Decizia nr. 251/2008

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Simona Ricu - procuror

Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent-șef

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor "art. 3 din Decretul nr. 147/1958", excepție ridicată de Iosif Jager în Dosarul nr. 430/302/2007 al Tribunalului București - Secția a III-a civilă.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ridicate, sens în care invocă jurisprudența Curții Constituționale în materie.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 10 septembrie 2007, pronunțată în Dosarul nr. 430/302/2007, Tribunalul București - Secția a III-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor "art. 3 din Decretul nr. 147/1958", excepție ridicată de Iosif Jager - în recurs, într-o cauză civilă având ca obiect pretenții.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că "garantarea dreptului de proprietate și a creanțelor asupra statului, atât în sistemul constituțional dinainte de 1991, cât și în sistemul constituțional actual, aplicarea termenului de 3 ani începând cu data de 1 ianuarie 1990 nu reprezintă o îndeplinire întocmai și cu bună credință a obligației Statului Român de a mă lipsi în mod arbitrar de proprietatea mea, având în vedere că eu puteam să-mi valorific dreptul numai din momentul chemării titlurilor de plată, caz în care termenul de prescripție urma să curgă de la acea dată". În continuare, arată că, "dat fiind că titlurile nu au fost chemate la plată după anul 1990", termenul de prescripție de 3 ani nu poate fi aplicat fără a fi încălcate prevederile art. 44 alin. (1) din Constituție referitoare la garantarea creanțelor asupra statului, precum și ale art. 12 din Declarația Universală a Drepturilor Omului.

Tribunalul București - Secția a III-a civilă consideră că excepția de neconstituționalitate ridicată este neîntemeiată, deoarece "prin aceste reglementări nu sunt încălcate tratatele și alte acte internaționale pe care România s-a angajat să le respecte și chiar dacă acest articol ar încălca aceste reglementări, fiind un aspect de aplicare a legii și nu de neconstituționalitate, instanțele de judecată pot face aplicarea art. 20 din Constituție, dacă sunt îndeplinite condițiile impuse de text", precum și că dreptul de proprietate nu este încălcat "deoarece instituirea acestui termen este conform art. 125 din Constituție".

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate ridicată este neîntemeiată. În acest sens invocă

deciziile Curții Constituționale nr. 216 din 13 martie 2007

și nr. 296 din 8 iulie 2003, prin care aceasta s-a pronunțat asupra unor critici asemănătoare celor din prezenta cauză.

Avocatul Poporului consideră că dispozițiile

art. 3 din Decretul nr. 167/1958

sunt constituționale. În acest sens, arată că "instituția prescripției, în general, și termenele în raport cu care aceasta își produce efectele nu pot fi considerate de natură să îngrădească dreptul de proprietate privată".

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile reprezentantului Ministerului Public, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională constată că a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit Încheierii de sesizare din 10 septembrie 2007, pronunțată în Dosarul nr. 430/302/2007 al Tribunalului București - Secția a III-a civilă, "art. 3 din Decretul nr. 147/1958". În realitate, potrivit criticilor formulate, excepția privește dispozițiile

art. 3 din Decretul nr. 167/1958

privitor la prescripția extinctivă, publicat în Buletinul Oficial al României, Partea I, nr. 19 din 21 aprilie 1958, cu modificările ulterioare, care au următorul cuprins: "Termenul prescripției este de 3 ani." Așadar, prin prezenta decizie, Curtea se va pronunța cu privire la constituționalitatea

art. 3 din Decretul nr. 167/1958 .

Autorul excepției susține că textul de lege criticat este neconstituțional prin raportare la: "dispozițiile art. 15 și 17 din Constituția din anul 1923 - repusă în vigoare prin

Decretul Regal nr. 1.849 din 31 august 1944

și ale art. 8 alin. 1 și 2, art. 10 din Constituția din anul 1948", ale art. 12 din Declarația Universală a Drepturilor Omului - "Nimeni nu va fi obiectul unor imixtiuni arbitrare în viața sa particulară, în familia sa, în domiciliul său ori în corespondență, nici al unor atingeri ale onoarei sau reputației sale. Orice persoană are dreptul la protecția legii împotriva unor astfel de imixtiuni sau atingeri", ale art. 1 - "Protecția proprietății" din Protocolul adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și la prevederile constituționale ale art. 11 - "Dreptul internațional și dreptul intern", ale art. 20 - "Tratatele internaționale privind drepturile omului", ale art. 21 alin. (3) - "Părțile au dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil" și ale art. 44 alin. (1) - "Dreptul de proprietate, precum și creanțele asupra statului, sunt garantate. Conținutul și limitele acestor drepturi sunt stabilite prin lege."

Examinând excepția de neconstituționalitate ridicată, Curtea reține următoarele:

În esență, autorul excepției susține că, întrucât titlurile de stat la purtător "nu au fost chemate la plată după anul 1990", termenul de prescripție de 3 ani nu poate fi aplicat fără a fi încălcate prevederile art. 44 alin. (1) din Constituție referitoare la garantarea creanțelor asupra statului, precum și ale celorlalte documente internaționale invocate.

Din analiza acestor critici, Curtea constată că, pentru motive asemănătoare și prin raportare, pe lângă alte texte constituționale, și la art. 44 din Constituție, s-a mai pronunțat, de exemplu, și prin

deciziile nr. 216 din 13 martie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 308 din 9 mai 2007, și nr. 296 din 8 iulie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 577 din 12 august 2003. Astfel, de exemplu, prin

Decizia nr. 216 din 13 martie 2007 , în legătură cu susțineri privind încălcarea art. 44 alin. (1) din Constituție, Curtea a reținut că "recunoașterea, prin lege, a dreptului la despăgubiri numai pentru anumite bunuri preluate abuziv în timpul regimului comunist reprezintă o opțiune a legiuitorului, care este în concordanță cu caracterul reparator al acestei legi, pe de o parte, și care ține de politica legislativă fiscală a statului, pe de altă parte", precum și că "această opțiune este în deplină concordanță cu prevederile art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituție, potrivit cărora conținutul și limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege".

De asemenea, prin

Decizia nr. 296 din 8 iulie 2003 , Curtea a statuat că instituția prescripției, în general, și termenele în raport cu care aceasta își produce efectele nu pot fi considerate de natură să îngrădească accesul liber la justiție, finalitatea lor fiind, dimpotrivă, de a-l facilita, prin asigurarea unui climat de ordine, indispensabil exercitării în condiții optime a acestui drept constituțional, prevenindu-se eventualele abuzuri și limitându-se efectele perturbatoare asupra stabilității și securității raporturilor juridice civile. Exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigențe, cărora li se subsumează și instituirea unor termene, după a căror expirare valorificarea respectivului drept nu mai este posibilă. Departe de a constitui o negare a dreptului în sine, asemenea exigențe dau expresie ordinii de drept, absolutizarea exercițiului unui anume drept având consecință fie negarea, fie amputarea drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane, cărora statul este ținut să le acorde ocrotire, în egală măsură.

Cele statuate prin deciziile menționate își mențin valabilitatea și în prezenta cauză, întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice schimbarea acestei jurisprudențe.

Curtea constată că și susținerile referitoare la neconstituționalitatea textului de lege criticat, prin raportare la "dispozițiile art. 15 și 17 din Constituția din anul 1923 - repusă în vigoare prin

Decretul Regal nr. 1.849 din 31 august 1944

și ale art. 8 alin. 1 și 2, art. 10 din Constituția din anul 1948", urmează a fi respinse, întrucât Curtea Constituțională înființată potrivit Constituției din anul 1991 are rolul de garant al ordinii constituționale create de această Constituție. Ca atare, legile și alte acte normative emise înainte într-o altă ordine constituțională puteau fi examinate sub aspectul constituționalității numai în raport cu acea ordine constituțională și de organismele pe care Constituția atunci în vigoare le prevedea.

În sfârșit, Curtea constată că celelalte dispoziții din Constituție și documentele internaționale invocate ca fiind încălcate nu sunt incidente în cauză.

Față de cele de mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 3 din Decretul nr. 167/1958

privitor la prescripția exctinctivă, excepție ridicată de Iosif Jager în Dosarul nr. 430/302/2007 al Tribunalului București - Secția a III-a civilă.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 6 martie 2008.