Decizia nr. 1120/2008
referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 2 alin. (2), art. 7 alin. (1), art. 25 alin. (1) și art. 34 lit. j) din Legea nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate, precum și ale art. 3 și art. 13 din Legea nr. 51/1991 privind siguranța națională a României
prezumat în vigoare
Ioan Vida - președinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Tudorel Toader - judecător
Augustin Zegrean - judecător
Antonia Constantin - procuror
Claudia-Margareta
Krupenschi - magistrat-asistent
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 2 alin. (2), art. 7, art. 25 alin. (1) și
art. 34 lit. j) din Legea nr. 182/2002
privind protecția informațiilor clasificate, precum și ale art. 3 și
art. 13 din Legea nr. 51/1991
privind siguranța națională a României", excepție ridicată de Dan Costache Patriciu și Societatea Comercială "Rompetrol" - S.A. în Dosarul nr. 12.770/3/2006 (2.080/2007) al Curții de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.
La apelul nominal răspund autorii excepției, prin doamna avocat Lizeta Minea, și, pentru partea Serviciul Român de Informații, domnul avocat Valeriu Stoica, ambii reprezentanți convenționali depunând împuterniciri avocațiale la dosarul cauzei.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul apărătorului ales al autorilor excepției, care dezvoltă motivele expuse în scris pentru admiterea excepției de neconstituționalitate.
Având cuvântul pentru partea Serviciul Român de Informații, reprezentantul convențional al acesteia solicită, în principal, respingerea, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 3 și ale
art. 13 din Legea nr. 51/1991
privind siguranța națională a României, acestea fiind abrogate prin dispozițiile
art. 20-22 din Legea nr. 535/2004 , dar și a textelor criticate din
Legea nr. 182/2002 , apreciindu-se, în acest sens, că această excepție de neconstituționalitate nu vizează, în realitate, aspecte de neconstituționalitate, ci de interpretare și aplicare a legii. În subsidiar, solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
Legii nr. 182/2002 , criticate, întrucât acestea nu contravin normelor fundamentale ori convenționale invocate și nici jurisprudenței în materie a Curții Europene a Drepturilor Omului. În acest sens, depune note scrise.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate referitoare la textele de lege criticate din
privind protecția informațiilor clasificate, precum și la dispozițiile
art. 3 din Legea nr. 51/1991
privind siguranța națională a României. Cât privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 13 din Legea nr. 51/1991 , aceasta se impune a fi respinsă ca inadmisibilă, deoarece procedura interceptării convorbirilor telefonice, prevăzută de acestea, este în prezent reglementată de
privind modificarea și completarea Codului de procedură penală și a unor legi speciale și de
privind prevenirea și combaterea terorismului, modificările intervenite fiind de natură a îndepărta criticile de neconstituționalitate formulate de autorii excepției.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 18 martie 2008, pronunțată în Dosarul nr. 12.770/3/2006 (2.080/2007), Curtea de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstitu - ționalitate a dispozițiilor "art. 2 alin. (2), art. 7, art. 25 alin. (1) și
art. 34 lit. j) din Legea nr. 182/2002
privind protecția informațiilor clasificate, precum și ale art. 3 și
art. 13 din Legea nr. 51/1991
privind siguranța națională a României".
Excepția a fost ridicată de Dan Costache Patriciu și Societatea Comercială "Rompetrol" - S.A. în cadrul unei acțiuni în apel împotriva unei sentințe civile prin care s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de aceștia având ca obiect pretenții - daune morale.
În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în ceea ce privește critica de neconstituționalitate a prevederilor art. 2 alin. (2), art. 7 alin. (1), art. 25 alin. (1) și ale
art. 34 lit. j) din Legea nr. 182/2002
privind protecția informațiilor clasificate, că acestea contravin dispozițiilor art. 21 alin. (3) și ale art. 124 alin. (2) din Constituție, care statuează principiile potrivit cărora părțile au dreptul la un proces echitabil în condițiile unei justiții unice, imparțiale și egale pentru toți, întrucât împiedică persoanele care au calitatea de parte într-un proces să ia cunoștință de conținutul unor înscrisuri clasificate, fie în mod direct, fie prin reprezentant, pentru singurul motiv că nu se încadrează în categoria persoanelor în beneficiul cărora s-a eliberat un certificat de securitate. Autorii excepției apreciază că "soluția legislativă implementată de legiuitorul român prin
încalcă grav echilibrul necesar dintre nevoia statului de a proteja secretul de stat și drepturile și interesele părților din proces, contravenind textelor constituționale indicate". Mai mult, textele de lege criticate contravin, de asemenea, dispozițiilor art. 125 alin. (2) și art. 134 alin. (2) din Constituție, deoarece acordă Serviciului Român de Informații puterea legală de a derula față de judecători procedurile de verificare, monitorizare, evaluare și inclusiv sancționare contravențională a acestora specifice
Legii nr. 182/2002 , atribuții care, potrivit textelor constituționale indicate, revin Consiliului Superior al Magistraturii. Totodată, "procedurile specifice eliberării certificatului de securitate, derulate de S.R.I., conferă unor judecători atribuții sporite și acces la anumite înscrisuri, atribuții ce revin, potrivit Constituției, Consiliului Superior al Magistraturii, și nu Serviciului Român de Informații".
Referitor la prevederile art. 3 și ale
art. 13 din Legea nr. 51/1991
privind siguranța națională a României, se arată că "existența și aplicarea acestor norme conduc la o ingerință a statului neprevăzută de lege în dreptul fundamental la inviolabilitatea convorbirilor telefonice", situație favorizată de caracterul neclar, ambiguu al acestor texte. Mai mult, "ingerința" este autorizată de către procuror, căruia îi lipsește, însă, independența față de puterea executivă și, de asemenea, lipsește orice control a priori asupra autorizațiilor date de procuror, aceste decizii neputând fi atacate în fața niciunui organ jurisdicțional independent și imparțial.
Curtea de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie apreciază că dispozițiile de lege criticate sunt constituționale.
Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile art. 2 alin. (2), art. 7, art. 25 alin. (1) și ale
art. 34 lit. j) din Legea nr. 182/2002 , precum și dispozițiile
art. 3 din Legea nr. 51/1991
sunt constituționale, iar excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 13 din Legea nr. 51/1991
este inadmisibilă, acest text fiind abrogat de
art. 20-22 din Legea nr. 535/2004 .
Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părților prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispozițiile "art. 2 alin. (2), art. 7, art. 25 alin. (1) și
art. 34 lit. j) din Legea nr. 182/2002
privind protecția informațiilor clasificate", publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 248 din 12 aprilie 2002. În ceea ce privește dispozițiile art. 7, din motivarea scrisă a autorului excepției se observă că acesta vizează doar alin. (1) al acestui text, și nu întregul articol, astfel că doar acesta urmează a fi analizat de Curtea Constituțională. Totodată, obiect al excepției îl constituie și prevederile art. 3 și ale
art. 13 din Legea nr. 51/1991
privind siguranța națională a României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 163 din 7 august 1991. Textele de lege criticate au următorul conținut:
Articolul 2
alin. (2), art. 7 alin. (1), art. 25 alin. (1) și
art. 34 lit. j) din Legea nr. 182/2002
privind protecția informaților clasificate:
Articolul 2
alin. (2): "Accesul la informațiile clasificate este permis numai în cazurile, în condițiile și prin respectarea procedurilor prevăzute de lege."
Articolul 7
alin. (1): "Persoanele care vor avea acces la informații clasificate secrete de stat vor fi verificate, în prealabil, cu privire la onestitatea și profesionalismul lor, referitoare la utilizarea acestor informații."
Articolul 25
alin. (1): "Coordonarea generală a activității și controlul măsurilor privitoare la protecția informațiilor secrete de stat se realizează de către unitatea specializată din cadrul Serviciului Român de Informații."
Articolul 34
lit. j): "În vederea coordonării activității și exercitării controlului asupra măsurilor privitoare la protecția informațiilor clasificate din sfera sa de competență, Serviciul Român de Informații are următoarele atribuții principale: (...) j) constată nerespectarea normelor privind protecția informațiilor clasificate și aplică sancțiunile contravenționale prevăzute de lege, iar atunci când faptele constituie infracțiuni, sesizează organele de urmărire penală."
Articolul 3
privind siguranța națională a României, criticate, enumeră, de la lit. a) la lit. l), actele și faptele care constituie amenințări la adresa siguranței naționale a României.
Articolul 13
din Legea nr. 51/1991 : "Situațiile prevăzute de art. 3 constituie temei legal pentru a se solicita procurorului, în cazuri justificate, cu respectarea prevederilor Codului de procedură penală, autorizarea efectuării unor acte, în scopul culegerii de informații, constând în: interceptarea comunicațiilor, căutarea unor informații, documente sau înscrisuri pentru a căror obținere este necesar accesul într-un loc, la un obiect sau deschiderea unui obiect; ridicarea și repunerea la loc a unui obiect sau document, examinarea lui, extragerea informațiilor pe care acestea le conțin, cât și înregistrarea, copierea sau obținerea de extrase prin orice procedee; instalarea de obiecte, întreținerea și ridicarea acestora din locurile în care au fost depuse.
Cererea de autorizare se formulează în scris și trebuie să cuprindă: date sau indicii din care să rezulte existența uneia din amenințările la adresa siguranței naționale prevăzute de art. 3 pentru a cărei prevenire, descoperire sau contracarare este necesară emiterea mandatului; categoriile de activități pentru a căror desfășurare trebuie emis mandatul; identitatea persoanei ale cărei comunicații trebuie interceptate, dacă este cunoscută, sau a persoanei care deține informațiile, documentele ori obiectele ce trebuie obținute; descrierea generală, dacă și când este posibil, a locului unde urmează a fi executate activitățile autorizate; durata de valabilitate a mandatului solicitat.
Actul de autorizare se emite la cererea organelor cu atribuții în domeniul siguranței naționale, de către procurori anume desemnați de procurorul general al României.
În cazul în care procurorul constată că cererea este justificată, emite un mandat care trebuie să conțină: aprobarea pentru categoriile de comunicații care pot fi interceptate, categoriile de informații, documente sau obiecte care pot fi obținute; identitatea persoanei, dacă este cunoscută, ale cărei comunicații trebuie interceptate ori care se află în posesia datelor informațiilor, documentelor sau obiectelor ce trebuie obținute; organul împuternicit cu executarea; descrierea generală a locului în care urmează a fi executat mandatul; durata de valabilitate a mandatului.
Durata de valabilitate a mandatului nu poate depăși 6 luni. În cazuri întemeiate, procurorul general poate prelungi, la cerere, durata mandatului, fără a se putea depăși, de fiecare dată, 3 luni.
Orice cetățean care se consideră vătămat în mod nejustificat prin activitățile care fac obiectul mandatului prevăzut în alin. 1-4 se poate adresa cu plângere procurorului anume desemnat, ierarhic superior procurorului care a emis mandatul."
Textele constituționale pretins a fi încălcate sunt cele ale art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul părților la un proces echitabil și la soluționarea cauzei într-un termen rezonabil, art. 28 "Secretul corespondenței", art. 53 "Restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți", art. 124 alin. (2) referitor la caracterul de unicitate, imparțialitate și egalitate pentru toți a justiției, art. 125 alin. (2) potrivit cărora propunerile de numire, precum și promovarea, transferarea și sancționarea judecătorilor sunt de competența Consiliului Superior al Magistraturii, în condițiile legii sale organice și ale art. 134 alin. (2) din Constituție, care stabilesc rolul de instanță de judecată a Consiliului Superior al Magistraturii, prin secțiile sale, în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor și a procurorilor, potrivit procedurii stabilite prin legea sa organică, situație în care ministrul justiției, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție și procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nu au drept de vot.
Analizând excepția de neconstituționalitate, Curtea Constituțională constată că aceasta este neîntemeiată, pentru următoarele considerente:
I. În ceea ce privește dispozițiile art. 2 alin. (2), art. 7 alin. (1), art. 25 alin. (1) și
art. 34 lit. j) din Legea nr. 182/2002
privind protecția informațiilor clasificate, critica de neconstituționalitate constă, în esență, în susținerea potrivit căreia textele de lege menționate încălcă dreptul la un proces echitabil în condițiile unei justiții unice, imparțiale și egale pentru toți. În opinia autorilor excepției, părțile nu pot avea acces la conținutul unor înscrisuri clasificate, fie în mod direct, fie prin reprezentant, decât cu condiția obținerii certificatului de securitate, urmând procedura legală, de asemenea, pretins neconstituțională.
Față de această critică, Curtea consideră că este firesc ca
Legea nr. 182/2002 , având ca obiect de reglementare protecția informațiilor clasificate, să conțină reguli specifice cu privire la accesul la astfel de informații al anumitor persoane care au calitatea de părți într-un proces, respectiv cu condiția obținerii certificatului de securitate, fiind necesar a fi îndeplinite, în prealabil, cerințele și procedura specifică de obținere a acestuia, prevăzute de aceeași lege. De vreme ce prevederile de lege criticate nu au ca efect blocarea efectivă și absolută a accesului la anumite informații, ci îl condiționează de îndeplinirea anumitor pași procedurali, etape justificate prin importanța pe care asemenea informații o poartă, nu se poate susține încălcarea dreptului la un proces echitabil sau a principiului unicității, imparțialității și al egalității justiției pentru toți. Pe de altă parte, însăși Constituția prevede, potrivit art. 53 alin. (1), posibilitatea restrângerii exercițiului unor drepturi - inclusiv a garanțiilor aferente unui proces echitabil - pentru rațiuni legate de apărarea securității naționale.
Reglementarea mai strictă a accesului la informațiile clasificate ca fiind secrete de stat, prin stabilirea unor condiții pe care trebuie să le îndeplinească persoanele care vor avea acces la astfel de informați, precum și a unor proceduri de verificare, control și coordonare a accesului la aceste informații, reprezintă o măsură necesară în vederea asigurării protecției informațiilor clasificate, în acord cu dispozițiile constituționale ce vizează apărarea securității naționale.
De altfel, în jurisprudența sa ( Decizia Plenului nr. 1 din 8 februarie 1994 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994 și
Decizia nr. 407 din 7 octombrie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.112 din 27 noiembrie 2004), Curtea a statuat că "este de competența exclusivă a legiuitorului de a institui regulile de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești", precum și că "legiuitorul poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură, ca și modalitățile de exercitare a drepturilor procedurale."
Prin urmare, Curtea nu poate reține pretinsa critică de neconstituționalitate a prevederilor art. 2 alin. (2), art. 7 alin. (1), art. 25 alin. (1) și
art. 34 lit. j) din Legea nr. 182/2002
privind protecția informațiilor clasificate față de dispozițiile art. 21 alin. (3), art. 124 alin. (2), art. 125 alin. (2)și ale art. 134 alin. (2) din Constituție.
II. Cât privește critica de neconstituționalitate a prevederilor art. 3 și ale
art. 13 din Legea nr. 51/1991
privind siguranța națională a României față de dispozițiile art. 28 și ale art. 53 din Constituție, instanța de contencios constituțional constată că nici aceasta nu este întemeiată. Prin
Decizia nr. 766 din 7 noiembrie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 25 din 16 ianuarie 2007, Curtea a reținut, în esență, că "nu se poate cere legiuitorului să admită accesul nerestricționat la conținutul unor mandate de interceptare a convorbirilor telefonice emise în scopul combaterii faptelor de amenințare la adresa siguranței naționale prevăzute de
art. 3 din Legea nr. 51/1991 , fără riscul de a prejudicia grav securitatea națională". În această situație, Curtea constată că prevederile art. 13 din lege nu sunt de natură să încalce secretul corespondenței, garantat de art. 28 din Constituție, în limitele cuprinse la art. 53 din aceasta, referitoare la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 2 alin. (2), art. 7 alin. (1), art. 25 alin. (1) și
art. 34 lit. j) din Legea nr. 182/2002
privind protecția informațiilor clasificate, precum și ale art. 3 și
art. 13 din Legea nr. 51/1991
privind siguranța națională a României, excepție ridicată de Dan Costache Patriciu și Societatea Comercială "Rompetrol" - S.A. în Dosarul nr. 12.770/3/2006 (2.080/2007) al Curții de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 16 octombrie 2008.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA Magistrat-asistent, Claudia-Margareta Krupenschi
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.