Decizia nr. 485/1997
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 112/1995 pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce i s-a întâmplat acestui act
Respins prin 1
- Decizia nr. 169/1999 2 noiembrie 1999 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 9 alineatul ultim di…
Promulgat prin 1
- Decizia nr. 169/1999 2 noiembrie 1999 (prevederi anume) referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 9 alineatul ultim di…
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Legea nr. 112/1995 25 noiembrie 1995 (prevederi anume) pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute …
Are ca temei 1
- Legea nr. 47/1992 18 mai 1992 (prevederi anume) privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale
Ioan Murau - președinte
Costica Bulai - judecător
Viorel Mihai Ciobanu - judecător
Mihai Constantinescu - judecător
Nicolae Popa - judecător
Lucian Stangu - judecător
Florin Bucur Vasilescu - judecător
Romul Petru Vonica - judecător
Victor Dan Zlatescu - judecător
Paula C. Pantea - procuror
Doina Suliman - magistrat-asistent
Pe rol, pronunțarea asupra excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 9 din Legea nr. 112/1995
pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului, invocată de Consiliul Local al Comunei Poiana Campina și de Constantin Gheorghe în Dosarul nr. 654/1997 al Judecătoriei Campina.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 13 noiembrie 1997 și au fost consemnate în încheierea din aceeași dată, când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amânat pronunțarea pentru data de 25 noiembrie 1997 și apoi pentru data de 2 decembrie 1997.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:
Judecătoria Campina, prin Încheierea din 27 martie 1997, pronunțată în Dosarul nr. 654/1997, a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 9 din Legea nr. 112/1995
pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului, invocată de Consiliul Local al Comunei Poiana Campina și de Constantin Gheorghe.
În motivarea excepției se susține ca
art. 9 din Legea nr. 112/1995
încalcă prevederile constituționale ale art. 16 alin. (1), privind egalitatea în drepturi, și ale art. 41 alin. (2), privind ocrotirea proprietății private, indiferent de titular. De asemenea, se considera ca textul atacat contravine dispozițiilor art. 480 și ale art. 481 din Codul civil.
Exprimandu-și opinia, instanța de judecată apreciază ca excepția este neîntemeiată, textul atacat fiind constituțional, "deoarece prin art. 41, Constituția da legii posibilitatea de a stabili conținutul și limitele acestor drepturi". De asemenea, se considera ca "aceasta reglementare are legitimitate din punct de vedere economic, moral, și social în conformitate cu dispozițiile art. 41 și ale art. 135 din Constituție".
În scopul soluționării cauzei, conform prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, s-au solicitat puncte de vedere președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului.
În punctul de vedere al Guvernul se apreciază ca excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.
Președintele Camerei Deputaților și președintele Senatului nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părților, concluziile procurorului, dispozițiile atacate, raportate la prevederile Constituției și ale Legii nr. 47/1992, republicată, constata următoarele:
În temeiul art. 144 lit. c) din Constituție și al art. 23 din Legea 47/1992, Curtea este competența să soluționeze excepția de neconstituționalitate cu care a fost legal sesizată.
Articolul 9
se referă la dreptul chiriașilor titulari de contract ai apartamentelor ce nu se restituie în natura foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora de a opta, după expirarea termenului prevăzut la art. 14 din lege, pentru cumpărarea acestor apartamente cu plata integrală sau în rate a prețului.
Asupra constituționalității acestui text legal, Curtea Constituțională s-a pronunțat în temeiul dispozițiilor art. 144 lit. a) din Constituție și ale art. 17 și următoarele din Legea nr. 47/1992, prin Decizia nr. 73 din 19 iulie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 8 august 1995, retinand că nu contravine art. 41 și 135 alin. (6) din Constituție. Posibilitatea vânzării către chiriași a locuințelor ce nu se restituie în natura foștilor proprietari constituie recunoașterea, prin lege, a unui drept subiectiv, inlaturandu-se astfel discriminarea anterioară când un asemenea drept era recunoscut numai chiriașilor din locuintele construite din fondurile statului.
Nu poate fi acceptată nici critica privind violarea art. 16 alin. (1) din Constituție, text care stipulează ca "cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări", deoarece prin
art. 9 din Legea nr. 112/1995
se acordă posibilitatea tuturor chiriașilor titulari ai unor contracte de închiriere a apartamentelor în care locuiesc de a opta între a cumpara aceste apartamente, după expirarea termenului prevăzut la art. 14 din lege, sau de a rămâne în continuare chiriași.
Reglementarea cumpărării de către chiriași a locuințelor nerestituite în natura foștilor proprietari, chiar dacă acestea aparțin statului sau unităților economice, nu contravine deci prevederilor constituționale menționate, astfel ca excepția urmează să fie respinsă.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) din Constituție, precum și al art. 3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c) și al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 9 din Legea nr. 112/1995
pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului, invocată de Consiliul Local al Comunei Poiana Campina și de Constantin Gheorghe în Dosarul nr. 654/1997 al Judecătoriei Campina.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 2 decembrie 1997.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN MURARU Magistrat-asistent, Doina Suliman
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.