Decizia nr. 48/1997

Florin Bucur Vasilescu - președinte

Romul Petru Vonica - judecător

Victor Dan Zlatescu - judecător

Constantin Burada - magistrat-asistent

Completul de judecată, convocat potrivit prevederilor art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, constata următoarele:

Prin Încheierea din 4 decembrie 1996, pronunțată în Dosarul nr. 9.353/1996, Judecătoria Sectorului 6 - Municipiul București a sesizat Curtea Constituțională ca excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2 alin. 2, art. 13 și ale

art. 26 alin. 1 din Legea nr. 112/1995

pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului, invocată de Zega Nicusor Aristide.

Prin excepție se susține, în esenta, ca prevederile art. 2 alin. 2, art. 13 și ale

art. 26 alin. 1 din Legea nr. 112/1995

contravin art. 41 alin. (2) și (5), raportate la art. 11 alin. (2) și art. 20 alin. (2) din Constituție, coroborate cu Legea nr. 30 din 18 mai 1994 și Protocolul nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, semnat la Paris la 20 martie 1952, deoarece sumele de bani oferite cu titlu de despăgubiri, calculate potrivit criteriilor din art. 13 al aceleiași legi, nu reprezintă echivalentul valorii bunului de care a fost deposedat.

Potrivit art. 24 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, s-au solicitat puncte de vedere celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, care însă nu au dat curs cererii.

Exprimandu-și opinia în legătură cu excepția, instanța apreciază ca dispozițiile art. 2 alin. 2, art. 13 și ale

art. 26 alin. 1 din Legea nr. 112/1995

contravin prevederilor art. 41 alin. (3) din Constituție, deoarece sumele de bani oferite foștilor proprietari ai construcțiilor, prin luarea în considerare a criteriilor impuse de art. 13 din lege, nu reprezintă un echivalent al pierderii materiale suferite de aceștia.

CURTEA,

având în vedere încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul raportor, dispozițiile legale atacate ca neconstituționale, raportate la prevederile Constituției și ale Legii nr. 47/1992, retine:

Potrivit art. 144 lit. c) din Constituție și art. 23 și următoarele din Legea nr. 47/1992, Curtea este competența să soluționeze excepția invocată, fiind legal sesizată.

Autorul excepției considera ca valoarea despăgubirilor, calculată potrivit prevederilor legale criticate sub aspectul constituționalității, nu reprezintă o despăgubire reală, "... ci cel mult o sumă de bani care nici nu va putea în viitor sa reprezinte reparația (măsura reparatorie) pe care o impune legea în

art. 1, când fixează și scopul Legii nr. 112/1995 ". Mai susține ca în acest fel se încalcă și art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, semnat la Paris la 20 martie 1952, la care România a aderat prin Legea nr. 30/1994, care prevede că "orice persoană are dreptul la respectarea bunurilor sale", arătând în final ca modul de calcul al despăgubirilor reglementat prin

art. 13 alin. 2 din Legea nr. 112/1995

nu este de natura sa acopere integral paguba suferită, acesta raportandu-se la un criteriu - veniturile salariale medii pe economie ale unei persoane, calculate la data stabilirii despăgubirilor - ce nu asigura o dezdăunare îndestulătoare.

Referitor la limitarea întinderii reparatiei în cazul prevăzut de

art. 13 din Legea nr. 112/1995 , se constată că, prin Decizia nr. 73 din 19 iulie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 8 august 1995, Curtea Constituțională a statuat ca aceasta limitare are în vedere, în cazul legii criticate, posibilitățile economice și financiare existente în raport cu alte necesitați și prioritati economice și sociale, în a căror evaluare și satisfacere legiuitorul este suveran. Cu privire la modul de stabilire a despăgubirilor și a întinderii acestora, s-a constatat ca legea, în art. 13 alin. 2, consacra soluții rezonabile. De asemenea, s-a reținut ca, în legătură cu reparația în ipoteza privarii de proprietate, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit, pe de o parte, ca dreptul la indemnizare trebuie să aibă un cuantum rezonabil, iar pe de altă parte ca metoda de evaluare a bunurilor trebuie să fie, la rândul ei, în mod manifest rezonabila. În raport cu aceasta practica, Curtea Constituțională a considerat ca reglementarea cuprinsă în

Legea nr. 112/1995 , cu privire la cuantumul despăgubirilor ce vor fi acordate foștilor proprietari, da expresie exigențelor reglementărilor internaționale avute în vedere de art. 20 din Constituție.

Ținând seama ca, potrivit art. 145 alin. (2) din Constituție, deciziile Curții Constituționale sunt obligatorii și că nu au intervenit elemente noi care să justifice schimbarea soluției, excepția privind

art. 13 din Legea nr. 112/1995

nu pot fi primită.

Cu privire la neconstituționalitatea

art. 2 alin. 2 din Legea nr. 112/1995 , se constată că o corecta interpretare a textului nu poate fi decât aceea desprinsa din examinarea integrală a art. 2. Acesta reglementează modalitatea restituirii în natura a unor imobile către foștii proprietari și consecințele ei, în cazul în care aceștia au fost inițial despăgubiți. Astfel, potrivit art. 2 alin. 1 din lege, persoanele prevăzute la art. 1 beneficiază de restituirea în natura, prin redobandirea dreptului de proprietate asupra apartamentelor în care locuiesc în calitate de chiriași sau a celor care sunt libere, iar pentru celelalte apartamente primesc despăgubiri în condițiile art. 12, iar alin. 2 precizează, în cadrul tezei I, ca în cazul apartamentelor trecute în proprietatea statului pentru care s-au primit despăgubiri, dacă sunt ocupate de foștii proprietari sau sunt libere, ele se restituie în natură. Teza a II-a cuprinsă în alin. 2 este consecința fireasca a redobandirii dreptului de proprietate în condițiile stipulate de text, și anume, faptul ca foștii proprietari care și-au recapatat dreptul de proprietate asupra imobilelor au obligația sa restituie suma primită cu titlu de despăgubire. Aceasta reglementare apare ca absolut echitabila, nefiind admis ca fostul proprietar sa reintre în drepturile sale de proprietate asupra imobilului și sa păstreze în același timp și despăgubirea primită la data trecerii acestuia la stat.

În aceste condiții, excepția este vadit nefondata și sub acest aspect.

În legătură cu neconstituționalitatea prevederilor

art. 26 alin. 1 din Legea nr. 112/1995 , se constată că, în fapt, autorul excepției se referă la cuantumul insuficient al despăgubirii primite la data trecerii apartamentului sau în proprietatea statului. Potrivit

art. 26 alin. 1 din Legea nr. 112/1995 , foștii proprietari ai imobilelor cu destinația de locuințe trecute în proprietatea statului sau a altor persoane juridice, cu plata unor despăgubiri, nu mai beneficiază de măsurile reparatorii prevăzute de lege, cu excepția cazurilor prevăzute în art. 2 alin. 2. Aceasta prevedere nu exclude însă posibilitatea ca pentru imobilele trecute în proprietatea statului în baza Decretului nr. 223/1974, ca în speta, sa constituie obiectul unei reglementări viitoare, cu atât mai mult cu cat, prin art. 26 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, s-au prevăzut ca repararea daunelor suferite anterior intrării în vigoare a Constituției din 1991 se reglementează prin lege. De altfel, chiar în cuprinsul

Legii nr. 112/1995 , art. 25 legitimează în mod expres aceasta soluție legislativă, prevăzând ca prin legi speciale se vor reglementa situațiile juridice ale altor imobile decât cele care fac obiectul acestei legi, trecute în proprietatea statului înainte de 22 decembrie 1989, indiferent de destinația lor inițială, inclusiv ale celor demolate pentru cauze de utilitate publică.

Asadar, în fapt, problema despăgubirilor primite de proprietari la data trecerii imobilului în proprietatea statului nu constituie ea însăși o chestiune de constituționalitate a legii actuale (nr. 112/1995), ea reprezentând obiectul unei reglementări legislative ulterioare de domeniul unor legi speciale, Curtea Constituțională nefiind competența să se pronunțe, în prezent, asupra acestei probleme.

Asa fiind, excepția este vadit nefondata și cu privire la dispozițiile

art. 26 alin. 1 din Legea nr. 112/1995 .

Fața de cele arătate, în temeiul art. 144 lit. c) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 24 alin. (2) și al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, în unanimitate,

CURTEA

în numele legii

DECIDE:

Respinge ca vadit nefondata excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2 alin. 2, art. 13 și

art. 26 alin. 1 din Legea nr. 112/1995 , invocată de Zega Nicusor Aristide în Dosarul nr. 9.353/1996 al Judecătoriei Sectorului 6 - Municipiul București.

Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată la data de 7 martie 1997.