Decizia nr. 55/2009
asupra sesizării de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii pentru modificarea Legii tinerilor nr. 350/2006
prezumat în vigoare
În temeiul prevederilor art. 146 lit. a) din Constituție și al
art. 15 alin. (1) din Legea nr. 47/1992
privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, la data de 24 octombrie 2008, Președintele României a solicitat Curții Constituționale să se pronunțe asupra constituționalității Legii pentru modificarea
Legii tinerilor nr. 350/2006 .
Sesizarea de neconstituționalitate a fost înregistrată la Curtea Constituțională sub nr. 11.474 din 24 octombrie 2008 și constituie obiectul Dosarului nr. 2.099A/2008.
În motivarea sesizării de neconstituționalitate autorul acesteia susține că prevederile
art. II din Legea pentru modificarea Legii tinerilor nr. 350/2006 , potrivit cărora, "În termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Fundația Națională pentru Tineret, înființată la data de 27 ianuarie 2007 prin actul constitutiv autentificat sub nr. 183 din 29 ianuarie 2007 la Biroul Notarial CONFIDES, se va reorganiza potrivit prevederilor prezentei legi, schimbându-și denumirea în Consiliul Național al Fundațiilor pentru Tineret", sunt contrare dispozițiilor constituționale ale art. 1 alin. (4) referitoare la separația puterilor în stat. Apreciază că Parlamentul, ca unică putere legiuitoare a țării, nu poate interveni în atribuțiile autorității judecătorești, încălcând prin aceasta dispozițiile constituționale ale art. 124 alin. (1) privind înfăptuirea justiției și ale art. 40 alin. (1) relative la dreptul de asociere. În acest sens, invocă
Decizia nr. 333/2002 , prin care Curtea Constituțională, făcând referire la dreptul de asociere, a statuat că, "fiind un drept fundamental al cetățenilor, de el nu pot beneficia agenții economici sau, ca în cauză, agenții imobiliari sau agențiile imobiliare. Asocierea agenților economici în asociații sau uniuni la nivel regional sau național este posibilă însă pe baze contractuale".
Totodată, se susține că prevederile
art. 14 alin. (2) din Legea pentru modificarea Legii tinerilor nr. 350/2006 , potrivit cărora "Patrimoniul Consiliului Național al Fundațiilor pentru Tineret este constituit din imobilele - construcții și terenuri - care au fost în posesia structurilor centrale ale fostei Uniuni a Tineretului Comunist [...]", contravin dispozițiilor constituționale ale art. 44 referitoare la garantarea proprietății private, deoarece Consiliul Național al Fundațiilor pentru Tineret devine proprietar asupra unor imobile care nu s-au aflat în proprietatea Uniunii Tineretului Comunist, ci doar în posesia acesteia.
În fine, se invocă și
Decizia nr. 600/2005 , în care Curtea Constituțională a reținut faptul că un act normativ nu poate avea ca obiect de reglementare un interes personal, ci un interes general, statuând în acest sens că, "în ipoteza în care, însă, reglementarea specială, diferită de cea constitutivă de drept comun, are caracter individual, fiind adoptată intuitu personae, ea încetează de a mai avea legitimitate, dobândind caracter discriminatoriu și, prin aceasta, neconstituțional".
În conformitate cu dispozițiile
art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , sesizarea a fost transmisă președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și formula punctele de vedere asupra sesizării de neconstituționalitate.
Guvernul apreciază că sesizarea de neconstituționalitate este întemeiată sub aspectul criticii aduse prevederilor
art. II din Legea pentru modificarea Legii tinerilor nr. 350/2006
și neîntemeiată sub aspectul criticii aduse prevederilor art. 14 alin. (2) din aceeași lege, pentru următoarele considerente:
Fundația Națională pentru Tineret, a cărei reorganizare urmează a se realiza, potrivit prevederilor
art. II din Legea pentru modificarea Legii tinerilor nr. 350/2006 , este o persoană juridică de drept privat, fără scop patrimonial, constituită în temeiul
Ordonanței Guvernului nr. 26/2000
cu privire la asociații și fundații, și este supusă regimului juridic reglementat de acest act normativ. În acest sens, arată că, potrivit acestui din urmă act normativ, dobândirea personalității juridice a asociației se realizează prin înscrierea în Registrul asociațiilor și fundațiilor aflat la grefa judecătoriei în a cărei circumscripție teritorială își are sediul, iar reorganizarea, prin fuziune și divizare, cât și dizolvarea asociației sunt modalități de încetare a existenței asociației, aflate în competența exclusivă a adunării generale a asociaților. În aceste condiții, arată că reorganizarea asociației în temeiul Legii pentru modificarea
nu constituie o reorganizare în sensul prevederilor
Ordonanței Guvernului nr. 26/2000 , fiind contrară acestor din urmă reglementări speciale privind regimul persoanelor juridice de drept privat, precum și reglementărilor generale privind regimul persoanelor juridice, prevăzute de
Decretul nr. 31/1954 . Având în vedere toate acestea, consideră că prevederile criticate sunt neconstituționale, fiind contrare atât dispozițiilor art. 1 alin. (4) referitoare la separația puterilor în stat, cât și dispozițiilor alin. (5) al aceluiași articol privind principiul legalității. În acest sens, face referire la
Decizia Curții Constituționale nr. 333/2002 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 95 din 17 februarie 2003, în care s-a reținut că "Guvernul nu poate printr-o ordonanță să modifice sau să desființeze o hotărâre judecătorească de constituire a unei asociații, indiferent de natura ei, fără ca prin aceasta să încalce principiul separației puterilor în stat. [...] agenții imobiliari, persoane fizice sau societăți comerciale, constituiți în Asociația Română a Agențiilor Imobiliare în temeiul unei hotărâri judecătorești, sunt obligați să alcătuiască o uniune unică, cu caracter de monopol, prin reorganizarea Asociației, și să-și desfășoare activitatea potrivit acestor dispoziții, deși astfel de uniuni pot fi constituite în exclusivitate pe baze contractuale și nu prin acte de putere".
Totodată, consideră că prevederile
art. II din Legea pentru modificarea Legii tinerilor nr. 350/2006 , care obligă reprezentanții fundațiilor județene pentru tineret, constituite pe baza acordului asociaților lor, să facă parte din Fundația Națională pentru Tineret, care își schimbă denumirea în Consiliul Național al Fundațiilor pentru Tineret, constituită la rândul ei în baza acordului propriilor asociați, este neconstituțională, fiind contrară principiului libertății de asociere a membrilor acestor persoane juridice de drept privat, de vreme ce se impune prin lege apartenența la o altă persoană juridică de drept privat.
În ceea ce privește critica de neconstituționalitate a prevederilor
art. 14 alin. (2) din Legea pentru modificarea Legii tinerilor nr. 350/2006 , arată că acestea reiau, pe fond, conținutul prevederilor în vigoare ale articolului menționat și precizează că acestea au mai făcut obiectul controlului de constituționalitate prin
Decizia nr. 272/2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 332 din 25 aprilie 2008, Curtea Constituțională constatând că acestea sunt constituționale. Apreciază că problema stabilirii titularului dreptului de proprietate asupra imobilelor, a valabilității titlurilor cu care aceste imobile - construcții și terenuri - au intrat în patrimoniul Consiliului Național al Fundațiilor pentru Tineret reprezintă o chestiune de fapt care este de competența instanței de judecată.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra sesizării de neconstituționalitate.
Fundația Națională pentru Tineret a depus la dosar un memoriu, înregistrat la Curtea Constituțională sub nr. 12.737 din 24 noiembrie 2008, prin care solicită să se respingă sesizarea, deoarece legea criticată este constituțională.
CURTEA,
examinând sesizarea de neconstituționalitate, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispozițiile legii criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. a) din Constituție și celor ale
art. 1, 10, 15, 16 și 18 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze sesizarea de neconstituționalitate.
Obiectul sesizării de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile Legii pentru modificarea
Legii tinerilor nr. 350/2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 648 din 27 iulie 2006, cu modificările și completările ulterioare, având următorul conținut:
" Art. I. - Legea tinerilor nr. 350/2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 648 din 27 iulie 2006, cu modificările ulterioare, se modifică și va avea următorul cuprins:
1. La Capitolul III, titlul Secțiunii a 2-a va avea următorul cuprins:
«Fundațiile județene pentru tineret și a municipiului București și Consiliul Național al Fundațiilor pentru Tineret».
2. Articolul 14 va avea următorul cuprins:
«Art. 14. - (1) Consiliul Național al Fundațiilor pentru Tineret este persoană juridică de drept privat și de utilitate publică, autonomă, neguvernamentală, apolitică și fără scop lucrativ, a cărei adunare generală este constituită din reprezentanții fundațiilor județene pentru tineret și a municipiului București.
(2) Patrimoniul Consiliului Național al Fundațiilor pentru Tineret este constituit din imobilele - construcții și terenuri - care au fost în posesia structurilor centrale ale fostei Uniuni a Tineretului Comunist, respectiv fondurile bănești și alte active care au aparținut acestora la data de 22 decembrie 1989, precum și din imobilele, fondurile materiale și financiare dobândite în timpul funcționării sale.
(3) Sediul Consiliului Național al Fundațiilor pentru Tineret se află în municipiul București.
(4) Modul de organizare și funcționare, precum și alte prevederi privind Consiliul Național al Fundațiilor pentru Tineret se stabilesc prin regulamentul intern de organizare și funcționare, în conformitate cu legislația în vigoare.»
Articolul II
În termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Fundația Națională pentru Tineret, înființată la data de 27 ianuarie 2007 prin actul constitutiv autentificat sub nr. 183 din 29 ianuarie 2007 la Biroul notarial CONFIDES, se va reorganiza potrivit prevederilor prezentei legi, schimbându-și denumirea în Consiliul Național al Fundațiilor pentru Tineret.
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, în condițiile art. 77 alin. (2), cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată."
Critica de neconstituționalitate constă, în esență, în susținerea că redactarea textelor de lege criticate este neconformă cu următoarele dispoziții constituționale:
- Art. 1 alin. (4) din Constituție, conform căruia "Statul se organizează potrivit principiului separației și echilibrului puterilor - legislativă, executivă și judecătorească - în cadrul democrației constituționale.";
- Art. 40 alin. (1) din Constituție, care prevede că "Cetățenii se pot asocia liber în partide politice, în sindicate, în patronate și în alte forme de asociere.";
- Art. 44 din Constituție, potrivit căruia "(1) Dreptul de proprietate, precum și creanțele asupra statului, sunt garantate. Conținutul și limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.
(2) Proprietatea privată este garantată și ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetățenii străini și apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate privată asupra terenurilor numai în condițiile rezultate din aderarea României la Uniunea Europeană și din alte tratate internaționale la care România este parte, pe bază de reciprocitate, în condițiile prevăzute prin lege organică, precum și prin moștenire legală.
(3) Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă și prealabilă despăgubire.
(4) Sunt interzise naționalizarea sau orice alte măsuri de trecere silită în proprietate publică a unor bunuri pe baza apartenenței sociale, etnice, religioase, politice sau de altă natură discriminatorie a titularilor.
(5) Pentru lucrări de interes general, autoritatea publică poate folosi subsolul oricărei proprietăți imobiliare, cu obligația de a despăgubi proprietarul pentru daunele aduse solului, plantațiilor sau construcțiilor, precum și pentru alte daune imputabile autorității.
(6) Despăgubirile prevăzute în alineatele (3) și (5) se stabilesc de comun acord cu proprietarul sau, în caz de divergență, prin justiție.
(7) Dreptul de proprietate obligă la respectarea sarcinilor privind protecția mediului și asigurarea bunei vecinătăți, precum și la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului.
(8) Averea dobândită licit nu poate fi confiscată. Caracterul licit al dobândirii se prezumă.
(9) Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracțiuni ori contravenții pot fi confiscate numai în condițiile legii.";
- Art. 124 alin. (1) din Constituție, care prevede că "Justiția se înfăptuiește în numele legii".
Examinând sesizarea, Curtea constată că dispozițiile
art. II din Legea pentru modificarea Legii tinerilor nr. 350/2006
sunt contrare prevederilor art. 40 alin. (1) din Constituție referitoare la dreptul de asociere.
Potrivit
art. 14 alin. (1) din Legea tinerilor nr. 350/2006 , Fundația Națională pentru Tineret este persoană juridică de drept privat și de utilitate publică, autonomă, neguvernamentală, nepolitică și fără scop lucrativ, a cărei adunare generală este constituită din reprezentanții fundațiilor județene pentru tineret și a municipiului București, care își exprimă adeziunea la scopul acesteia. Or, Curtea constată că acest organism, Fundația Națională pentru Tineret, prin schimbarea denumirii în Consiliul Național al Fundațiilor pentru Tineret, ce are ca scop domeniul tinerilor, respectiv stimularea participării la viața comunității și realizarea protecției sociale a acestora, nu are reprezentativitate la nivel național, deoarece și-au exprimat adeziunea la realizarea scopului său doar o parte dintre fundațiile județene pentru tineret.
De altfel, obligarea fundațiilor județene pentru tineret care și-au exprimat anterior adeziunea să facă parte din Fundația Națională pentru Tineret este contrară principiului libertății de asociere a membrilor acesteia, de vreme ce se impune, prin lege, apartenența la o altă persoană juridică de drept privat, Consiliul Național al Fundațiilor pentru Tineret.
În ceea ce privește critica potrivit căreia dispozițiile
art. 14 alin. (2) din Legea pentru modificarea Legii tinerilor nr. 350/2006
contravin prevederilor art. 44 din Constituție, Curtea reține că și aceasta este întemeiată, întrucât se transferă în patrimoniul Consiliului Național al Fundațiilor pentru Tineret imobile care s-au aflat în posesia Uniunii Tineretului Comunist, imobile care, anterior anului 1990, au fost folosite pentru "instruirea practică a tineretului pentru apărarea patriei".
În fine, Curtea reține că modificările propuse prin legea criticată sunt imprecise și inadecvate, întrucât sunt utilizate expresii a căror sferă de cuprindere nu poate fi determinată. De aceea, Curtea constată că, în condițiile în care, prin legea criticată, sunt reglementate măsuri insuficient elaborate, cu efect evident neconstituțional, este necesară înlăturarea acestora.
Potrivit argumentelor expuse, Curtea consideră că prevederile Legii pentru modificarea
sunt neconstituționale.
Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. a) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) și al
art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , cu majoritate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Constată că dispozițiile Legii pentru modificarea
sunt neconstituționale.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică președintelui României, președinților celor două Camere ale Parlamentului și primului-ministru și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Dezbaterea a avut loc la data de 14 ianuarie 2009 și la aceasta au participat: Ioan Vida, președinte, Nicolae Cochinescu, Aspazia Cojocaru, Acsinte Gaspar, Petre Lăzăroiu, Ion Predescu, Puskas Valentin Zoltan, Tudorel Toader și Augustin Zegrean, judecători.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA Magistrat-asistent-șef, Doina Suliman
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.