HG nr. 363/1998
privind aprobarea Programului de privatizare a societăților comerciale pentru anul 1998
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce i s-a întâmplat acestui act
Stă la baza 1
- Lista nr. 363 (prevederi anume) LISTA nr. 363 din 02 iulie 1998 societăților comerciale, clasificate pe domenii de activit…
În temeiul prevederilor
art. 4 alin. (2) lit. d) din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 88/1997
privind privatizarea societăților comerciale, aprobată prin
Guvernul României hotărăște:
Articolul 1
Se aprobă Programul de privatizare a societăților comerciale pentru anul 1998, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Articolul 2
Fondul Proprietății de Stat va aduce la îndeplinire Programul de privatizare a societăților comerciale pentru anul 1998, sub coordonarea și controlul Ministerului Privatizării.
Articolul 3
Metodele de privatizare care se vor utiliza la privatizarea societăților comerciale incluse în program sunt:
a) oferta publică de vânzare;
b) negociere directa;
c) licitație cu strigare sau în plic;
d) certificate de depozit emise de bănci de investiții pe piețe de capital internaționale;
e) orice combinație a metodelor prevăzute la lit. a)-d).
Fondul Proprietății de Stat va stabili metoda de privatizare în funcție de condițiile pieței la momentul vânzării sau al declanșării procesului de privatizare.
Articolul 4
Fondul Proprietății de Stat va stabili lista societăților comerciale din categoria întreprinderilor mici și mijlocii care se vor privatiza, la reprezentantele sale teritoriale.
Articolul 5
Pe data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, se abroga
Hotărârea Guvernului nr. 202/1998
privind aprobarea Programului de privatizare a societăților comerciale pentru anul 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 149 din 14 aprilie 1998.
PRIM-MINISTRU RADU VASILE Contrasemnează: Ministrul privatizării, Sorin Dimitriu p. Ministrul reformei, președintele Consiliului pentru Reforma, Adrian Ciocanea, secretar de stat Ministrul finanțelor, Daniel Daianu
Anexa 1 PROGRAMUL-OFERTA
de privatizare a societăților comerciale pentru anul 1998
1. Portofoliul de societăți comerciale al Fondului Proprietății de Stat la data de 1 ianuarie 1998
Portofoliul Fondului Proprietății de Stat la începutul acestui an cuprinde 5.554 de societăți comerciale, clasificate, în funcție de mărime, astfel:
Nr. crt.
Societăți comerciale
Număr
Capitalul social
(milioane lei)
Total
din care, gestionat de Fondul Proprietății de Stat
1.
Mari
Capital social mai mare de 18 miliarde lei
698
41.838.237
28.454.991
2.
Mijlocii
Capital social cuprins între 2,5-18 miliarde lei
2.050
15.559.408
10.393.113
3.
Mici
Capital social mai mic de 2,5 miliarde lei
2.806
1.989.786
1.185.654
TOTAL:
5.554
59.387.431
40.033.758
Portofoliul de societăți comerciale, precum și volumul capitalului social gestionat de către Fondul Proprietății de Stat vor suporta modificări, datorită, în principal:
* încheierii procesului privind regularizarea cotelor de capital social deținute de Fondul Proprietății de Stat și de societățile de investiții financiare (fostele Fonduri ale Proprietății Private), conform prevederilor
Hotărârii Guvernului nr. 12/1997 , precum și compensării în temeiul
Legii nr. 50/1994 , republicată;
* preluării societăților comerciale rezultate din reorganizarea regiilor autonome.
2. Programul-oferta de privatizare pe anul 1998
Programul-oferta de privatizare cuprinde:
a) societăți comerciale având un capital social de 32.769.303 milioane lei, din care capitalul gestionat de Fondul Proprietății de Stat este de 20.872.153 milioane lei;
b) 4 societăți naționale, rezultate din restructurarea regiilor autonome, conform
Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 30/1997 , aprobată și modificată prin
Legea nr. 207/1997 , cu modificările ulterioare, având un capital social de 13.724,5 miliarde lei;
c) 17 regii autonome, din a căror restructurare vor rezultă companii naționale/societăți comerciale.
Clasificarea societăților comerciale după mărime:
Nr. crt.
Societăți comerciale
Număr
Capitalul social
(milioane lei)
Total
din care, gestionat de Fondul Proprietății de Stat
1.
Mari
Capital social mai mare de 18 miliarde lei
339
25.056.224
16.555.436
2.
Mijlocii
Capital social cuprins între 2,5-18 miliarde lei
977
6.749.688
3.792.245
3.
Mici
Capital social mai mic de 2,5 miliarde lei
1.484
963.391
524.472
TOTAL:
2.800
32.769.303
20.872.153
Clasificarea societăților comerciale din programul-oferta, pe domenii de activitate, este prezentată, în sinteza, la pct. 6, iar lista societăților comerciale, clasificate pe domenii de activitate, este prezentată la pct. 9*).
În funcție de interesul potențialilor investitori, care va fi exprimat prin scrisori de intenție în cursul anului 1998, Fondul Proprietății de Stat va modifica și/sau va completa acest program, în mod corespunzător, cu avizul Ministerului Privatizării.
-----------
Programul de contractare cuprinde vânzarea acțiunilor emise de 1.200 societăți comerciale, gestionate de Fondul Proprietății de Stat.
3.1. Privatizarea băncilor la care statul este acționar
Privatizarea băncilor la care statul este acționar se desfășoară în baza
Legii nr. 83/1997 , cu modificările ulterioare, și a normelor metodologice de aplicare a acestei legi, aprobate prin
Hotărârea Guvernului nr. 458/1997 .
Etapele de parcurs pentru privatizarea celor 3 bănci nominalizate de Guvern pentru anul 1998 sunt:
Banc-Post - S.A.:
-----------------
* elaborarea propunerii de privatizare și aprobarea ei prin hotărâre a Guvernului;
* publicarea principalelor elemente ale raportului de evaluare și a studiului de fezabilitate a privatizării.
Banca Română Pentru Dezvoltare - S.A.:
--------------------------------------
* elaborarea propunerii de privatizare și aprobarea prin hotărâre a Guvernului;
* publicarea principalelor elemente ale raportului de evaluare și a studiului de fezabilitate a privatizării.
Banca Agricolă - S.A.:
----------------------
În conformitate cu ordonanțele de urgenta ale Guvernului nr. 43/1997 și nr. 48/1997, banca se afla în proces de restructurare, necesitand astfel corelarea celor două procese (restructurare și privatizare):
* publicarea anunțului pentru selecția consultantului financiar pentru elaborarea raportului de evaluare și a studiului de fezabilitate a privatizării;
* organizarea licitației pentru selecția consultantului financiar pentru elaborarea raportului de evaluare și a studiului de fezabilitate a privatizării.
3.2. Privatizarea societăților comerciale rezultate din restructurarea regiilor autonome
Reorganizarea regiilor autonome, precum și restructurarea și pregătirea privatizării companiilor naționale/societăților comerciale rezultate se fac de către ministerele de resort și celelalte autorități ale administrației publice centrale și locale, sub autoritatea cărora sunt organizate și funcționează, în conformitate cu prevederile
Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 30/1997
privind reorganizarea regiilor autonome, aprobată și modificată prin
Legea nr. 207/1997 , cu modificările ulterioare.
Programul de privatizare al Fondului Proprietății de Stat se va actualiza și se va completa pe măsura restructurării regiilor autonome de interes național sau local și pe măsura preluării de către Fondul Proprietății de Stat a societăților comerciale rezultate, la data fixată prin ordin al ministrului de resort.
4. Tratarea obiectivelor de mediu minim acceptate
În conformitate cu prevederile
Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 88/1997
privind privatizarea societăților comerciale, aprobată prin
Legea nr. 44/1998 , Fondul Proprietății de Stat are obligația sa declanseze procedura de tratare a obligațiilor de mediu, în cazul în care oferă spre vânzare și încheie un singur contract de vânzare-cumpărare pentru un pachet de acțiuni mai mare de jumătate din numărul total al acțiunilor unei societăți comerciale.
Aplicarea acestei proceduri se asigura de către un colectiv specializat, pe baza instrucțiunilor interne și a Regulamentului de organizare a licitațiilor pentru selectarea experților de mediu atestați, care vor elabora bilanțurile de mediu de nivel I și/sau de nivel II, aprobate de către Consiliul de administrație al Fondului Proprietății de Stat.
Principalele etape de lucru sunt următoarele:
* stabilirea societăților comerciale din cadrul programului de privatizare, la care se declanseaza procedura;
* elaborarea de către societatea comercială a bilanțului de mediu Nivel 0 și, după caz, elaborarea bilanțurilor de mediu Nivel I și/sau Nivel II de către experți de mediu atestați, selectați de către societățile comerciale prin licitație publică;
* analiza bilanțurilor de mediu și, după caz, a rapoartelor la bilanțurile de mediu de către autoritățile teritoriale de mediu și formularea unor propuneri privind conținutul obiectivelor de mediu minim acceptate și a obligațiilor de mediu necuantificabile de tip B;
* cuprinderea de către Fondul Proprietății de Stat, în oferta de vânzare (dosarul de prezentare), a bilanțului de mediu, obiectivelor de mediu minim acceptate, obligațiilor de mediu de tip B, a listei pasivelor de mediu identificate în afară bilanțului contabil și, după caz, a unei avertizari a investitorului potențial asupra eventualitatii ca, după privatizare, societatea comercială ar putea fi obligată la unele cheltuieli suplimentare pentru a se conformă cerințelor de mediu;
* negocierea cu investitorul care și-a adjudecat licitația ori cu care se face negocierea directa a obiectivelor de mediu minim acceptate și a termenelor de realizare a lor, a obligațiilor de mediu de tip B, a volumului de investiții pentru protecția mediului și a termenelor de realizare a acestora, a contului de garanții pentru mediu și a instrucțiunilor de accesare a acestui cont;
* urmărirea postprivatizare a realizării clauzelor contractuale privind obligațiile de protecție a mediului.
Pentru societățile comerciale care urmează a se vinde prin intermediul băncilor internaționale de investiții, în cazul vânzării printr-un singur contract a peste jumătate din numărul acțiunilor societății comerciale, procedura de tratare a obligațiilor de mediu se va adapta acestor condiții. În acest sens, în contractele încheiate între Fondul Proprietății de Stat și băncile de investiții respective vor fi cuprinse clauze specifice privind mandatul dat de Fondul Proprietății de Stat băncii, în legătură cu obligațiile de mediu.
5. Utilizarea asistenței externe în cadrul programului de privatizare/restructurare
În cadrul programului PHARE-REPEDE RO 9303/03, Fondul Proprietății de Stat beneficiază de asistența tehnica externa pentru implementarea măsurilor de restructurare, în vederea privatizării societăților comerciale cu capital majoritar de stat care se confrunta cu o situație financiară critica.
Administrarea programului este efectuată de Unitatea de gestionare (PMU), constituită inițial în comun de Agenția de Restructurare și de Fondul Proprietății de Stat și apoi transferata complet sub egida Fondului Proprietății de Stat.
6. Programul-oferta de privatizare a societăților comerciale
Clasificarea pe domenii de activitate - sinteza -
Denumirea domeniului de activitate
Numărul societăților comerciale
Capitalul social total (mii lei)
Capitalul social al Fondului Proprietății de Stat (mii lei)
A . Agricultură
A
Agricultură
737
2.081.426.720
1.329.978.060
TOTAL:
737
2.081.426.720
1.329.978.060
B. Silvicultură, exploatare forestieră și economia vânatului
B
Silvicultură, exploatare forestieră și economia vânatului
5
54.841.150
27.651.110
TOTAL:
5
54.841.150
27.651.110
D. Industria extractivă
DA
Industria extractivă de produse energetice
7
90.778.640
60.369.690
DB
Industria extractivă de produse neenergetice
12
66.093.340
33.669.550
TOTAL:
19
156.871.980
94.039.240
E. Industria prelucrătoare
EA
Industria alimentară, a băuturilor și tutunului
188
3.379.526.180
2.290.195.570
EB
Industria textilă și a produselor textile
78
726.424.050
446.794.350
EC
Industria pielăriei și a încălțămintei
11
112.712.150
53.287.400
ED
Industria de prelucrare a lemnului (exclusiv producția de mobilă)
29
531.665.860
305.371.630
EE
Industria celulozei, hârtiei, cartonului și a articolelor din hârtie și carton
28
758.588.090
492.352.050
EF
Industria de prelucrare a țițeiului, de cocsificare a cărbunelui și de tratare a combustibililor nucleari
4
1.123.784.610
763.555.670
EG
Industria chimică și a fibrelor sintetice și artificiale
33
2.597.547.660
1.475.348.570
EH
Industria de prelucrare a cauciucului și a maselor plastice
12
299.043.140
121.994.270
EI
Industria altor produse din minerale nemetalice
51
1.199.083.840
680.884.510
EJ
Industria metalurgică
35
6.806.830.290
4.983.412.490
EK
Industria construcțiilor metalice și a produselor din metal
44
500.788.920
291.379.200
EL
Industria de mașini și echipamente
56
2.481.470.490
1.577.123.510
EM
Industria de echipamente electrice și optice
22
671.254.670
359.111.960
EN
Industria mijloacelor de transport
41
2.867.169.780
1.873.209.890
EO
Alte activități industriale
72
458.073.900
266.381.690
TOTAL:
704
24.502.177.330
15.941.874.920
F. Energie electrică și termică, gaze și apă
F
Energie electrică și termică, gaze și apă
6
9.959.260
7.243.780
TOTAL:
6
9.959.260
7.243.780
G . Construcții
G
Construcții
144
743.763.360
398.790.110
TOTAL:
144
743.763.360
398.790.110
H. Comerț cu ridicata și cu amănuntul
H
Comerț cu ridicata și cu amănuntul
671
2.165.086.240
1.380.135.190
TOTAL:
671
2.165.086.240
1.380.135.190
I. Hoteluri și restaurante
I
Hoteluri și restaurante
226
1.755.989.220
848.081.250
TOTAL:
226
1.755.989.220
848.081.250
J. Transport și depozitare
J
Transport și depozitare
211
916.733.150
552.785.100
TOTAL:
211
916.733.150
552.785.100
L. Activități financiare, bancare și de asigurări
L
Activități financiare, bancare și de asigurări
5
195.723.800
137.004.100
TOTAL:
5
195.723.800
137.004.100
M. Tranzacții imobiliare, închirieri și activități de servicii prestate întreprinderilor
M
Tranzacții imobiliare, închirieri și activități de servicii prestate întreprinderilor
52
158.406.830
104.002.680
TOTAL:
52
158.406.830
104.002.680
O. Învățământ
O
Învățământ
10
2.224.630
1.044.650
TOTAL:
10
2.224.630
1.044.650
R. Alte activități de servicii colective, sociale și personale
R
Alte activități de servicii colective, sociale și personale
9
12.717.310
10.198.360
TOTAL:
9
12.717.310
10.198.360
TOTAL GENERAL:
2.800
32.769.303.000
20.872.153.000
7. Societăți naționale din coordonarea ministerelor de resort, rezultate din reorganizarea regiilor autonome, aflate în proces de restructurare, pentru care pregătirea privatizării începe în anul 1998*)
Nr. crt.
Denumirea
Codul fiscal
Capitalul social (miliarde lei)
Observații
1.
Societatea Națională a Petrolului "Petrom" - S.A. București
1590082
11.606,0
Elaborarea studiului de fezabilitate a privatizării parțiale
- termen: 31 decembrie 1998
2.
Societatea Națională a Sării - S.A.
1590430
76,9
Elaborarea studiului de fezabilitate a privatizării
- termen: 31 decembrie 1998
3.
Societatea Națională de Telecomunicații "Romtelecom" - S.A.
427320
1.958,0
Finalizarea primei etape a privatizării cu investitor strategic și cu salariații, inclusiv prin majorarea capitalului social
- termen: 30 septembrie 1998
4.
Societatea Națională "Tutunul Românesc" - S.A.
472585
83,6
Demararea privatizării
- termen: 31 decembrie 1998
TOTAL:
13.724,5
-----------
Nr. crt.
Denumirea
Localitatea
Ministerul
Codul fiscal
Observații
1.
R.A. "Aeroportul Băneasa"
București
Ministerul Transporturilor
3026110
Efectuarea de propuneri/studii de fezabilitate privind corporatizarea și externalizarea/privatizarea totală sau parțială a unor activități componente
- termen: 30 septembrie 1998;
Demararea privatizării societăților comerciale rezultate
- termen: 31 decembrie 1998
2.
R.A. "Aeroportul Internațional București- Otopeni"
Otopeni
Ministerul Transporturilor
6222650
Efectuarea de propuneri/studii de fezabilitate privind corporatizarea și externalizarea/privatizarea totală sau parțială a unor activități componente termen: 30 septembrie 1998;
Demararea privatizării societăților comerciale rezultate
- termen: 31 decembrie 1998
3.
R.A. "Aeroportul Internațional Constanța"
Constanța
Ministerul Transporturilor
4301367
Efectuarea de propuneri/studii de fezabilitate privind corporatizarea și externalizarea/privatizarea totală sau parțială a unor activități componente
- termen: 30 septembrie 1998;
Demararea privatizării societăților comerciale rezultate
- termen: 31 decembrie 1998
4.
R.A. "Aeroportul Internațional Timișoara"
Timișoara
Ministerul Transporturilor
3487793
Efectuarea de propuneri/studii de fezabilitate privind corporatizarea și externalizarea/privatizarea totală sau parțială a unor activități componente
- termen: 30 septembrie 1998;
Demararea privatizării societăților comerciale rezultate
- termen: 31 decembrie 1998
5.
Regia Autonomă pentru Producția de Tehnică Militară "Ratmil"
București
Ministerul Industriei și Comerțului
427355
Efectuarea de propuneri/studii de fezabilitate privind corporatizarea și externalizarea/privatizarea totală sau parțială a unor activități componente
- termen: 30 septembrie 1998;
Demararea privatizării societăților comerciale rezultate
- termen: 31 decembrie 1998
6.
R.A. "Romavia"
București
Ministerul Apărării Naționale
1590333
Efectuarea de propuneri/studii de fezabilitate privind corporatizarea și externalizarea/privatizarea totală sau parțială a unor activități componente
- termen: 30 septembrie 1998;
Demararea privatizării societăților comerciale rezultate
- termen: 31 decembrie 1998
7.
Regia Autonomă a Gazelor Naturale "Romgaz Mediaș"
Mediaș
Ministerul Industriei și Comerțului
803778
Transformarea unor componente în societăți naționale și/sau societăți comerciale, precum și demararea privatizării/ concesionării acestora din urmă
- termen: 31 decembrie 1998
8.
Regia Autonomă de Electricitate "Renel"
București
Ministerul Industriei și Comerțului
1590295
Transformarea unor componente în societăți naționale și/sau societăți comerciale, precum și demararea privatizării/ concesionării acestora din urmă
- termen: 31 decembrie 1998
9.
R.A. "Cai de rasă"
București
Ministerul Agriculturii și Alimentației
1590074
Corporatizarea și demararea privatizării
- termen: 31 decembrie 1998
10.
RAIF
București
Ministerul Agriculturii și Alimentației
Corporatizarea și demararea privatizării
- termen: 31 decembrie 1998
11.
R.A. "Agenția Națională a Produselor Agricole"
București
Ministerul Agriculturii și Alimentației
1590023
Finalizarea procesului de dizolvare a Agenției Naționale a Produselor Agricole - R.A. și demararea procesului de privatizare a societăților comerciale rezultate
- termen: 31 decembrie 1998
12.
R.A. "Plafar"
București
Ministerul Industriei și Comerțului
472658
Efectuarea de propuneri/studii de fezabilitate privind corporatizarea și externalizarea/privatizarea totală sau parțială a unor activități componente
- termen: 30 septembrie 1998;
Demararea privatizării societăților comerciale rezultate
- termen: 31 decembrie 1998
13.
R.A. "Editura Didactică și Pedagogică"
București
Ministerul Educației Naționale
1589983
Efectuarea de propuneri/studii de fezabilitate privind corporatizarea și externalizarea/privatizarea totală sau parțială a unor activități componente
- termen: 30 septembrie 1998;
Demararea privatizării societăților comerciale rezultate
- termen: 31 decembrie 1998
14.
R.A. "Poșta Română"
București
Ministerul Comunicațiilor
427410
Demararea privatizării prin ofertă publică pe piața de capital din România
- termen: 31 decembrie 1998
15.
Regia Autonomă a Imprimeriilor
București
Ministerul Culturii
1590015
Efectuarea de propuneri/studii de fezabilitate privind corporatizarea și externalizarea/privatizarea totală sau parțială a unor activități componente
- termen: 30 septembrie 1998;
Demararea privatizării societăților comerciale rezultate
- termen: 31 decembrie 1998
16.
R.A. "Unifarm"
București
Ministerul Sănătății
1590180
Efectuarea de propuneri/studii de fezabilitate privind corporatizarea și externalizarea/privatizarea totală sau parțială a unor activități componente
- termen: 30 septembrie 1998;
Demararea privatizării societăților comerciale rezultate
- termen: 31 decembrie 1998
17.
R.A. "Apele Române"
București
Ministerul Apelor, Pădurilor și Protecției Mediului
1589975
Efectuarea de propuneri/studii de fezabilitate privind corporatizarea și externalizarea/privatizarea totală sau parțială a unor activități componente
- termen: 30 septembrie 1998;
Demararea privatizării societăților comerciale rezultate
- termen: 31 decembrie 1998
---------
*) Lista societăților comerciale, clasificate pe domenii de activitate, incluse în Programul-oferta de privatizare pentru anul 1998, se publică ulterior.
3. Programul de contractare/vânzare de acțiuni ale societăților comerciale, gestionate de Fondul Proprietății de Stat pe anul 1998
*) Restructurarea și pregătirea privatizării se fac sub coordonarea ministerelor de resort.
8. Regii autonome din a căror restructurare vor rezultă companii naționale/societăți comerciale pentru care, sub coordonarea ministerelor de resort, începe în anul 1998 pregătirea privatizării
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.