Decizia nr. 513/2008
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 91 alin. (1) și (2), art. 116, art. 119, art. 131 alin. (1), art. 142 alin. (4), art. 149 alin. (6) și art. 172 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală
prezumat în vigoare
Ioan Vida - președinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Tudorel Toader - judecător
Augustin Zegrean - judecător
Ion Tiucă - procuror
Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 91 alin. (1) și (2), art. 116, art. 119, art. 131 alin. (1), art. 142 alin. (4), art. 149 alin. (6) și
art. 172 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003
privind Codul de procedură fiscală, excepție ridicată de Dan Cristian Ionescu în Dosarul nr. 10.482/4/2007 al Judecătoriei Sectorului 4 București.
La apelul nominal se prezintă personal autorul excepției și partea Direcția Generală de Impozite și Taxe Locale -Sector 4 București, prin consilierul juridic Alexandra Ilie.
Autorul excepției susține că textele de lege criticate plasează cetățeanul într-o poziție defavorizantă în raporturile cu statul, astfel că se aduce atingere art. 16 alin. (1) din Constituție. Astfel, compensarea debitelor cu creanțele pe care le are un cetățean asupra statului nu poate opera decât dacă sumele au aceeași natură. De asemenea, arată că poprirea nu este supusă validării, condiții în care statul, fără somație sau titlu executoriu, a luat bani dintr-un cont al tatălui său, care nu avea datorii față de stat. În plus, arată că termenele de prescripție sunt diferite, după cum este vorba de stat sau de cetățeni. În sfârșit, arată că, pentru creanțele pe care le avea asupra statului, instanțele de judecată nu au vrut să-i acorde majorări de întârziere.
Reprezentantul Direcției Generale de Impozite și Taxe Locale Sector 4 București solicită respingerea excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, sens în care arată că textele de lege criticate nu conțin dispoziții contrare principiului constituțional al egalității în drepturi.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, arătând că art. 16 alin. (1) din Constituție nu se aplică între stat și cetățeni în raporturile de drept public. În plus, consideră că instanța de contencios constituțional nu poate cenzura modul în care au fost aplicate dispozițiile de lege criticate, fapt ce a generat în realitate nemulțumirile autorului excepției.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 7 decembrie 2007, pronunțată în Dosarul nr. 10.482/4/2007, Judecătoria Sectorului 4 București a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 91 alin. (1) și (2), art. 116, art. 119, art. 131 alin. (1), art. 142 alin. (4), art. 149 alin. (6) și
art. 172 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003
privind Codul de procedură fiscală. Excepția a fost ridicată de Dan Cristian Ionescu într-o cauză civilă având ca obiect o contestație la executare.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia arată, în esență, că textele de lege criticate creează autorităților de stat o poziție privilegiată în raport cu cetățenii, prin aceea că beneficiază de termene de prescripție mai lungi, pot pretinde majorări de întârziere, poprirea înființată de organele fiscale nu este supusă validării, executarea silită a creanțelor bugetare nu se perimă, iar dispozițiile privitoare la suspendarea provizorie a executării silite prin ordonanță președințială nu le sunt aplicabile.
Judecătoria Sectorului 4 București apreciază că excepția de neconstituționalitate nu este întemeiată. În acest sens, arată că valorificarea creanțelor statului are drept scop final aducerea sumelor la bugetul de stat, operațiune de care profită toți cetățenii. Astfel, se protejează un interes general, colectiv, iar pentru aceasta statul are nevoie de mijloace specifice, așa cum sunt cele reglementate de textele de lege criticate.
În conformitate cu dispozițiile
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.
Avocatul Poporului consideră că textele de lege criticate sunt constituționale, acestea confirmând respectarea exigențelor art. 135 alin. (2) lit. b) din Constituție privind ocrotirea unor interese naționale, de ordin general, ce se sprijină pe contribuțiile cetățenilor, prin impozite și taxe, la cheltuielile publice și justifică poziția privilegiată a statului în raport cu celelalte subiecte de drept.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părților prezente, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2),
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 91 alin. (1) și (2), art. 116, art. 119, art. 131 alin. (1), art. 142 alin. (4), art. 149 alin. (6) și
art. 172 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003
privind Codul de procedură fiscală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 31 iulie 2007, cu modificările ulterioare.
Textele de lege criticate au următoarea redactare:
- ART. 91 alin. (1) și (2): "(1) Dreptul organului fiscal de a stabili obligații fiscale se prescrie în termen de 5 ani, cu excepția cazului în care legea dispune altfel.
(2) Termenul de prescripție a dreptului prevăzut la alin. (1) începe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut creanța fiscală potrivit art. 23, dacă legea nu dispune altfel.";
- ART. 116: "(1) Prin compensare se sting creanțele administrate de Ministerul Economiei și Finanțelor cu creanțele debitorului reprezentând sume de rambursat sau de restituit de la buget, până la concurența celei mai mici sume, când ambele părți dobândesc reciproc atât calitatea de creditor, cât și pe cea de debitor, dacă legea nu prevede altfel.
(2) Creanțele fiscale administrate de unitățile administrativteritoriale se sting prin compensarea cu creanțele debitorului reprezentând sume de restituit de la bugetele locale, până la concurența celei mai mici sume, când ambele părți dobândesc reciproc atât calitatea de creditor, cât și pe cea de debitor, dacă legea nu prevede altfel.
(3) Compensarea se face de organul fiscal competent la cererea debitorului sau înainte de restituirea ori rambursarea sumelor cuvenite acestuia, după caz. Dispozițiile art. 115 privind ordinea stingerii datoriilor sunt aplicabile în mod corespunzător.
(4) Organul fiscal poate efectua compensare din oficiu ori de câte ori constată existența unor creanțe reciproce, cu excepția sumelor negative din deconturile de taxă pe valoarea adăugată fără opțiune de rambursare.
(5) În cazul compensărilor efectuate de organul fiscal conform alin. (4), creanțele fiscale ale debitorului vor fi compensate cu obligații datorate aceluiași buget, urmând ca din diferența rămasă să fie compensate obligațiile datorate altor bugete, în mod proporțional.
(6) Creanțele fiscale rezultate din raporturi juridice vamale se compensează cu creanțele debitorului reprezentând sume de restituit de aceeași natură, în condițiile art. 115. Eventualele diferențe rămase vor fi compensate cu alte obligații fiscale ale debitorului, în ordinea prevăzută la alin. (5). Procedura de compensare va fi stabilită prin ordin al ministrului economiei și finanțelor.
(7) Pentru celelalte creanțe fiscale, ordinea prevăzută la alin. (5) se aplică de fiecare autoritate competentă pentru creanțele fiscale pe care le administrează.
(8) Dispozițiile alin. (5) nu se aplică în cazul creanțelor bugetelor locale.
(9) Organul competent va înștiința în scris debitorul despre măsura compensării luate potrivit alin. (3), în termen de 7 zile de la data efectuării operațiunii.";
Articolul 119
: "(1) Pentru neachitarea la termenul de scadență de către debitor a obligațiilor de plată, se datorează după acest termen majorări de întârziere.
(2) Nu se datorează majorări de întârziere pentru sumele datorate cu titlu de amenzi de orice fel, obligații fiscale accesorii stabilite potrivit legii, cheltuieli de executare silită, cheltuieli judiciare, sumele confiscate, precum și sumele reprezentând echivalentul în lei al bunurilor și sumelor confiscate care nu sunt găsite la locul faptei.
(3) Majorările de întârziere se fac venit la bugetul căruia îi aparține creanța principală.
(4) Majorările de întârziere se stabilesc prin decizii întocmite în condițiile aprobate prin ordin al ministrului economiei și finanțelor, cu excepția situației prevăzute la art. 142 alin. (6).";
Articolul 131
alin. (1): "Dreptul de a cere executarea silită a creanțelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere acest drept.";
- ART. 142 alin. (4): "Executarea silită a creanțelor fiscale nu se perimează.";
- ART. 149 alin. (6): "Poprirea nu este supusă validării.";
- ART. 172 alin. (2): "Dispozițiile privind suspendarea provizorie a executării silite prin ordonanță președințială prevăzute de art. 403 alin. 4 din Codul de procedură civilă nu sunt aplicabile."
Autorul excepției consideră că aceste texte de lege sunt contrare art. 16 alin. (1) din Constituție privind egalitatea în drepturi.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că, în esență, critica prevederilor art. 91 alin. (1) și (2), art. 116, art. 119, art. 131 alin. (1), art. 142 alin. (4), art. 149 alin. (6) și art. 172 alin. (2) din Codul de procedură fiscală are în vedere instituirea unui tratament discriminatoriu, ce favorizează autoritățile statului în raport cu cetățenii în ceea ce privește recuperarea creanțelor.
Față de această critică, Curtea reține că problema tratamentului diferențiat de care beneficiază statul în raport cu contribuabilii în ceea ce privește satisfacerea creanțelor a fost analizată și cu alte prilejuri. Astfel, prin
Decizia nr. 158 din 10 noiembrie 1998 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 77 din 24 februarie 1999,
Decizia nr. 202 din 13 martie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 255 din 17 aprilie 2007, sau
Decizia nr. 432 din 21 octombrie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.176 din 13 decembrie 2004, Curtea a statuat că, în cadrul raporturilor juridice dintre stat, în calitate de creditor, și contribuabil, în calitate de debitor al obligației fiscale, cele două părți nu se situează pe poziții de egalitate, între ele existând o legătură de subordonare în favoarea statului, pe baza unui regim de drept public, și, prin urmare, nu poate fi vorba de încălcarea principiului egalității în fața legilor prevăzut de art. 16 din Constituție.
Prin aceleași decizii Curtea a reținut și că existența unei obligații exprese a fiecărui cetățean de a contribui prin impozite și taxe la cheltuielile publice, prevăzută la art. 56 alin. (1) din Constituție, și a unei obligații a statului de a proteja interesele naționale în activitatea financiară, conform art. 135 alin. (2) lit. b) din Constituție, este justificată de necesitatea asigurării certitudinii în constituirea ritmică a resurselor financiare ale statului. Astfel, este în afară de orice îndoială că încasarea impozitelor și taxelor constituie sursa principală de venituri a statului, fiind una dintre expresiile cele mai evidente ale apărării intereselor naționale pe plan financiar. Numai dacă dispune de aceste resurse bugetare, statul va fi în măsură să își îndeplinească obligațiile sale față de cetățeni și agenții economici, care au fost stabilite în art. 135 alin. (2) lit. a) și b) din Constituție.
Curtea apreciază că nu au intervenit elemente noi de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenței în materie, așa încât considerentele deciziilor amintite își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 91 alin. (1) și (2), art. 116, art. 119, art. 131 alin. (1), art. 142 alin. (4), art. 149 alin. (6) și
art. 172 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003
privind Codul de procedură fiscală, excepție ridicată de Dan Cristian Ionescu în Dosarul nr. 10.482/4/2007 al Judecătoriei Sectorului 4 București.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 8 mai 2008.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA Magistrat-asistent, Patricia Marilena Ionea
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.