Decizia nr. 901/2009
asupra conflictului juridic de natură constituțională dintre autoritatea judecătorească reprezentată de Consiliul Superior al Magistraturii, pe de o parte, și autoritatea executivă, reprezentată de Guvernul României și Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești, organ de specialitate al administrației publice centrale de specialitate în subordinea Guvernului, pe de altă parte
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce i s-a întâmplat acestui act
Decizii de neconstituționalitate 3
- Decizia nr. 221/2020 2 iunie 2020 referitoare la excepția de neconstituționalitate a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. …
- Decizia nr. 845/2020 18 noiembrie 2020 referitoare la obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii pentru modificarea …
- Decizia nr. 479/2025 20 octombrie 2025 referitoare la obiecția de neconstituționalitate a Legii pentru modificarea și completarea…
Prin Adresa nr. 13.969/1.154/2009, președintele Consiliului Superior al Magistraturii a sesizat Curtea Constituțională cu cererea de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională dintre autoritatea judecătorească reprezentată de Consiliul Superior al Magistraturii, pe de o parte, și autoritatea executivă, reprezentată de Guvernul României și Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești, organ de specialitate al administrației publice centrale de specialitate în subordinea Guvernului, pe de altă parte.
Sesizarea a fost formulată în temeiul
art. 146 lit. e) din Constituție
și al
art. 11 alin. (1) A) lit. e)
și
art. 34 din Legea nr. 47/1992
privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, a fost înregistrată la Curtea Constituțională sub nr. J239 din 13 mai 2009 și constituie obiectul Dosarului nr. 2.218E/2009.
Prin actul de sesizare se solicită Curții Constituționale constatarea existenței unui conflict juridic de natură constituțională între autoritatea judecătorească reprezentată de Consiliul Superior al Magistraturii, pe de o parte, și autoritatea executivă, reprezentată de Guvernul României și Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești, organ de specialitate al administrației publice centrale de specialitate în subordinea Guvernului, pe de altă parte, conflict în măsură să împiedice Consiliul Superior al Magistraturii să își îndeplinească atribuțiile constituționale și legale cu care a fost învestit. Totodată, se solicită Curții Constituționale și dispunerea unor măsuri pentru restabilirea ordinii constituționale care trebuie să existe între autoritățile publice prevăzute în
titlul III din Constituție .
Se apreciază că rolul Consiliului Superior al Magistraturii de garant al independenței justiției a fost încălcat de Guvern și Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești, pentru următoarele motive:
1. A fost grav afectată independența justiției prin subfinanțarea cronică a sistemului judiciar, situație rezultată în urma prorogării repetate, prin adoptarea de către Guvern a unor ordonanțe de urgență, a termenului de preluare a bugetului curților de apel, al tribunalelor, al tribunalelor specializate și al judecătoriilor de către Înalta Curte de Casație și Justiție și a nesolicitării avizului conform al Consiliului Superior al Magistraturii asupra unora dintre actele normative de adoptare a bugetului și de rectificare bugetară.
Se arată că în fiecare an sistemul judiciar s-a confruntat cu condiții precare de finanțare, accentuate îndeosebi prin adoptarea
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 34/2009
cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2009 și reglementarea unor măsuri financiar-fiscale și a
Legii nr. 76/2009 , care a prevăzut trecerea la bugetele locale a sumelor provenind din taxele judiciare de timbru. Subfinanțarea sistemului afectează grav independența acestuia și subminează rolul constituțional al Consiliului Superior al Magistraturii.
Un alt aspect ce afectează independența justiției este faptul că Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești gestionează încă bugetele curților de apel, ale tribunalelor, ale tribunalelor specializate și ale judecătoriilor. Preluarea gestionării acestor bugete trebuia realizată încă de la 1 ianuarie 2008 de către Înalta Curte de Casație și Justiție, însă Guvernul, prin adoptarea a două ordonanțe de urgență, a prorogat succesiv acest termen, mai întâi pentru data de 1 ianuarie 2009, și, ulterior, pentru 1 ianuarie 2010. Asemenea măsuri afectează independența financiară a justiției și perpetuează o imixtiune a executivului în activitatea autorității judecătorești, cu consecințe nefavorabile asupra bunei funcționări a acesteia.
O altă cauză a situației financiare precare a sistemului judiciar o reprezintă ignorarea Consiliului Superior al Magistraturii de către Guvern în procesul de adoptare a actelor normative bugetare ce privesc sistemul justiției. În acest sens se arată că, potrivit
Legii nr. 304/2004 , bugetele curților de apel și cele ale instanțelor din circumscripția acestora sunt supuse avizului conform al Consiliului Superior al Magistraturii, iar, în mod firesc, același regim îl au și proiectele de acte normative de modificare a acestor bugete. Se susține că, în temeiul
art. 134 alin. (4) din Constituție
și
art. 132 alin. (4) din Legea nr. 304/2004 , avizarea de către Consiliul Superior al Magistraturii a unor astfel de acte normative este o componentă importantă a garantării independenței justiției.
Or, în pofida acestor obligații ce incumbă Guvernului, mai multe acte normative care au reglementat și bugetele curților de apel și instanțelor din circumscripția acestora nu au fost supuse avizului Consiliului Superior al Magistraturii. Exemplificativ în acest sens sunt enumerate
Legea bugetului de stat pe anul 2008 nr. 388/2007 , precum și ordonanțele de urgență de rectificare bugetară din anii 2005-2009.
Se mai susține că nu poate exista separație și echilibru al puterilor în condițiile în care o putere, cea executivă, prin acțiunile sale nesocotește atribuțiile altei puteri, a celei judecătorești.
Toate aceste aspecte duc la concluzia că este ignorat rolul Consiliului Superior al Magistraturii de garant al independenței justiției și sunt grav afectate principiile accesului liber la justiție și al separației și echilibrului puterilor în stat.
2. Omisiunea Guvernului de a solicita avizul Consiliului Superior al Magistraturii asupra proiectelor de acte normative ce privesc activitatea autorității judecătorești.
Se arată că, în perioada 2005-2009, Guvernul a inițiat sau adoptat 77 de acte normative privitoare la activitatea autorității judecătorești, fără solicitarea avizului Consiliului Superior al Magistraturii, în pofida faptului că au fost întreprinse demersuri din partea Consiliului Superior al Magistraturii în sensul remedierii acestei probleme. Toate acestea afectează principiul separației și echilibrului puterilor în stat și rolul Consiliului Superior al Magistraturii de garant al independenței justiției.
3. Desfășurarea unor activități de control de către Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești la unele instanțe judecătorești, vizând și aspecte a căror verificare este de competența exclusivă a Consiliului Superior al Magistraturii.
Se arată că activitatea de control desfășurată de Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești la unele instanțe judecătorești atât prin natura documentelor solicitate, cât și prin tematica misiunilor de audit se constituie într-o ingerință nepermisă în activitatea autorității judecătorești din partea unui organ care face parte din sfera puterii executive. Astfel, solicitarea unor documente precum "planurile/programele de perfecționare profesională planificate/realizate pentru personalul cu funcții de conducere/execuție", "graficul de circulație al documentelor", "corespondența cu Ministerul Justiției/C.S.M.", fișele de post privesc exclusiv activitatea instanțelor judecătorești a căror control ține exclusiv de competența Consiliului Superior al Magistraturii și nu a Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești, acesta din urmă putând efectua verificări la nivelul instanțelor numai în ceea ce privește activitățile specifice calității de ordonator secundar sau terțiar de credite ce revine președinților curților de apel și celor ai tribunalelor.
Aceste acțiuni ale Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești sunt contrare
art. 1 alin. (4)
și
art. 133 alin. (1) din Constituție
privind principiul separației și echilibrului puterilor în stat.
Având în vedere cele expuse mai sus se apreciază că acțiunile și inacțiunile Guvernului și Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești încalcă prevederile
art. 1 alin. (4) ,
art. 21 ,
art. 133 alin. (1)
și
art. 134 alin. (4) din Constituție .
În conformitate cu dispozițiile
art. 35 alin. (1) din Legea nr. 47/1992
privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, sesizarea a fost comunicată părților aflate în conflict pentru a-și exprima în scris punctul de vedere asupra conținutului conflictului și a eventualelor căi de soluționare a acestuia.
Guvernul și Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești au transmis Curții Constituționale, cu adresele nr. 51/3.689/E.B. din 21 mai 2009 și nr. 55.751 din 27 mai 2009, punctele lor de vedere, în care se arată că sesizarea formulată de Consiliul Superior al Magistraturii este neîntemeiată, pentru următoarele motive:
1. Se apreciază că nu există o subfinanțare cronică a autorității judecătorești, ținând cont de faptul că bugetul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești a cunoscut o creștere progresivă încă din anul 2006. Reducerea operată acestui buget în cursul anului 2009 nu poate fi calificată ca fiind o subfinanțare de natură a aduce atingere independenței autorității judiciare, fiind determinată de dificultățile financiare actuale la nivelul întregii țări.
Cu privire la prorogarea termenului de transferare a atribuțiilor de gestionare a bugetului instanțelor judecătorești de la Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești la Înalta Curte de Casație și Justiție, se apreciază că aceasta este o opțiune a legiuitorului întemeiată pe
art. 73 alin. (3) lit. i) din Constituție și, în orice caz, decizia finală asupra inițiativei guvernamentale a aparținut Parlamentului, care a și aprobat-o.
Se mai arată că aspectele care privesc administrarea instanțelor judecătorești, inclusiv administrarea bugetului acestora, nu sunt și nu pot fi calificate drept componente ale actului de justiție. Totodată, se apreciază că solicitarea Consiliului Superior al Magistraturii vizează mai degrabă o modificare legislativă, aspect ce excedează competenței Curții Constituționale.
Referitor la critica ce vizează lipsa solicitării avizului conform al Consiliului Superior al Magistraturii în elaborarea actelor normative bugetare ce privesc sistemul justiției, se arată că avizul conform al Consiliului se referă la proiectele de buget elaborate de instituțiile din sistemul judiciar, care, de altfel, întotdeauna au fost supuse avizului acestuia. Astfel, avizul conform nu vizează, spre exemplu, proiectul de lege a bugetului de stat, întrucât responsabilitatea ultimă a elaborării acestuia aparține Guvernului și nu altor instituții ale statului.
2. Eventuala omisiune a solicitării avizului Consiliului Superior al Magistraturii nu dă naștere la conflicte pozitive sau negative de competență și nu este de natură să producă blocaje instituționale. Se mai arată că numai prin exercitarea necorespunzătoare sau neexercitarea atribuțiilor constituționale ale unui organ al statului se poate ajunge în fața unui conflict juridic de natură constituțională. Or, în cauza de față, este vorba de o atribuție de natură legală a Consiliului.
Prin urmare, se apreciază că sub acest aspect nu există niciun conflict juridic de natură constituțională.
3. Se consideră că misiunile de audit de sistem, efectuate de Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești, reprezintă o evaluare de profunzime a sistemelor de conducere și control intern în scopul de a se stabili dacă acestea funcționează economic și eficient, dar și pentru identificarea deficiențelor și formularea de recomandări pentru corectarea acestora. Misiunile de audit nu au vizat cariera magistratului și evaluarea acestuia, nu au avut ca obiective sau ca efecte influențarea actului de justiție și atributele specifice independenței judecătorilor, iar solicitarea anumitor documente a avut ca finalitate evaluarea eficienței funcționării entității auditate. Prin urmare, auditul efectuat a urmărit numai evaluarea activităților strict de natură administrativă care derivă din exercitarea funcției de președinte de instanță, ceea ce nu afectează competențele constituționale sau legale ale Consiliului Superior al Magistraturii și ale autorității judecătorești.
Potrivit dispozițiilor
art. 35 alin. (2) și (3) din Legea nr. 47/1992
privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, pentru dezbaterea sesizării președintelui Consiliului Superior al Magistraturii au fost citate părțile aflate în conflict. La dezbatere s-au prezentat pentru președintele Consiliului Superior al Magistraturii domnul judecător Dan Lupașcu, iar pentru Guvern și Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești domnul Cătălin Predoiu, ministrul justiției și libertăților cetățenești.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții Constituționale acordă cuvântul reprezentantului Consiliului Superior al Magistraturii pentru susținerea cererii înaintate instanței constituționale.
Reprezentantul Consiliului Superior al Magistraturii susține, în esență, următoarele:
Cererea înaintată de către președintele Consiliului Superior al Magistraturii este rezultatul acumulării în timp a unor acțiuni sau inacțiuni concrete ale autorității executive față de autoritatea judecătorească, de natură să împiedice instanțele, parchetele și Consiliul Superior al Magistraturii să își îndeplinească, în condiții corespunzătoare, atribuțiile constituționale și legale și vizează 3 aspecte principale:
1. Subfinanțarea cronică a sistemului judiciar în condițiile prorogării repetate a preluării bugetului de către Înalta Curte de Casație și Justiție.
Bugetul pe anul 2009 a fost redus cu circa 25-30% față de cel din 2008, iar prin adoptarea
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 34/2009 , Înalta Curte de Casație și Justiție a rămas cu puțin peste jumătate din bugetul necesar, iar bugetele instanțelor judecătorești, ale Ministerului Public și ale Consiliul Superior al Magistraturii au fost substanțial diminuate. Astfel, la mai multe instanțe a fost sistată prestarea unor servicii (gaze, întreținere, curățenie etc.), au fost primite somații de evacuare pentru neplata chiriei, nu mai sunt bani pentru obiecte de inventar, reparații curente, carburanți și lubrifianți, pregătire profesională; unele unități de parchet nu mai pot efectua plata expertizelor, avocații au organizat proteste pentru neplata onorariilor, poșta refuză să mai primească citațiile și celelalte acte de procedură și tabloul ar putea continua. Mai mult, Tribunalul Vrancea s-a văzut nevoit să se adreseze justiției pentru a obține fondurile necesare funcționării.
În fine, prin
taxele judiciare de timbru au fost trecute la bugetele locale după ce anterior sumele provenind din aceste taxe constituiau venituri la bugetul de stat și se cuprindeau distinct în proporțiile pe care legea le prevedea în bugetele Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești, Consiliului Superior al Magistraturii, Înaltei Curți de Casație și Justiție și Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, fiind destinate ajutorului public judiciar și asistenței judiciare, cheltuielilor de investiții, cheltuielilor curente și pregătirii profesionale a personalului din justiție. Această sursă de finanțare a sistemului justiției a fost retrasă și încă nu a fost înlocuită cu o altă sursă de finanțare.
S-a mai arătat că
privind organizarea judiciară a prevăzut ca de la 1 ianuarie 2008 bugetul instanțelor inferioare să fie gestionat de Înalta Curte de Casație și Justiție. În loc să întreprindă măsuri concrete pentru predare, Guvernul a adoptat
ordonanțele de urgență nr. 100/2007
și
nr. 137/2008 , prin care a prorogat succesiv acest termen. Se apreciază că și în condițiile în care că administrarea bugetului nu constituie o componentă a actului de justiție, ea ține de independența acesteia.
Este irelevant faptul că ordonanțele de urgență menționate au fost adoptate de vechiul guvern câtă vreme cererea înaintată nu vizează persoane, ci instituții, iar dacă guvernanții s-au schimbat, spiritul guvernamental în ceea ce privește justiția a rămas aproape același.
2. Omisiunea solicitării unor avize de la Consiliul Superior al Magistraturii.
Conflictul născut între cele două autorități cu privire la acest punct vizează faptul că Guvernul nu a solicitat avizul conform de la Consiliul Superior al Magistraturii pentru proiectul bugetelor instanțelor pe anul 2008 și pentru niciun act de rectificare bugetară din anul 2005 la zi.
În același timp, Guvernul a inițiat sau adoptat peste 100 de acte normative, fără a solicita avizul consultativ al Consiliului Superior al Magistraturii.
3. Activități de control desfășurate de Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești la unele instanțe cu depășirea competențelor proprii.
Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești a desfășurat misiuni de audit la Tribunalul Mureș (februarie 2009) și la Curtea de Apel Alba Iulia (martie 2009), misiuni care trebuiau să se circumscrie numai competenței acestei instituții de ordonator principal de credite. Or, chiar dacă misiunile de audit nu au vizat în mod direct actul de justiție, organele de audit au solicitat, printre altele, fișele posturilor pentru personalul judecătoresc, programele de formare profesională și au urmărit evaluarea activităților de natură administrativă care derivă din exercitarea funcției de președinte de instanță. Verificarea acestor aspecte este de competența Inspecției judiciare a Consiliului Superior al Magistraturii.
În consecință, se solicită constatarea existenței unui conflict juridic de natură constituțională între autoritățile implicate și să se dispună măsurile care se impun.
Reprezentantul Guvernului și Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești cu privire la cele 3 aspecte contestate arată următoarele:
1. A existat o creștere progresivă a bugetului total alocat Înaltei Curți de Casație și Justiție, Ministerului Public și Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești, deci implicit instanțelor, pe toată perioada 2000-2008. Mai mult, sistemul justiției a beneficiat și de fonduri europene.
Se arată că există o diferență de natură intrinsecă între administrarea bugetelor instanțelor și independența Justiției, administrarea bugetelor nefiind o componentă a actului de justiție. De aceea, păstrarea administrării bugetelor instanțelor de către minister nu poate prin ea însăși să aducă atingere independenței magistraților și actului de justiție.
Mai mult,
art. 73 din Constituție
conferă legiuitorului libertatea să stabilească instituția care administrează bugetele instanțelor, o atare chestiune fiind una de oportunitate. În aceste condiții, legiuitorul a stabilit prin
și
că, în condițiile prezente, este oportun ca preluarea bugetelor instanțelor de către Înalta Curte de Casație și Justiție să fie amânată. Această opțiune a legiuitorului s-a bazat pe faptul că sistemul judiciar ca atare nu era pregătit să preia aceste bugete.
Se mai arată că Guvernul face eforturi pentru plata indemnizațiilor magistraților, în acest sens fiind puse în plată și deciziile judecătorești care obligă instituțiile din sistemul justiției la acordarea pentru viitor a sporurilor de confidențialitate și de risc și suprasolicitare neuropsihică.
2. Legea nu obligă la avizarea conformă a proiectului legii bugetului de stat sau a proiectului legii de rectificare bugetară, ci doar la obținerea avizelor Consiliului Superior al Magistraturii pentru proiectele de buget formulate de instanțe și parchete. Totodată, se reține că responsabilitatea ultimă a elaborării proiectului legii bugetului aparține Guvernului, competență care ține de esența puterii executive.
Se mai arată că atribuțiile constituționale ale Consiliului Superior al Magistraturii nu sunt circumscrise domeniului legiferării. Omisiunile de solicitare a avizului Consiliului Superior al Magistraturii asupra unor proiecte de acte normative nu se încadrează în conținutul noțiunii de "acte sau acțiuni concrete" prin care Guvernul sau ministerul și-ar fi arogat puteri care aparțin Consiliului Superior al Magistraturii. În niciun caz avizul de legalitate al Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești, prevăzut expres de lege, nu poate fi dublat de un aviz de legalitate al Consiliului Superior al Magistraturii.
3. Misiunile de audit nu au vizat cariera magistratului și evaluarea acestuia, nu a avut ca obiective sau ca efecte influențarea actului de justiție și atributele specifice independenței judecătorilor, tema misiunii fiind "Evaluarea stadiului implementării sistemului de control managerial (...)".
În consecință, se solicită constatarea inexistenței unui conflict juridic de natură constituțională între autoritățile implicate și respingerea cererii președintelui Consiliului Superior al Magistraturii ca neîntemeiată.
CURTEA,
examinând cererea de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională dintre autoritatea judecătorească reprezentată de Consiliul Superior al Magistraturii, pe de o parte, și autoritatea executivă reprezentată de Guvernul României și Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești, organ de specialitate al administrației publice centrale de specialitate în subordinea Guvernului, pe de altă parte, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile reprezentanților autorităților publice aflate în conflict, notele scrise depuse, prevederile Constituției și ale
privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, reține următoarele:
Curtea a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor
art. 146 lit. e) din Constituție , precum și celor ale
art. 1, 10, 34 și 35 din Legea nr. 47/1992 , să se pronunțe asupra cererii privind soluționarea prezentului conflict juridic de natură constituțională.
Prin cererea formulată de președintele Consiliului Superior al Magistraturii se solicită Curții constatarea existenței unui conflict juridic de natură constituțională între:
- autoritatea judecătorească reprezentată de Consiliul Superior al Magistraturii, pe de o parte, și autoritatea executivă reprezentată de Guvernul României, pe de altă parte;
- autoritatea judecătorească reprezentată de Consiliul Superior al Magistraturii, pe de o parte, și autoritatea executivă, reprezentată de Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești, organ de specialitate al administrației publice centrale de specialitate în subordinea Guvernului, pe de altă parte.
Astfel, analiza Curții va viza ambele probleme puse în discuție ale pretinsului conflict juridic de natură constituțională.
Obiectul conflictului juridic de natură constituțională cu care a fost sesizată Curtea Constituțională privește 3 aspecte principale:
1. Subfinanțarea cronică a sistemului judiciar, nepreluarea gestionării bugetelor instanțelor judecătorești de către Înalta Curte de Casație și Justiție și ignorarea Consiliului Superior al Magistraturii de către Guvern în procesul de adoptare a actelor normative bugetare ce privesc sistemul justiției;
2. Omisiunea Guvernului de a solicita avizul Consiliului Superior al Magistraturii asupra proiectelor de acte normative ce privesc activitatea autorității judecătorești;
3. Desfășurarea unor activități de control de către Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești la unele instanțe judecătorești, vizând și aspecte a căror verificare este de competența exclusivă a Consiliului Superior al Magistraturii.
Dispozițiile constituționale pretins încălcate sunt
art. 1 alin. (4)
privind principiul separației și echilibrului puterilor în stat,
art. 21
privind accesul liber la justiție,
art. 133 alin. (1)
privind rolul de garant al independenței justiției exercitat de Consiliul Superior al Magistraturii și
art. 134 alin. (4) din Constituție
privind exercitarea de către Consiliul Superior al Magistraturii a unor atribuții stabilite prin legi organice în sarcina sa.
Curtea a stabilit, în jurisprudența sa, că un conflict juridic de natură constituțională presupune acte sau acțiuni concrete prin care o autoritate sau mai multe își arogă puteri, atribuții sau competențe care, potrivit Constituției, aparțin altor autorități publice, ori omisiunea unor autorități publice, constând în declinarea competenței sau în refuzul de a îndeplini anumite acte care intră în obligațiile lor ( Decizia nr. 53 din 28 ianuarie 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 144 din 17 februarie 2005). Mai mult, prin
Decizia nr. 270 din 10 martie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 290 din 15 aprilie 2008, Curtea a statuat că textul
art. 146 lit. e) din Constituție
"stabilește competența Curții de a soluționa în fond orice conflict juridic de natură constituțională ivit între autoritățile publice, iar nu numai conflictele de competență născute între acestea". Prin urmare, potrivit jurisprudenței Curții, conflictele juridice de natură constituțională nu se limitează numai la conflictele de competență, pozitive sau negative, care ar putea crea blocaje instituționale, ci vizează orice situații juridice conflictuale a căror naștere rezidă în mod direct în textul Constituției.
Raportând datele speței la considerentele de principiu reținute din jurisprudența sa, Curtea Constituțională urmează să analizeze dacă aspectele sesizate în cererea președintelui Consiliului Superior al Magistraturii întrunesc elementele constitutive ale unui conflict juridic de natură constituțională între autoritatea judecătorească reprezentată de Consiliul Superior al Magistraturii, pe de o parte, și autoritatea executivă, reprezentată de Guvernul României, pe de altă parte. Astfel:
1. A) Susținerea că sistemul judiciar este subfinanțat în mod cronic, dându-se în acest sens ca exemple
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2009
și
Legea nr. 76 din 13 mai 2009 , nu poate fi primită. Curtea, prin
Decizia nr. 787 din 13 mai 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 400 din 12 iunie 2009, a constatat constituționalitatea Legii de aprobare a
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 34/2009
și a stabilit că rectificarea în sens negativ operată la Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești a fost una determinată de constrângerile bugetare și de condițiile economice nefavorabile ale anului 2009. Rectificări negative au fost operate la toate instituțiile publice, nu numai în sistemul justiției, astfel încât nu se poate susține că a fost afectat principiul independenței judecătorilor.
Articol unic
pct. 5 din
a stabilit o nouă sursă de finanțare pentru autoritățile publice locale, fără însă ca prin această măsură să se dorească subfinanțarea justiției. Ține de opțiunea exclusivă a legiuitorului stabilirea surselor de finanțare ale fiecărei categorii de buget în parte. Curtea reține că, potrivit principiului realității bugetare sau neafectării veniturilor bugetare, veniturile se înscriu în buget pe surse de proveniență, iar cheltuielile pe acțiuni și obiective concrete, astfel încât veniturile odată intrate în buget se depersonalizează și servesc la efectuarea cheltuielilor în ordinea prevăzută în buget. Acest principiu este determinat de necesitățile practice ale execuției bugetare, care au demonstrat că o afectare inițială a unui venit poate conduce fie la imposibilitatea realizării obiectivului finanțat, fie la cheltuirea întregului venit, deși necesitățile nu o impun.
Astfel, calificarea unor surse de venituri ca aparținând bugetului de stat sau bugetelor locale este o decizie de oportunitate bugetară ce poate fi cenzurată de Curtea Constituțională numai în situația în care funcționarea unei puteri a statului este pusă în pericol, ceea ce, în speță, nu este cazul.
B) În expunerea de motive a
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 100/2007
și
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 137/2008 , ca justificare pentru prorogarea intrării în vigoare a prevederilor
art. 136 din Legea nr. 304/2004 , se arată următoarele:
- "Având în vedere perioada rămasă până la 1 ianuarie 2008, se impune reglementarea urgentă a calității de ordonator principal de credite pentru instanțele judecătorești", respectiv,
- "Ministerul Justiției asigură, potrivit legii, buna organizare și administrare a justiției ca serviciu public, are calitatea de ordonator principal de credite și dispune atât de experiența, cât și de capacitatea tehnică necesară gestionării bugetului instanțelor, precum și faptul că instanța supremă nu dispune încă de capacitatea financiară, materială și de personal pentru asigurarea acestei funcții".
Din aceste considerente rezultă clar că Înalta Curte de Casație și Justiție nu avea, la momentul respectiv, capacitatea administrativă necesară pentru a prelua gestionarea bugetelor instanțelor judecătorești. O asemenea capacitate administrativă vizează existența atât a unei scheme organizaționale adecvate, cât și personal calificat pentru realizarea obligațiilor care decurg prin preluarea gestionării bugetelor instanțelor judecătorești. Or, în lipsa acestor elemente indisolubil legate de imperativul legal al preluării bugetelor instanțelor judecătorești de către Instanța Supremă, Guvernul își poate exercita competența de legiferare conferită de dispozițiile
art. 115 alin. (4) din Constituție . De asemenea, se reține că o atare situație este una extraordinară, întrucât inexistența capacității administrative menționate, coroborată cu intrarea în vigoare a
art. 136 din Legea nr. 304/2004 , ar perturba grav funcționarea sistemului justiției și, mai mult, o asemenea situație ar putea avea repercusiuni și asupra independenței justiției prin blocarea plăților din sistem.
Se mai reține că independența financiară a justiției nu poate fi afectată de faptul că gestionarea alocațiilor bugetare se face de către Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești sau de către Înalta Curte de Casație și Justiție, întrucât independența financiară nu este determinată de existența unui anume titular însărcinat cu gestionarea bugetelor, ci de existența în sine a unor alocații bugetare suficiente pentru a se asigura buna funcționare a instanțelor.
Totodată, nu se poate face abstracție de faptul că cele două ordonanțe de urgență au fost emise în perioada 2007-2008, iar până în prezent nu au dat naștere vreunei nemulțumiri din partea Consiliului Superior al Magistraturii. Solicitarea Consiliului Superior al Magistraturii de a se constata, de abia în prezent, existența acestui conflict conduce la ideea că actualul executiv, prin simpla acceptare a acestor reglementări, s-ar situa de iure pe poziția unui conflict juridic de natură constituțională în raport de puterea judecătorească, ceea ce apare ca fiind excesiv.
Acest conflict se poate naște însă în condițiile în care, în lipsa unui dialog efectiv între cele două autorități, se ajunge ca, în timp, prevederile
art. 136 din Legea nr. 304/2004
să fie lipsite de eficiență.
C) Critica referitoare la nerespectarea rolului constituțional al Consiliului Superior al Magistraturii de garant al independenței justiției prin omisiunea de a supune avizării sale actele normative ce privesc domeniul justiției este neîntemeiată pentru motivele ce vor fi arătate mai jos:
Curtea, prin
Decizia nr. 97 din 7 februarie 2008 , a stabilit că neîndeplinirea de către Guvernul României a unei obligații legale în cadrul unei proceduri de legiferare nu naște un conflict juridic de natură constituțională. Astfel, prin decizia menționată s-a stabilit că nu există un conflict juridic de natură constituțională prin neîndeplinirea obligației de a solicita avizul Consiliului Suprem de Apărare a Țării în legătură cu anumite hotărâri de guvern, care însă nu a afectat procesul legislativ, prin crearea unui blocaj instituțional.
Raportând considerentele acestei decizii a Curții Constituționale la speța de față, se reține că textul
art. 38 alin. (3) din Legea nr. 317/2004
avut în vedere are următorul cuprins: "Plenul Consiliului Superior al Magistraturii avizează proiectele de acte normative ce privesc activitatea autorității judecătorești." Prin urmare, Curtea observă că această competență a Consiliului Superior al Magistraturii este una legală, acordată prin voința Parlamentului în temeiul textului constituțional al
art. 134 alin. (4) , potrivit căruia "Consiliul Superior al Magistraturii îndeplinește și alte atribuții stabilite prin legea sa organică, în realizarea rolului său de garant al independenței justiției". Însă, indiferent că este vorba de o competență acordată prin lege sau direct prin textul
Constituției , autoritățile sunt obligate să le aplice și să le respecte în virtutea
art. 1 alin. (5) din Constituție , potrivit căruia "În România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie". O atare concluzie se impune datorită faptului că principiul legalității este unul de rang constituțional.
Totuși, în cauza de față se reține că aspectele semnalate de către președintele Consiliului Superior al Magistraturii ar viza o eventuală neconstituționalitate a unor acte normative, și nu un conflict juridic de natură constituțională. Totodată, Curtea reține că neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe poate fi stabilită numai în condițiile
art. 146 lit. a) și d) din Constituție , și nu în temeiul textului constituțional al
art. 146 lit. e) .
Pe lângă aceste aspecte, Curtea, având în vedere divergențele de interpretare dintre părțile aflate în conflict cu privire la noțiunea de "avizare", reține că aceasta trebuie circumscrisă numai la actele normative care privesc în mod direct organizarea și funcționarea autorității judecătorești, precum modul de funcționare al instanțelor, cariera magistraților, drepturile și obligațiile acestora etc., pentru a nu se ajunge la denaturarea rolului Consiliului Superior al Magistraturii.
2. Cu privire la nesolicitarea avizului conform al Consiliului Superior al Magistraturii cu privire la actele normative bugetare ce vizează domeniul justiției, se reține că o atare critică este neîntemeiată. Astfel, bugetele curților de apel și instanțelor din circumscripția acestora sunt supuse avizului conform al Consiliului Superior al Magistraturii, deci rezultă că nu proiectul legii bugetului de stat este supus avizului Consiliului Superior al Magistraturii. Acesta avizează conform numai propunerile de bugete ale instanțelor, iar Guvernul este cel competent în mod exclusiv să decidă asupra formei finale a proiectului legii bugetului de stat.
Acceptând teza susținută de Consiliul Superior al Magistraturii s-ar ajunge la situația ca o instituție care are drept rol garantarea independenței justiției să stabilească și să cenzureze chestiuni care țin de gestionarea bugetului la nivel național, cu alte cuvinte ar realiza un control de oportunitate bugetară, ceea ce este inadmisibil.
Cu privire la susținerea existenței unui conflict juridic de natură constituțională între autoritatea judecătorească reprezentată de Consiliul Superior al Magistraturii, pe de o parte, și autoritatea executivă, reprezentată de Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești, organ de specialitate al administrației publice centrale de specialitate în subordinea Guvernului, pe de altă parte, motivat de faptul că misiunile de audit efectuate de Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești și-au depășit atribuțiunile, se constată că o atare susținere este fără suport constituțional.
Eventuala depășire a limitelor de competență ale misiunilor de audit nu reprezintă probleme de constituționalitate, ci strict de legalitate, astfel încât raportul acestora poate fi cenzurat în fața instanțelor de judecată. Rezultă deci că nici sub acest aspect nu există un conflict juridic de natura constituțională între Consiliul Superior al Magistraturii și Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești.
Ținând cont cele de mai sus, Curtea urmează să constate că aspectele sesizate de președintele Consiliului Superior al Magistraturii nu întrunesc elementele unui conflict juridic de natură constituțională în sensul
art. 146 lit. e) din Constituție .
Având în vedere considerentele expuse, dispozițiile
art. 146 lit. e) din Constituție , precum și prevederile
art. 11 alin. (1) lit. A.e) , ale
art. 34 și 35 din Legea nr. 47/1992
privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Curtea Constituțională constată că aspectele sesizate de Consiliul Superior al Magistraturii nu întrunesc elementele unui conflict juridic de natură constituțională în sensul
art. 146 lit. e) din Constituție .
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică președintelui Consiliului Superior al Magistraturii, primului-ministru al Guvernului și ministrului justiției și libertăților cetățenești și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Dezbaterea a avut loc la data de 17 iunie 2009 și la aceasta au participat: Ioan Vida, președinte, Nicolae Cochinescu, Aspazia Cojocaru, Acsinte Gaspar, Petre Lăzăroiu, Puskas Valentin Zoltan, Tudorel Toader, Augustin Zegrean, judecători.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA Magistrat-asistent, Benke Karoly
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.