Decizia nr. 58/1997
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 25 art. 25 lit. d) și ale art. 31 din Legea Curții Supreme de Justiție nr. 56/1993
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Legea nr. 56/1993 9 iulie 1993 (prevederi anume) privind organizarea, conducerea, funcționarea și competența Curții Supreme de Justiție
Are ca temei 1
- Legea nr. 47/1992 18 mai 1992 (prevederi anume) privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale
-------------
Lucian Stangu - judecător
Romul Petru Vonica - judecător
Raul Petrescu - procuror
Maria Bratu - magistrat-asistent
Pe rol, pronunțarea asupra excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 25 lit. d) și ale
art. 31 din Legea nr. 56/1993 , invocată de Pastia Olga Sultana Ecaterina Maria și Pastia Constantin Ion Dumitru.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 19 ianuarie 1997, în prezenta reprezentantului Ministerului Public, în lipsa părților legal citate, și au fost consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 26 martie 1996.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, retine următoarele:
Prin Încheierea din 31 octombrie 1996, pronunțată în Dosarul nr. 1.259/1996, Curtea Suprema de Justiție - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 25 lit. d) și ale
art. 31 din Legea Curții Supreme de Justiție nr. 56/1993 , invocată de Pastia Olga Sultana Ecaterina Maria și Pastia Constantin Ion Dumitru. În motivarea excepției, în esenta, se susține ca dispozițiile menționate contravin prevederilor art. 123 din Constituție, deoarece independenta și supunerea judecătorilor numai legii se referă atât la autoritatea judecătorească în ansamblu, cat și fiecărui judecător care face parte din completul de judecată. De asemenea, se mai susține ca, prin Hotărârea nr. 1 din 2 februarie 1995, Secțiile Unite ale Curții Supreme de Justiție au schimbat jurisprudenta Secției civile cu privire la restituirea imobilelor naționalizate prin Decretul nr. 92/1950, obligând astfel completele de judecată să respecte aceasta hotărâre, chiar dacă aveau alte convingeri.
Exprimandu-și opinia potrivit art. 23 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, instanța apreciază ca excepția este neîntemeiată.
În vederea soluționării excepției, au fost solicitate, în baza art. 24 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, puncte de vedere celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului; de asemenea, s-a solicitat și opinia Curții Supreme de Justiție asupra excepției invocate. În punctul de vedere al Guvernului se considera ca excepția este neîntemeiată, întrucât dispozițiile legale a căror neconstituționalitate a fost invocată își găsesc temei în prevederile art. 125 din Constituție, potrivit căruia justiția se realizează prin Curtea Suprema de Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești, stabilite de lege, iar competența și procedura de judecată sunt stabilite de lege. Prin
art. 25 lit. b) și lit. d) din Legea nr. 56/1993 , potrivit cărora este stabilită competența Curții Supreme de Justiție, constituită în Secții Unite spre a soluționa sesizările privind schimbarea jurisprudenței, se urmărește o corecta aplicare a legii, în înfăptuirea justiției, precum și realizarea unei practici judecătorești unitare.
Camera Deputaților și Senatul nu au comunicat punctele lor de vedere.
În opinia Curții Supreme de Justiție, prevederile art. 25 lit. d) și ale
art. 31 din Legea nr. 56/1993
nu contravin dispozițiilor Constituției privind independenta judecătorilor, întrucât în practica de aplicare a legilor apar uneori opinii și chiar soluții judecătorești ireconciliabile în drept, astfel încât este necesară o unificare a jurisprudenței care se realizează prin voința judecătorilor, în formele legal instituite. Acest lucru nu constituie o ingerinta în activitatea judecătorilor, care pronunța hotărârile intimei lor convingeri, având obligația constituțională de a aplica corect legea.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, opinia Curții Supreme de Justiție, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile art. 25 lit. d) și ale
art. 31 din Legea nr. 56/1993 , raportate la prevederile constituționale și ale Legii nr. 47/1992, retine:
În temeiul art. 144 lit. c) din Constituție, Curtea Constituțională este competența să soluționeze excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 25 lit. d) și ale
art. 31 din Legea nr. 56/1993 .
*) A se vedea și Decizia Curții Constituționale nr. 528 din 2 decembrie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 26 februarie 1998.
Victor Dan Zlatescu - președinte
Articolul 31
prevede că dacă o secție a Curții Supreme de Justiție considera ca este cazul sa revină asupra propriei jurisprudente, judecata va fi întreruptă și vor fi sesizate Secțiile Unite ale Curții Supreme de Justiție. După ce Secțiile Unite s-au pronunțat asupra sesizării privind schimbarea jurisprudenței, judecata va continua.
Articolul 25
lit. d) din Legea nr. 56/1993 , la care se referă, de asemenea, excepția de neconstituționalitate nu consacra o dispoziție distinctă de aceea a art. 31, ci reprezintă o simpla evocare a acestui din urma text. Prevederile legale a căror excepție de neconstituționalitate a fost invocată nu contravin principiilor enunțate în art. 123 din Constituie. Dacă deciziile Secțiilor Unite ar fi general obligatorii pentru toate instanțele, ele ar reprezenta, incontestabil, un izvor de drept și ar insemna ca, dincolo de textul Constituției, judecata se supune nu numai legii, ci și deciziei Secțiilor Unite. Schimbarea jurisprudenței Curții este propusă de judecătorii unei secții. Date fiind consecințele importante ale schimbării practicii Curții Supreme de Justiție, o asemenea decizie poate fi luată potrivit
art. 31 din Legea nr. 56/1993
prin hotărâre de către Secțiile Unite ale Curții, compuse din judecătorii Curții, la care participa și judecătorii secției a căror propunere se cere a fi aprobată. Inițiativa unei asemenea schimbări a jurisprudenței vine, în ipoteza la care ne referim, de la secția competența să se pronunțe asupra cauzei, iar nu de la Secțiile Unite. Secțiile Unite nu soluționează cauza supusă judecații în secția care le-a sesizat, ci numai o chestiune prealabilă - schimbarea jurisprudenței - după care judecata în secție, care fusese întreruptă, va fi reluată.
Soluția reglementată prin
corespunde pe deplin prevederilor art. 125 alin. (1) din Constituție, potrivit cărora "justiția se realizează prin Curtea Suprema de Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege". Același articol din Constituție prevede că atât competența, cat și procedura de judecată se stabilesc prin lege. O asemenea reglementare corespunde însă necesității de unificare a jurisprudenței, dând, pentru Curtea Suprema de Justiție, expresie rolului sau înscris în
art. 1 alin. 2 din Legea nr. 56/1993 , de a urmări aplicarea corecta și unitară a legii. Aceasta obligație a Curții Supreme de Justiție nu contravine în nici un fel Constituției, fiind dimpotriva, de natura a asigura, printr-o practica judecătorească unitară, egalitatea constituțională a cetățenilor în fața legii și în fața justiției. Aceasta egalitate nu ar fi, într-adevăr, de conceput în cazul în care instanțele ar adopta în aplicarea aceleiași legi soluții diferite, adesea ireconciliabile.
Instituția schimbării jurisprudenței, la care se referă art. 25 și
art. 31 din Legea nr. 56/1993 , a existat și în trecut cat privește Curtea de Casație și de Justiție, fără să se fi pus vreodata la indoiala compatibilitatea reglementării respective cu principiul independentei judecătorului.
Unificarea jurisprudenței nu se realizează prin ordine sau alte jonctiuni ori ingerințe din afară sistemului judecătoresc, ci este, în modul reglementat prin
Legea nr. 56/1993 , opera exclusiva a voinței judecătorilor care hotărăsc împreună asupra corectei aplicari a legii, iar adoptarea hotărârilor cu majoritatea voturilor judecătorilor Secțiilor Unite ale Curții Supreme de Justiție este absolut normală, de vreme ce este vorba despre schimbarea unei jurisprudente statornicite în același mod.
Concluzia ce se impune este aceea ca judecătorii se pronunța în toate cazurile potrivit intimei lor convingeri, având însă obligația constituțională de a se supune legii.
Având în vedere aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 144 lit. c) din Constituție, precum și ale art. 13 alin. (1) lit. A.c) și ale art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 25 lit. d) și ale
art. 31 din Legea nr. 56/1993 , invocată de Pastia Olga Sultana Ecaterina Maria și Pastia Constantin Ion Dumitru în Dosarul nr. 1.259/1996 al Curții Supreme de Justiție - Secția civilă.
Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 26 martie 1997.
PREȘEDINTE, prof.univ.dr. Victor Dan Zlatescu Magistrat-asistent, Maria Bratu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.