Decizia nr. 1470/2009

Acsinte Gaspar - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Simona Ricu - procuror

Benke Karoly - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 16, art. 19 alin. (1) lit. c) și

art. 20 alin. (2)-(10) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000

privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, excepție ridicată de Nicolae Dobrovici-Bacalbașa în Dosarul nr. 2.360/121/2008 al Curții de Apel Galați - Secția contencios administrativ și fiscal.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care apreciază că excepția ridicată este neîntemeiată, invocând jurisprudența Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 3 februarie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 2.360/121/2008, Curtea de Apel Galați - Secția contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 16, art. 19 alin. (1) lit. c) și

art. 20 alin. (2)-(10) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000

privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, excepție ridicată de Nicolae Dobrovici-Bacalbașa într-o cauză având ca obiect anularea unui act administrativ.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia, preluând cu fidelitate considerentele

Deciziei Curții Constituționale nr. 51 din 31 ianuarie 2008 , consideră că jurisdicția exercitată de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării se definește ca o jurisdicție extraordinară, iar natura sa juridică este cea a unei instanțe extraordinare.

Curtea de Apel Galați - Secția contencios administrativ și fiscal apreciază că excepția de neconstituționalitate ridicată este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Avocatul Poporului apreciază că excepția de neconstituționalitate ce privește

art. 20 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000

este inadmisibilă, în temeiul

art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , iar celelalte prevederi legale criticate sunt constituționale.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, notele scrise depuse, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze prezenta excepție.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 16, art. 19 alin. (1) lit. c) și

art. 20 alin. (2)-(10) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000

privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 99 din 8 februarie 2007, texte care au următorul cuprins:

- Art. 16: "Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, denumit în continuare Consiliul, este autoritatea de stat în domeniul discriminării, autonomă, cu personalitate juridică, aflată sub control parlamentar și totodată garant al respectării și aplicării principiului nediscriminării, în conformitate cu legislația internă în vigoare și cu documentele internaționale la care România este parte".

- Art. 19 alin. (1) lit. c): "În vederea combaterii faptelor de discriminare, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării își exercită atribuțiile în următoarele domenii: [...]

c) investigarea, constatarea și sancționarea faptelor de discriminare".

- Art. 20 alin. (2)-(10): "(2) Consiliul soluționează sesizarea prin hotărâre a Colegiului director prevăzut la art. 23 alin. (1).

(3) Prin cererea introdusă potrivit alin. (1), persoana care se consideră discriminată are dreptul să solicite înlăturarea consecințelor faptelor discriminatorii și restabilirea situației anterioare discriminării.

(4) Colegiul director al Consiliului dispune măsurile specifice constatării existenței discriminării, cu citarea obligatorie a părților. Citarea se poate face prin orice mijloc care asigură confirmarea primirii. Neprezentarea părților nu împiedică soluționarea sesizării.

(5) Acțiunea de investigare întreprinsă de Colegiul director se desfășoară la sediul instituției sau în alt loc stabilit de acesta.

(6) Persoana interesată are obligația de a dovedi existența unor fapte care permit a se presupune existența unei discriminări directe sau indirecte, iar persoanei împotriva căreia s-a formulat sesizarea îi revine sarcina de a dovedi că faptele nu constituie discriminare. În fața Colegiului director se poate invoca orice mijloc de probă, inclusiv înregistrări audio și video sau date statistice.

(7) Hotărârea Colegiului director de soluționare a unei sesizări se adoptă în termen de 90 de zile de la data sesizării și cuprinde: numele membrilor Colegiului director care au emis hotărârea, numele, domiciliul sau reședința părților, obiectul sesizării și susținerile părților, descrierea faptei de discriminare, motivele de fapt și de drept care au stat la baza hotărârii Colegiului director, modalitatea de plată a amenzii, dacă este cazul, calea de atac și termenul în care aceasta se poate exercita.

(8) Hotărârea se comunică părților în termen de 15 zile de la adoptare și produce efecte de la data comunicării.

(9) Hotărârea Colegiului director poate fi atacată la instanța de contencios administrativ, potrivit legii.

(10) Hotărârile emise potrivit prevederilor alin. (2) și care nu sunt atacate în termenul de 15 zile constituie de drept titlu executoriu".

Autorul excepției susține că textele legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 21 alin. (3) și (4) privind dreptul la un proces echitabil și caracterul facultativ și gratuit al jurisdicțiilor speciale administrative, ale art. 24 privind dreptul la apărare, ale art. 124 alin. (2) privind înfăptuirea justiției și ale art. 126 alin. (1) și (5) privind instanțele judecătorești și interzicerea înființării de instanțe extraordinare.

Analizând excepția de neconstituționalitate ridicată, Curtea constată următoarele:

1. Nu se poate reține motivul de inadmisibilitate invocat de Avocatul Poporului cu privire la

art. 20 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 . Într-adevăr, prin

Decizia nr. 997 din 7 octombrie 2008 , Curtea a constatat că "dispozițiile

art. 20 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000

privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale, în măsura în care sunt interpretate în sensul că acordă Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării competența ca, în cadrul activității sale jurisdicționale, să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative". Însă în cauza de față sunt aduse alte critici textului supus controlului Curții Constituționale, critici ce vizează eventualul caracter de instanță extraordinară al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării. Or, prin decizia pronunțată sub rezervă de interpretare, Curtea a constatat neconstituționalitatea numai a unui sens al textului art. 20 alin. (3) din ordonanță, situație în care nu se poate reține că textul în sine este neconstituțional, ci numai acea interpretare din care rezultă că se "acordă Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării competența ca, în cadrul activității sale jurisdicționale, să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative". În consecință, în situația de față nu se poate aplica textul

art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , iar Curtea urmează să analizeze pe fond excepția de neconstituționalitate ridicată. A se vedea, în același sens, ad similis,

deciziile Curții Constituționale nr. 1.096 din 15 octombrie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 795 din 27 noiembrie 2008, și nr. 711 din 7 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 412 din 17 iunie 2009.

2. Pe fondul cauzei, Curtea constată că, prin

Decizia nr. 1.096 din 15 octombrie 2008 , în raport cu o critică identică de neconstituționalitate, a statuat că instituția Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării nu este o instanță extraordinară.

Acesta este un organ al administrației publice centrale cu atribuții în prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, prin supravegherea și combaterea actelor sau faptelor de natură a încălca principiul constituțional fundamental al egalității în drepturi. Cu acel prilej, Curtea a stabilit că, potrivit dispozițiilor supuse controlului de constituționalitate, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării este un organ administrativ cu atribuții jurisdicționale, care se bucură de independența necesară îndeplinirii actului administrativ-jurisdicțional și respectă prevederile constituționale cuprinse în art. 124 privind înfăptuirea justiției și art. 126 alin. (5) care interzice înființarea de instanțe extraordinare. Mai mult, Curtea a statuat că dreptul la un proces echitabil este satisfăcut dacă cei interesați au posibilitatea de a se adresa justiției pentru apărarea drepturilor și a intereselor lor legitime, drept care este consacrat expres la

art. 20 alin. (9) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 .

Totodată, Curtea a mai reținut că jurisdicția Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării nu are caracter obligatoriu, întrucât legea nu prevede în sarcina persoanei vătămate obligația de a urma o procedură administrativ-jurisdicțională prealabilă sesizării instanței de judecată, ci numai posibilitatea de a opta între cele două căi de valorificare a dreptului, astfel încât nu se poate vorbi de încălcarea textului art. 21 alin. (4) din Constituție.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 16, art. 19 alin. (1) lit. c) și

art. 20 alin. (2)-(10) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000

privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, excepție ridicată de Nicolae Dobrovici-Bacalbașa în Dosarul nr. 2.360/121/2008 al Curții de Apel Galați - Secția contencios administrativ și fiscal.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 10 noiembrie 2009.