Decizie · Curtea Constituțională

Decizia nr. 980/2009

referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2 lit. a) și b) , art. 3 lit. u) , art. 7-10 , art. 11 alin. (1) , art. 14 lit. b) și e) , art. 24 lit. b) și d) , art. 28 alin. (3) , art. 32 , art. 33 și art. 34 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității

prezumat în vigoare

Data actului
25 iunie 2009
Emitent
Curtea Constituțională
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 572 din 17 august 2009
Citat de
11 acte
Citează
6 acte
Structură
13 articole · 32.268 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Antonia Constantin - procuror

Fabian Niculae - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 2 lit. b) ,

art. 3 ,

art. 7-10 ,

art. 14 lit. b) și e) ,

art. 24 lit. b) și d) ,

art. 28 alin. (3) ,

art. 32 ,

art. 33

și ale

art. 34 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008

privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, excepție ridicată de Valer Covrig-Cudrec în Dosarul nr. 22.909/3/2008 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

La apelul nominal răspund, pentru C.N.S.A.S., consilierii juridici Mihaela Jugaru și Alexandru Ionescu, cu delegație depusă la dosar, lipsind cealaltă parte, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Președintele dispune a se face apelul și în Dosarul nr. 1.109D/2009, având ca obiect excepția de neconstitu ționalitate a dispozițiilor

art. 2 alin. (1) lit. a)

și ale

art. 14 lit. e) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008

privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, excepție ridicată de Vasile Doroș în Dosarul nr. 18.123/3/2008 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, precum și în Dosarul nr. 1.110D/2009, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 8 lit. a)

și ale

art. 11 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008

privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, excepție ridicată de Andrei Lișinschi în Dosarul nr. 25.614/3/2008 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

La apelul nominal se prezintă, pentru partea Andrei Lișinschi, reprezentantul său legal, domnul avocat Mircea-Cosmin Breahnă din cadrul Baroului București, iar pentru C.N.S.A.S., consilierii juridici Mihaela Jugaru și Alexandru Ionescu, cu delegație depusă la dosar, lipsind celelalte părți, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Magistratul-asistent referă asupra faptului că reprezentatul părții Vasile Doroș a depus la dosar o cerere de amânare, având în vedere că nu se poate prezenta, fiind angajat într-o cauză penală aflată pe rolul unei instanțe de judecată. Președintele pune în discuție cererea de amânare. Reprezentantul Ministerului Public se opune cererii de amânare. Deliberând, Curtea respinge cererea de amânare.

Având în vedere obiectul similar al excepțiilor, președintele pune în discuția părții prezente și a reprezentantului Ministerului Public cererea de conexare a dosarelor nr. 1.109D/2009 și nr. 1.110D/2009 la Dosarul nr. 1.108D/2009, care este primul înregistrat. Atât reprezentantul părții prezente, cât și reprezentantul Ministerului Public se opun cererii de conexare.

Deliberând, Curtea decide conexarea dosarelor nr. 1.109D/2009 și nr. 1.110D/2009 la Dosarul nr. 1.108D/2009, care este primul înregistrat.

Cauza este în stare de judecată.

Reprezentantul părții Andrei Lișinschi solicită admiterea excepției, întrucât prin prevederile legale criticate se încalcă dreptul fundamental al persoanei cercetate la viață intimă, familială și privată, precum și dreptul la propria imagine.

Reprezentanții C.N.S.A.S. au cerut respingerea excepției.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, reține următoarele:

Prin Încheierea din 19 martie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 22.909/3/2008, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 2 lit. b) ,

art. 3 ,

art. 7-10 ,

art. 14 lit. b) și e) ,

art. 24 lit. b) și d) ,

art. 28 alin. (3) ,

art. 32 ,

art. 33

și

art. 34 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008

privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, excepție ridicată de Valer Covrig-Cudrec. Prin Încheierea din 17 martie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 18.123/3/2008, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 2 alin. (1) lit. a)

și

art. 14 lit. e) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008

privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, excepție ridicată de Vasile Doroș, iar prin Încheierea din 9 martie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 25.614/3/2008, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 8 lit. a)

și

art. 11 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008

privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, excepție ridicată de Andrei Lișinschi.

În motivarea excepției, autorul Valer Covrig Cudrec susține că, deși prevederile

Legii nr. 187/1999

au fost declarate în întregime neconstituționale prin

Decizia nr. 51/1998

a Curții Constituționale a României, o parte a acestor dispoziții au fost preluate în noul act normativ emis ca urmare a declarării neconstituționalității. Astfel, actul normativ în discuție, chiar în forma modificată și aprobată prin

Legea nr. 293/2008 , continuă să consacre C.N.S.A.S. prin normele care îi stabilesc atribuțiile, procedurile de urmat, o activitate cu caracter jurisdicțional, care plasează activitatea instituției în afara Constituției, prevederile legii atacate contravenind în continuare Legii fundamentale.

Autorul apreciază că, în forma actuală, prin atribuțiile și procedurile prevăzute, actul normativ contestat îngrădește drepturile și libertățile cetățenești prevăzute prin Constituție, îndepărtându-se de la scopul pentru care a fost adoptat, enunțat ca atare în însuși titlul legii, respectiv în preambulul său. În opinia autorului, se extinde nepermis sfera legii menționate în termenii din preambul. Prevederile

art. 7 ,

art. 8 ,

art. 9 ,

art. 10 , raportate la

art. 14 lit. d) și e)

și la

art. 24 lit. b) și d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008

privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, conferă în continuare C.N.S.A.S. un caracter jurisdicțional, cu mențiunea că prin atribuțiile și procedurile menționate C.N.S.A.S. decide practic cine se află în ipotezele prevăzute de

art. 2 lit. a) și b) din OUG , soluție devenită publică, înainte ca o instanță să se pronunțe cu privire la calitatea persoanei verificate de lucrător al Securității sau colaborator al acesteia și fără ca persoana în cauză să fi avut posibilitatea a se apăra.

Analizând conținutul textelor menționate mai sus, se poate constata că activitatea desfășurată de C.N.S.A.S. și de Colegiul Consiliului în vederea stabilirii calității de lucrător-colaborator al Securității în condițiile prevăzute de art. 2 din lege, procedură devenită publică prin modalitatea de luare a deciziei, conform prevederilor art. 8 din lege, art. 20 și art. 21 din Regulament, este o activitate colegială în cadrul căreia se administrează și evaluează probe, iar verdictul se dă prin votul membrilor Colegiului, verdict realizat prin aprobarea prin hotărâri a notelor de constatare sau emiterea de adeverințe, care trebuie să fie motivate în fapt și în drept și care se comunică persoanelor interesate.

De asemenea, autorul excepției invocă faptul că prevederile criticate instituie un tratament diferit față de unele categorii de persoane, în speță, față de ierarhii și șefii cultelor religioase recunoscute de lege, până la nivel de preot inclusiv, precum și asimilații lor de la parohiile din țară și din străinătate, datorită faptului că o eventuală colaborare a acestora cu Securitatea nu poate fi constatată decât în urma cererii făcute de reprezentanții cultului religios de care aceștia aparțin.

Se mai menționează că faptele respective nu erau prevăzute în legislația perioadei avute în vedere de actul normativ, iar prin consecințele practice, de natură juridică, morală și socială, se ajunge la încălcarea principiului neretroactivității legii. Mai mult, în opinia autorului, formularea ambiguă a unor texte din actul normativ, precum și creditul absolut acordat unor relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității pot conduce la luarea unor măsuri arbitrarii. De asemenea, stabilirea vârstei de 16 ani de la care se ia în considerare începerea colaborării cu Securitatea pentru a intra sub incidența actului normativ criticat, precum și publicarea documentelor C.N.S.A.S. înainte ca instanța judecătorească să se pronunțe constituie o încălcare a principiilor constituționale și legale.

Prin faptul că există posibilitatea reexaminării situației unor anumite persoane, în urma descoperirii unor documente și informații noi și neprocesate, se ajunge, în opinia autorului, la nesocotirea puterii de lucru judecat a hotărârilor pronunțate în soluționarea acțiunilor în constatare, iar prin dispozițiile care permit C.N.S.A.S. să preia acte și proceduri desfășurate sub imperiul unei legi declarate neconstituționale se încalcă principiul universalității legii.

Lipsa procurorului cu ocazia soluționării pe fond și în recurs a acțiunii în constatare, ca o garanție a apărării drepturilor și libertăților cetățenilor, caracterul public al ședințelor de judecată, precum și caracterul discriminatoriu al normelor prevăzute în art. 34 din ordonanță sunt de natură, în opinia autorului, să aducă atingere drepturilor și libertăților sale fundamentale.

Ceilalți autori susțin că dispozițiile legale criticate încalcă principiul neretroactivității legii civile pentru că instituie o formă de răspundere juridică pentru participarea în trecut la activități care nu erau incriminate la acea dată, respectiv dreptul la ocrotirea vieții intime, familiale și private și dreptul la imagine, datorită faptului că unele documente sunt comunicate sau publicate de C.N.S.A.S. și că ședințele instanțelor de judecată sunt publice în aceste cazuri în care înscrisurile depuse la dosarul cauzei ce face obiectul acțiunii în constatare conțin referiri directe la viața intimă, familială și privată a diferitelor persoane supuse verificării sau chiar a terțelor persoane.

Curtea de Apel București - Secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal și-a exprimat opinia în sensul că excepția de neconstituționalitate nu este întemeiată. Dreptul la apărare al persoanei vizate de nota de constatare nu este îngrădit, având posibilitatea legală de a contesta nota de constatare în cadrul acțiunii în contencios formulate în baza art. 11 din ordonanță. De asemenea, instanța mai arată că în condițiile în care informațiile existente în documentele depuse de C.N.S.A.S. la dosar sunt de natură să aducă atingere drepturilor consacrate de prevederile constituționale, instanța poate face aplicarea art. 121 alin. 2 din Codul de procedură civilă, dispunând ca dezbaterea să se facă în ședință secretă atunci când dezbaterea publică ar putea vătăma ordinea sau moralitatea publică ori părțile din proces.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului consideră că prevederile legale criticate sunt constituționale.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susținerile reprezentanților părților prezente, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate, așa cum a fost formulat, îl constituie dispozițiile

art. 2 lit. a) și b) ,

art. 3 ,

art. 7-10 ,

art. 11 alin. (1) ,

art. 14 lit. b) și e) ,

art. 24 lit. b) și d) ,

art. 28 alin. (3) ,

art. 32 ,

art. 33

și

art. 34 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008

privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 182 din 10 martie 2008, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 293/2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 800 din 28 noiembrie 2008. În urma analizei susținerilor autorilor excepției, Curtea constată că, în aceea ce privește art. 3, obiectul excepției urmează a fi restrâns doar la art. 3 lit. u), deoarece numai aceste prevederi sunt criticate de autorul excepției.

Dispozițiile legale criticate au următorul conținut:

-

Articolul 2

lit. a) și b) : "În înțelesul prezentei ordonanțe de urgență, termenii și expresiile de mai jos au următoarea semnificație:

a) lucrător al Securității - orice persoană care, având calitatea de ofițer sau de subofițer al Securității sau al Miliției cu atribuții pe linie de Securitate, inclusiv ofițer acoperit, în perioada 1945-1989, a desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului;

b) colaborator al Securității - persoana care a furnizat informații, indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității, prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Persoana care a furnizat informații cuprinse în declarații, procesele-verbale de interogatoriu sau de confruntare, date în timpul anchetei și procesului, în stare de libertate, de reținere ori de arest, pentru motive politice privind cauza pentru care a fost fie cercetată, fie judecată și condamnată, nu este considerată colaborator al Securității, potrivit prezentei definiții, iar actele și documentele care consemnau aceste informații sunt considerate parte a propriului dosar. Persoanele care, la data colaborării cu Securitatea, nu împliniseră 16 ani, nu sunt avute în vedere de prezenta definiție, în măsura în care se coroborează cu alte probe. Colaborator al Securității este și persoana care a înlesnit culegerea de informații de la alte persoane, prin punerea voluntară la dispoziția Securității a locuinței sau a altui spațiu pe care îl deținea, precum și cei care, având calitatea de rezidenți ai Securității, coordonau activitatea informatorilor;";

-

Articolul 3

lit. u) : "Pentru a asigura dreptul de acces la informații de interes public, orice cetățean român, cu domiciliul în țară sau în străinătate, precum și presa scrisă și audiovizuală, partidele politice, organizațiile neguvernamentale legal constituite, autoritățile și instituțiile publice au dreptul de a fi informate, la cerere, în legătură cu existența sau inexistența calității de lucrător al Securității sau de colaborator al acesteia, în sensul prezentei ordonanțe de urgență, a candidaților la alegerile prezidențiale, generale, locale și pentru Parlamentul European, precum și a persoanelor care ocupă următoarele demnități sau funcții: [_] u) ierarhii și șefii cultelor religioase recunoscute de lege, până la nivel de preot inclusiv, precum și asimilații lor de la parohiile din țară și din străinătate, la cererea reprezentanților cultului religios de care aceștia aparțin.";

-

Articolul 7

: "(1) În baza verificărilor prevăzute la art. 6 alin. (1), direcția de specialitate întocmește o notă de constatare cu privire la existența sau inexistența calității de lucrător al Securității sau de colaborator al acesteia pentru persoana care a făcut obiectul verificării.

(2) Nota de constatare se înaintează Colegiului Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, însoțită de întreaga documentație care a stat la baza întocmirii ei, precum și de avizul Direcției juridice din cadrul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității.

(3) Nota de constatare a calității de lucrător al Securității sau de colaborator al acesteia cuprinde: numele, prenumele, numele conspirativ, acolo unde există, ale persoanei verificate, perioada activității în cadrul Securității sau a colaborării cu aceasta, în sensul prezentei ordonanțe de urgență, precum și lista documentelor pe baza cărora a fost emisă.";

-

Articolul 8

: "Colegiul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității ia în discuție nota de constatare și, după caz:

a) aprobă nota de constatare și dispune Direcției juridice introducerea unei acțiuni în constatare a calității de lucrător al Securității sau de colaborator al acesteia;

b) infirmă nota de constatare și dispune Direcției juridice eliberarea unei adeverințe din care să rezulte că persoana verificată nu a avut calitatea de lucrător al Securității sau de colaborator al acesteia.";

-

Articolul 9

: "În cazul în care din nota de constatare rezultă că nu există date sau documente privind calitatea de lucrător al Securității sau de colaborator al acesteia pentru persoana care a făcut obiectul verificării, Colegiul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității dispune eliberarea unei adeverințe în acest sens.";

-

Articolul 10

: "(1) Notele de constatare și adeverințele emise de Colegiul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității se comunică persoanelor verificate, precum și persoanelor care au solicitat verificarea, în cazul verificării la cerere, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire.

(2) Adeverințele prevăzute la art. 8 lit. b) și art. 9 se publică de îndată pe pagina proprie de internet a Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității și pot fi contestate la Secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București de către orice persoană interesată, în termen de 30 de zile de la publicarea lor.";

-

Articolul 11

alin. (1) : "Acțiunea în constatarea calității de lucrător al Securității sau de colaborator al acesteia se introduce la Secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București, fiind scutită de taxă de timbru.";

-

Articolul 14

lit. b) și e) : "Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității exercită următoarele atribuții principale: [...] b) comunică, la cererea persoanelor îndreptățite, identitatea lucrătorilor Securității și a colaboratorilor acesteia, care au contribuit cu informații la completarea dosarului, în condițiile art. 1 alin. (7); [...]

e) dă publicității informațiile și documentele cu privire la activitatea, structura și componența Securității, care atestă implicarea Securității și a altor structuri politice și represive ale regimului totalitar comunist în săvârșirea unor fapte împotriva vieții, integrității fizice sau psihice, a drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, precum și a unor acte de trădare a intereselor naționale, cu respectarea legislației privind protejarea informațiilor care privesc siguranța națională; procedura urmată, în vederea publicării numelor celor implicați în săvârșirea acestor fapte, este aceeași ca și pentru lucrătorii Securității, identificați în urma verificărilor din oficiu, prevăzute de prezenta ordonanță de urgență;";

-

Articolul 24

lit. b) și d) : "Colegiul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității are următoarele atribuții: b) confirmă, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență, înștiințările ce urmează a fi comunicate persoanelor verificate;

[...]

d) aprobă sau infirmă note de constatare și emite adeverințe, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență;";

-

Articolul 28

alin. (3) : "În activitatea de documentare, cercetătorii acreditați au obligația să respecte și să ocrotească viața intimă, familială și privată a celor care au fost persecutați de organele securității statului.";

-

Articolul 32

: "În cazul în care, urmare a preluării prevăzute la art. 31, rezultă documente și informații noi și neprocesate cu privire la calitatea de lucrător al Securității sau de colaborator al acesteia a unei persoane pentru care a fost emisă anterior prezentei ordonanțe de urgență o decizie de neapartenență sau de necolaborare cu Securitatea, dacă persoana face parte din categoriile persoanelor verificate din oficiu, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității inițiază și aplică, în mod corespunzător, procedura cuprinsă în prezenta ordonanță de urgență.";

-

Articolul 33

: "(1) Verificările aflate în curs de desfășurare la Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență continuă potrivit procedurii prevăzute de aceasta.

(2) Actele și lucrările efectuate în cadrul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, altele decât cele supuse reexaminării potrivit prevederilor prezentului capitol, până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, rămân valabile.";

-

Articolul 34

: "(1) Cauzele aflate pe rolul secțiilor civile ale curților de apel, în calitate de instanțe de control judecătoresc, ca urmare a exercitării căii de atac prevăzute la

art. 16 alin. (1) din Legea nr. 187/1999

privind accesul la propriul dosar și deconspirarea poliției politice comuniste, cu modificările și completările ulterioare, împotriva deciziilor Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, se transmit Secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București, ca instanță de control judecătoresc. Aceasta, la primul termen de judecată, va continua judecarea cauzelor cu luarea în considerare a probelor admise și a actelor procesuale efectuate de instanța civilă.

(2) Cauzele aflate pe rolul Secției de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului București se transmit, de îndată, Secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București."

Autorii excepției susțin că dispozițiile legale atacate contravin prevederilor

art. 1 alin. (3) și (4)

privind statul de drept, demnitatea omului și principiul separației puterilor în stat,

art. 15 alin. (2)

privind principiul neretroactivității legii,

art. 16 alin. (1) și (2)

privind egalitatea în drepturi,

art. 21 alin. (3) și (4)

privind accesul liber la justiție,

art. 24

privind dreptul la apărare,

art. 26 alin. (1)

privind viața intimă, familială și privată,

art. 29 alin. (1)

privind libertatea conștiinței,

art. 30 alin. (1)

privind libertatea de exprimare, raportat la

art. 11 alin. (1) și (2) , și

art. 20

privind raporturile dintre dreptul intern și tratatele internaționale în materia drepturilor omului din Constituție,

art. 6

privind dreptul la un proces echitabil și

art. 8

privind viața privată și de familie din

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale

și

art. 12 din Declarația Universală a Drepturilor Omului .

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că s-a mai pronunțat asupra constituționalității unora dintre prevederile legale atacate, prin raportare la critici similare. Astfel, în ceea ce privește dispozițiile

art. 2 lit. a) ,

art. 10

și

art. 11 din ordonanța de urgență , prin

Decizia nr. 530 din 9 aprilie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 430 din 24 iunie 2009, Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile legale atacate sunt constituționale. Curtea a reținut că prevederile

art. 2 lit. a) din ordonanță

definesc noțiunea de "lucrător al Securității" și explicitează în concret semnificația termenului. Întrunirea cumulativă a condițiilor prevăzute de textul de lege criticat este constatată de instanța judecătorească Secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București, în baza copiilor certificate de pe documentele aflate în arhiva Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității.

Așa fiind, în condițiile în care acțiunea în constatarea calității de lucrător al Securității este introdusă la o instanță de judecată, a cărei hotărâre poate fi atacată cu recurs, potrivit

art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008 , dispozițiile procedurale criticate nu sunt de natură a încălca dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, ci constituie o garanție a aplicării principiului prevăzut de

art. 21 alin. (3) din Constituție

și de

art. 6 paragraful 1 din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Astfel, procedura de judecată respectă principiile fundamentale privind oralitatea, contradictorialitatea, publicitatea și dreptul la apărare, părțile având, deopotrivă, posibilitatea de a uza de garanțiile prevăzute de legea procesual civilă pentru a-și susține poziția asupra problemelor de fapt și de drept. În ceea ce privește art. 11, în prezenta cauză se mai susține că prezența procurorului ar trebui să fie obligatorie în cazul litigiilor din fața instanței de judecată din această materie, Curtea constatând că nici această critică nu poate fi reținută, deoarece potrivit prevederilor art. 1 alin. (9), la soluționarea cererilor în contencios administrativ reprezentantul Ministerului Public poate participa, în orice fază a procesului, ori de câte ori apreciază că este necesar pentru apărarea ordinii de drept, a drepturilor și libertăților cetățenilor.

Prevederile

art. 2 lit. b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008

privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității definesc, la rândul lor, noțiunea de "colaborator al Securității". Prevederile

art. 2 lit. a) și b)

din același act normativ nu contravin principiului neretroactivității legii.

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008

urmărește scopul de deconspirare, enunțat în preambul, a persoanelor care au contribuit la instrumentarea dosarului întocmit de Securitate, prin consemnarea publică - publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a, și punerea la dispoziția mijloacelor de informare în masă de către Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în temeiul

art. 12 alin. (1) din ordonanță

- a celor care ocupă demnitățile sau funcțiile enumerate în art. 3, precum și a celor care își manifestă intenția de a candida pentru alegerea ori numirea în aceste demnități sau funcții. Așadar, exigențele unei vieți democratice, așa cum transpar ele din ansamblul reglementărilor constituționale și legale, impun ca persoanele vizate de textul ordonanței să poată fi identificate și cunoscute de opinia publică. De asemenea, faptul că legiuitorul a luat în considerare vârsta de 16 ani pentru stabilirea calității de colaborator, vârstă de la care un minor avea, în opinia legiuitorului, posibilitatea de a-și da seama de consecințele faptelor sale, nu este de natură să aducă atingere vreunei dispoziții constituționale.

Faptul că în baza

art. 3 lit. u) din ordonanța de urgență

criticată constatarea calității de colaborator presupune o procedură mai complexă pentru ierarhii și șefii cultelor religioase recunoscute de lege, până la nivel de preot inclusiv, precum și asimilații lor de la parohiile din țară și din străinătate, întrucât se poate face numai în urma demersurilor reprezentanților cultului religios de care aceștia aparțin, nu este de natură să conducă la concluzia că se încalcă art. 16 din Constituție, având în vedere situația diferită a acestor persoane, situație ce a determinat o reglementare diferită.

În ceea ce privește criticile referitoare la caracterul jurisdicțional al C.N.S.A.S., precum și criticile referitoare la procedurile prevăzute în

art. 7-10 , Curtea constată că ordonanța asigură toate garanțiile procesuale privind dreptul la un proces echitabil și dreptul la apărare, având în vedere că persoana interesată are acces la o instanță de judecată.

În ceea ce privește susținerea că prevederile

art. 14 lit. b) și e) din ordonanța de urgență

aduc atingere dreptului la viață intimă, familială și privată, precum și demnității persoanei, Curtea reține faptul că informațiile respective sunt comunicate doar persoanelor îndreptățite și în condiții care nu sunt de natură să aducă atingere drepturilor menționate.

Pe de altă parte, referitor la susținerile potrivit cărora procedura din fața instanțelor de judecată nu este secretă, fapt de natură, de asemenea, să aducă atingere dreptului la viață intimă, familială și privată, precum și demnității persoanei, Curtea reține că persoana interesată are posibilitatea să ceară instanței de judecată să facă aplicarea prevederilor

art. 121 alin. 2 din Codul de procedură civilă

și să dispună ca dezbaterile să se facă în ședință secretă atunci când dezbaterea publică ar putea vătăma ordinea sau moralitatea publică sau părțile din proces.

Curtea constată că nici prevederile

art. 24 lit. b) și d)

și ale

art. 28 alin. (3)

criticate nu încalcă vreo dispoziție constituțională, ele conținând dispoziții cu privire la proceduri și condiții necesare pentru îndeplinirea obiectivelor pe care ordonanța și le-a propus.

Referitor la criticile privind art. 32 din ordonanța de urgență, Curtea constată că, având în vedere funcțiile și demnitățile ocupate de persoanele vizate de acest articol, este absolut necesar ca noile documente și informații neprocesate să fie valorificate astfel încât scopurile avute în vedere la adoptarea ordonanței de urgență să fie atinse.

În ceea ce privește criticile referitoare la dispozițiile

art. 33 din ordonanța de urgență , Curtea constată că acestea nu încalcă principiul neretroactivității legii, ele fiind norme cu caracter tranzitoriu. Cât privește dispozițiile

art. 34 , Curtea constată că acestea nu încalcă

art. 16 din Constituție , aceste norme cu caracter tranzitoriu aplicându-se în mod egal tuturor persoanelor aflate în aceeași situație juridică.

În ceea ce privește raportarea la dispozițiile constituționale ale

art. 29 alin. (1)

privind libertatea conștiinței și ale

art. 30 alin. (1)

privind libertatea de exprimare, Curtea constată că aceste articole nu sunt incidente în cauză.

Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1-3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 2 lit. a) și b) ,

art. 3 lit. u) ,

art. 7-10 ,

art. 11 alin. (1) ,

art. 14 lit. b) și e) ,

art. 24 lit. b) și d) ,

art. 28 alin. (3) ,

art. 32 ,

art. 33

și

art. 34 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008

privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, excepție ridicată de Valer Covrig-Cudrec în Dosarul nr. 22.909/3/2008, de Vasile Doroș în Dosarul nr. 18.123/3/2008 și de Andrei Lișinschi în Dosarul nr. 25.614/3/2008, dosare ale Curții de Apel București - Secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 25 iunie 2009.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Fabian Niculae

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.