Decizia nr. 336/1997
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 330^1 și ale art. 330^2 din Codul de procedură civilă
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Suspendă 1
- Decizia nr. 96/1996 24 septembrie 1996 cu privire la soluționarea recursurilor declarate împotriva Deciziei Curții Constituțional…
Are ca temei 1
- Legea nr. 47/1992 18 mai 1992 (prevederi anume) privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Lucian Stangu - președinte
Romul Petru Vonica - judecător
Victor Dan Zlatescu - judecător
Constantin Burada - magistrat-asistent
Completul de judecată, convocat potrivit art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, constata următoarele:
Curtea Suprema de Justiție - Secția civilă, prin Încheierea din 2 aprilie 1997, pronunțată în Dosarul nr. 2.997/1996, a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 330^1 și ale art. 330^2 din Codul de procedură civilă, invocată de intimata-reclamanta Nastase Elena.
În motivarea excepției se susține ca instituirea în favoarea procurorului general a dreptului de a "declara oricând" recurs în anulare împotriva hotărârilor judecătorești irevocabile încalcă prevederilor art. 16 și 128 din Constituție, potrivit cărora cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și discriminări și ca împotriva hotărârilor judecătorești părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac în condițiile legii. Dispozițiile art. 330 din Codul de procedură civilă creează în favoarea Ministerului Public un tratament juridic care încalcă dispozițiile art. 16 alin. (1) și (2) din Constituție, acordându-se procurorului general drepturi cu caracter procesual nelimitate în timp, pentru a valorifica motive de nelegalitate a hotărârilor judecătorești ce pot fi deduse judecații de către ceilalți participanți în procesul civil într-un timp determinat.
Exprimandu-și opinia în conformitate cu art. 23 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, Curtea Suprema de Justiție a apreciat ca excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, textul fiind constituțional.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispozițiile legale atacate, raportate la prevederile Constituției și ale Legii nr. 47/1992, retine:
În temeiul art. 144 lit. c) din Constituție și al art. 23 din Legea nr. 47/1992, Curtea este competența să soluționeze excepția, fiind legal sesizată.
În legătură cu dispozițiile art. 330^1 din Codul de procedură civilă, se constată că prin Legea pentru modificarea art. 330^1 din Codul de procedură civilă nr. 17/1997 s-a statuat ca recursul, în anulare poate fi declarat de către procurorul general în termen de 6 luni de la data când hotărârea judecătorească a rămas irevocabilă, în cazul motivului de recurs în anulare prevăzut la art. 330 pct. 1 din Codul de procedură civilă , sau în termen de 6 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, în cazul motivului de recurs în anulare cuprins în art. 330 pct. 2 din același cod. Rezultă ca, în urma modificării textului de lege, excepția este lipsită de obiect.
În acest sens, Curtea Constituțională s-a pronunțat prin Decizia nr. 37 din 25 februarie 1997, definitivă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 64 din 15 aprilie 1997, statuand ca, prin instituirea termenului de 6 luni pentru exercitarea recursului în anulare, excepția de neconstituționalitate a art. 330^1 din Codul de procedură civilă privind inexistenta unui termen pentru declararea acestuia rămâne fără obiect.
În ceea ce privește susținerea ca instituirea în favoarea procurorului general a dreptului de a declara recurs în anulare împotriva hotărârilor judecătorești irevocabile ar încalcă principiul egalității, înscris în art. 16 alin. (1) din Constituție, prin Decizia nr. 96 din 24 septembrie 1996, definitivă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 251 din 17 octombrie 1996, Curtea Constituțională a reținut că nu exista nici o interdicție constituțională ca o anume cale de atac - recursul în anulare - vizând situații prevăzute de lege, în chestiuni de interes major pentru societate și ordinea de drept, să fie exercitată numai de acesta.
Principiul prevăzut la art. 16 alin. (1) din Constituție privește egalitatea de tratament a cetățenilor în fața legilor și a autorităților publice și nicidecum egalitatea de tratament juridic a cetățenilor în raport cu autoritățile publice. Acest principiu al egalității cetățenilor în fața legilor nu exclude, ci chiar implica un tratament diferențiat, ținând seama de natura autorității publice și de atribuțiile acesteia. Or, procurorul general este o autoritate care exercită atribuții și nu drepturi publice, încât critica de neconstituționalitate nu poate fi reținută.
Atributul acordat procurorului general de a exercita recursul în anulare este constituțional, întrucât, potrivit art. 128 și art. 130 din Constituție, Ministerul Public poate exercita căile de atac în condițiile legii și reprezintă interesele generale ale societăților, apara ordinea de drept, drepturile și libertățile cetățenilor, indeplinindu-și îndatoririle prin procurori constituiți în parchete.
Cat privește dispozițiile art. 330^2 alin. (1) din Codul de procedură civilă, care acorda procurorului general posibilitatea de a dispune suspendarea executării unor hotărâri judecătorești, prin Decizi nr. 73 din 4 iunie 1996, definitivă prin Decizia nr. 96 din 24 septembrie 1996, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 251 din 17 octombrie 1996 și, respectiv, nr. 255 din 22 octombrie 1996, Curtea Constituțională s-a pronunțat cu privire la caracterul neconstitutional al acestui text. Or, potrivit art. 145 alin. (2) din Constituție și art. 26 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, deciziile Curții Constituționale fiind obligatorii, excepția nu mai poate fi reiterata, neexistand elemente noi care să justifice schimbarea acestei soluții.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 24 alin. (2) și al art. 25 din Legea nr. 47/1992, în unanimitate,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca vadit nefondata excepția de neconstituționalitate invocată de Nastase Elena în Dosarul nr. 2.997/1996 al Curții Supreme de Justiție - Secția civilă, privind:
- dispozițiile art. 330^1 și ale art. 330^2 alin. 1 din Codul de procedură civilă, constatând ca excepția invocată în legătură cu aceste prevederi este lipsită de obiect;
- dispozițiile art. 330^2 alin. 2 din Codul de procedură civilă.
Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința din 14 iulie 1997.
-----------------
prof. univ. dr. Lucian Stangu
Magistrat-asistent,
Constantin Burada
Din cauza decesului magistratului-asistent Constantin Burada, în temeiul art. 261 alin. 2 din Codul de procedură civilă, în locul acestuia semnează
Magistrat-asistent
Valer-Vasilie Bica
*) Definitivă prin nerecurare.
PREȘEDINTE,
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.