Decizia nr. 66/1998
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 41, raportat la art. 39 din Decretul nr. 210/1960 privind regimul mijloacelor de plată străine, metalelor prețioase și pietrelor prețioase
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Decretul nr. 210/1960 14 iunie 1960 (prevederi anume) privind regimul mijloacelor de plată străine, metalelor prețioase și pietrelor prețioase
Are ca temei 1
- Constituția din 1992 22 decembrie 1992 (prevederi anume) a Uniunii Internationale a Telecomunicatiilor
Ioan Muraru - președinte
Costica Bulai - judecător
Viorel Mihai Ciobanu - judecător
Mihai Constantinescu - judecător
Nicolae Popa - judecător
Lucian Stangu - judecător
Florin Bucur Vasilescu - judecător
Romul Petru Vonica - judecător
Victor Dan Zlatescu - judecător
Ioan Griga - procuror
Maria Bratu - magistrat-asistent
Pe rol, pronunțarea asupra excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 41, raportat la
art. 39 din Decretul nr. 210/1960 , invocată de Jaber Izzat, Salim Ibrahim Khalif și Ahmad Khalil Mohamad în Dosarul nr. 1.447/1997 al Judecătoriei Brașov. Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 19 martie 1998 și au fost consemnate în încheierea din aceeași dată, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 26 martie 1998 și apoi pentru data de 16 aprilie 1996.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:
Prin Încheierea din 11 decembrie 1997, Judecătoria Brașov a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 41, raportat la
art. 39 din Decretul nr. 210/1960
privind regimul mijloacelor de plată străine, metalelor prețioase și pietrelor prețioase, invocată de Jaber Izzat, Salim Ibrahim Khalif și Ahmad Khalil Mohamad în Dosarul nr. 1.447/1997.
În motivarea excepției se susține ca dispozițiile art. 41, raportat la
art. 39 din Decretul nr. 210/1960 , care prevăd ca infracțiune fapta pentru care ei au fost trimiși în judecata, sunt neconstituționale și ca au fost abrogate potrivit art. 150 alin. (1), raportate la art. 134 alin. (1) din Constituția României, pentru următoarele motive:
a) dispozițiile în discuție dau expresie unei politici vamale discriminatorii, specifice regimului anterior. Dacă ar fi considerate ca fiind încă în vigoare, ele ar încalcă principiul egalității în fața legii penale, consecința a principiului egalității în drepturi a cetățenilor, consacrat în art. 16 din Constituție;
b) dispozițiile sunt neconstituționale și pentru ca mențin în sfera ilicitului penal fapte care, potrivit voinței declarate a legiuitorului, au caracter convențional. Se invoca în acest sens
Regulamentul Băncii Naționale a României nr. 7 din 18 august 1994 , care, în art. 25, prevede că nerespectarea dispozițiilor regulamentului atrage răspunderea pentru contravențiile prevăzute de lege. În opinia autorilor excepției, prin aceste prevederi se determina natura extrapenala a ilicitului stabilit prin
c) dispozițiile în discuție prevăd o inegalitate de tratament juridic între cetățeni români și rezidenți, din punct de vedere valutar;
d) în sprijinul excepției se invoca unele opinii exprimate în doctrina, în sensul că dispozițiile legale în discuție ar fi abrogate.
Exprimandu-și opinia asupra excepției de neconstituționalitate invocate, Judecătoria Brașov arata ca dispozițiile art. 41, raportat la art. 39 din Decretul 210/1960, nu încalcă prevederile art. 16 alin. (1) din Constituție, întrucât principiul egalității în drepturi vizează numai pe cetățenii români. Instanța considera ca a pretinde pentru persoanele care nu au calitatea de cetățean român, dar locuiesc pe teritoriului României, un regim juridic identic cu cel al cetățenilor români și a justifica activitatea valutară desfășurată de către inculpați pe teritoriul tarii, în raport cu normele ce reglementează aceasta activitate pentru cetățenii români, contravin flagrant normelor dreptului constituțional. În dreptul român, se arata ca în continuare, ca în toate sistemele de drept, exista o deosebire între sfera drepturilor pe care le pot exercita cetățenii proprii, care este mai larga, și sfera drepturilor pe care le pot exercita persoanele care nu au aceasta calitate, dar locuiesc pe teritoriul tarii noastre, care este mai restrânsă. Străinii și apatrizii din România nu se pot bucura de toate drepturile fundamentale înscrise în Constituție și de toate drepturile subiective recunoscute cetățenilor români, după cum nu pot fi ținuți sa îndeplinească toate îndatoririle prevăzute de lege pentru cetățenii români. Din punct de vedere strict juridic, anumite drepturi pot aparține numai cetățenilor români care, tocmai prin cetățenie, sunt atasati destinelor statului român. Aceasta nu înseamnă ca străinii și apatrizii din România nu se pot bucura de protecție pe teritoriul statului român. Potrivit art. 18 din Constituția României, "cetățenii străini și apatrizii care locuiesc în România se bucura de protecția generală a persoanelor și averilor, garantată de Constituție și de alte legi". Dispozițiile
nu contravin însă nici acestei reglementări constituționale, care recunoaște străinilor un drept de protecție generală, în condițiile legii.
În conformitate cu dispozițiile
art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea prin care a fost sesizată Curtea Constituțională a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului pentru a trimite punctele lor de vedere asupra excepției.
În punctul de vedere primit de la Guvern se arata ca dispozițiile
art. 39 și 41 din Decretul nr. 210/1960
nu contravin prevederilor Constituției, deoarece, în speta, nu se poate susține ca, în legătură cu deținerea și valorificarea mijloacelor de plată străine, între cetățenii români și cetățenii străini s-ar face o discriminare, în sensul că românii ar fi avantajati de dispozițiile legii în raport cu străinii aflați în România. Nici din dispozițiile
Regulamentului Băncii Naționale a României nr. 7/1994
privind efectuarea operațiunilor valutare, sub imperiul căruia s-au săvârșit faptele de trafic organizat cu mijloace de plată străine, operațiuni efectuate în afară pieței valutare de către străini, și nici din dispozițiile
Regulamentului Băncii Naționale a României nr. 3/1997
privind efectuarea operațiunilor valutare nu rezultă ca între români și străinii rezidenți legea ar face o discriminare în ceea ce privește efectuarea operațiunilor valutare. Dispozițiile
art. 39 și 41 din Decretul nr. 210/1960
sunt aplicabile deopotrivă cetățenilor români și străinilor. Cele doua articole nu numai că nu sunt contrare Constituției, dar existenta lor este absolut necesară, deoarece dau expresie, pe plan legislativ, prevederilor art. 134 alin. (2) lit. b) din Constituție, potrivit cărora statul Roman trebuie să asigure protejarea intereselor naționale în activitatea economică, financiară și valutară.
Ca ultim argument, în punctul de vedere al Guvernului se arata ca în
art. 3 din Regulamentul Băncii Naționale a României nr. 7/1994
se prevedea ca "Operațiuni de vânzare și/sau cumpărare de valuta se pot efectua numai pe piața valutară, în condițiile stabilite prin prezentul regulament", dispoziție ce se regaseste și în noul regulament intrat în vigoare la 31 ianuarie 1998, care prevede în art. 13 ca "Operațiuni de vânzare și/sau cumpărare de valuta pe piața valutară se pot efectua numai prin intermediarii autorizați de către Banca Naționala a României, în condițiile stabilite prin regulament și normele de aplicare a acestuia. Fac excepție de schimb valutar efectuate între persoane fizice în mod incidental".
În concluzie, potrivit punctului de vedere al Guvernului, excepția este neîntemeiată.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, susținerile părților prezente și dispozițiile legale atacate, raportate la prevederile Constituției și ale
Legii nr. 47/1992 , republicată, retine următoarele:
Curtea Constituțională este competența să soluționeze excepția de neconstituționalitate, deoarece, deși dispozițiile legale ce fac obiectul excepției sunt anterioare intrării în vigoare a Constituției, în temeiul lor au luat naștere raporturi juridice penale de conflict și de ele depinde soluționarea cauzei.
Articolul 41
din Decretul nr. 210/1960 , care face obiectul excepției, prevede următoarele: "Faptele prevăzute în art. 38 sau 39, dacă au avut caracter de trafic organizat sau au cauzat ori ar fi putut cauza prejudicii însemnate intereselor financiar-valutare ale statului, constituie infracțiuni și se pedepsesc cu închisoare de la un an la 5 ani, iar valorile în cauza se confisca.
Tentativa se pedepsește".
De asemenea, art. 39 din același decret prevede următoarele: "Constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 1.000 la 10.000 lei valorificarea metalelor prețioase și a pietrelor prețioase, sub orice formă, precum și a mijloacelor de plată străine de către străinii care nu au domiciliul în România, altfel decât la Banca Naționala a Republicii Socialiste România, Banca Română de Comerț Exterior sau la organizațiile socialiste autorizate de acestea.
Amenda se aplică atât celui care transmite, cat și celui care dobândește valorile.
Valorile în cauza se confisca".
Primul motiv de neconstituționalitate invocat este legat de prevederile art. 16 alin. (1) din Constituție privind egalitatea cetățenilor în fața legii și a autorităților publice.
Potrivit art. 18 alin. (1) din Constituție, cetățenii străini și apatrizii care locuiesc în România se bucura de protecția generală a persoanelor și a averilor, ceea ce implica, sub aspectul drepturilor civile, incidența cu prevederile art. 16 alin. (1) sus-menționat.
În acest sens este și jurisprudenta Curții, asa cum rezultă din Decizia nr. 49 din 10 martie 1998, în care s-a statuat ca prevederile art. 18 alin. (1) din Constituție "implica, sub aspectul drepturilor civile, incidența prevederilor art. 16".
Principiul egalității în fața legii și a autorităților publice se aplică, prin natura lui, tuturor drepturilor și libertăților consacrate prin Constituție sau prin legi. De aceea nu poate fi exclusa aplicarea acestui principiu pentru drepturile recunoscute prin art. 18 alin. (1) din Constituție, referitoare la protecția generală asigurata cetățenilor străini și apatrizilor în ceea ce privește persoana și averea lor. În același sens sunt prevederile art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care consacra principiul egalității și al nediscriminarii. Aceasta convenție, referindu-se la drepturile omului, evident ca are în vedere în mod necesar și pe cetățenii străini sau apatrizi. Ținând seama de dispozițiile art. 20 alin. (2) din Constituție, prevederile convenției europene au prioritate față de reglementările interne. Dispozițiile art. 41, raportat la
art. 39 din Decretul nr. 210/1960 , sancționează penal numai pe străinii care nu au domiciliul în România, creând astfel o discriminare pe criteriul domiciliului față de străinii și apatrizii care au domiciliul în România și pe criteriul cetateniei față de cetățenii români. Aceasta discriminare este neconstitutionala față de prevederile art. 16 alin. (1) din Constituție și ale art. 14 din convenția europeană menționată anterior.
Fața de cele arătate, rezultă ca sunt incidente prevederile art. 150 alin. (1) din Constituție, întrucât, astfel cum s-a statuat constant în jurisprudenta Curții, efectul abrogator al acestei prevederi depinde de contrarietatea unei legi anterioare Constituției cu dispozițiile acesteia.
În consecința, sub acest aspect, excepția invocată urmează a fi admisă.
Cu privire la celelalte motive invocate prin excepție, se constată că acestea privesc aspecte legate de interpretarea legii, care sunt de competența instanțelor judecătorești.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și al
art. 25 din Legea nr. 47/1992 , republicată, cu majoritate de voturi,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Admite excepția de neconstituționalitate invocată de Jaber Izzat, Salim Ibrahim Khalif și Ahmad Khalil Mohamad în Dosarul nr. 1.447/1997 al Judecătoriei Brașov și constata ca dispozițiile art. 41, raportat la
art. 39 din Decretul nr. 210/1960
privind regimul mijloacelor de plată străine, metalelor prețioase și pietrelor prețioase, sunt abrogate potrivit art. 150 alin. (1) din Constituție.
Definitivă și obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 16 aprilie 1998.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN MURARU Magistrat-asistent, Maria Bratu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.