Decizia nr. 191/2008

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Ion Tiucă - procuror

Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 41 alin. (2) din Legea nr. 19/2000

privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, excepție ridicată de Mariana Ieva în Dosarul nr. 281/91/2007 al Tribunalului Vrancea - Secția civilă.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, arătând că textul de lege criticat nu contravine dispozițiilor constituționale invocate de autorul excepției.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 1 martie 2007, pronunțată în Dosarul nr. 281/91/2007, Tribunalul Vrancea - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 41 alin. (2) din Legea nr. 19/2000

privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale. Excepția a fost ridicată de Mariana Ieva cu prilejul soluționării unei contestații formulate împotriva deciziei de concediere.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că

art. 41 alin. (2) din Legea nr. 19/2000

este contrar dispozițiilor art. 4 și art. 16 alin. (1) din Constituție. În acest sens, arată că textul de lege criticat instituie o dublă discriminare. În primul rând o discriminare pe criterii de sex, întrucât vârsta de pensionare este diferită între bărbați și femei, iar în al doilea rând, pe criterii de vârstă, în condițiile în care, în cadrul segmentului social ce cuprinde persoane de același sex, pensionarea se face diferențiat, pe parcursul a 13 ani de la data intrării în vigoare a legii. De asemenea, consideră că

art. 41 din Legea nr. 19/2000

este contrar și art. 3 paragraful 1 și art. 9 paragraful 1 lit. f) din

Directiva Parlamentului European și a Consiliului 2006/54/CE

din 5 iulie 2006, dispoziții ce consacră deplina egalitate între bărbați și femei și interzic aplicarea unui tratament diferențiat în funcție de sex, inclusiv prin stabilirea de vârste diferite de pensionare pentru femei și bărbați.

Tribunalul Vrancea - Secția civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este întemeiată, textul de lege criticat fiind contrar prevederilor constituționale și internaționale invocate de autorul excepției.

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate nu este întemeiată. Astfel, în ceea ce privește faptul că

art. 41 alin. (2) din Legea nr. 19/2000

prevede ieșirea la pensie la vârste diferite pe parcursul a 13 ani, arată că aceste dispoziții se aplică tuturor celor aflați în situația prevăzută în ipoteza normei legale, fără nicio discriminare pe criterii arbitrare, necontravenind prin urmare principiului egalității în drepturi. Referitor la susținerea autorului excepției privind discriminarea pe criterii de sex, arată, în esență, că, în raport cu standardele legislative existente la nivelul Uniunii Europene, pot exista încă vârste diferite de pensionare în cadrul sistemelor de asigurări sociale aflate în pilonul I (sistemul general de asigurări sociale, respectiv

Legea nr. 19/2000 ) și doar în ceea ce privește categoria pensiilor ocupaționale

Directiva 86/378/CEE

, amendată prin

Directiva 96/97/CE

, impune egalitatea vârstei de pensionare la femei și bărbați.

Avocatul Poporului consideră că textul de lege criticat este neconstituțional. În acest sens, arată că stabilirea unei vârste de pensionare diferențiate între femei și bărbați nu are o justificare obiectivă și rațională, astfel că este încălcat principiul egalității cetățenilor în drepturi. De asemenea, consideră că este încălcată și

Directiva Parlamentului European și a Consiliului Uniunii Europene 2006/54/CE

, care prevede că stabilirea unei vârste diferite de pensionare constituie discriminare pe criteriu de sex. În plus, observă că, în cazul polițiștilor și al parlamentarilor, reglementările din România prevăd deja vârste unice de pensionare.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 41 alin. (2) din Legea nr. 19/2000

privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 140 din 1 aprilie 2000, dispoziții potrivit cărora: "Vârsta standard de pensionare este de 60 de ani pentru femei și 65 de ani pentru bărbați. Atingerea vârstei standard de pensionare se va realiza în termen de 13 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, prin creșterea vârstelor de pensionare, pornindu-se de la 57 de ani pentru femei și de la 62 de ani pentru bărbați, conform eșalonării prevăzute în anexa nr. 3."

Autorul excepției consideră că textul de lege criticat este contrar art. 4 și art. 16 alin. (1) din Constituție referitoare la interzicerea discriminării și la egalitatea cetățenilor în fața legii. De asemenea, consideră că se contravine și dispozițiilor art. 3 și art. 9 paragraful 1 lit. f) din

Directiva 2006/54/CE

a Parlamentului European și a Consiliului privind punerea în aplicare a principiului egalității de șanse și al egalității de tratament între bărbați și femei în materie de încadrare în muncă și de muncă (reformă), publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 204 din 26 iulie 2006, dispoziții potrivit cărora:

- Art. 3: "Statele membre pot să mențină sau să adopte măsuri în sensul art. 141 (4) din Tratat, pentru a asigura în mod concret o deplină egalitate între bărbați și femei în viața profesională.";

- Art. 9 paragraful 1 lit. f): "Se clasifică printre dispozițiile contrare principiului egalității de tratament cele care au la bază criteriul sexului, fie direct, fie indirect, pentru: [...]

f) a impune vârste diferite de pensionare."

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că autorul excepției critică

art. 41 alin. (2) din Legea nr. 19/2000

sub două aspecte. Astfel, pe de o parte, consideră că acest text de lege este discriminatoriu, întrucât reglementează vârste diferite de pensionare de-a lungul a 13 ani, până la atingerea vârstei standard prevăzute în prima teză a acestui alineat, respectiv 60 de ani pentru femei și 65 de ani pentru bărbați. Pe de altă parte,

art. 41 alin. (2) din Legea nr. 19/2000

creează, în opinia autorului excepției, o discriminare întemeiată pe sex, întrucât prevede vârste diferite de pensionare pentru femei față de bărbați.

Analizând primul aspect, Curtea reține că, potrivit prevederilor art. 47 alin. (2) din Constituție, cetățenii au dreptul la pensie și la alte forme de asigurări sociale și măsuri de protecție socială, în condițiile stabilite de lege. Astfel, legiuitorul are libertatea să stabilească drepturile de asigurări sociale cuvenite, condițiile și criteriile de acordare a acestora, modul de calcul și cuantumul valoric al lor, în raport cu posibilitățile create prin resursele financiare disponibile, și să le modifice în concordanță cu schimbările ce se produc în resursele economico-financiare. Așa cum Curtea a statuat în mod constant în jurisprudența sa, din care amintim

Decizia nr. 820 din 9 noiembrie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 39 din 18 ianuarie 2007, această prerogativă a legiuitorului nu poate fi considerată ca o încălcare a principiului constituțional al egalității în drepturi. Astfel, în decizia amintită, Curtea a reținut că "situația diferită în care se află cetățenii în funcție de reglementarea aplicabilă potrivit principiului tempus regit actum nu poate fi privită ca o încălcare a dispozițiilor constituționale care consacră egalitatea în fața legii și a autorităților publice fără privilegii și discriminări".

Prin urmare, Curtea constată că, sub acest aspect,

art. 41 alin. (2) din Legea nr. 19/2000

nu contravine dispozițiilor constituționale invocate de autorul excepției.

În ceea ce privește susținerea potrivit căreia textul de lege ce face obiectul excepției creează o discriminare pe criteriul sexului, Curtea constată că instanța de contencios constituțional s-a mai pronunțat asupra acestui aspect prin mai multe decizii ale sale, dintre care amintim

Decizia nr. 888 din 30 noiembrie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 54 din 24 ianuarie 2007. Cu acel prilej, Curtea a reținut că «textul art. 16 alin. (1) din Constituție, coroborat cu cel al art. 4 alin. (2) din Legea fundamentală, are în vedere discriminările prohibite, respectiv "discriminarea negativă", iar nu și pe cele admisibile, așa cum este "discriminarea pozitivă", ținând seama de specificitatea unor situații sau de scopul realizării unei justiții distributive, pentru a anula sau pentru a diminua inegalitățile obiective. Tratamentul juridic diferențiat a fost considerat ca o măsură de protecție specială a femeilor, întemeiată nu pe deosebirea de sex, ci pe situația socială care decurge din această deosebire».

Față de cele invocate în decizia mai sus amintită, autorul excepției susține și că textul de lege criticat ar fi contrar art. 3 și art. 9 paragraful 1 lit. f) din

Directiva 2006/54/CE

.

Față de acestea, Curtea constată că, potrivit art. 1 din

Directiva 2006/54/CE

, acest act normativ "conține dispoziții destinate punerii în aplicare a principiului egalității de tratament în ceea ce privește: a) accesul la muncă, inclusiv promovare, și la formarea profesională; b) condițiile de muncă, inclusiv remunerația; c) sistemele profesionale de securitate socială". Așadar, dispozițiile acestei directive se aplică doar sistemelor profesionale de securitate socială, care, potrivit art. 2 lit. f) din aceeași directivă, "au ca obiect furnizarea către lucrători, salariați sau lucrătorii care desfășoară activități independente, grupați în cadrul unei întreprinderi sau al unui grup de întreprinderi, al unei ramuri economice sau sector profesional sau interprofesional, prestații destinate să completeze prestațiile sistemelor de securitate socială prevăzute de lege sau să se substituie acestora, indiferent dacă afilierea la aceste sisteme este obligatorie sau facultativă". Sunt excluse, prin urmare, sistemele de securitate socială prevăzute de lege așa cum este și

Legea nr. 19/2000 , care rămân supuse dispozițiilor

Directivei Consiliului 79/7/CEE

privind aplicarea treptată a principiului egalității de tratament între bărbați și femei în domeniul securității sociale, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 6 din 10 ianuarie 1979. Potrivit art. 7 paragraful 1 lit. a) din directivă, acest act normativ nu aduce atingere dreptului statelor membre de a exclude din domeniul său de aplicare stabilirea vârstei de pensionare în scopul acordării pensiei pentru limită de vârstă și posibilele consecințe ale acesteia pentru alte prestații. Astfel, statele au încă libertatea de a dispune asupra acestui aspect, prin excepție de la stricta aplicare a principiului egalității de tratament între bărbați și femei în domeniul securității sociale.

Prin urmare, Curtea reține că nu au fost încălcate dispozițiile

Directivei 2006/54/CE

, aceasta nefiind aplicabilă în cauză, dar nici prevederile

Directivei 79/7/CEE

, care nu interzic reglementarea unor vârste de pensionare diferite.

Curtea constată, în același timp, că instituțiile europene recomandă în mod repetat statelor membre ale Uniunii Europene să procedeze la egalizarea vârstelor de pensionare pentru femei și bărbați, având-se în vedere în primul rând considerente ce țin de necesitatea reorganizării sistemelor de securitate socială. Atât timp însă cât aceste recomandări nu sunt cuprinse în reglementările comunitare cu caracter obligatoriu, la care face trimitere art. 148 alin. (2) din Constituție, aspectele mai sus amintite trebuie avute în vedere de puterea legiuitoare, iar nu de către instanța de contencios constituțional, care nu se poate pronunța pornind de la considerente ce țin de oportunitatea reglementării.

În ceea ce privește poziția Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la problema tratamentului diferențiat între femei și bărbați sub aspectul vârstei de pensionare, Curtea constată că instanța de la Strasbourg a avut o atitudine flexibilă față de politica statelor membre la Convenția Europeană a Drepturilor Omului în această materie. Astfel, în Cauza "Walker contra Regatului Unit" (2006), Curtea, punând în balanță art. 14 din Convenție, referitor la interzicerea discriminării, cu prevederile art. 1 paragraful 2 din primul Protocol adițional la Convenție, în care se consacră dreptul larg de care legislativul trebuie să se bucure în reglementarea politicilor sociale și economice, a statuat că existența unei diferențe între vârstele de pensionare pentru bărbați și femei, în condițiile în care legiuitorul deja inițiase un program de egalizare a acestor vârste până în anul 2020, nu era contrară dispozițiilor art. 14 din Convenție.

Prin aceeași soluție, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, citând considerentele reținute în Cauza "Stec și alții contra Regatului Unit" (2006), a arătat și că diferențele dintre vârstele de pensionare au continuat să fie justificate până la acel moment când condițiile sociale s-au schimbat. De asemenea, a arătat și că schimbările, în sensul egalizării vârstelor de pensionare, trebuie să fie prin însăși natura lor graduale și că este dificil dacă nu chiar imposibil să se stabilească precis un moment anume când nedreptatea cauzată bărbaților prin instituirea unor vârste diferite de pensionare va începe să depășească necesitatea de a corecta dezavantajele situației femeilor.

Luând în considerare toate aceste aspecte, Curtea apreciază că, raportat la contextul social actual din România, nu se poate vorbi încă de o schimbare radicală a condițiilor care au fost avute în vedere de instanța de contencios constituțional atunci când, prin jurisprudența sa anterioară, a decis că

art. 41 alin. (2) din Legea nr. 19/2000

nu contravine principiului constituțional al egalității în drepturi și, în consecință, se impune păstrarea aceleiași soluții.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 41 alin. (2) din Legea nr. 19/2000

privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, excepție ridicată de Mariana Ieva în Dosarul nr. 281/91/2007 al Tribunalului Vrancea - Secția civilă.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 28 februarie 2008.