Decizia nr. 1305/2009
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 22 alin. (3) din Legea sindicatelor nr. 54/2003
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Legea nr. 54/2003 24 ianuarie 2003 (prevederi anume) Legea sindicatelor
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Ioan Vida - președinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Ion Predescu - judecător
Tudorel Toader - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Augustin Zegrean - judecător
Carmen-Cătălina Gliga - procuror
Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 22 alin. (3) din Legea sindicatelor nr. 54/2003 , excepție ridicată de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Bihor în Dosarul nr. 4.353/325/2008 al Judecătoriei Timișoara.
La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 24 februarie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 4.353/325/2008, Judecătoria Timișoara a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 22 alin. (3) din Legea sindicatelor nr. 54/2003 . Excepția a fost ridicată de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Bihor cu prilejul soluționării unei cauze civile având ca obiect obligația de a face.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că prevederile
art. 22 alin. (3) din Legea nr. 54/2003 , care instituie pentru unitățile în care sunt constituite organizații sindicale care au dobândit reprezentativitate obligația de a pune la dispoziția acestora spațiile corespunzătoare funcționării lor și de a asigura dotările necesare desfășurării activității prevăzute de lege, încalcă dreptul de proprietate publică al unităților care au în administrare bunuri proprietate publică. În acest sens, arată că dreptul de administrare asupra unor astfel de bunuri "este modalitatea juridică de exercitare, în planul dreptului civil, a însuși dreptului de proprietate publică", iar proprietatea publică este inalienabilă, ea putând fi doar dată în administrare, concesionată sau închiriată.
Judecătoria Timișoara consideră că excepția de neconstituționalitate nu este întemeiată, limitarea dreptului de proprietate fiind impusă de necesitatea garantării exercitării efective a dreptului de asociere liberă a cetățenilor în sindicate.
În conformitate cu dispozițiile
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.
Avocatul Poporului, invocând jurisprudența Curții Constituționale prin
deciziile nr. 50/2004 , nr. 475/2007 și nr. 1.180/2008, consideră că textul de lege criticat este constituțional.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele de vedere solicitate cu privire la excepția de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile
art. 22 alin. (3) din Legea sindicatelor nr. 54/2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 73 din 5 februarie 2003, dispoziții potrivit cărora "Unitățile în care sunt constituite organizații sindicale care au dobândit reprezentativitatea, în condițiile legii, sunt obligate să pună, cu titlu gratuit, la dispoziția organizațiilor sindicale, spațiile corespunzătoare funcționării acestora și să asigure dotările necesare desfășurării activității prevăzute de lege."
Autorul excepției consideră că acest text de lege este contrar prevederilor art. 136 alin. (2) din Constituție referitor la garantarea și ocrotirea proprietății publice.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că prevederile
art. 22 alin. (3) din Legea nr. 54/2003
nu fac distincție în ceea ce privește natura bunurilor ce trebuie puse la dispoziția sindicatelor de către unități, respectiv dacă aceste bunuri sunt proprietate publică ori privată.
În ceea ce privește bunurile proprietate privată, Curtea, prin
Decizia nr. 50 din 12 februarie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 168 din 26 februarie 2004, și
Decizia nr. 1.180 din 6 noiembrie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 823 din 8 decembrie 2008, a reținut că restrângerea adusă acestui drept este conformă prevederilor constituționale și este justificată de nevoia de a garanta efectivitatea exercitării dreptului de asociere liberă a cetățenilor în sindicate, prevăzut de art. 40 alin. (1) din Constituție.
În ceea ce privește proprietatea publică, Curtea constată că argumentele autorului excepției pleacă de la premisa potrivit căreia obligația impusă de
art. 22 alin. (3) din Legea nr. 54/2003
aduce atingere însuși caracterului inalienabil al proprietății publice. Or, textul de lege criticat nu obligă la înstrăinarea bunurilor, ci doar la restrângerea folosinței acestora de către cel căruia i-au fost date în administrare, în anumite condiții justificate de necesitatea protejării unui drept fundamental. Astfel, restrângerea are în vedere conținutul dreptului de administrare, fără a afecta atributele dreptului de proprietate publică. În acest context, trebuie menționat că dreptul de administrare nu este absolut, condițiile exercitării fiind stabilite prin actul de dare în administrare și, în același timp, limitate de cadrul legal existent. De asemenea, trebuie amintit faptul că prima rațiune a bunurilor proprietate publică este aceea de a servi uzului sau interesului public, iar contractul de administrare, deși reprezintă o modalitate de a asigura o mai bună și eficientă exploatare a acestor bunuri, îmbinând interesul public cu cel privat, nu trebuie să se îndepărteze de la acest prim obiectiv.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 22 alin. (3) din Legea sindicatelor nr. 54/2003 , excepție ridicată de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Bihor în Dosarul nr. 4.353/325/2008 al Judecătoriei Timișoara.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 13 octombrie 2009.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA Magistrat-asistent, Patricia Marilena Ionea __________
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.