Decizia nr. 396/2008

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Ion Tiucă - procuror

Mihai Paul Cotta - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 11, art. 241 alin. (1) și

art. 247 din Legea nr. 53/2003

- Codul muncii, excepție ridicată de Societatea Comercială "TCF Imex" - S.R.L. în Dosarul nr. 2.367/113/2007 al Tribunalului Brăila - Secția comercială și contencios administrativ.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, ca neîntemeiată, menționând în acest sens jurisprudența Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 10 decembrie 2007, pronunțată în Dosarul nr. 2.367/113/2007, Tribunalul Brăila - Secția comercială și contencios administrativ a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 11, art. 241 alin. (1) și

art. 247 din Legea nr. 53/2003

- Codul muncii, excepție ridicată de Societatea Comercială "TCF Imex" - S.R.L. în cauza ce are ca obiect judecarea plângerii autorului excepției împotriva deciziei emise de Inspecția Muncii.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține că prevederile art. 11, art. 241 alin. (1) și

art. 247 din Legea nr. 53/2003

- Codul muncii sunt neconstituționale în raport cu dispozițiile art. 9 și art. 41 alin. (2) din Constituție. În opinia sa, clauzele contractelor colective de muncă nu pot produce efecte decât pentru părțile contractante, iar extinderea efectelor unor clauze contractuale și în privința altor persoane, menționate de textele legale criticate, contravine prevederilor constituționale invocate.

Tribunalul Brăila - Secția comercială și contencios administrativ apreciază că excepția este neîntemeiată. Se arată că textele legale la care se referă autorul excepției nu contravin prevederilor constituționale invocate, deoarece au rolul de a proteja salariații care nu au aderat la o organizație sindicală.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului consideră că dispozițiile legale criticate sunt constituționale. Se arată că aspectele invocate de autorul excepției nu sunt contrare prevederilor constituționale invocate, ci, dimpotrivă, reprezintă o concretizare a dispozițiilor Legii fundamentale.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 11, art. 241 alin. (1) și

art. 247 din Legea nr. 53/2003

- Codul muncii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 5 februarie 2003, care au următorul conținut:

- Art. 11: "Clauzele contractului individual de muncă nu pot conține prevederi contrare sau drepturi sub nivelul minim stabilit prin acte normative ori prin contracte colective de muncă.";

- Art. 241: "(1) Clauzele contractelor colective de muncă produc efecte după cum urmează:

a) pentru toți salariații angajatorului, în cazul contractelor colective de muncă încheiate la acest nivel;

b) pentru toți salariații încadrați la angajatorii care fac parte din grupul de angajatori pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel;

c) pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel;

d) pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din țară, în cazul contractului colectiv de muncă la nivel național.";

- Art. 247: "În cazul în care la nivel de angajator, grup de angajatori sau ramură nu există contract colectiv de muncă, se aplică contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior."

Autorul excepției susține că prevederile legale criticate sunt neconstituționale în raport cu următoarele texte din Constituție: art. 9 privind sindicatele, patronatele și asociațiile profesionale și art. 41 alin. (2) referitor la munca și protecția socială a muncii.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată următoarele:

Dispozițiile legale criticate nu contravin sub nicio formă prevederilor art. 9 din Constituție. Dimpotrivă, ele stabilesc condițiile în care își pot desfășura activitatea sindicatele, patronatele și asociațiile profesionale, în conformitate cu textul constituțional. Prevederea că pentru salariații care nu au încheiat contract colectiv de muncă se aplică contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior corespunde dispozițiilor art. 41 alin. (2) din Constituție care consfințesc că toți salariații au dreptul la măsuri de protecție socială, iar nu numai cei care au încheiat contracte colective de muncă. Totodată, potrivit art. 135 alin. (2) din Legea fundamentală, statul este obligat să protejeze interesele naționale, iar în baza lit. f) a aceluiași alineat, să creeze condițiile necesare pentru creșterea calității vieții, de care să poată beneficia inclusiv angajații care nu au încheiat contractul colectiv de muncă.

În consecință, obligația prevăzută de lege în sarcina angajatorilor de a asigura tuturor salariaților, inclusiv celor care nu au încheiat contracte colective de muncă, un nivel minim privind salarizarea și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de muncă rezultă tocmai din prevederile constituționale menționate referitoare la atribuțiile statului.

Prin

Decizia nr. 96 din 5 februarie 2008

referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 241 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 53/2003

- Codul muncii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 154 din 28 februarie 2008, Curtea Constituțională a statuat că "rațiunea reglementării încheierii contractelor colective de muncă atât la nivel de unitate, cât și la nivel de ramură și la nivel național, constă în aplicarea dispozițiilor art. 41 alin. (5) din Constituție, care garantează atât dreptul la negocieri colective în materie de muncă, cât și caracterul obligatoriu al convențiilor colective. Totodată, una dintre obligațiile statului de a crea condițiile necesare pentru creșterea calității vieții, prevăzută la art. 135 alin. (2) lit. f) din Constituție, constă tocmai în asigurarea în mod unitar a drepturilor minimale tuturor salariaților din întreaga țară sau din unitățile care aparțin unei anumite ramuri a economiei. Acest scop nu s-ar putea realiza dacă nu s-ar prevedea caracterul obligatoriu al contractelor colective de muncă încheiate la un nivel superior pentru negocierea clauzelor contractelor colective de muncă la niveluri inferioare, în ceea ce privește drepturile minimale ale angajaților."

De altfel, Curtea a statuat și în

Decizia nr. 511 din 15 iunie 2006

referitoare la dispozițiile

art. 8 alin. (1) și (2) din Legea nr. 130/1996

privind contractul colectiv de muncă și ale

art. 238 alin. (1) din Legea nr. 53/2003

- Codul muncii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 609 din 13 iulie 2006, că "dispozițiile contractului colectiv de muncă încheiat la nivel național sau la nivel de ramură constituie izvor de drept (ca și legea) la încheierea contractelor colective de muncă la nivel de unitate, ceea ce impune respectarea clauzelor referitoare la drepturile minimale". Prin aceeași decizie însă instanța de contencios constituțional a arătat că "părțile, cu respectarea acestor obligații firești, au toată libertatea să negocieze și alte clauze, precum și drepturi superioare".

Deoarece nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenței în materie a Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în deciziile amintite își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 11, art. 241 alin. (1) și

art. 247 din Legea nr. 53/2003

- Codul muncii, excepție ridicată de Societatea Comercială "TCF Imex" - S.R.L. în Dosarul nr. 2.367/113/2007 al Tribunalului Brăila - Secția comercială și contencios administrativ.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 25 martie 2008.