Decizia nr. 1250/2008

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Marieta Safta - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 10, art. 11 alin. 1 lit. d),

art. 12, 13, 14, 15 și 16 din Legea nr. 51/1991

privind siguranța națională a României, precum și a dispozițiilor

art. 23 și 24 din Legea nr. 182/2002

privind protecția informațiilor clasificate, excepție invocată de Dorinel Mihai Mucea, Radu Mihai Donciu și Stamen Stantchev în Dosarul nr. 2.753/2/2007 al Curții de Apel București - Secția I penală.

La apelul nominal răspunde Radu Mihai Donciu, asistat de doamna avocat Ana-Maria Mihălcescu, precum și reprezentantul autorului excepției Dorinel Mihai Mucea, domnul avocat Cezar Bivolaru, lipsind Stamen Stantchev, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Având cuvântul, domnul avocat Cezar Bivolaru invocă existența unui viciu de procedură cu autorul excepției Stamen Stantchev, învederând că acesta are domiciliul în Austria și că nu a fost citat la acest domiciliu.

Apărătorul autorului excepției Radu Mihai Donciu lasă la aprecierea Curții incidentul procedural invocat.

Reprezentantul Ministerului Public apreciază că procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Curtea, observând că citațiile comunicate la termenul de judecată anterior lui Stamen Stantchev la domiciliile din România, respectiv din Austria, au fost returnate la dosar, precum și faptul că, în considerarea acestei situații, pentru acest termen de judecată s-a procedat la citarea acestui autor al excepției prin afișare la ușa Curții Constituționale, constată că procedura de citare este legal îndeplinită și acordă cuvântul pentru susținerea excepției de neconstituționalitate.

Având cuvântul pentru autorul excepției Dorinel Mihai Mucea, domnul avocat Cezar Bivolaru solicită admiterea excepției așa cum a fost formulată, susținând, pe larg, motivele expuse în fața instanței de judecată. Depune la dosar concluzii scrise în sensul celor arătate.

Pentru autorul excepției Radu Mihai Donciu, doamna avocat Ana-Maria Mihălcescu solicită admiterea excepției de neconstituționalitate. Astfel, cu privire la dispozițiile

art. 13, 14 și 15 din Legea nr. 51/1991

se susține că au fost implicit abrogate prin efectul dispozițiilor

art. 46 din Legea nr. 535/2004

privind prevenirea și combaterea terorismului, întrucât contravin

art. 20, 21 și 22 din Legea nr. 535/2004 . Cu privire la

art. 10, 11, 12 și 16 din Legea nr. 51/1991 , precum și

art. 23 și 24 din Legea nr. 182/2002 , se solicită reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale având în vedere situația juridică diferită a acestei cauze. Se susține, în esență că, în cauză, apărarea nu are acces la probele acuzării, fiind lezate astfel în mod grav dreptul la un proces echitabil, accesul liber la justiție și dreptul la apărare. Dispozițiile art. 53 din Constituție, privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți nu sunt aplicabile, deoarece nu se poate susține că desfășurarea unei proceduri judiciare poate aduce atingere siguranței naționale. Se conchide în sensul că textele de lege invocate de acuzare pentru ascunderea probelor sunt vădit neconstituționale, "nefiind de conceput ca în procedura de administrare a justiției penale să fie implicat guvernul sau altă autoritate a administrației publice, de a căror bunăvoință să depindă accesul la probele dosarului". Depune și concluzii scrise în sensul celor arătate.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate. Invocă jurisprudența Curții Constituționale în materie, precum și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (Cauza Klass împotriva Germaniei), în care s-a statuat că restrângerile sau imixtiunile în viața privată (prin supravegherea secretă a corespondenței și a telecomunicațiilor) trebuie să fie în principiu supuse controlului unui magistrat. S-a creat astfel conceptul de "control încorporat" al respectării garanțiilor libertății individuale, prin aceea că măsura restrictivă de drepturi este autorizată de însuși magistratul cu prerogative de independență și imparțialitate. În cazul textelor de lege criticate ne aflăm în prezența unui astfel de "control încorporat" de legalitate în ceea ce privește aceste imixtiuni, control care, în prezent, urmare modificării

Legii nr. 51/1991

prin

Legea nr. 535/2004

este realizat de judecători ai Înaltei Curți de Casație și Justiție, iar nu de procuror. Cât privește criticile privind modul de aplicare în cauză a normelor criticate, arată că nu intră în competența Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 19 martie 2008, pronunțată în Dosarul nr. 2.753/2/2007, Curtea de Apel București - Secția I penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 10, art. 11 alin. 1 lit. d),

art. 12, 13, 14, 15 și 16 din Legea nr. 51/1991

privind siguranța națională a României, precum și a dispozițiilor

art. 23 și 24 din Legea nr. 182/2002

privind protecția informațiilor clasificate, excepție invocată de Dorinel Mihai Mucea, Radu Mihai Donciu și Stamen Stantchev.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că în cauză toate probele folosite și reținute de parchet sunt convorbiri telefonice interceptate și înregistrate în baza mandatelor emise de Înalta Curte de Casație și Justiție, care au regimul clasificat de secret de stat, și, ca urmare, "modalitatea de lucru a DIICOT în instrumentarea dosarului de urmărire penală a fost una nelegală, abuzivă", de natură să producă prejudicii. În opinia autorilor excepției, textele de lege criticate sunt neconstituționale, deoarece obligă inculpatul să accepte ideea că există în dosar probe care îl privesc, chiar dacă acestea au fost obținute în condiții de nelegalitate, că este trimis în judecată pe baza acestor probe pentru infracțiuni extrem de grave, dar că nu poate avea acces la probele în discuție. Se aduce astfel atingere dispozițiilor art. 21 din Constituție. Se mai arată că textele de lege ce fac obiectul excepției încalcă și prevederile art. 124 din Constituție, deoarece permit doar procurorului să ia decizii în această fază a procesului penal, impunând judecătorului un anumit cadru procesual care, practic, n-ar mai putea fi modificat până la finalizarea procesului penal.

Curtea de Apel București - Secția I penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât textele de lege criticate nu încalcă dispozițiile constituționale invocate. Astfel, instituirea unor reguli speciale pentru accesul la informațiile clasificate s-a realizat cu scopul protejării unor atare informații. În plus, textele constituționale invocate nu exclud instituirea unui sistem național de protecție a unor informații și date, pentru a se preveni acțiunile de spionaj, compromiterea sau accesul neautorizat, alterarea, modificarea conținutului lor sau distrugerea neautorizată a acestora. Se arată că, în realitate, criticile autorilor excepției vizează modul de administrare a probelor în faza de urmărire penală, valoarea probatorie a acestor mijloace, or, "această atitudine prin care se exprimă dezacordul față de conținutul unor probe presupune, potrivit legii procesual penale, administrarea de probe contrare".

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Avocatul Poporului arată că, întrucât

art. 13-15 din Legea nr. 51/1991

au fost abrogate prin

art. 20-22 din Legea nr. 535/2004 , excepția de neconstituționalitate a acestor dispoziții este inadmisibilă. În ceea ce privește celelalte dispoziții legale criticate, se apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât acestea nu încalcă prevederile constituționale invocate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile autorilor excepției, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2),

art. 2, 3, 10 și ale 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 10, art. 11 alin. 1 lit. d),

art. 12, 13, 14, 15 și 16 din Legea nr. 51/1991

privind siguranța națională a României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 163 din 7 august 1991, precum și cele ale art. 23 și

art. 24 din Legea nr. 182/2002

privind protecția informațiilor clasificate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 248 din 12 aprilie 2002.

Textele din

Legea nr. 51/1991

criticate se referă la: caracterul activității de informații pentru asigurarea siguranței naționale, persoanele cărora le pot fi comunicate informații din domeniul siguranței naționale, interdicția divulgării de date și informații secrete care pot aduce prejudicii intereselor siguranței naționale, procedura de autorizare a efectuării unor acte în scopul culegerii de informații din domeniul siguranței naționale, protejarea prin lege împotriva imixtiunilor sau atingerilor aduse drepturilor sau libertăților fundamentale ale cetățenilor ce pot fi aduse prin mijloacele de obținere a informațiilor necesare siguranței naționale.

Textele din

Legea nr. 182/2002

criticate se referă la răspunderea instituțiilor deținătoare de informații secrete de stat, condițiile clasificării, respectiv declasificării informațiilor secrete de stat.

În opinia autorilor excepției, aceste prevederi legale încalcă dispozițiile constituționale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, ale art. 21 privind accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil, ale art. 124 alin. (2) privind înfăptuirea justiției. Se invocă, totodată, dispozițiile art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil.

Examinând excepția de neconstituționalitate astfel cum a fost formulată, Curtea constată că s-a mai pronunțat în jurisprudența sa asupra constituționalității art. 10, art. 11 alin. 1 lit. d), art. 13 și

art. 15 din Legea nr. 51/1991

privind siguranța națională a României, precum și asupra constituționalității

art. 24 alin. (4) din Legea nr. 182/2002

privind protecția informațiilor clasificate, în raport de dispozițiile constituționale și din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale invocate și în prezenta cauză. În acest sens sunt, de exemplu,

Decizia nr. 37 din 29 ianuarie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 183 din 3 martie 2004, și

Decizia nr. 766 din 7 noiembrie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 25 din 16 ianuarie 2007, prin care Curtea a respins, pentru considerentele acolo arătate, excepția de neconstituționalitate invocată. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, soluția pronunțată anterior de Curte, precum și considerentele care au fundamentat-o sunt valabile și în prezenta cauză, inclusiv cu privire la celelalte dispoziții legale ce fac obiectul excepției, în raport cu care nu au fost formulate critici distincte.

În ceea ce privește susținerile referitoare la modul de administrare a probelor, pretinsa instrumentare nelegală, abuzivă a dosarului de urmărire penală, condițiile obținerii probelor din dosar, acestea excedează competenței Curții Constituționale care, potrivit

art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată. Tot astfel, problema eventualelor dificultăți ce pot apărea în procedura de declasificare a informațiilor țin de aplicarea legii, și nu de constituționalitatea ei, iar rezolvarea sa nu intră în competența Curții Constituționale. În orice caz, accesul dificil la mandatul de interceptare a convorbirilor telefonice emis în scopul și după regulile cuprinse în

Legea nr. 51/1991

privind siguranța națională a României nu poate fi apreciat ca o împiedicare a instanței și a părților de a cunoaște, de a dezbate și de a evalua înseși probele administrate, care sunt depuse de organul de urmărire penală la dosar.

Pentru motivele mai sus arătate, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 alin. (1) și (6) din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 10, art. 11 alin. (1) lit. d), art. 12, art. 13, art. 14, art. 15 și

art. 16 din Legea nr. 51/1991

privind siguranța națională a României, precum și a dispozițiilor art. 23 și

art. 24 din Legea nr. 182/2002

privind protecția informațiilor clasificate, excepție invocată de Dorinel Mihai Mucea, Radu Mihai Donciu și Stamen Stantchev în Dosarul nr. 2.753/2/2007 al Curții de Apel București - Secția I penală.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 25 noiembrie 2008.