Decizia nr. 1147/2008
referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 131 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- OG nr. 92/2003 24 decembrie 2003 (prevederi anume) privind Codul de procedură fiscală
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Ioan Vida - președinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Ion Predescu - judecător
Tudorel Toader - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Augustin Zegrean - judecător
Antonia Constantin - procuror
Mihaela Ionescu - magistrat-asistent
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor
art. 131 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003
privind Codul de procedură fiscală raportat la
art. 6 din Decretul nr. 167/1958
privitor la prescripția extinctivă, excepție ridicată de Sorin Grațianu în Dosarul nr. 6.403/301/2008 al Judecătoriei Sectorului 3 București.
La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Magistratul-asistent referă asupra cauzei. În acest sens, arată că autorul a depus la dosar precizări prin care solicită amânarea soluționării excepției de neconstituționalitate pentru ca Guvernul să comunice punctul său de vedere. Totodată, susține că instanța de judecată a sesizat în mod greșit Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 131 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003
privind Codul de procedură fiscală raportat la
art. 6 din Decretul nr. 167/1958
privitor la prescripția extinctivă, în realitate obiectul excepției de neconstituționalitate fiind art. 128, art. 131 alin. (1) și (2) și
art. 32 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003
raportat la
art. 6, 7 și 8 din Decretul nr. 167/1958 . În fine, solicită admiterea excepției de neconstituționalitate.
Cu privire la cererea de amânare a soluționării excepției de neconstituționalitate, cât și cu privire la precizările referitoare la obiectul excepției de neconstituționalitate, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere. În acest sens, arată că necomunicarea punctelor de vedere de către autorități nu impietează asupra soluționării excepției de neconstituționalitate de către Curte, iar cu privire la precizarea obiectului excepției susține că autorul avea posibilitatea să formuleze recurs împotriva încheierii instanței de judecată prin care a fost sesizată Curții Constituționale.
Deliberând, Curtea respinge atât cererea de amânare a soluționării excepției, cât și cererea de extindere a obiectului acesteia.
Cauza este în stare de judecată.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 10 iulie 2008, pronunțată în Dosarul nr. 6.403/301/2008, Judecătoria Sectorului 3 București a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 131 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003
privind Codul de procedură fiscală raportat la
art. 6 din Decretul nr. 167/1958
privitor la prescripția extinctivă.
Excepția a fost ridicată de Sorin Grațianu într-o cauză civilă având ca obiect soluționarea unei contestații la executare.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că prevederile criticate conferă în mod abuziv și discriminatoriu organelor fiscale dreptul de a recupera obligații fiscale în termen de 5 ani de la crearea acestora și nu în termenul general de prescripție de 3 ani.
Judecătoria Sectorului 3 București apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că stabilirea unui termen pentru dreptul de a cere executarea silită nu reprezintă o discriminare, întrucât are în vedere specificul raporturilor de drept fiscal, precum și faptul că unul dintre subiectele acestui raport este statul, care participă la aceste raporturi de pe o poziție de autoritate față de celălalt subiect, fiind vorba de un raport de subordonare.
Potrivit dispozițiilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
Avocatul Poporului consideră că textele de lege criticate sunt constituționale. În acest sens, face referire la
Decizia Curții Constituționale nr. 238/2008 .
Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Deși, prin încheiere, instanța de judecată a sesizat Curtea cu excepția de neconstituționalitate având ca obiect prevederile
art. 131 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003
privind Codul de procedură fiscală raportat la
art. 6 din Decretul nr. 167/1958
privitor la prescripția extinctivă, din notele scrise ale autorului rezultă că aceasta privește doar prevederile
art. 131 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003
privind Codul de procedură fiscală.
Așadar, obiect al excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile
art. 131 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003
privind Codul de procedură fiscală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 31 iulie 2007, care au următorul conținut: "Dreptul de a cere executarea silită a creanțelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere acest drept."
Acest text de lege este raportat atât la prevederile constituționale ale art. 16 alin. (1) și (2) privind egalitatea cetățenilor în fața legii și a autorităților publice și art. 20 alin. (2) referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, cât și la prevederile art. 14 privind interzicerea discriminării și art. 17 relativ la interzicerea abuzului de drept din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Totodată, sunt invocate și dispozițiile art. 1 alin. (2), art. 2 alin. (1) și
art. 3 lit. g) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000
privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.
Examinând excepția, Curtea observă că problema tratamentului diferențiat de care beneficiază statul în raport cu contribuabilii în ceea ce privește realizarea creanțelor a fost analizată și în alte cazuri. Astfel, prin
Decizia nr. 513 din 8 mai 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 473 din 26 iunie 2008, pronunțându-se asupra constituționalității prevederilor
art. 131 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003
privind Codul de procedură fiscală, Curtea a statuat că, în cadrul raporturilor juridice dintre stat, în calitate de creditor, și contribuabil, în calitate de debitor al obligației fiscale, cele două părți nu se situează pe poziții de egalitate, între ele existând o legătură de subordonare în favoarea statului, pe baza unui regim de drept public, și, prin urmare, nu poate fi vorba de încălcarea principiului egalității în fața legilor prevăzut de art. 16 din Constituție. Textul de lege criticat, ce stabilește un termen de prescripție a dreptului de a cere executarea silită a creanțelor fiscale diferit de cel general, nu aduce nicio atingere dispozițiilor constituționale și celor din convențiile la care România este parte, relative la interzicerea discriminării și abuzului de drept, invocate de autorul excepției. Soluția adoptată de legiuitor este determinată de natura juridică a creanțelor fiscale, ce reprezintă surse ale bugetului de stat, ceea ce constituie o justificare întemeiată pentru diferența de tratament juridic în ceea ce privește termenul de prescripție a dreptului de a cere executarea silită. De altfel, și în alte domenii sunt stabilite termene speciale de prescripție.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenței în materie, considerentele deciziei amintite își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.
De asemenea, în legătură cu susținerile de neconstituționalitate ce vizează necorelarea dintre prevederile de lege criticate și unele prevederi ale
Ordonanței Guvernului nr. 137/2000
privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, Curtea constată că nici acestea nu pot fi primite. Astfel, în temeiul
art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 47/1992
privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, examinarea constituționalității unui text de lege are în vedere compatibilitatea lui cu dispozițiile sau principiile Constituției pretins încălcate, iar nu compararea mai multor prevederi legale între ele.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 131 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003
privind Codul de procedură fiscală, în Dosarul nr. 6.403/301/2008 al Judecătoriei Sectorului 3 București.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 16 octombrie 2008.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA Magistrat-asistent, Mihaela Ionescu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.