Decizia nr. 587/2008

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Marinela Mincă - procuror

Oana Cristina Puică - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 171 alin. 2, ale art. 183 alin. 1 și 2 și ale art. 262 pct. 1 lit. a) din Codul de procedură penală și ale art. 281 din Codul penal, excepție ridicată de Eva Szasz în Dosarul nr. 1.484/234/2007 al Judecătoriei Gheorgheni.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Președintele dispune a se face apelul și în Dosarul nr. 48D/2008, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 171 alin. 2, ale art. 183 alin. 1 și 2 și ale art. 262 pct. 1 lit. a) din Codul de procedură penală și ale art. 281 din Codul penal, excepție ridicată de Marcel-Vasile Holunga în Dosarul nr. 12.924/211/2006 (nr. în format vechi 1.051/2007) al Judecătoriei Zimnicea.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Magistratul-asistent referă Curții că partea Baroul Cluj a formulat concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 171 alin. 2, ale art. 183 alin. 1 și 2 și ale art. 262 pct. 1 lit. a) din Codul de procedură penală și ale art. 281 din Codul penal.

Curtea, având în vedere că excepțiile de neconstituționalitate ridicate în dosarele nr. 1.859D/2007 și nr. 48D/2008 au obiect identic, pune în discuție, din oficiu, problema conexării cauzelor.

Reprezentantul Ministerului Public nu se opune conexării cauzelor.

Curtea, în temeiul

art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea Dosarului nr. 48D/2008 la Dosarul nr. 1.859D/2007, care este primul înregistrat.

Cauza se află în stare de judecată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:

Prin Încheierea penală nr. 1 din 12 decembrie 2007, pronunțată în Dosarul nr. 1.484/234/2007, Judecătoria Gheorgheni a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 171 alin. 2, ale art. 183 alin. 1 și 2 și ale art. 262 pct. 1 lit. a) din Codul de procedură penală și ale art. 281 din Codul penal. Excepția a fost ridicată de Eva Szasz cu ocazia soluționării unei cauze penale având ca obiect trimiterea în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de exercitare fără drept a profesiei de avocat, infracțiune prevăzută de art. 281 din Codul penal, raportat la

art. 25 din Legea nr. 51/1995

pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat.

Prin Încheierea din 23 noiembrie 2007, pronunțată în Dosarul nr. 12.924/211/2006 (nr. în format vechi 1.051/2007), Judecătoria Zimnicea a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 171 alin. 2, ale art. 183 alin. 1 și 2 și ale art. 262 pct. 1 lit. a) din Codul de procedură penală și ale art. 281 din Codul penal. Excepția a fost ridicată de Marcel-Vasile Holunga cu ocazia soluționării unei cauze penale având ca obiect trimiterea în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de exercitare fără drept a profesiei de avocat, infracțiune prevăzută de art. 281 din Codul penal, raportat la

art. 25 din Legea nr. 51/1995

pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin că prevederile art. 171 alin. 2 din Codul de procedură penală, potrivit cărora asistența juridică este obligatorie în cazul în care organul de urmărire penală sau instanța apreciază că învinuitul sau inculpatul nu și-ar putea face singur apărarea, contravin dispozițiilor art. 24 din Constituție privind dreptul la apărare, întrucât, în situația în care Uniunea Națională a Barourilor din România este parte în procesul penal, "este evident că avocatul desemnat din oficiu nu îl va apăra pe inculpat împotriva uniunii", având în vedere că toți avocații din România fac parte din respectiva uniune. Astfel, "textul de lege criticat permite magistraților să îi numească inculpatului un avocat din oficiu care, în unele cazuri, să nu îi susțină cauza în mod corect".

Autorii excepției susțin că prevederile art. 183 alin. 1 și 2 din Codul de procedură penală, care reglementează mandatul de aducere, înfrâng dispozițiile constituționale ale art. 23 alin. (1) și (2), care garantează inviolabilitatea libertății individuale și a siguranței persoanei, permițând doar percheziționarea, reținerea sau arestarea unei persoane, în cazurile și cu procedura prevăzute de lege. În acest sens, arată că aducerea, realizabilă inclusiv prin constrângere, a învinuitului sau a inculpatului în fața organului de urmărire penală sau a instanței de judecată reprezintă o privare de libertate, fără a fi nici reținere, nici arestare, în condițiile în care în Legea fundamentală nu este prevăzută instituția mandatului de aducere. Pentru aceleași rațiuni, consideră că art. 183 alin. 1 și 2 din Codul de procedură penală încalcă și prevederile art. 5 par. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ale art. 9 din Declarația Universală a Drepturilor Omului și ale art. 9 par. 1 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, texte ce reglementează dreptul persoanei la libertate și la siguranță. Întrucât dispozițiile art. 183 alin. 1 și 2 din Codul de procedură penală nu prevăd nicio cale de atac împotriva încheierii de ședință prin care s-a dispus emiterea mandatului de aducere, apreciază că sunt încălcate și prevederile art. 5 par. 4 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale privind dreptul persoanei lipsite de libertate la un recurs în fața unui tribunal. Autorii excepției susțin că textul de lege criticat înfrânge și prevederile art. 14 par. 3 lit. g) din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, prevederi referitoare la dreptul acuzatului de a păstra tăcerea și de a nu se autoincrimina, întrucât "declarația în procesul penal este o armă în apărare, ca atare, inculpatul poate să refuze acest drept, poate alege să nu declare nimic".

De asemenea, consideră că art. 262 pct. 1 lit. a) din Codul de procedură penală încalcă dispozițiile art. 24 alin. (1) din Constituție privind dreptul la apărare. Autorii excepției arată că, atât în cazul unuia, cât și în cazul celuilalt, procurorul a dat rechizitoriu prin care a pus în mișcare acțiunea penală și a dispus trimiterea în judecată după o lună, respectiv după 3 luni de la prezentarea materialului de urmărire penală, fără a mai proceda la o nouă chemare a învinuitului în vederea înștiințării despre soluția dată în dosar, fiind astfel încălcat art. 6 par. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale care consacră principiul contradictorialității și dreptul la un proces echitabil. În sprijinul susținerilor, citează jurisprudența Curții Constituționale, care a statuat că "este [...] necesar ca rezolvarea cauzei să se facă după chemarea învinuitului și după înștiințarea sa despre punerea în mișcare a acțiunii penale, în prezența apărătorului său, care, alături de cel în cauză, poate determina sau influența pronunțarea altei soluții de natură să excludă trimiterea în instanță a dosarului" ( Decizia nr. 24 din 23 februarie 1999 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 136 din 1 aprilie 1999).

În fine, autorii excepției susțin că sintagma "legea specială" din art. 281 al Codului penal este neconstituțională prin raportare la dispozițiile Legii fundamentale cuprinse în art. 73 alin. (1) privind categoriile de legi și în art. 115 alin. (1) referitor la delegarea legislativă. Consideră că "Parlamentul nu poate adopta decât o singură lege specială - legea prin care Guvernul este abilitat pentru a emite ordonanțe în domenii care nu fac obiectul legilor organice". Prin urmare, legea specială la care face trimitere

art. 281 din Codul penal nu poate fi Legea nr. 51/1995

pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, întrucât "legea avocaturii este lege organică, nu specială".

Judecătoria Gheorgheni apreciază ca fiind neîntemeiate criticile de neconstituționalitate referitoare la prevederile art. 171 alin. 2, ale art. 183 alin. 1 și 2 și ale art. 262 pct. 1 lit. a) din Codul de procedură penală și ale art. 281 din Codul penal.

Judecătoria Zimnicea consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Arată că autorul excepției nu formulează o veritabilă critică de neconstituționalitate cu privire la dispozițiile art. 171 alin. 2 din Codul de procedură penală, ci își bazează susținerile pe presupusa încălcare a regulilor deontologiei profesionale de către apărătorul desemnat din oficiu. De asemenea, consideră că aducerea inculpatului în fața instanței, în modalitatea reglementată de art. 183 alin. 1 și 2 din Codul de procedură penală, îi permite acestuia exercitarea efectivă a dreptului la apărare, prin expunerea propriei versiuni asupra situației de fapt. Apreciază că măsura este conformă și cu prevederile actelor internaționale invocate, ce reglementează posibilitatea lipsirii de libertate a persoanei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului având o bogată jurisprudență în această materie. Totodată, face trimitere la

Decizia nr. 885 din 16 octombrie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 750 din 5 noiembrie 2007, prin care Curtea Constituțională a reținut că prevederile art. 183 din Codul de procedură penală nu încalcă principiul libertății individuale. În ceea ce privește dispozițiile art. 262 pct. 1 lit. a) din Codul de procedură penală, instanța arată că, în realitate, autorul excepției este nemulțumit de modul de aplicare a legii de către procuror în speța sa. În fine, referitor la critica de neconstituționalitate a art. 281 din Codul penal, consideră că aceasta denotă o gravă confuzie cu privire la distincția dintre diferitele categorii de legi penale, distincție necesară pentru interpretarea și aplicarea legilor respective.

Potrivit

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate trebuie respinsă. În acest sens, consideră critica de neconstituționalitate a art. 171 alin. 2 din Codul de procedură penală ca neîntemeiată, vizând cel mult o problemă de incompatibilitate, reglementată de art. 48 alin. 1 lit. d) din Codul de procedură penală. Mai arată că, în exercitarea profesiei, avocatul este independent și se supune numai legii, statutului profesiei și codului deontologic. În ceea ce privește art. 183 alin. 1 și 2 din Codul de procedură penală, apreciază că, de fapt, autorii excepției au avut în vedere art. 184 alin. 3^1 din același cod, text de lege care nu are însă legătură cu soluționarea cauzei, motiv pentru care critica de neconstituționalitate este inadmisibilă. Referitor la dispozițiile art. 262 pct. 1 lit. a) din Codul de procedură penală, arată că, în realitate, autorii excepției sunt nemulțumiți de modul de aplicare a legii de către procuror în cazurile lor, critica de neconstituționalitate fiind inadmisibilă, iar în subsidiar, neîntemeiată, întrucât art. 262 pct. 1 lit. a) din Codul de procedură penală nu limitează în niciun fel dreptul la apărare. În fine, consideră neîntemeiată critica de neconstituționalitate a art. 281 din Codul penal față de dispozițiile art. 73 alin. (1) din Legea fundamentală, arătând că autorii excepției fac o confuzie între categoriile de legi prevăzute de Constituție și clasificarea legilor penale în legi generale și speciale. Apreciază că art. 115 alin. (1) din Legea fundamentală nu este incident în cauză.

Avocatul Poporului consideră că textele de lege criticate sunt constituționale. Astfel, arată că art. 171 alin. 2 din Codul de procedură penală nu încalcă dispozițiile art. 24 din Legea fundamentală, întrucât dreptul la apărare nu poate fi confundat cu dreptul la asistență juridică gratuită, primul fiind garantat în toate cazurile, iar cel de-al doilea fiind creat de legiuitor, care stabilește și cazurile în care consideră că este necesar. În ceea ce privește critica de neconstituționalitate a prevederilor art. 183 alin. 1 și 2 din Codul de procedură penală față de dispozițiile art. 23 alin. (1) și (2) din Legea fundamentală, apreciază că textul constituțional invocat nu este incident în cauza de față. De asemenea, arată că art. 262 pct. 1 lit. a) din Codul de procedură penală nu aduce atingere dreptului la apărare, întrucât partea care consideră că procurorul a emis în mod discreționar rechizitoriul are posibilitatea de a arăta judecătorului în ce constă nelegalitatea comisă. În fine, referitor la critica de neconstituționalitate a prevederilor art. 281 din Codul penal, apreciază că dispozițiile art. 73 alin. (1) și ale art. 115 alin. (1) din Constituție nu sunt incidente în cauză.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 171 alin. 2 din Codul de procedură penală, astfel cum au fost modificate prin

Legea nr. 356/2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 677 din 7 august 2006, respectiv dispozițiile art. 183 alin. 1 și 2 și ale art. 262 pct. 1 lit. a) din Codul de procedură penală, precum și prevederile art. 281 din Codul penal. Textele de lege criticate au următorul cuprins:

- Art. 171 alin. 2 din Codul de procedură penală: "Asistența juridică este obligatorie când învinuitul sau inculpatul este minor, internat într-un centru de reeducare sau într-un institut medical educativ, când este reținut sau arestat chiar în altă cauză, când față de acesta a fost dispusă măsura de siguranță a internării medicale sau obligarea la tratament medical chiar în altă cauză ori când organul de urmărire penală sau instanța apreciază că învinuitul ori inculpatul nu și-ar putea face singur apărarea, precum și în alte cazuri prevăzute de lege.";

- Art. 183 alin. 1 și 2 din Codul de procedură penală: "O persoană poate fi adusă în fața organului de urmărire penală sau a instanței de judecată pe baza unui mandat de aducere, întocmit potrivit dispozițiilor art. 176, dacă fiind anterior citată nu s-a prezentat, iar ascultarea ori prezența ei este necesară.

Învinuitul sau inculpatul poate fi adus cu mandat chiar înainte de a fi fost chemat prin citație, dacă organul de urmărire penală sau instanța constată motivat că în interesul rezolvării cauzei se impune această măsură.";

- Art. 262 pct. 1 lit. a) din Codul de procedură penală: "Dacă procurorul constată că au fost respectate dispozițiile legale care garantează aflarea adevărului, că urmărirea penală este completă, existând probele necesare și legal administrate, procedează, după caz, astfel:

1. când din materialul de urmărire penală rezultă că fapta există, că a fost săvârșită de învinuit sau de inculpat și că acesta răspunde penal:

a) dacă acțiunea penală nu a fost pusă în mișcare în cursul urmăririi penale, dă rechizitoriu prin care pune în mișcare acțiunea penală și dispune trimiterea în judecată;"

- Art. 281 din Codul penal: "Exercitarea fără drept a unei profesii sau a oricărei alte activități pentru care legea cere autorizație, ori exercitarea acestora în alte condiții decât cele legale, dacă legea specială prevede că săvârșirea unor astfel de fapte se sancționează potrivit legii penale, se pedepsește cu închisoare de la o lună la 1 an sau cu amendă".

Autorul excepției susține că aceste dispoziții de lege sunt neconstituționale, astfel:

- art. 171 alin. 2 din Codul de procedură penală contravine prevederilor art. 24 din Constituție referitoare la dreptul la apărare;

- art. 183 alin. 1 și 2 din Codul de procedură penală încalcă dispozițiile constituționale ale art. 23 alin. (1) și (2) referitoare la libertatea individuală, precum și prevederile art. 5 par. 1 și 4 privind dreptul la libertate și la siguranță din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ale art. 9 cu privire la dreptul persoanei de a nu fi arestată, deținută sau exilată în mod arbitrar din Declarația Universală a Drepturilor Omului, ale art. 9 par. 1 privind dreptul la libertatea și la securitatea persoanei și ale art. 14 par. 3 lit. g) referitoare la dreptul acuzatului de a păstra tăcerea și de a nu se autoincrimina din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice;

- art. 262 pct. 1 lit. a) din Codul de procedură penală înfrânge dispozițiile art. 24 alin. (1) din Constituție privind dreptul la apărare, precum și prevederile art. 6 par. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitoare la dreptul la un proces echitabil;

- art. 281 din Codul penal contravine dispozițiilor constituționale ale art. 73 alin. (1) referitoare la categoriile de legi și ale art. 115 alin. (1) privind delegarea legislativă.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține următoarele:

I. Autorii excepției nu formulează veritabile critici de neconstituționalitate cu privire la dispozițiile art. 171 alin. 2 și ale art. 262 pct. 1 lit. a) din Codul de procedură penală, respectiv ale art. 281 din Codul penal. Astfel, emit supoziții legate de posibila nerespectare a legii de către avocații desemnați în baza art. 171 alin. 2 din Codul de procedură penală să asigure asistența juridică din oficiu în cauzele în care organul de urmărire penală sau instanța apreciază că învinuitul sau inculpatul nu și-ar putea face singur apărarea, în condițiile în care Uniunea Națională a Barourilor din România este și ea parte în respectivele procese penale. Totodată, autorii excepției critică modul de aplicare a prevederilor art. 262 pct. 1 lit. a) din Codul de procedură penală, respectiv a dispozițiilor art. 281 din Codul penal de către organele de urmărire penală și de către instanța de judecată. Or, aceste aspecte nu intră sub incidența controlului de constituționalitate exercitat de Curte, ci sunt de competența instanței învestite cu soluționarea litigiului.

II. În ceea ce privește critica de neconstituționalitate a art. 183 alin. (1) și (2) din Codul de procedură penală, Curtea constată că s-a pronunțat asupra constituționalității dispozițiilor art. 183 din Codul de procedură penală, în integralitatea acestora, prin raportare la o serie de texte din Constituție și din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale invocate și în prezenta cauză și față de critici similare. Astfel, prin

Decizia nr. 885 din 16 octombrie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 750 din 5 noiembrie 2007, Curtea a reținut că regulile procedurale instituite prin dispozițiile art. 183 din Codul de procedură penală sunt menite să asigure buna desfășurare a procesului penal, fără întârzieri determinate de absența sau refuzul persoanelor a căror ascultare sau prezență este apreciată ca fiind necesară de către instanța de judecată. Prin dispozițiile criticate nu se încalcă libertatea individuală, întrucât instituția mandatului de aducere nu este echivalentă cu cea a sancțiunilor privative de libertate. De altfel, potrivit art. 53 din Constituție, exercițiul unor drepturi sau libertăți poate fi restrâns pentru desfășurarea instrucției penale, astfel încât constrângerea unei persoane de a se prezenta în fața instanței de judecată, atunci când aceasta din urmă apreciază că se impune acest lucru, nu aduce nici o atingere principiilor statului de drept. Cu același prilej, Curtea a statuat că, prin prevederile art. 183 din Codul de procedură penală, nu este încălcat nici dreptul la un proces echitabil, având în vedere că persoanele aduse cu mandat nu pot rămâne la dispoziția organului judiciar decât timpul strict necesar pentru audierea lor, în afară de cazul când s-a dispus reținerea ori arestarea preventivă a acestora. De asemenea, textul de lege criticat nu aduce atingere dreptului acuzatului de a păstra tăcerea și de a nu contribui la propria incriminare, întrucât acesta nu este constrâns în niciun fel să facă vreo declarație în acest sens.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice schimbarea jurisprudenței Curții, atât soluția, cât și considerentele de principiu ale deciziei menționate mai sus își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză. Pentru considerentele arătate, prevederile art. 183 alin. 1 și 2 din Codul de procedură penală sunt în concordanță cu dispozițiile art. 23 alin. (1) și (2) din Constituție, ale art. 5 par. 1 și 4 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ale art. 9 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, precum și cu prevederile art. 9 par. 1 și ale art. 14 par. 3 lit. g) din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

I. Respinge, ca fiind inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 171 alin. 2 și ale art. 262 pct. 1 lit. a) din Codul de procedură penală și ale art. 281 din Codul penal, excepție ridicată de Eva Szasz în Dosarul nr. 1.484/234/2007 al Judecătoriei Gheorgheni și de Marcel-Vasile Holunga în Dosarul nr. 12.924/211/2006 (nr. în format vechi 1.051/2007) al Judecătoriei Zimnicea.

II. Respinge, ca fiind neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 183 alin. 1 și 2 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de aceiași autori în aceleași dosare.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 20 mai 2008.