Decizia nr. 6/2008

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Ion Tiucă - procuror

Valentina Bărbățeanu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. 82 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002

privind regimul străinilor în România, excepție ridicată de Mohamed Sadek în Dosarul nr. 1.456/2/2006 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal.

La apelul nominal se prezintă autorul excepției, lipsind partea Oficiul Român pentru Imigrări, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul autorului excepției. Acesta solicită admiterea excepției, depunând, în acest sens, note scrise.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate, arătând că textul de lege criticat nu împiedică accesul liber la justiție.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 5 iunie 2007, pronunțată în Dosarul nr. 1.456/2/2006, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 82 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002

privind regimul străinilor în România, excepție ridicată de Mohamed Sadek într-o cauză având ca obiect soluționarea recursului declarat de acesta împotriva sentinței prin care Curtea de Apel București i-a respins plângerea împotriva dispoziției de părăsire a teritoriului României emise de Oficiul Român pentru Imigrări.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată, în esență, că textul de lege criticat este neconstituțional, întrucât nu prevede decât o singură cale de atac împotriva dispoziției de părăsire a teritoriului, sentința prin care instanța soluționează cererea de anulare a acesteia fiind definitivă și irevocabilă. Se susține că "dreptul de acces la tribunale este absolut, în sensul că accesul liber la justiție are semnificația asigurării accesului la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac", iar condițiile prevăzute de textele de lege criticate sunt discriminatorii, întrucât îi privesc doar pe cetățenii străini. În fine, autorul excepției consideră că normele criticate "nu îndeplinesc criteriul de calitate prevăzut de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în sensul de a fi suficient de accesibile și precise încât să înlăture orice risc de arbitrariu".

Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Guvernul consideră că excepția este neîntemeiată, întrucât prevederile

art. 82 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002

nu contravin dispozițiilor constituționale și convenționale invocate de autorul acesteia. Face referire și la deciziile prin care Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 82 din ordonanța de urgență.

Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile

art. 82 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002

sunt constituționale.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile autorului excepției, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispozițiile

art. 82 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002

privind regimul străinilor în România, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 201 din 8 martie 2004 (modificat prin

art. I pct. 39 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 55/2007

privind înființarea Oficiului Român pentru Imigrări prin reorganizarea Autorității pentru străini și a Oficiului Național pentru Refugiați, precum și modificarea și completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 424 din 26 iunie 2007). Din notele scrise ale autorului excepției rezultă că acesta a avut în vedere și prevederile art. 82 alin. (1) din ordonanța de urgență (modificate prin

art. I pct. 68 din Legea nr. 56/2007

pentru modificarea și completarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 194/2002

privind regimul străinilor în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 201 din 26 martie 2007). Textele criticate au următorul cuprins:

- Art. 82 alin. (1) și (2): "(1) Decizia de returnare poate fi contestată în termen de 10 zile de la data comunicării la Curtea de Apel București, în cazul în care aceasta a fost emisă de Autoritatea pentru străini, sau la curtea de apel în a cărei rază de competență se află formațiunea teritorială care a emis decizia de returnare. Instanța soluționează cererea în termen de 30 de zile de la data primirii acesteia. Hotărârea instanței este irevocabilă.

(2) În cazul străinilor prevăzuți la art. 80 alin. (5), decizia de returnare sub escortă poate fi contestată la curtea de apel competentă teritorial pe raza căreia se află centrul de cazare, în termen de 3 zile de la data comunicării. Instanța se pronunță în termen de 5 zile, hotărârea fiind definitivă și irevocabilă."

În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, textele de lege criticate contravin dispozițiilor constituționale ale art. 21 - Accesul liber la justiție și ale art. 129 - Folosirea căilor de atac, prevederilor art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care statuează dreptul la un recurs efectiv, și celor ale art. 2 din Protocolul nr. 7 la convenția menționată, referitoare la dreptul la două grade de jurisdicție în materie penală.

Examinând excepția de neconstituționalitate ridicată, Curtea constată că prevederile

art. 82 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002

nu contravin dispozițiilor constituționale referitoare la garantarea accesului liber la justiție, întrucât textele de lege criticate oferă străinului interesat posibilitatea de a contesta în justiție legalitatea și temeinicia deciziei de returnare emise de autoritatea competentă, cererea sa urmând să fie examinată de o instanță judecătorească independentă și imparțială. De aceea, nu se poate susține nici că sunt nesocotite prevederile art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care garantează dreptul la un recurs efectiv, autorul excepției beneficiind de posibilitatea, valorificată, de altfel, în mod concret, de a se adresa unei instanțe naționale, în speță curtea de apel.

În ceea ce privește critica referitoare la încălcarea dispozițiilor art. 129 din Legea fundamentală, Curtea Constituțională a statuat în mod constant că este de competența exclusivă a legiuitorului instituirea regulilor de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești și modalitatea de exercitare a căilor de atac, iar principiul accesului liber la justiție presupune posibilitatea celor interesați de a le exercita, în condițiile stabilite prin lege, astfel încât accesul liber la justiție nu presupune accesul la toate structurile judecătorești și la toate mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește justiția. Invocarea dispozițiilor art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu este incidentă în cauza de față, întrucât prevederile internaționale amintite garantează dreptul la două grade de jurisdicție exclusiv în materie penală, or prevederile criticate sunt de natură administrativă. Mai mult decât atât, paragraful 2 din art. 2 al Protocolului nr. 7 introduce unele excepții chiar în materie penală.

Prin

Decizia nr. 243 din 9 martie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 286 din 30 martie 2006, Curtea s-a pronunțat, prin prisma unor critici similare asupra dispozițiilor

art. 82 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002

în formularea anterioară modificărilor survenite prin

Legea nr. 56/2007

și prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 55/2007 . Cu acel prilej Curtea a constatat că procedura de soluționare a cererilor în justiție, formulate de străini în temeiul dispozițiilor

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 194/2002 , este o procedură specială și accelerată, iar caracterul definitiv și irevocabil al hotărârilor pronunțate în soluționarea contestațiilor formulate împotriva dispozițiilor de părăsire a teritoriului României, emise de Autoritatea pentru străini, este justificat de celeritatea cu care trebuie soluționate cererile în materia străinilor. Același raționament este aplicabil și noilor reglementări, care au modificat denumirea actului administrativ emis de autoritatea competentă, fiind vorba în prezent despre decizii de returnare emise de Oficiul Român pentru Imigrări, dar a căror finalitate este însă aceeași, și anume îndepărtarea de pe teritoriul României a acelor străini care nu mai îndeplinesc condițiile legale de ședere.

În ceea ce privește critica referitoare la caracterul discriminatoriu al textelor de lege criticate, Curtea constată că este, de asemenea, neîntemeiată, întrucât, în susținerea acesteia, autorul excepției are în vedere egalitatea de tratament juridic dintre cetățenii români și cei străini, or, prin ipoteză, dispozițiile

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 194/2002

se adresează exclusiv străinilor aflați pe teritoriul României.

În ceea privește pretinsa lipsă de precizie și claritate a textelor de lege criticate, Curtea constată că aceasta nu reprezintă o problemă de constituționalitate. Maniera de redactare a normelor legale nu poate fi cenzurată de instanța de contencios constituțional, aspectele legate de interpretarea și aplicarea reglementărilor legale intrând în competența instanțelor de judecată.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 82 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002

privind regimul străinilor în România, excepție ridicată de Mohamed Sadek în Dosarul nr. 1.456/2/2006 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 15 ianuarie 2008.