Decizia nr. 1314/2008

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Antonia Constantin - procuror

Mihai Paul Cotta - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 131 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003

privind Codul de procedură fiscală, excepție ridicată de Petru Iftode în Dosarul nr. 5.752/245/2008 al Judecătoriei Iași.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, invocând, în acest sens, jurisprudența Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 27 iunie 2008, pronunțată în Dosarul nr. 5.752/245/2008, Judecătoria Iași a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 131 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003

privind Codul de procedură fiscală, excepție ridicată de Petru Iftode în cauza ce are ca obiect judecarea contestației la executare formulate de autorul excepției.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că

art. 131 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003

este neconstituțional în raport cu dispozițiile art. 16 alin. (1) și (2), precum și art. 124 alin. (2) din Constituție. Totodată, sunt invocate în susținerea excepției și prevederile art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Se arată că dispozițiile legale criticate creează, în favoarea autorităților de stat, o poziție privilegiată în raport cu cetățenii, prin aceea că beneficiază de termene de prescripție de 5 ani pentru recuperarea creanțelor.

Judecătoria Iași consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Termenul de prescripție prevăzut de lege se aplică, fără nicio discriminare, tuturor celor aflați în ipoteza prevăzută de norma legală.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile legale criticate sunt constituționale. Se arată că acestea respectă exigențele art. 135 alin. (2) lit. b) din Constituție privind ocrotirea unor interese naționale, de ordin general, ce se sprijină pe contribuțiile cetățenilor, prin impozite și taxe, la cheltuielile publice și, totodată, justifică poziția privilegiată a statului în raport cu celelalte subiecte de drept.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției îl constituie dispozițiile

art. 131 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003

privind Codul de procedură fiscală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 31 iulie 2007, cu modificările ulterioare.

Textul de lege criticat are următoarea redactare:

- Art. 131 alin. (1): "Dreptul de a cere executarea silită a creanțelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere acest drept";

Autorul excepției susține că prevederile legale criticate sunt neconstituționale în raport cu următoarele dispoziții constituționale: art. 16 alin. (1) și (2) privind egalitatea în drepturi și art. 124 alin. (2) privind imparțialitatea justiției. Totodată, sunt invocate și prevederile art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată următoarele:

Referitor la critica prevederilor

art. 131 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003

prin invocarea dispozițiilor art. 16 alin. (1) și (2) din Constituție și art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată. Aspectul tratamentului diferențiat de care beneficiază statul în raport cu contribuabilii în ceea ce privește satisfacerea creanțelor a fost analizată și cu alte prilejuri. Astfel, prin

Decizia nr. 283 din 11 martie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 435 din 10 iunie 2008,

Decizia nr. 513 din 8 mai 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 473 din 26 iunie 2008, sau

Decizia nr. 978 din 30 septembrie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 720 din 23 octombrie 2008, Curtea a statuat că, în cadrul raporturilor juridice dintre stat, în calitate de creditor, și contribuabil, în calitate de debitor al obligației fiscale, cele două părți nu se situează pe poziții de egalitate, între ele existând o legătură de subordonare în favoarea statului, pe baza unui regim de drept public, și, prin urmare, nu poate fi vorba de încălcarea principiului egalității în fața legilor prevăzut de art. 16 din Constituție.

Prin aceleași decizii, Curtea a mai reținut că existența unei obligații exprese a fiecărui cetățean de a contribui prin impozite și taxe la cheltuielile publice, prevăzută la art. 56 alin. (1) din Constituție, și a unei obligații a statului de a proteja interesele naționale în activitatea financiară, conform art. 135 alin. (2) lit. b) din Constituție, este justificată de necesitatea asigurării certitudinii în constituirea ritmică a resurselor financiare ale statului. Astfel, este în afară de orice îndoială că încasarea impozitelor și taxelor constituie sursa principală de venituri a statului, fiind una dintre expresiile cele mai evidente ale apărării intereselor naționale pe plan financiar. Numai dacă dispune de aceste resurse bugetare, statul va fi în măsură să își îndeplinească obligațiile sale față de cetățeni și agenții economici, care au fost stabilite în art. 135 alin. (2) lit. a) și b) din Constituție.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenței, față de cele arătate, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în aceste decizii își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

În ceea ce privește invocarea, în susținerea excepției de neconstituționalitate, a dispozițiilor art. 124 alin. (2) din Constituție, Curtea reține, de asemenea, că aceasta este neîntemeiată. Stabilirea de către legiuitor a unor norme procedurale derogatorii de la regulile generale, determinate de anumite situații speciale, justificate obiectiv, este în acord cu imparțialitatea și egalitatea justiției pentru toți.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 131 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003

privind Codul de procedură fiscală, excepție ridicată de Petru Iftode în Dosarul nr. 5.752/245/2008 al Judecătoriei Iași.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 2 decembrie 2008.