiului egalității cetățenilor în fața legilor și a autorităților publice, înscris în art. 16 alin. (1) din Constituție, în care se include și principiul "egalității armelor", adică al egalității de tratament, care a fost invocat de autoarea excepției.

Acest principiu privește egalitatea cetățenilor în fața legilor și a autorităților publice, și nu egalitatea acestora cu autoritățile publice. Aceasta egalitate de tratament nu exclude, ci chiar implica un tratament diferențiat, ținând seama de natura autorităților publice și de atribuțiile acestora. Or, Ministerul Public este o autoritate care exercită atribuții și nu drepturi subiective.